Liceul Tehnologic” Dragomir Hurmuzescu” Medgidia

Scoala Postliceala de Asistent Medical Generalist

M19 Boli Infectioase si Nursing Specific
Tema: Notiuni de epidemiologie
Clasa: AMG II A
Maistru instructor: As med Nechifor Steliana

Îngrijirea pacienţilor cu boli infecto-contagioase

Noţiuni de epidemiologie

Epidemiologia studiază bolile cu răspândire mare în populaţie, studiază cauzele şi

modul de răspândire ale acestora în mediul extern.
Iniţial, epidemiologia a fost aplicată numai la bolile infecţioase, dar astăzi conceptul de
epidemiologie se aplică şi la bolile neinfecţioase, cu largă răspândire în colectivitate.
In vorbirea curentă, noţiunea de boală infecţioasă aproape se suprapune celei de
contagioasă, deoarece multe din bolile infecţioase sunt contagioase, adică pot fi transmise,
pe diverse căi, de la om la om sau de la animal la om (zoonoze). De aceea, în practică,
adesea se vorbeşte de boli infecto-contagioase.

I. FACTORI EPIDEMIOLOGICI PRINCIPALI

Aşa cum s-a învăţat la materia de specialitate „Boli infecto-contagioase" sunt trei
factori epidemiologici principali:
1.  izvorul (sursa) de infecţie
2.   căile de transmitere
3.   masa receptivă
1. Izvorul de infecţie - îl constituie organismele vii (om, animale, artropode) în care
pătrunde agentul patogen şi se multiplică, eliminându-se pe diferite căi.
Eliminarea agenţilor patogeni de la omul bolnav, convalescent, purtător cronic se face
prin:
-    secreţii nazofaringiene şi spută (în scariatină, difterie, tuse convulsivă, rujeolă etc.)
-   vărsături
-    materii fecale (hepatite de tip A şi E; febră tifoidă, dizenterie etc.)
-    urină (febră tifoidă etc.)
-    secreţii genitale, lichid seminal (boli venerice, SIDA) *
 -    sânge (hepatita virală B, C şi D, SIDA, malaria etc.)
-secreţii purulente (piodermite etc.)
Animalele pot elimina germenii prin:
-    dejecţii (salmonella)
-    urină (leptospire)
-    salivă
-    lapte (B.K., unii streptococi şi stafilococi)
-    sânge
-    carne
-    piele (etc.)
2.   Calea de transmitere în bolile infecţioase este de două feluri:
a) directă şi b) indirectă
a)    Transmiterea directă se poate produce prin contact nemijlocit între persoana
receptivă şi eliminatorul de germeni sau prin contact direct cu produsul infecţios (infecţi:
produse prin sânge - SIDA, HBV).
b)     Transmiterea indirectă se poate produce prin intermediul unor elemente din
mediul extern (apă, aer, sol, alimente, obiecte etc.) sau prin agenţii vectori (muşte, gândaci,
purici, păduchi, ţânţari, căpuşe).
Calea de transmitere a fost folosită drept criteriu pentru clasificarea bolilor
contagioase astfel:
-    boli transmise prin contact direct
-    boli aerogene                                                                                                      ,
-    boli digestive
-    boli transmise prin vectori
3.     Masa receptivă
Prin masă receptivă se înţelege totalitatea persoanelor dintr-o colectivitate care nu
prezintă imunitate faţă de o anumită boală infecţioasă. O boală nu poate să apară decât la
receptivi. Opusul receptivităţii este starea de rezistenţă faţă de îmbolnăvire. Această
rezistenţă este naturală sau artificială (prin imunizări). Aceasta ne arată importanţa
practică pe care o prezintă mijloacele de combatere a bolilor contagioase prin imunizarea
populaţiei, adică modificarea artificială a stării imunologice.
Imunitatea organismului poate fi:
-    imunitate congenitală (prin naştere)
-     imunitate dobândită - care poate fi naturală (ca urmare a unei îmbolnăviri) sau
artificială (creată prin vaccinare).
II. FACTORI EPIDEMIOLOGICI SECUNDARI

-    factori naturali      - meteoclimatici

-    casnici
-    geografici
-    telurici
-     factori economico-sociali (locuinţa, alimentaţia, condiţiile de muncă, rozătoarele,
marile calamităţi, cultura sanitară).

III. FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESELOR EPIDEMIOLOGICE

Sporadicitatea = apariţia unui număr redus de îmbolnăviri în populaţie,

Epidemia = izbucnirea aceleaşi boli fa un număr mai mare de persoane dintr-o regiune şi
care au, cel puţin la început, o sursă comună de infecţie. Boli cu mare contagiozitate: gripa,
varicela, tusea convulsivă, hepatita, dizenteria etc.).
Endemia = acea situaţie particulară în care o boală se află în mod permanent în anumite
teritorii (scarlatina, tuşea convulsivă, hepatita)
Pandemia =  boală infecţioasă care se extinde pe un teritoriu foarte mare (ţară, continent,
toată lumea - de exemplu: gripa, holera

După calea de transmitere epidemiile pot fi:

-    hidrice (cu o creştere rapidă a numărului de cazuri)
          - alimentare (cu izbucnire bruscă la totalitatea consumatorilor şi cu sfârşit, de
asemenea, brusc)
-    prin vectori
         - de contact - apar, în general, sub formă de cazuri sporadice (de exemplu bolile
transmise pe cale sexuală).
AGENŢII ÎNFECŢIOŞI

Microorganismele patogene care produc boala infecţioasă sunt foarte

numeroşi şi pot fi încadraţi în următoarele grupe:
                                                                                                    
Bacterii Coci:
stafilococi, streptococi, pneumococi, meningococi, gonococi Baciii:
b. difteric, b. cărbunos (b. anthracis), Escherichia coli (colibacili), Shigella (b.
dizenterie, sajmonella (b. tific); Klebsiella, Proteus, b. piocianic, brucella,'
hemofili, Bordettela'pertussis, Clostridium (b. tetanic, b. Botulinic). Spinii:
leptospire, treponema (T. paliidum) Micobacterii:b. Koch
Virusuri Virusuri ADN
—    hepatitic, rujeolic, rabic, varioli" herpeto-virusuri, adenovirusuri (agenţi ai
infecţiilor respiratorii), poliomielitic, coxsackie, v. gripal, HIV etc.

Rickettsi R. prowazekii; R. Quintana („febre exantematice": tifosul exante- matic,

febra Q, febra butonoasă)

Fungi (ciuperci) Candida (albicans) Actinomyces Histoplasma Nocardia

Protozoare Giardia lamblia - Trichomonas vaginalis Plasmodium (malarie)
Entamoeba histolitica (dizenteria amibiană) Trypanosoma (boala somnului)
Toxoplasma (afectează ţesuturile profunde)
Metazoare Trichinela spiralis (trichineloza)
Micoplasme M. pneumoniae (pneumonie atipică)
Chlamidii Chlamidia Trachomatis
(trahomul = conjunctivita granuloasă; limfogranulomatoza benigra= b.Nicolas-
Favre)

 APĂRAREA ORGANISMULUI FAŢĂ DE INFECŢII

Organismul se apără faţă de agenţii infecţioşi care îl înconjoară, prin diferite mijloace
specifice şi nespecifice.
Capacitatea normală a organismului de apărare faţă de infecţii se nume rezistenţa
faţă de infecţie. Această rezistenţă naturală poate fi întărită prin imuniza activă (vaccinări)
şi imunizare pasivă (seruri, imunoglobuline).
Miijoacele nespecifice şi specifice prin care se apără organismul sunt: Bariera "anatomică
(tegumentele şi mucoasele) Tegumentele şi mucoasele constituie o barieră naturală faţă de
agenţii infectiosi prin:
 -       integritate anatomică.
-       acţiune de autosterilizare prin: căderea stratului celular superficial
-       prin pH-ul acid al pielii (între 3 şi 5)
-       prin pH-ul acid al secreţiilor (aciditatea sucului gastric)
-       prin pH-ul secreţiei vaginale
-       prin pH-ul acid al urinii v
Mucoasele se mai apără şi prin prezenţa de:
-       mucus
-       cili
         -     lizozim - enzima conţinută în lacrimi, cu acţiune bactericidă
Fagocitele circulante şi fixe
Fagocitele circulante şi fagocitele fixe, tisulare, încorporează şi distrug;
microorganismele patogene.
  

•          Sistemul complement
Sistemul complement este compus dintr-un grup de 18 proteine {după date mai noi în
număr de 25) existente în plasmă, în mod normal inactivate. In caz de activare a acestora
prin anumiţi factori umorali, se conferă sângelui o anumită putere bactericidă.
•          Limfokine (Cytokine)
Limfokinele (Cytokinele) sunt produse polipeptidice sau mici proteine sintetizate în
special de limfocite. Aceste cytokine fac parte din apărarea antiinfecţioasă (nespecifică).
Din lista acestora face parte şi interferonul care poate fi produs în mod natural în organism
de celulele infectate cu virusuri (în special limfocite) sau prin acţiunea endotoxinelor
bacteriene precum şi prin acţiunea altor substanţe numite inductori de interferon.
Interferonii pot fi produşi şi in vitro.
Sistemul imun
Un rol important în apărarea antiinfecţioasă îl are sistemul imun cu cele două
componente ale lui reprezentate prin două tipuri de limfocite limfocite B şi limfociteT
Limfocitele B = prin diferenţierea_limfocitelor  B în celulele mature (plasmocite)
secretă anticorpi, sub formă de imunoglobuline Ig, asigurand imunitatea umorală.
Celulele mature (plasmocitele) sunt activate de variaţi factori (virusuri, antigene
bacteriene etc.) şi produc cinci tipuri de imunoglobuline : IgG; IgM; IgA; IgD;
IgE. Limfocitele T = asigură imunitatea celulară,..
 Ca origine, ele provin (ca şi limfocitele B) din măduva osoasă, după care, însă, ajung
în timus unde se diferenţiază şi se specializează în anumite activităţi cu funcţii de: rol
imunoreglator, rol citotoxic.
Limfocitele cu rol imunoreglator se împart în mai multe tipuri: limfocite T4, T8,
limfocite T citotoxice etc., celule ucigaşe (limfocite T Killer).
Limfocitele T4                                                                    
Rolul acestora este de a stimula limfocitele B în formarea de anticorpi. Prin distru-
gerea limfocitelor T4.- în cazul infectării lor cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) - se
produce imunodepresie profundă (foarte pronunţată în SIDA).

 Limfocitele T8
Acestea asigură homeostazia sistemului imun.

DIAGNOSTICUL BOLILOR INFECŢIOASE

Stabilirea diagnosticului în patologie, se bazează pe trei grupe principale de date:

1.        epidemiologice .
2.        clinice (manifestări de dependenţă)
3.        de laborator

      DATE EPIDEMIOLOGICE

1.Ancheta epidemiologică trebuie să stabilească:

•     izvorul de infecţii.
Se pun întrebări:
-                       dacă au existat cazuri de îmbolnăviri în ultima vreme şi ce anume
-              dacă a vizitat sau a primit vizita unor persoane bolnave.
-           dacă a făcut deplasări.
-                     dacă la locuinţa sa există animale: câini, pisici, rozătoare, porci .
•        calea de transmitere
- dacă a consumat vreun aliment în comun cu alte persoane şi acelea au prezentat semne de
boală .
-              dacă a fost în contact direct cu vreun bolnav cu leziuni ale pielii
-              dacă a manipulat obiecte care ar fi putut fi contaminate (lână, piei de animal bolnav)
-              dacă a observat prezenţa unor muşte
-        dacă a făcut tratament parenteral în ultimele 6 luni (pentru hepatita virală B)
•          starea imunologică
 -        dacă a mai suferit de boli infecţioase (de care şi când)
-            -   dacă a făcut vaccinări (pentru ce boli şi când)
Se vor avea in vedere şi factorii epidemiologici secundari: vârsta, profesiunea,
condiţiile de muncă, starea locuinţei etc., precum şi factorii climatici (situaţia geografică,
sezonul).

                                      DATE CLINICE

MANIFESTĂRIILE INFECŢIEI

     Interacţiunea dintre agentul patogen cu calităţile sale patogene de infecţiozitate, invazie,
virulenţă şi organismul gazdă prin caracteristicile sale de rezistenţă şi reactivitate,
determină modificări clinice şi biologice constituind procesul infecţios cu manifestări
variate, de la forme clinice grave, până la forme clinice uşoare (inaparente).
Procesul infecţios cuprinde:
-          Infecţia inaparentă: infecţie care se desfăşoară fără manifestări clinice fiind
asimptomatică. Se evidenţiază numai prin teste de laborator. Infecţia inaparentă are o
evoluţie acută ciclică fiind urmată de imunitate.
Exemplu: poliomielita (1 formă aparentă /200 inaparente) rubeola, difteria, infecţia
meningococică etc. Infecţiile inaparente sunt responsabile de imunizările oculte ale
populaţiei.
-          Boala subclinică nu are expresie clinică. Se manifestă prin prezenţa modificărilor
funcţionale şi a leziunilor organice evidenţiabile prin teste de laborator evoluând cu
complicaţii şi cronicizare.
Exemplu: formele subclinice şi anicterice de hepatită virală. diagnosticul se pune cu ocazia
studiilor epidemiologice sau numai în faza de sechele. Depistarea lor are importanţă din
punct de vedere epidemiologic constituind sursă de infecţie, iar pentru bolnav
reprezentând o cauză de complicaţii sau cronicizare.
-          Infecţia latentă este o infecţie asimptomatică, care poate deveni manifestă clinic după
intervale variabile de timp, prin intervenţia unor factori favorizanţi.Tipuri de infecţie
latentă: tetanosul de plagă, amibiaza, tuberculoza, bruceloza, herpes zoster.
-          Boala virală cu evoluţie lentă. Se caracterizează prin evoluţie lentă şi afectarea progresivă
a SNC.Exemplu:boala Kuru, boala Jakob-Creutzfeld,panencefalita sclerozantă subacută.
-          Infecţia locală determinată de multiplicarea agentului patogen la locul de pătrundere sau
în vecinătatea acesteia. Exemplu: abces, flegmon, furuncul, pustulă malignă). Evoluează
spre vindecare, cronicizare, propagare regională sau generalizare.
-          Infecţia de focar este o formă particulară a infecţiei locale, caracterizată prin manifestări
locale minime, dar cu manifestări generale de tip toxicoseptic, care apar pe un teren
sensibilizat. Determină complicaţii la distanţă:RAA, nefrită, septicemie.
-          Infecţia regională  este o infecţie care depăşeşte poarta de intrare, extinzându-se la
ganglionii limfatici regionali şi teritoriul limfatic satelit.Exemplu:adenită, limfangită.
-          Infecţia cronică este o formă de infecţie în care agentul patogen persistă în organism
determinând modificări clinice şi biologice.De exemplu :hepatita cronică, bruceloza
-          Starea de purtători de germeni. Persoane care cantonează germeni în organism după
trecerea prin boală manifestându-se ca şi purtător convalescent sau ca şi purtători sănătoşi
la persoane sănătoase, portajul fiind de scurtă durată (temporari) sau de lungă
durată(cronici).
-          Boala infecţioasă generală este forma cea mai frecventă de manifestare a bolii
infecţioase.Se caracterizează prin evoluţie previzibilă, cu etape relativ constante,
caracteristice fiecărei boli: incubaţie, debut,perioadă de stare, de declin, convalescenţă.
Evoluţia este autolimitată.
-          Formele sistemice se caracterizează printr-o evoluţie neregulată, imprevizibilă, de obicei
severă.Exemplu: septicemia.
   Manifestări de independentă:
- pacientul constient,
- mobilitate păstrată,
- comunicarea eficientă la nivel motor.
    Surse de dificultate:
- de ordin psihologic (stres, anxietate, )
- de ordin social ( izolare, sărăcie)
-  lipsa cunoasterii
                      Manifestări de dependenţă (Semne şi simptome în bolile infecţioase)
                Bolile infecţioase - în afară de faptul că sunt uşor transmisibile de la un individ la 

altul, se caracterizează şi prin faptul că au o evoluţie clinică ciclică asemănătoare.

Această evoluţie clinică cuprinde mai multe perioade distincte:
-            perioada de incubaţie = intervalul de timp din momentul pătrunderii microbului in 
organism şi până la apariţia primelor    
   simptome.
-            perioada de debut = apar primele semne de boală
-             perioada de stare = desfăşurare a întregii simptomatologii a bolii
 -perioada de convalescenţă = regresiunea simptomelor; perioada de vindecare  a
organismului.
                In perioada de stare toate manifestările de dependenţă ajung la apogeu,  fiind
prezente:
-   unele simptome infecţioase generale   
-   unele simptome caracteristice unor boli sau grupe de boli
    Vom putea întâlni în această fază următoarele sindroame:

A.   Sindromul febril
a. Febra continuă - temperatura este ridicată 39°-40° C, cu mici variaţii între dimineaţă şi
seară, de 0,5°-1° C (febra tifoidă, tifos exantematic, pneumonie)
b. Febra remitentă - caracterizată prin oscilaţii febrile mai mari între 37° şi 39° C, fără ca
temperatura minimă să scadă sub 37° C (infecţii supurative - stafilococii, streptococii)
c. Febra intermitentă - cu oscilaţii foarte mari ale temperaturii 36,5°-40° C survenind zilnic
sau cu perioade afebrile de una-două zile între accesele febrile (malarie, septicemii). în
acest tip de febră, temperatura minimă atinge valorile normale.
d.Febra recurentă - avem perioade febrile cu temperatură continuă (39°-40° C) de patru-
şase zile intercalate de perioade afebrile de aceeaşi durată.
e.Febra ondulantă - perioade febrile în care temperatura urcă încet şi se menţine în platou -
38°-39° C - timp de 7-10 zile, scade în liză şi după o perioadă afebrilă, unda febrilă se
repetă (bruceloza).
f.Febra de tip invers - temperatura minimă se înregistrează seara, iar temperatura maximă
dimineaţa (tuberculoza pulmonară)
                In cadrul sindromului febril (unde febra este simptomul principal) apar şi alte
tulburări (manifestări de dependenţă):
- Astenie, inapetenţă, greaţă, cefalee, ameţeli, herpes labial, convulsii (frecvent la copii),
delir,tulburări ale metabolismului,ale aparatului cardiovascular, renal, respirator,ale
funcţiilor secretorii şi excretorii
In timpul sindromulului febril se produce o creştere exagerată a proceselor de ardere cu
nevoie crescută de oxigen şi o creştere a eliminării de bioxid de carbon, ceea ce explică
polipneea.
     Perturbarea metabolismului hidroelectrolitic - duce la: deshidratare,tulburări în
echilibrul acido-bazic (acidoza metabolică)
Paralel cu creşterea temperaturii - se produce o tahicardie.
Există unele boli unde nu există această concordanţă ci se constată o bradicardie
relativă (ex. febra tifoidă).

B. Sindromul infecţios şi meningian:

      -febra înaltă 39°-40° C; frisoane
      -vărsături
      -cefalee
      -hiperestezie cutanată
      -fotofobie
Caracteristic pentru sindromul meningian sunt semnele de contractură musculară:
-rigiditatea cefei (rezistenţă la încercarea de flectare a capului)
-uneori - opistotonus
-atitudine de „cocoş de puşcă" (decubit lateral, ghemuit, cu genunchii la piept și ceafa în
extensie)
-semnul Kernig (incapacitatea pacientului de a întinde picioarele complet; flexia
trunchiului duce la flexia reflexă a genunchilor)
-semnul Brudzinscki (flectarea capului duce la flexia reflexă a genunchilor)

C. Sindromul encefalitic:
-semne de infecţie generală cu: febră mare 39°-40° C, frisonete, ameţeli, vertij
-semne corticale: agitaţie, delir, halucinaţii, somnolenţă profundă, deseori stări convulsive,
stare semicomatoasă sau comatoasă     
D. Sindromul eruptiv:

Manifestări cutanate (exantem):

-   macule, papule, vezicule, pustule, bule, peteşii hemoragice, icter
Mai întâlnim leziuni secundare: scuame, cruste, ulceraţii, cicatrici, pigmentaţii.
Alte manifestări: masca Filatov (în scarlatină), facies plângăreţ (în rujeolă), masca hepatică
Modificări la nivelul mucoaselor (enantemul buco-faringian.)
Se va observa:
-modul de distribuţie a erupţiei (generalizată, dar respectând anumite regiuni)
-dinamica erupţiei (cum şi unde apare? dacă lasă urme?)
E. Sindromul gastro-intestinal:
Tulburări de tranzit intestinal:
-vărsături
-diaree (apoasă, mucoasă, muco-sanguinolentă etc.)
-tenesme

Alte manifestări de dependenţă:

        In unele boli ca gripa , rujeola – fenomene catarale ale cailor respiratorii superioare
        Intr-un grup important ( scarlatina ,difterie etc.) – angine de diferite aspect

Semne din partea aparatului circulator: Poate apărea:

-colapsul periferic:
-prin pierderi de apă (vărsături, diaree, transpiraţii)
-prin pierderi masive de sânge (septicemii post-partum sau post-abortum)
-prin acţiunea toxică asupra sistemului nervos central a diferitelor substanţe
medicamentoase
-prin acţiunea unor toxine microbiene (toxiinfecţii alimentare, dizenterii etc.)
-simptomele colapsului periferic: hipotensiune, hipotermie, tegumente palide - galben
pământiu, cianoza extremităţilor, puls foarte accelerat

 Complicaţia severă şi frecventă a bolilor infecţioase este şocul infecfios. Acesta se poate

produce prin acţiunea directă a microbilor şi/sau a toxinelor microbiene. Ca urmare a unui
act terapeutic poate să apară şocul transfuzional sau anafilactic.