Banca Naţională a României

Statutul legal al Băncii Naţionale a României este dat de legea nr. 312/2004. Potrivit
art. 1 alin. (1), Banca Naţională Romană este banca centrală a României, având personalitate
juridică, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, Banca Naţională a României este o instituţie
publică independentă, cu sediul principal în municipiul Bucureşti şi poate avea sucursale şi
agenţii în atât în municipiul Bucureşti cât şi în alte localităţi din ţară.
Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a României este, aşa cum este enunţat în
art. 2 alin. (2) din Legea 312/2004, asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Pentru
realizarea obiectivului fundamental legea acorda atribuţii Băncii Naţionale a României în ceea
ce priveşte elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi politicii cursului de schimb, stabilirea
regimului monetar, supravegherea instituţiilor de credit şi administrarea rezervelor
internaţionale ale României.
Funcţiile Băncii Naţionale a României privite atât prin prisma dispoziţiilor legale cât şi
a concluziilor desprinse de doctrina sunt următoarele :

1. Funcţia de realizare a politicii monetare

2. Funcţia de emisiune monetară

3. Funcţia de realizare a politicii monetare

4. Funcţia de agent al statului

5. Funcţia de bancă a băncilor

1. Funcţia de realizare a politicii monetare

Politica monetară reprezintă unul dintre instrumentele economice care urmăreşte

cererea şi oferta de monedă din economie. În cadrul politicii monetare pe care o promovează
Banca Naţională a României, utilizează proceduri şi instrumente specifice pentru operaţiuni
de piaţă monetară şi de creditare a instituţiilor de credit precum şi mecanismul rezervelor
minime obligatorii.

Obiectivele specifice ale politicii monetare sunt :

a) Creşterea masei monetare până la un nivel optim, ceea ce presupune că autoritatea

monetară trebuie să stabilească un nivel de creştere a masei monetare cât mai apropiat
de raţă reală de creştere a economiei (obiectiv cantitativ).

b) Menţinerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător care să permită echilibrarea pieţei

monetare.
 c) Practicarea unui nivel optim al ratei de schimb dat fiind faptul că menţinerea unui
anumit nivel al cursului de schimb poate antrena atât echilibre cât şi dezechilibre, în
funcţie de aprecierea sau deprecierea monedei naţionale.

d) Alocarea optimă a resurselor financiare, creditarea economiei naţionale.

Operaţiunile de piaţă monetară.

Pentru acordarea de credite colateralizate, Banca Naţională a României este autorizată

să efectueze cumpărări, respectiv vânzări, directe sau luarea în gaj de creanţe sau titluri ale
statului sau asupra statului, ale autorităţii publice centrale şi locale, ale regiilor autonome,
societăţilor naţionale sau companiilor naţionale, ale instituţiilor de credit sau ale altor
persoane juridice, dar numai de pe piaţă secundară şi cu condiţia ca aceste operaţiuni să fie
reversibile, adică cumpărările să fie urmate de vânzări.
Legea interzice Băncii Naţionale să achiziţioneze de pe piaţa primară creanţe. În ţările
dezvoltate, principalele instrumente de control monetar îl constituie operaţiunile de piaţă
monetară (operaţiunile de open market). Aceste operaţiuni constau în operaţiuni de cumpărare
şi vânzare a titlurilor publice pe piaţa liberă, respectiv de la sau către băncile comerciale şi
populaţie.
Atunci când banca centrală cumpăra titluri de la băncile comerciale, rezervele acestora
deţinute la banca centrală se majorează cu suma ce reprezintă contravaloarea titlurilor, fără că
oferta de monedă din economie să înregistreze o creştere. În timp ce bancă centrală cumpăra
aceste titluri direct sau de la populaţie se înregistrează o creştere a ofertei de monedă.
Efectul este invers când banca centrală procedează la vânzarea titlurilor, retrăgând
astfel din circulaţie cantitatea de monedă pusă pe piaţă.
Politica de open market urmăreşte în principal două obiective :

1. stabilirea cantităţii de monedă

2. ţintirea ratei de dobândă pe piaţa monetară

Alături de open market, Banca Naţională a României este împuternicită de lege să

efectueze şi operaţiuni de swap valutar. Aceste operaţiuni sunt tranzacţii valutare prin care
două părţi schimba sume exprimate în două monede diferite la o anumită dată şi le
răscumpăra la o dată ulterioară stabilită de comun acord.

Operaţiunile de creditare

Potrivit art. 7 din legea nr. 312/2004, Banca Naţională a României poate acorda credite
instituţiilor de credite eligibile, în condiţii care vor fi stabilite prin reglementări proprii ale
Băncii Naţionale.
În relaţiile cu băncile comerciale, Banca Naţională a României practică operaţiuni de
rescontare a titlurilor de credit pe care aceste bănci le deţin şi care nu sunt alt ceva decât
efecte de comerţ cu cauza reală, adică provenind din vânzările pe credit ale mărfurilor.
Banca centrală poate acorda credite şi numai pe gaj de efecte comerciale, ceea ce
presupune că titlurile de credit rămân în proprietatea băncilor însă datorită gajului servesc
drept garanţie pentru rambursarea creditului.
O altă formă de creditare pe care o practică banca centrală este creditul pe gaj de efecte
publice numit şi credit de lombardare, unde titlurile care constituie garanţia unui astfel de
credit nu mai sunt efectele comerciale cu cauze reale ci obligaţiuni şi titluri de tezaur
cumpărate de băncile comerciale cumpărate de stat. Practic banca centrală cumpăra sau preia
în pensiune aceste titluri în schimbul cărora acorda avansuri denumite şi credite de lombard.
Creditul lombard este în realitate o finanţare de urgenţă acordată băncilor pentru a face
faţă plăţilor zilnice.
Banca Naţională a României mai practică şi creditul structural, alimentând un cont pentru
o anumită perioadă din care băncile comerciale folosesc sumele de bani până la un anumit
plafon şi numai pentru anumite operaţiuni. Acest credit este garantat cu titluri comerciale sau
alte titluri acceptate de Banca Naţională.
Banca Naţională a României mai practică şi creditul de licitaţie în cadrul căruia banca
centrală pune la dispoziţia întregului sistem bancar un plafon maxim pe care băncile îl
licitează, în cadrul şedinţei de licitaţie, rata de dobândă fiind astfel stabilită pe bază de
competiţie.