METODE DE CALCUL ALE ARSURILOR

Dascălu Ioan Daniel

Anul II
  DEFINIŢIE

Arsurile sunt traumatisme prin transfer energetic patologic (termic, electric, chimic) către
organism prin intermediul tegumentului şi mucoaselor ce generează leziuni locale mai ales la
nivel tegumentar, dar care, în raport cu gravitatea lor, pot determina afectarea importantă a stării
generale. Arsurile se manifestă sub forma unor leziuni locale care pot avea uneori şi un mare
răsunet asupra stării generale, putând duce adeseori şi la moarte.

EPIDEMIOLOGIE

Statistic, la fiecare 17 secunde, o persoană suferă o arsură. Cele mai multe sunt minore,
ca adâncime şi dimensiuni. Acestea pot rezulta în urma unui scurt contact cu o sursă de căldură,
dar, în funcţie de vârstă, aceste arsuri minore pot avea consecințe serioase pentru pacient. De
exemplu, pentru cei foarte tineri sau foarte în vârstă.

Un mare procent al arsurilor apar acasă, iar 80% dintre victime sunt copii, arsurile fiind
cauza principală a morţii copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 14 ani. Mai sunt încă două
categorii în mediul casnic, ce prezintă motive de îngrijorare, cei în vârstă şi cei cu dizabilităţi.
Locul de muncă reprezintă o arie cu potenţial mare de rănire prin arsură.

Este cunoscut faptul că lucrătorii la reţelele electrice sunt mai predispuşi la astfel de răni,
având în vedere faptul că lucrează zilnic în medii cu electricitate, casnică sau industrială. O altă
categorie de risc o reprezintă industria mecanică, chimică, de rafinare, şi ultima, dar nu cea din
urmă industria de catering. Categorii cu mare risc de arsuri:

a) 0 – 4 ani: arsuri termice, chimice, arsuri elecrice;

b) 5 – 15 ani: incendii, arsuri datorate unor riscuri asumate (ex. jocul cu artificii);

c) 15 – 24 ani: accidente datorate autovehiculelor, locul de muncă;

d) 25 – 64 ani: arsuri industriale, chimice, lichide fierbinţi, locul de muncă;

e) 65 ani: opărire, fumat neglijent, gătit, accidente.

 ETIOPATOGENIE

Principalul factor etiopatogenic în arsuri este agentul termic care în funcţie de

temperatură şi de timpul de acţiune determină:  alterarea echipamentului enzimatic tisular dacă
temperatura agentului termic a fost între 46 ºC şi 60 ºC; dacă timpul de acţiune a agentului termic
este scurt şi temperatura acestuia nu a depăşit 60 ºC, leziunile sunt reversibile;  necroza de
coagulare care se produce la temperaturi ale agentului termic peste 60 ºC;  carbonizarea
ţesuturilor se produce la temperaturi peste 600 ºC;  calcinarea tisulară care este determinată de
temperaturi ale agentului termic peste 1000 ºC

. Fiecare arsură poartă amprenta agentului vulnerant (termic, chimic, fizic) care a
determinat-o:  flacăra dezvoltă temperaturi de 700–800 º C care acţionează constant asupra
tegumentelor (care sunt expuse), determinând apariţia unei escare care devine un ecran protector
pentru ţesuturile subiacente; reprezintă modalitatea cea mai frecventă de producere a arsurilor; 
explozia (gaze inflamabile, vapori supraâncălziţi, etc.) care acţionează un timp foarte scurt dar cu
temperaturi de ordinul a 1200 º–1800 º C, determină arsuri foarte grave atât a ţesuturilor expuse
pe care le distruge instantaneu, cât şi leziuni inhalatorii ale căilor respiratorii, fie prin inhalarea
aerului fierbinte, fie prin inhalarea monoxidului de carbon sau a altor substanţe toxice (peste
100) existente în fumul inhalat; ca particularitate a arsurilor prin explozie este faptul că unda de
şoc fierbinte, cu putere mare de penetraţie, poate determina distrugeri instantanee a ţesuturilor vii
cu care vine în contact, chiar fără a aprinde obiectele şi îmbrăcămintea.  solide fierbinţi care
determină arsuri profunde dar bine delimitate şi cu suprafaţă redusă care se pretează din punct de
vedere terapeutic la o excizie – grefare precoce; lichidul fierbinte care acţionează prin
temperaturi ce nu depăşesc 100 ºC dar mai mult timp (persistând pe tegumente, îmbibarea
hainelor, etc.) şi generează leziuni profunde, proporţionale cu timpul de acţiune;  arsurile
chimice determină necroze cutanate prin mecanism chimic: deshidratant (clorură de calciu,
alcool, fenol), caustic - iritant (iod, brom, derivaţii petrolului, clor), vezicante (levizită, iperită),
citotoxice (aniline), keratolitice (detergenţi, aldehide), sensibilizante (alergeni). Cele mai grave
arsuri chimice sunt determinate de anhidride şi fosfor metalic.

Mecanismul patogenic în arsurile chimice este complex, fiind în funcţie de natura

substanţei: 1. acizii (acid clorhidric, acid sulfuric, acid azotic, acid fosforic, etc.) induc reacţii
exoterme care determină o necroză de coagulare iar bazele (hidroxid de sodiu, hidroxid de
potasiu, etc.) induc o reacţie de hidroliză în ţesuturile cu care vin în contact); 2. arsurile electrice
depind de tipul de curent (curentul alternativ este mai agresiv decât curentul continuu), de
frecvenţă (cu cât frecvenţa este mai joasă cu atât este mai periculos), de intensitate (amperii sunt
cei care omoară), de tensiune (volţii sunt cei care ard), de traseul curentului electric prin
organism (interesarea cordului este cea mai periculoasă) precum şi suprafaţa şi durata de contact
cu ţesuturile (care au o rezistenţă şi o conductibilitate faţă de curentul electric specifică în funcţie
de structura lor chimică – fibre de colagen, conţinutul în apă şi electroliţi, etc.); se degajă
temperaturi care pot depăşi 2000 ºC perturbând grav potenţialul electric al celulelor; riscul este
maxim atunci când sunt interesaţi neuronii şi cordul (poate induce tulburări de ritm cardiac, chiar
fibrilaţie ventriculară); 3. arsurile de iradiere sunt arsurile determinate de energia radiantă
degajată de razele Roentgen (X), radiaţiile ionizante (gama, cobalt, radiu, etc.) sau cele degajate
în cursul exploziilor atomice; pot deasemenea apare şi după expuneri cronice (iradiere cu doze
mici timp mai îndelungat prin nerespectarea normelor de protecţie, etc. Pe lângă efectele locale
(arsura radică), apar şi efectele generale care caracterizează “boala de iradiere”.

Plaga arsă este sursa tuturor efectelor generale pe care arsura le produce reprezentand o
leziune dinamică ce nu poate fi privită separat de consecinţele sale sistemice.

Indiferent de modul de producere, factorii lezionali esenţiali sunt: o temperatura la care

este expusă pielea şi o durata expunerii, determinând gradul de alterare structurală a
tegumentului. La o temperatură de 40-45°C prelungită, apar disfuncţii ale sistemelor enzimatice
celulare şi denaturare proteică.

La temperaturi de 45°C prelungite, gradul de deteriorare celulară depăşeşte capacitatea

mecanismelor adaptative, apărând necroze celulare. Dacă sursa de căldură nu este rapid
îndepărtată, leziunile celulare vor continua să se producă până când temperatura locală revine la
valori tolerabile; prin răcirea rapidă a ţesuturilor lezate se poate preveni agravarea arsurii. La
temperaturi mai mari de 60 de grade se produce coagularea proteinelor celulare, cu alterarea
structurală completă, ireversibilă a acestora; necroza celulară este completă, începând de la
suprafaţa pielii şi continuând în profunzime.

Factorii agravanţi ai evoluţiei arsurii sunt:

 1. Vârsta – vârstele extreme au rezistenţa diminuată. Indicele Beaux reprezintă
însumarea la indicele prognostic la pacienţii peste 60 de ani a vârstei pacientului.

2. Sexul. La femei există o incompatibilitate între sarcină (peste anumite limite ) şi

leziunea de arsură. Arsura va duce la omorârea produsului de concepţie, care, la rândul lui, va
duce la moartea mamei. Peste valoarea de 60 a IP se indică întreruperea sarcinii.

3. Circumstanţele accidentului termic. Arsurile produse prin explozie în spaţiu închis au

ca factor agravant prezenţa în grade variabile a arsurilor de căi respiratorii superioare şi /sau
pulmonare. Acestea determină decesul bolnavului în primele 24 de ore.

4. Traumatismele asociate. Fracturile, traumatismele craniene, leziunile interne produse

prin cădere de la înălţime (electrocuţii prin voltaj înalt) sau prin proiectare (explozie, electrocuţie
prin voltaj casnic), intoxicaţia cu monoxid de carbon (incendiu în spaţiu închis) trebuie evaluate
de la examenul iniţial.

CLASIFICARE

După mecanismul de producere arsurile pot fi: • arsuri termice: - prin lichid
fierbinte/vapori; - prin flacără/explozie; - prin contact cu corpuri încinse; • arsuri electrice
(electrocuţie); • arsuri chimice; • leziunile de iradiere.

Gradul arsurilor

Clasificarea în funcţie de profunzimea leziunii de arsură: Arsuri superficiale (epidermice,

gradul I) - arsuri solare, expunere de scurtă durată la lichide sau la alţi agenţi termici cu
temperaturi sub 50°C. Aceste zone de arsură superficială nu sunt luate de obicei în calculul
suprafeţei arse, decât dacă sunt foarte întinse, în cazul unui copil de vârstă mică. Au următoarele
caracteristici:  lezează numai epidermul;  aspect roşu şi uşor edemaţiat al tegumentului; 
senzaţie de usturime şi căldură locală;  vindecare spontană, în 2-3 zile, fără consecinţe
definitive;  hiperpigmentare şi descuamare tranzitorii. Arsuri parţiale superficiale (dermice
superficiale, gradul II A): o lezează epidermul în totalitate şi, parţial, dermul şi anexele cutanate;
o apar flictene, edem perilezional, aspect rozat; o caracterizate de durere vie; o determină
inflamaţie locală şi exsudat abundent; o sunt însoţite de sete, oligurie - la suprafeţe arse de peste
10% din suprafaţa corpului (SC) la adult şi peste 5% SC la copilul mic; o prezintă vindecare
spontană în 7-14 zile, fără consecinţe cicatriceale definitive.

Arsuri parţiale profunde (dermice profunde, gradul IIB):  lezează epidermul în totalitate
şi dermul în profunzime;  apar flictene şi escară albă sau roşu-viu;  determină edem
perilezional important;  determină exsudat moderat, inflamaţie locală intensă;  prezintă durere
intensă/zone de analgezie;  sunt însoţite de sete, oligurie, afectarea mai marcată a stării
generale;  prezintă vindecare spontană posibilă (pentru suprafeţe limitate), în 14-21 de zile, cu
zone cicatriceale. Arsură de gradul II – mână. Aspect iniţial După 2 zile de tratament După 9 zile
de tratament După 11 zile de tratament Final Arsură prin flacără, explozie, grad IIA, IIB şi III şi
cu incizie de decompresiune

Arsură prin flacără, grad IIA, IIB, în curs de vindecare Arsuri totale („toată grosimea
dermului", subdermice, gradul III-IV) Reprezintă necroza în totalitate a tegumentului, cu
afectarea, în unele cazuri, a structurilor subiacente. Fiind distruse toate elementele epiteliale din
structura tegumentului, nu este posibilă reepitelizarea spontană provenită din straturile profunde.
Vindecarea spontană a unor leziuni de arsură totală se face prin epitelizare marginală şi
proliferare cicatriceală, în timp îndelungat (peste 21 de zile) şi numai pentru leziuni de suprafeţe
limitate. Arsurile „toată grosimea dermului" au indicaţie chirurgicală certă şi precoce, cu atât mai
mult cu cât sunt situate pe zone de importanţă funcţională şi/sau depăşesc 1-2% din suprafaţa
corporală. Caracteristici:  distrug în totalitate epidermul, dermul, anexele cutanate şi, uneori,
structurile subdermice;  apar flictene rupte, escară albă sau alb-cenuşie, indoloră;  determină
edem perilezional important şi instalat precoce, exsudat în cantitate redusă;  prezintă afectarea
marcată a stării generale, chiar de la suprafeţe arse de sub 10% SC;  prezintă vindecare
spontană în timp foarte îndelungat şi cu consecinţe cicatriceale definitive.

Arsuri toată grosimea dermului - gradul III - distrug în totalitate structura dermului; 
sunt nedureroase şi prezintă aspectul unei escare albe;  uneori, în primele 48 de ore pot avea un
aspect roşu, viu, mimând o leziune mai puţin profundă, nu se vindecă spontan sub tratament
conservator decât în peste 4 săptămâni şi numai prin epitelizare marginală ( elementele
epidermice din dermul profund sunt distruse );  au întotdeauna indicaţie chirurgicală, fie
precoce, fie după 3 săptămâni, în stadiul de plagă granulară.  Arsurile toată grosimea dermului
lasă întotdeauna cicatrici definitive, hipertrofice şi/sau retractile. Arsurile de gradul III
(profunde)

Arsuri de gradul IV - sunt arsuri de gradul III la care se adaugă afectarea simultană a unor
structuri subdermice (fascie, muşchi, tendoane, nervi, vase, structuri osteoarticulare).  Se
produc cel mai des prin flacără-explozie sau electrocuţie;  aspectul leziunii este de carbonizare;
 necesită abord chirurgical de urgenţă, mai ales dacă au o distribuţie circulară la nivelul
extremităţilor sau al trunchiului.  Acest tip de leziune duce adesea la pierderea segmentului
respectiv.

EVALUARE ȘI METODE DE CALCUL

Evaluarea profunzimii unei plăgi arse trebuie făcută cu acurateţe şi în mod repetat în
primele 3-4 zile, întrucât plaga arsă este o leziune dinamică; agentul etiologic, dar şi calitatea şi
promptitudinea tratamentului local şi general, pot modifica profunzimea iniţială a plăgii arse (în
cazul arsurilor chimice, în cazul unei întârzieri a reanimării hidroelectrolitice sau a ineficienţei
acestora, în cazul suprainfecţiei bacteriene, plaga arsă se poate aprofunda, calitatea evaluarii
iniţiale depinde în mare măsură de experienţa în domeniu a chirurgului care examinează
pacientul).

Arsuri grad III-IV produse prin acţiunea îndelungată a flăcării Orice arsură profundă,
care distruge dermul în totalitate, are indicaţie chirurgicală, cu atât mai mult cu cât este situată pe
zone de importanţă funcţională sau cosmetică şi/sau acoperă o suprafaţă importantă a corpului. În
cazul arsurilor de profunzime intermediară, care lezează epidermul şi dermul mai mult sau mai
puţin profund, procesul de vindecare spontană este posibil, pornind de la proliferarea celulelor
epiteliale din papilele epidermice şi din anexele cutanate. Carbonizări Este însă important de
observat faptul că plaga arsă este o leziune dinamică, ce poate fi „superficializată" (întreruperea
rapidă a contactului cu agentul cauzal, răcirea rapidă a leziunii iniţiale, reanimarea lichidiană
promptă şi eficace) sau se poate aprofunda şi agrava (tratamente locale empirice sau prost
conduse, reanimare lichidiană ineficientă sau întârziată, suprainfecţie, agravarea edemului
perilezional etc.).

Arsurile dermice foarte întinse în suprafaţă (care depăşesc 20- 30% din suprafaţa
corpului) trebuie considerate de la început a avea indicaţie chirurgicală, întrucât procesul de
epitelizare spontană, teoretic posibil, este grevat negativ de amploarea leziunii, de reacţia
sistemică potenţial severă şi de multitudinea de complicaţii, uneori fatale, ce pot surveni în
cadrul unui proces terapeutic de durată. Evaluarea gravităţii arsurii şi calculul suprafeţei
corporale arse

Elementele esenţiale ce trebuie luate în calcul în evaluarea gravităţii arsurii sunt :

1. Vârsta pacientului: la aceeaşi profunzime şi suprafaţă arsă o arsură este mai gravă în
cazul pacienţilor la extremele vârstelor (copil sub 3 ani, persoane peste 60 de ani). O arsură
trebuie întotdeauna considerată gravă la sugar şi la vârstnic. Orice arsură „toată grosimea
dermului" la extremele vârstelor necesită spitalizare iniţială în centru specializat.

2. Suprafaţa arsă este elementul esenţial în evaluarea gravităţii, prognosticului şi a

schemei terapeutice în arsuri. Există o corelaţie directă între suprafaţa arsă şi riscul de deces.
Raportul dintre mortalitate şi suprafaţa arsă, pe grupe de vârstă, este cel mai important indicator
de performanţă a unei unităţi de arsuri.

3. Profunzimea arsurii. Evaluarea profunzimii trebuie realizată în dinamică (2-5 zile), de

către personal competent. O arsură „toată grosimea dermului" trebuie considerată gravă, cu
indicaţie chirurgicală, chiar în cazul suprafeţelor relativ mici. Anumiţi agenţi etiologici
generează cu precădere leziuni profunde (curent electric, flacără, explozie, substanţe chimice,
ulei încins, substanţe vâscoase, contact cu suprafeţe încinse). Arsurile pe „toată grosimea
dermului" şi cele parţiale profunde sunt considerate grave şi sub aspectul riscului potenţial de
sechele cicatriceale definitive, cu implicaţii funcţionale şi cosmetice.

4. Localizarea arsurii. Sunt considerate grave sau potenţial severe arsurile localizate pe
faţă, mâini, picioare, perineu, arsurile de căi aeriene şi cele cu distribuţie circulară.

În cazul adultului şi adolescentului peste 15 ani, suprafaţa arsă se calculează pe baza

„regulii lui 9" (Wallace), după cum urmează

Calculul suprafeţei arsurilor prin regula lui Wallace Cap 9%SC Un membru superior 2 x
9% SC = 18 % SC Un membru inferior 2 x 18 % SC = 36 % SC Trunchi anterior 18 % SC
Trunchi posterior 18 % SC Perineu 1% SC Total 100% Calculul suprafeţei arsurilor prin regula
lui 9 (Wallace) În calculul suprafeţei arse nu sunt evaluate zonele de arsură superficială ci doar
cele de arsură parţială (flictene, epiderm decolat) şi „toată grosimea dermului" (escară albă-
cenuşie, indoloră).

Arsurile prin electrocuţie, mai ales cele prin voltaj înalt, vor fi de la început supraevaluate
în suprafaţă cu 20-30% (leziunile tisulare profunde sunt însemnate). În cazul copilului, raportul
dintre diferitele segmente corporale se modifică o dată cu vârsta şi sunt prezentate în următorul
tabel (Lund-Browder):

Calculul suprafeţei arsurilor în cazul copilului În cazul arsurilor ce asociază inhalaţie de

fum şi/sau arsuri de căi respiratorii, se face de asemenea o supraevaluare cu 10-15% a suprafeţei
arse.
 Arsurile circulare la nivelul extremităţilor prezintă risc de ischemie periferică; acestea
trebuie poziţionate procliv, inspectate frecvent şi abordate chirurgical prin incizii de
decompresiune, în anumite cazuri. oArsurile pe „toată grosimea dermului" cu distribuţie
circulară la nivelul cervical şi/sau la nivelul trunchiului prezintă risc de edem şi obstrucţie
laringiană, precum şi de insuficienţă respiratorie, necesitând incizii de degajare eficiente, în
primele ore de la accident.

Stabilirea profunzimii afectării se stabileşte pe baza anamnezei, inspecţiei vizuale a

suprafeţei afectate şi pe baza utilizării a câtorva probe: determinarea dereglării
microhemocirculaţiei:

1) Metoda de comprimare digital - se deosebesc trei zone de dereglare a

microhemocirculaţiei:  Zona de hiperemie – la compresie apare paliditate gr. I, II, IIIA;  Zona
de stază – la compresie culoarea nu se modifică — IIIB;  Zona lipsită de microhemocirculaţie-
IV.

2) Metoda de fluoriscenţă cu tetraciclină – constă în administrarea per os al tetraciclinei

apoi regiunea arsurii se iluminează într-o cameră întunecată cu cuarţ. Arsurile superficiale (I, II,
IIIA) vor căpăta culoare gălbuie, iar cele profunde – nu;

3) Metoda termometriei – arsurile profunde au temperatura cu 1,5-2 grade mai joasă;

4) Determinarea sensibilităţii; (prin înţepare, prin epilaţie, prin prelucrare cu alcool);

5) Utilizarea coloranţilor - colorarea arsurii cu colorant după metoda van Gieson: 

Arsurile de gr. I, II se vor colora în roz-aprins;  IIIA – în slab-galben;  IIIB, IV – galben-
aprins.

6) Utilizarea fermenţilor Arsurile ramân o importantă cauză de mortalitate şi morbiditate

pe plan mondial.

Complicaţiile infecţioase care includ sepsisul, şocul septic şi insuficienţa organică

multiplă reprezintă o patologie comună la pacienţii cu arsuri moderate şi severe.

În 1992 a fost stabilit un consens al definiţiilor pentru diagnosticul SIRS şi MODS. În

anul 2001, The International Sepsis Definitions Conference care a avut loc la Washington D. C.,
prin întâlnirea a 29 participanţi din Europa şi America de Nord, a revizuit şi actualizat definiţiile
referitoare la SIRS, sepsis, MODS. Scopul acestei conferinţe a fost de a identifica metodologia
pentru creşterea acurateţii, a reabilitării şi/sau a utilizării clinice a definiţiei sepsisului.

În ianuarie 2007, American Burn Asociation a organizat o Conferinţă de consens pentru

definirea unui consens al sepsisului şi infecţiei la arşi. Utilizând sistemul acestei clasificări, la
Conferinţa de Consens din 2001 s-a implementat o schemă de clasificare numita PIRO: condiţii
Predispozante, natura şi extensia Injuriei, natura şi magnitudinea Răspunsului organismului, şi
gradul disfuncţiei Organelor. Statusul inflamator postagresional a fost definit clinic ca SIRS
(Systemic Inflammatory Response Syndrome).

SCORURI DE GRAVITATE ŞI INDICELE PROGNOSTIC Clasificarea ABA

(American Burn Association):

A) Arsuri minore (pot fi tratate ambulator): - arsuri parţiale superficiale de sub 5-10%
SC, la copil şi vârstnic; - arsuri parţiale superficiale de sub15% SC, la adult; - arsuri „toată
grosimea dermului", de sub 2% SC, la adult, fără afectarea zonelor speciale de gravitate.

B) Arsuri moderate (potenţial severe, necesită evaluare şi internare în centre specializate):

- arsuri parţiale de 10-20% SC, la copil şi vârstnic; - arsuri parţiale de 15-25% SC, la adult; -
arsuri „toată grosimea dermului" de 2-10% SC, fără afectarea zonelor speciale de gravitate.

C) Arsuri majore (grave, necesită internare obligatorie şi iniţială în unităţi de arsuri din
spitale complexe, interdisciplinare, cu profil de urgenţă; aceste cazuri majore nu trebuie reţinute
în unităţi intermediare sau nespecializate): arsuri parţiale de peste 20% SC, la copil şi vârstnic; -
arsuri parţiale de peste 25% SC, la adult; - arsuri „toată grosimea dermului" de peste 10% SC, la
orice vârstă; - arsuri localizate în zonele speciale de gravitate (faţă, mâini, picioare, perineu); -
arsuri electrice sau chimice; - traumatisme asociate, boli cronice preexistente, boli acute
concomitente, sarcină, imunodepresie de orice cauză, carenţe; - suspiciunea de arsură non-
accidentală (abuz, neglijare) la copil şi persoane cu dizabilităţi; - riscul psihosocial asociat
(tentativă de suicid, copil în dificultate, patologie psihiatrică, lipsă de cooperare a familiei în
procesul terapeutic).

Indicele prognostic (I.P.) se află înmulţind suprafaţa arsă (S%) cu gradul de profunzime
al arsurii. În funcţie de I.P. arsurile se clasifică astfel:  I.P. mai mic de 40: nu există alterarea
stării generale, nu există complicaţii, rezultă vindecare; nu există risc vital;  I.P. cuprins între
40 şi 60: starea generală este influenţată, pot apare complicaţii, rezultă vindecare; nu există risc
vital;  I.P. cuprins între 60 şi 80: starea generală este alterată, apar complicaţii dar regula este
vindecarea; există risc vital;  I.P. cuprins între 80 şi 100: există o alterare importantă a stării
generale, există frecvent complicaţii dar regula este vindecarea; există risc vital;  I.P. cuprins
între 100 şi 140: există alterarea profundă a stării generale, totdeauna apar complicaţii dar sub
tratament adecvat, aplicat în timp util, regula rămâne vindecarea; există risc vital crescut;  I.P.
cuprins între 140 şi 160: starea generală este gravă, survin complicaţii importante dar cu
tratament competent, aplicat în timp util se poate obţine vindecarea; există un risc vital de o
importanţă majoră;

 I.P. cuprins între 160 şi 200: starea generală este foarte gravă, evoluează complicaţii
severe dar sub tratament energic, competent şi aplicat în timp util se poate spera în vindecare; se
caracterizează printr-un risc vital foarte sever;  I.P. mai mare de 200: supravieţuirea şi
vindecarea sunt excepţionale, riscul vital fiind maxim.