TEST GRILĂ NR.

1. Conţinutul legal sau abstract al infractiunii desemnează:

a) totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie o
anumită infracţiune;
b) totalitatea condiţiilor cerute de lege privitoare la latura obiectiva şi latura
subiectivă a infracţiunii;
c) totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la formele de vinovăţie.

2. Care sunt condiţiile esenţiale ce trebuie îndeplinite pentru

existenţa faptei care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni?

a) fapta săvârşita să aducă o atingere minimă a valorilor sociale apărate de

legea penală, adică să nu se afecteze substanţial existenţa, fiinţa şi
funcţionalitatea valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei;
b) fapta să nu fi fost săvârşită cu vinovăţie;
c) fapta să fie săvârşita în stare de necesitate, în legitima apărare, din ordinul
legii sau comanda autorităţii legitime sau cu consimţământul victimei;

3. La ce serveşte obiectul juridic specific?

a) sistematizarea infracţiunilor în partea specială a dreptului penal;
b) împărţirea infracţiunilor pe titluri;
c) determinarea individualităţii unei infracţiuni în cadrul unui grup de
infracţiuni;

4. Care sunt trăsăturile esenţiale ale infracţiunii?

a) latura obiectivă şi latura subiectivă;
b) vinovăţia, răspunderea penală şi pedeapsa;
c) pericolul social al faptei, vinovăţia şi prevederea faptei în legea penală;

5. Ce faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni?

a) fapta prin care se aduce o atingere minimă valorii sociale împotriva căreia
a fost îndreptată;
b) fapta săvârşita care este în mod vădit lipsită de importanţă;
c) fapta săvârşită prin care se produce o atingere minimă valorii sociale
împotriva căreia a fost îndreptată, este lipsita în mod vădit de importanţă, iar
prin conţinutul ei concret este lipsită de pericol social;

1
 6. Ce factori cuprinde vinovăţia?
a) numai factorul intelectiv sub forma prevederii sau a posibilităţii prevederii
de către subiect a urmărilor socialmente periculoase;
b) numai factorul volitiv care constă în voinţa subiectului de a săvârşi fapta
şi dorinţa de a produce în realitate urmările socialmente periculoase;
c) doi factori, respectiv factorul volitiv şi factorul intelectiv;

7. Care sunt principalele modalităţi prin care se realizează actele

premergătoare în cazul săvârşirii unei infracţiuni?
a) luarea hotărârii de a săvârşi o infracţiune;
b) procurarea instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea faptei;
c) comiterea infracţiunii;

8. În cazul căror infracţiuni nu este posibilă tentativa?

a) la infracţiunile continuate;
b) la infracţiunile omisive;
c) la infracţiunile săvârşite cu intenţie indirecta;

9. Ce fel de infracţiuni sunt acelea care au în conţinutul lor referiri la

rezultatul produs?
a) infracţiuni materiale sau de rezultat;
b) infracţiuni de pericol;
c) infracţiuni de atitudine;

10. Dacă elementul material al unei infracţiuni constă in mai multe

acţiuni sau inacţiuni:
a) dacă infractorul săvârşeşte mai multe acţiuni sau inacţiuni, atunci el
realizează un concurs de infracţiuni, în număr corespunzător acţiunilor
infracţiunilor
b) realizarea acestui element prin mai multe acţiuni sau inacţiuni nu schimbă
unicitatea infracţiunii
c) dacă infractorul săvârşeşte o singură acţiune sau inacţiune, atunci el
săvârşeşte o infracţiune unică.

11. Există tentativă:

a) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau
defectuozităţii mijloacelor folosite
b) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită modului cum a
fost concepută executarea faptei

2
c) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită lipsei obiectului
de la locul unde făptuitorul credea că se află.

12. In legislaţia penală romană:

a) tentativa se pedepseşte numai când în lege se prevede expres aceasta
b) tentativa se sancţionează cu aceeaşi pedeapsă care este prevăzută de lege
şi pentru infracţiunea consumată
c) tentativa se pedepseşte nelimitat, în cazul tuturor infracţiunilor la care
aceasta este posibilă.

13. In cazul in care se comite o tentativă pedepsibilă la o infracţiune

care prevede pedepse alternative:
a) limitele pedepsei pentru tentativă se determină în raport cu pedeapsa cea
mai grea prevăzută pentru infracţiunea consumată
b) instanţa trebuie mai întâi să se fixeze asupra uneia dintre pedepsele
prevăzute pentru infracţiunea consumată şi apoi să aplice pedeapsa pentru
tentativă
c) limitele pedepsei pentru tentativă se determină în raport cu pedeapsa cea
mai uşoară prevăzută pentru infracţiunea consumată.

14. Limita minimă a pedepsei in cazul săvârşirii unei tentative

pedepsibile:
a) nu poate fi mai mică de 30 zile în cazul pedepsei închisorii
b) nu poate fi mai mică de 100 lei dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii
c) se determină prin înjumătăţirea minimului special prevăzut de lege pentru
infracţiunea consumată fără ca minimul special astfel rezultat să fie mai mic
decât minimul general.

15. Pentru a fi cauză de impunitate, desistarea:

a) trebuie să intervină după consumarea faptei, dar înainte de producerea
rezultatului
b) trebuie să fie expresia voinţei libere a făptuitorului
c) trebuie să intervină înainte de începerea executării elementului material.

16. Dacă actele îndeplinite pană în momentul desistării sau

împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune:
a) desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului constituie cauză de
impunitate pentru tentativa la infracţiunea în vederea căreia făptuitorul
începuse executarea ori împiedicase producerea rezultatului

3
b) făptuitorul va fi pedepsit pentru un concurs de 2 infracţiuni, respectiv
infracţiunea comisă şi tentativa pe care a urmărit să o săvârşească înainte de
desistare sau împiedicare a producerii rezultatului
c) desistarea sau împiedicarea producerii rezultatului nu mai produce nici un
efect, făptuitorul fiind sancţionat cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea
consumată pe care a urmărit iniţial să o săvârşească.

17.Tentativa este proprie (perfectă):

a) atunci când mijloacele folosite de făptuitor pentru comiterea infracţiunii
sunt apte să producă rezultatul periculos
b) când producerea rezultatului periculos nu a fost posibilă datorită
insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite de făptuitor
c) când constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea,
executare care se întrerupe, iar rezultatul nu se produce.

18. Legea penală romană incriminează:

a) tentativa proprie, întreruptă
b) tentativa relativ improprie, perfectă
c) tentativa terminată, absolut improprie.

19. Tentativa este perfectă când:

a) constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea,
executare care se întrerupe şi rezultatul nu se produce
b) constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea,
executare care a fost dusă până la capăt dar rezultatul nu s-a produs
c) obiectul nu se găsea la locul unde făptuitorul credea că se află.

20. In cazul tentativei întrerupte, întreruperea executării şi

neproducerea rezultatului:
a) trebuie să fie independentă de voinţa făptuitorului
b) se poate datora împrejurării că făptuitorul şi-a dat seama de insuficienţa,
defectuozitatea mijloacelor folosite pentru executarea în întregime a faptei
c) trebuie să fie expresia voinţei libere a făptuitorului.

21. In legea penală romană actele preparatorii:

a) sunt asimilate complicităţii şi pedepsite ca atare
b) sunt posibile numai la infracţiunile intenţionate
c) sunt posibile numai la infracţiunile din culpă.

4
 22. Tentativa relativ improprie există:
a) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei
mijloacelor folosite
b) când consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită defectuozităţii
mijloacelor folosite
c) când imposibilitatea de consumare a infracţiunii s-a datorat modului în
care a fost concepută executarea.

23. Tentativa la o infracţiune pedepsită cu detenţiunea pe viaţă se

sancţionează:
a) cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani
b) cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani
c) cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani.

24. Tentativa nu poate fi posibilă:

a) la infracţiunile săvârşite din culpă sau praeterintenţionate
b) la infracţiune comisive
c) la infracţiunea cu executare succesivă

25. Lipsa obiectului de unde infractorul credea că se află in timpul

când s-a comis elementul material, determină ca fapta să:
a) constituie tentativă proprie
b) constituie tentativă improprie
c) nu constituie tentativă.

26. In legea penală romană, actele preparatorii:

a) pot fi asimilate tentativei şi pedepsite ca atare
b) sunt pedepsite ca atare
c) pot fi incriminate ca infracţiuni autonome.

27. Tentativa se poate comite:

a) cu intenţie directă
b) cu intenţie indirectă
c) din culpă.

28. Pentru a înlătura răspunderea penală, împiedicarea producerii

rezultatului:
a) trebuie să aibă loc înainte de descoperirea faptei
b) trebuie să fie expresia voinţei libere a făptuitorului
c) poate fi săvârşită şi ca urmare a unei constrângeri fizice

5
 29. Reprezintă forme ale pluralităţii de infractori:
a) pluralitatea naturală
b) pluralitatea constituită, care mai este denumită şi pluralitate necesară
c) participaţia penală.

30. Reprezintă condiţii ale participaţiei penale:

a) comiterea unei tentative pedepsibile
b) la săvârşirea faptei şi-au adus contribuţia mai multe persoane decât era
necesar, potrivit naturii faptei
c) participanţii îşi aduc contribuţia la săvârşirea faptei fără a şti unii de alţii.

31. Atunci când toţi participanţii la săvârşirea unei infracţiuni

acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, se realizează:
a) participaţie proprie
b) participaţia principală
c) participaţie improprie.

32. Activitatea de înlesnire a săvârşirii unei infracţiuni, constituie

activitatea specifică:
a) autorului
b) complicelui
c) instigatorului.

33. Dacă fapta săvârşită de autor nu este incriminată când este

săvârşită din culpă:
a) autorul nu se pedepseşte
b) instigatorul se pedepseşte conform art. 29 al. 1 C.pen.,
c) complicele se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea
intenţionată la care şi-a adus contribuţia.

34. Participantul nu se pedepseşte dacă in cursul executării, dar

înainte de descoperirea faptei:
a) împiedică consumarea faptei
b) autorul se desistă
c) împiedică producerea rezultatului.

35. Autoratul presupune:

a) săvârşirea faptei de către un autor numai cu intenţie
b) săvârşirea faptei de către un autor ce poate fi ajutat de către un alt autor,
instigator sau complice

6
c) săvârşirea faptei de către un autor împreună cu un instigator, complice sau
persoana ce acţionează fără vinovăţie.

36. Coautoratul nu este posibil la:

a) infracţiunile omisive
b) violul, mărturia mincinoasă
c) infracţiunile cu subiect calificat, dacă făptuitorii nu au calitatea cerută de
lege în momentul comiterii faptei

37. Instigarea prezintă următoarele condiţii:

a) activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior luării
hotărârii de a săvârşi fapta de către autor
b) instigatorul să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă
c) instigatul să fi săvârşit fapta sau tentativa pedepsibilă, dar să nu se fi
desistat sau să fi împiedicat producerea rezultatului.

38. Instigarea neurmată de executare:

a) există când instigatul a început săvârşirea faptei, dar s-a desistat ori a
împiedicat producerea rezultatului
b) există şi atunci când instigatorul a reuşit să determine pe instigat să ia
hotărârea infracţională dar, ulterior, acesta s-a răzgândit şi nu a trecut la
executarea faptei, ori a realizat o tentativă nepedepsibilă
c) nu se pedepseşte dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la
care s-a instigat este de 3 ani sau mai mică.

39. Complicitatea prezintă următoarele condiţii:

a) complicele să acţioneze din culpă
b) să existe o promisiune, înainte sau în timpul comiterii faptei, de tăinuire a
bunului provenit din fapta penală sau de favorizare a autorului
c) să existe o activitate de înlesnire, ajutor la săvârşirea unei fapte penale.

40. Pedeapsa aplicată favorizatorului:

a) nu poate fi mai mică decât cea aplicată autorului
b) nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor
c) nu poate fi mai mare, în nici un caz, de 7 ani.

41. Instigarea la o faptă pedepsită cu detenţiunea pe viaţă, neurmată

de executare, se sancţionează cu o pedeapsă:
a) de la 4 la 10 ani
b) de la 2 la 7 ani

7
c) de la 2 la 10 ani.

42. In cazul participaţiei improprii:

a) participaţia la o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită de autor fără
vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceea
infracţiune
b) participaţia la o faptă prevăzută de legea penală, săvârşită de autor din
culpă, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta
comisă cu intenţie
c) în modalitatea intenţiei şi culpă, dacă fapta nu se pedepseşte când este
săvârşită din culpă, nici participanţii nu se pedepsesc.

43. Actele de instigare neurmate de executare nu se vor sancţiona:

a) dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat
este de 4 ani sau mai mică
b) dacă pedeapsa aplicată de instanţă pentru infracţiunea la care s-a instigat
este de 2 ani sau mai mică
c) dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat
este de 2 ani sau mai mică.

44. Următoarele infracţiuni nu pot fi comise in coautorat:

a) infracţiunile omisive
b) infracţiunea de mărturie mincinoasă
c) infracţiunea de dezertare, prostituţie.

45. Instigarea improprie sau imperfectă se realizează când:

a) instigatorul acţionează cu intenţie, iar instigatul din culpă
b) instigatorul acţionează din culpă, iar instigatul cu intenţie
c) instigatorul acţionează cu intenţie, iar instigatul fără vinovăţie.

46. In cazul in care autorul comite o faptă mai puţin gravă decât cea
la care a fost instigat ori sprijinit, acest lucru:
a) va profita tuturor participanţilor
b) nu va profita tuturor participanţilor
c) poate profita tuturor participanţilor.

47. Autorul la o infracţiune poate fi:

a) simplu, necalificat,
b) calificat, circumstanţiat,
c) simplu şi calificat

8
 48. Autorul poate comite infracţiunea:
a) numai cu intenţie
b) din culpă
c) cu praeterintenţie.

49. Dacă intr-un caz o persoană comite şi acte de autorat şi acte de

instigare va răspunde pentru:
a) ca autor şi instigator
b) numai ca autor
c) numai ca instigator, deoarece acesta se mai numeşte şi autorul moral al
infracţiunii.

50. Care dintre următoarele instituţii reprezintă cauză de agravare

facultativă a răspunderii penale:
a) infracţiunea complexă
b) infracţiunea progresivă
c) infracţiunea continuată.

51. Repetarea faptei de un număr de ori din care să rezulte

obişnuinţa autorului, constituie elementul material al:
a) infracţiunii de obicei
b) infracţiunii continuate
c) infracţiunii continue.

52. Prelungirea in mod natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie

elementul material
după consumare, pană la intervenţia unei forţe contrare, constituie
trăsătura
caracteristică a infracţiunii:
a) progresive
b) continuate
c)continue.

53. Reprezintă condiţii de existenţă a infracţiunii continuate:

a) pluralitate de acte de executare
b) identitate de acte de executare
c) unitate de rezoluţie infracţională