CAPITOLUL II

STUDIUL PROCESELOR INVESTITIONALE

CU AJUTORUL FUNCTIILOR MATEMATICE

2.1. Conditii necesare în utilizarea functiilor

matematice

Folosirea functiilor matematice în studiul proceselor si

fenomenelor economice face posibila relevarea ritmurilor si
tendintelor de evolutie, optimizarea pe baza determinarii
punctelor de extrem, etc. Toate acestea sunt posibile daca se
stabileste o legatura de tip cauza – efect între diferite
variabile (parametri) semnificative.

Alegerea variabilelor caracteristice, ce vor sta la

baza constructiei functiei, este o problema dificila ce
influenteaza veridicitatea rezultatului studiului.
De obicei, variabila dependenta este un parametru
economic rezultat al actiunii conjugate a unuia sau mai
multor factori. Ea poate exprima: dimensiunea volumului de
afaceri, a productiei, a rezultatelor financiare sau un anumit
indicator - criteriu de eficienta. Variabilele independente
cuantifica factori cantitativi/calitativi de influenta a activitatii.

Stabilirea tipului de relatie matematica ce

caracterizeaza cel mai corect legatura între variabile
este a doua problema dificila ce trebuie rezolvata de analist.
Exista câteva modalitati acceptate de specialisti în acest
sens:
a. Reprezentarea grafica a seriilor de date istorice/empirice
si aproximarea tipului de functie. Pe lânga caracterul sau
aproximativ, aceasta metoda este greoaie si chiar
 inoperanta în timp real în cazul functiilor multifactoriale,
deoarece reprezentarea grafica concomitenta este dificila,
iar reprezentarile partiale sunt irelevante pentru ca
influenta separata a unui factor poate fi diferita de
influenta cumulata a mai multor factori.
b. Stabilirea functiei matematice pe baza analizei cu ajutorul
indicatorilor statistici a interdependentelor dintre
variabile.
c. Utilizarea unor functii etalon, despre care se stie ca în
situatii similare au condus la rezultate fezabile.

A trei problema dificila ce trebuie rezolvata de analist

este de a determina valoarea parametrilor functiei,
pentru ca ea sa devina operationala.
Aceasta se rezolva prin metoda celor mai mici patrate,
folosind serii de date istorice privind evolutia variabilelor în
timp/spatiu, a carei esenta este “ suma patratelor abaterilor
valorilor observate (reale) fata de valorile calculate
(teoretice) sa fie minim a”.
S = ∑ (y - y' ) 2 → min
Conditia este îndeplinita când derivatele partiale în
raport cu parametrii funct iei (necunoscutele) sunt nule. În
practica se folosesc pachete de programe utilitare, cum este,
de exemplu, QM care elimina o etapa extrem de laborioasa
si implicit, expusa riscurilor de eroare.
 2.2. Categorii de functii matematice folosite
în analiza economica

Principalele functii matematice folosite în analiza

economica sunt:
a. Functia liniara:
n
y = a + ∑ bix i
i =1
în care: y = variabila dependenta;
x i = variabilele independente;
a = termenul liber: arata nivelul variabilei
dependente daca variabilele independente au
influenta nula. De obicei, desi are semnificatie
matematica (ordonata la origine), nu întotdeauna are
semnificatie economica . Exista situatii când se ajunge
la o ecuatie liniara fara termen liber (ordonata la
origine), cazul tipic fiind legatura dintre venituri si
volumul de activitate/productie;
b = coeficientul variabilei independente, care arata
cu cât va creste variabila dependenta la cresterea cu o
unitate a variabilei independente. Un unghi mai mare
fata de abscisa denota o influenta mai puternica.
Cel mai frecvent se utilizeaza functia liniara
unifactoriala (fig. 2.1), exemplul tipic fiind dependenta
costului de productie fata de volumul productiei:
Y = a + b ?x
Vom exemplifica pe functia liniara unicriteriala metoda
celor mai mici patrate pentru aflarea parametrilor sai “a” si
“b”. Deci, derivatele partiale sunt:
∂s ∂s
= 0 , respectiv = 0
∂a ∂b
 pe baza lor obtinem relatiile:
− 2 ∑ ( y − a − bx ) = 0
- 2 ∑ (y - a - bx)x = 0
prin tratarea celor doua relatii obtinem sistemul;
na + b ∑ x = ∑ y
a ∑ x + b ∑ x 2 = ∑ xy

2
∆a ∑ y∑ x - ∑ x∑ xy ∆b n∑ xy - ∑ x ∑ y
a = = b= =
n∑ x 2 - (∑ x ) n∑ x2 - (∑ x )
2 2
∆ ∆

b. Functia parabolica / polinom de gradul doi (fig. 2.2);

Y = a + bx + cx2
Este o functie care admite punct de extrem (f(x)’ = 0)
si ca atare este folosita cu succes în studiile de optimizare,
cum ar fi determinarea modulului optim de capacitate de
productie în faza de proiectare, pe baza corelatiei dintre
costurile proiectului (investitii + exploatare) si volumul de
activitate.

y y
+cx2

- cx2

x x
Fig. 2.1 Fig. 2.2
c. Functia hiperbola: y = a + b 1/x,
Functia se liniarizeaza substituind 1/x = z, devenind
astfel: y = a + bz.
Ca si functia liniara, nu admite punct de extrem, iar ca
exemplu tipic de utilizare este legatura dintre costul unitar de
productie si volumul de productie/activitate.
d. Functia exponentiala: y = abx sau y = a + bx .
Sunt în general functii de caracterizare a unei evolutii
de tip expansionist.
e. Functia putere: y = a x n , cu cea mai cunoscuta expresie
a ei, functia Cobb – Douglas: y= a La Kß – functie
bifactoriala folosita cu succes în studiul legaturii
veniturilor cu factorii munca (L) si capital (K). Pentru a
deveni operationala se liniarizeaza prin logaritmare.
Cele prezentate mai sus au mai mult caracter
informativ -metodologic pentru ca, asa cum am mai spus, în
practica lucrurile se rezolva relativ simplu daca dispunem de
tehnica de calcul si aplicatii informatice adecvate.