FAPTELE DE COMERT

1. Generalitati

Codul comercial roman stabileste, anumite acte si operatiuni pe care le

califica ”fapte de comert”, prin savarsirea carora se nasc raporturi juridice ce sunt
reglementate prin legile comerciale1.
Faptele de comert sunt enuntate in art. 3 din Codul comercial2 si sunt urmatoarele:
1.Cumparaturile de produse sau marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se
vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a
se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert;
2. Vanzarile de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri, in natura sau lucrate, si
vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor
fi cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;
3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau alte titluri de credit circuland
in comert;
4. Cumpararile si vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;
5. Orice intreprinderi de furniture;
6. Intreprinderile de spectacole publice;
7. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;
8. Intreprinderile de constructii;
9. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;
10. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau
artistul vinde;
11. Operatiunile de banca si schimb;
12. Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;
13. Intreprinderile de transporturi de personae sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14. Cambiile si ordinele in producte sau marfuri;
15. Constructia, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru
navigarea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea
uniu vas;
16. Expeditiile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate
contractile privitoare la comertul de mare si navigatiune;
17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;
18. Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;
19. Depozitele pentru cauza de comert;
20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipselor
de depozit (warante) si asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
Prin art. 4 din Codul comercial roman se mai prevede ca sunt socotite fapte de
comert si celalalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura
civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.

1
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept comercial roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p.12-21.
2
Codul comercial, art.3, 7 martie 2008.

2
 Intr-o opinie, s-a sustinut ca enumerarea faptelor de comert, din art. 3 al Codului
comercial este limitative, deoarece legea califica drept acte de comert doar actele si
operatiunile, ceea ce inseamna, per a contrario, ca altele ar fi excluse3. Alti autori, a caror
parere este dominanta in doctrina, sustin, dimpotriva, ca enumerarea are un caracter
enunciativ, in sensul ca legiuitorul a mentionat cele mai frecvente fapte de comert,
lasandu-se instantei de judecata posibilitatea sa califice drept fapte de comert si alte acte
sau operatiuni, cu conditia ca acestea sa aibe caracteristicile faptelor de comert expres
recunoscute de lege4.

2. Definitia actelor de comert

Actul de comert a fost definit in literatura juridica ca fiind actul prin care se
realizeaza o interpunere in circulatia bunurilor, efectuata cu intentia de a obtine beneficii
(profit)5.

3. Clasificarea faptelor de comert

In literature noastra juridica s-a facut urmatoarea clasificare:

1. fapte de comert obiective, pentru ca majoritatea lor sunt operatii economice,
adica activitati economice si mai putin acte juridice, ele nu pot fi clasificate decat pe
baza unor criterii economice, care au la baza obiectul si functia economica a
operatiunilor respective6. Ele se impart in trei subgrupe:
a) operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie, in aceasta intra cumpararea si
vanzarea comerciala si operatiunile de banca.
Cumpararea si vanzarea comerciala este asemanatoare, sub aspectul structurii sale,
cu vanzarea-cumpararea din domeniul dreptului civil7. Trasatura caracteristica a vanzarii-
cumpararii comerciale o constituie intentia de revanzare sau inchiriere. Aceasta intentie
de revanzare sau inchiriere trebuie sa existe la data cumpararii, ea trebuie sa fie
cunoscuta co-contractantului sis a priveasca bunul cumparat.
Asa cum se prevede in art. 5 din Codul comercial: nu se poate considera ca fapt de
comert cumpararea de produse sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatia
cumparatorului, ori a familiei sale, de asemenea revanzarea acestor lucruri si nici
vanzarea produselor pe care proprietarul dau cultivatorul le are dupa pamantul sau cel
cultivat de dansul.

3
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept comercial roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p. 12-21.
4
Idem.
5
Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2001, p. 35-70.
6
Idem
7
Codul civil, art. 1295.

3
 Legea nu cere ca bunul cumparat sa fie revandut in forma in care a fost dobandit,
ci poate fi revandut dupa ce a suferit unele transformari8.
Operatiunile de banca si schimb sunt fapte de comert, prevazute de art.3 pct.11
din Codul comercial (operatiunile de banca fiind operatiunile de depozit, de efectuare de
plati, de acordare de credit etc., iar operatiile de schimb privind regimul monetar sau al
biletelor de banca etc.). Fiind operatiuni de interpunere in circulatie, operatiunile de
banca si schimb sunt guvernate de principii aplicabile circulatiei produselor si marfurilor.
b) Operatiuni care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie,
adica activitatea intreprinderilor9.
Codul comercial enumera activitatile din intreprinderi care constituie acte de comert
(furniture, spectacole publice, comisioane, agentii si oficii de afaceri, constructii, fabrici
si manufactura, imprimerie, editura etc.).
Unii autori considera ca, intreprinderea este un organism in fruntea caruia se afla o
persoana numita intreprinzator, care combina resursele naturale cu capitalul si munca
oamenilor (inclusive a sa proprie) in scopul producerii de bunuri si servicii.
Intr-o alta opinie, intreprinderea este o activitate complexa, care consta in exercitatea
repetata, in mod organizat si sistematic, de operatiuni expres prevazute de Codul
comercial (si aceasta parere a fost criticata, reprosandu-i-se aceleasi deficiente ca si celei
precedente).
Intr-o a treia opinie, bazata pe criteriul ”interpunerii in schimbul muncii”,
intreprinderea este considerate ca un mod de organizare in care elemntul esential este
specularea muncii altora, in scopul obtinerii de produse si servicii destinate schimbului
(definitie considerata restrictive, deoarece exista si intreprinderi in care nu exista o atare
interpunere, cum ar fi de exemplu, intreprinderile de agentii si afaceri comerciale)10.
Avandu-se in vedere sensul economic al notiunii de intreprindere, dar si unele
elemente de ordin juridic, intreprinderea este definita ca fiind o organizare sistematica
a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie (resurse ale naturii, capital si munca),
de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri si servicii destinate
schimbului, in vederea obtinerii unor beneficii (profit).
In functie de obiectul lor, intreprinderile enumerate de art. 3 din Codul comercial pot
fi clasificate in doua categorii: intreprinderi de productie (industriale) si intreprinderi de
prestari servicii.
c) Operatiuni conexe ori accesorii, care sunt calificate drept fapte de comert datorita
stransei lor legaturi cu anumite acte sau operatii considerate de Codul comercial ca fiind
fapte de comert.
Din aceasta fac parte: contractele de report asupra obligatiilor de stat sau altor titluri
de credit care circula in comert; cumparaturile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni
ale societatilor comerciale; contractele de mandate si commision; contractele de
consignatie; operatiunile de mijlocire in afacerile comerciale; cambia sau ordinele in
producte sau marfuri; operatiunile cu privire la navigatie; depozitele pentru cauza de
comert; contul curent si cecul; gajul si fidejusiunea.
Contractul de report asupra obligatiilor de stat sau a altor titluri de credit care
circula in comert consta in cumpararea cu bani a unor titluri de credit care circula in

8
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept comercial romanesc, Ed. All Beck, Buc., 2004, p. 12-21.
9
Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2001, p. 35-70.
10
Idem.

4
comert si in revanzarea simultana cu termen si cu prêt de terminat catre aceeasi persoana
a unor titluri de aceeasi specie.Pentru validitatea contractului este necesara predarea reala
a titlurilor date in report. Proprietatea lor se transfera la comparator. Partile pot stipula ca
primele, rambursurile si dobanzile ce se vor cuveni titlurilor in termenul reportului, sa
ramana in profitul vanzatorului11.
Deci, reportul este un act juridic complex care cuprinde o dubla vanzare: prima se
executa imediat ( atat in privinta predarii titlurilor, cat si a pretului), iar a doua este o
vanzare cu termen, la un prêt determinat. El prezinta avantaje pentru ambele parti:
reportatul obtine suma de bani de care are nevoie fara sa piarda definitiv dreptul asupra
titlurilor de credit, iar reportatorul isi valorifica, pe aceasta cale, sumele de bani
disponibile12.
Cumpararile si vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale
sunt fapte de comert obiective prin ele insele, fara a fi conditionate de existenta intentiei
de revanzare13, deoarece aceste operatiuni sunt legate indisolubil de fapte de comert, cum
este contractul de societate.
Contractele de mandate si comision au un caracter comercial, daca au ca obiect
tratarea de afaceri comerciale.
Mandatul este contractul prin care o persoana (mandatarul) se obliga sa incheie acte
juridice in numele si pe seama altei personae (mandantul), de la care primeste
imputernicirea. Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama
si socoteala mandatului. El nu se presupune a fi gratuit14 .
Contractul de comision este acel contract prin care o persoana (comisionarul) se
obliga, din insarcinarea altei persoane (comitent) sa incheie anumite acte juridice in
numele sau, dar sip e seama comitentului, in schimbul unei remuneratii (comisionul).
Este considerat fapta de comert numai in masura in care actele juridice pe care le incheie
comisionarul cu tertul sunt fapte de comert pentru comitent15.
Contractul de consignatie este contractul prin care una dintre parti ( consignantul)
incredinteaza unei alte persoane (consignantul) anumite bunuri mobile spre a le vinde, in
nume propriu, dar si pe seama consignatarului. Este o varietate a contractului de
commision si, ca atare, este supus aceluiasi regim juridic, inclusive prevederilor art. 405
C. Com. referitoare la comision16. Este fapt de comert si in cazul in care este folosit in
cadrul unei intreprinderi de consignatie ( art. 3 pct. 7 C. com.), precum si in cazul cand
este utilizat in cadrul comertului profesional al uneia dintre parti (art.4 C. com.).
Operatiunile de mijlocire in afacerile comerciale consta intr-o actiune de
intermediere intre doua persoane (fizice sau juridice), in scopul de a le inlesni incheierea
unui act juridic pentru care acestea sunt interesate. Mijlocitorul nu este un reprezentant al
partilor, el neactionand in baza unei imputerniciri.
Contractul de mijlocire apare ca un contract de prestare (locatiune) de servicii.

11
Codul comercial, art.74.
12
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept comercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2004, p. 12-21.
13
Codul comercial, art. 3, pentru cumpararile si vanzarile de bunuri mobile.
14
C. com., art. 374, A se vedea si art. 375-391.
15
C. com. Art.405, A se vedea si art. 406-412.
16
Stanciu D. Carpenaru, Drept comercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2001, p. 35-70.

5
 Operatiunile de mijlocire sunt considerate fapte de comert numai in masura in care se
refera la afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com.), de exemplu actul juridic mijlocit este
o cumparare in scop de revanzare.
Cambia este un titlu de credit prin care o persoana ( tragator) de dispozitie altei
persoane (tras) sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane (beneficiar)
sau la ordinal acesteia.
Biletul la ordin este un titlu de credit prin care o persoana (emitent) se oblige sa
plateasca o suma de bani, la scadenta, altei persoane (beneficiar) sau la ordinal acesteia.
Ordinul in producte sau marfuri este, de fapt, o cambia a carei particularitate
consta in faptul ca obligatia are ca obiect o anumita cantitate de producte sau marfuri.
Operatiunile cu privire la navigatie (vas, echipaj, transport, credite etc.) se prezinta
ca o gama foarte variata de fapte de comert, cum sunt: cumpararea si vanzarea sau
inchirierea vaselor; dotarea vaselor; aprovizionarea vaselor; expeditiile maritime;
imprumuturile maritime; ipoteca maritime etc. Ele au caracter commercial, indifferent de
faptul ca sunt realizate in cadrul unei intreprinderi, sunt sau nu facute intr-un scop
speculativ17.
Depozitele pentru cauza de comert, la care se refera art. 3 pct. 19 si 20 din Codul
comercial sunt acele depozite de marfuri care se fac in docuri, antrepozite etc., sunt fapte
de comert numai daca sunt efectuate in cadrul unei intreprinderi.
Contul curent este un contract prin care partile convin ca, in loc sa lichideze
separate si imediat creantele lor reciproce, izvorate din prestatiile ce si le-au facut una
catre cealalta, lichidarea sa se faca la un anumit termen (legal sau conventional), prin
achitarea soldului de catre partea care va fi debitoare.
Cecul este un titlu negociabil prin care o persoana (tragator) da ordin unei banci la
care are un disponibil (tras) sa plateasca o suma de bani unei persoane (beneficiar) sau in
contul acesteia.
Atat contul current, cat si cecul sunt considerate fapte de comert numai in masura in
care au o cauza comerciala (de ex., cecul este emis pentru plata unor marfuri cumparate
in scop de revanzare).
Contractul de gaj este contractul in temeiul caruia debitorul remite creditorului sau
un bun mobil pentru garantarea obligatiei sale (art. 1685 C. Civil).
Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoana (fidejusor) se oblige
fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia debitorului, daca acesta nu o va
executa ( art. 1652 C. civil).
Atat contractul de gaj, cat si contractul de fidejusiune vor fi fapte de comert numai in
masura in care obligatia principala care se garanteaza este o obligatie comerciala.

2. fapte de comert subiective, adica Codul comercial consacra ca fiind fapte de

comert si acele acte care dobandesc caracterul comercial datorita calitatii de comerciant
a persoanei care le savarseste. Reglementarea faptelor de comert subiective deriva din
necesitatea cuprinderii in sfera dreptului commercial a tuturor actelor si operatiunilor
savarsite de un comerciant, in aceasta calitate. Prin art. 4 din Codul commercial este
instituita o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului (cu
exceptiile prevazute exprez de art. 4 C. com.), indifferent de izvorul lor.

17
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept comercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2004, p. 12-21.

6
 Astfel, vor constitui fapte de comert nu numai obligatiile contractuale, ci si obligatiile
derivand din fapte licite (gestiunea de afaceri, imbogatirea fara justa cauza, plata
nedatorata) sau prin savarsirea unor fapte ilicite in legatura cu activitatea comerciala a
comerciantului ( art. 998 C. Civil).
Prezumtia de comercialitate instituita prin art. 4 din Codul commercial poate fi
rasturnata prin proba contrara, dar numai in conditiile prevazute de art. 4 C. com., adica
prin dovedirea caracterului civil al obligatiei sau caracterului necomercial care ar rezulta
din chiar actul savarsit de comerciant18.
Prin act, legea are in vedere operatiile juridice (negotium), nu inscrisul constatator
(instrumentum). Deci, necomercialitatea actului trebuie sa rezulte din manifestarea de
vointa a comerciantului, care poate fi expresa sau tacita. Caracterul necomercial al actului
poate fi dovedit prin orice mijloc de proba admis de lege.
3. Fapte de comert unilaterale sau mixte, cand actul sau operatiunea are
caracterul unei fapte de comert numai pentru una dintre parti, pentru cealalta putand fi un
act de natura civila; de ex., un contract incheiat intre un comerciant si un agricultor
pentru cumpararea unei cantitati de legume.
Art. 56 din Codul commercial prevede, in aceasta privinta, ca daca un act este
commercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in ce priveste aceste
acte, legii comerciale. Necomerciantul nu este transformat in comerciant, nefiindu-I, deci,
impuse obligatiile profesionale ale comerciantului (de ex., obligatia de inmatriculare in
registrul comertului, tinerea registrelor comerciale etc.)19.
De exemplu in art. 42 C. com., dupa ce se stabileste regula ca, in obligatiile
comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar, prevede ca aceasta prezumtie de solidaritate nu
se aplica la necomerciantii pentru operatiuni care, in ceea ce priveste, nu sunt fapte de
comert. Deci legea exclude aplicarea prezumtiei de solidaritate cand codebitorii sunt
necomercianti, iar obligatia lor are ca izvor o operatiune care, in privinta lor, nu este fapta
de comert ( de ex., in legatura cu un contract de vanzare-cumparare incheiat de doi
agricultori cu un comerciant, raspunderea agricultorilor pentru neexecutarea obligatiei va
fi divizibila, nu solidara. Deoarece obligatia lor izvoraste dintr-un act care, pentru
agricultori, nu este fapta de comert)20.

4. Internationalitatea actelor de comert.

Notiunea de internationalitate se defineste prin prezenta elementului de extraneitate si

specificul operatiunii. Caracterul international este dat de existenta anumitor criterii, in
conformitate cu specificul operatiunii. Aceste criterii sunt elemente de extraneitate.
Dreptul commercial international recurge numai la acele elemente care au o
semnificatie deosebita. Sunt considerate criterii de asemenea natura: sediul partilor,
miscarea obiectelor vandute, locul predarii lucrului vandut21.

18
Stanciu D. Carpenaru,Drept commercial roman, Ed. All Beck., Buc., 2001, p.35-70.
19
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept commercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2004, p. 12-21.
20
Idem.
21
Vasile Patulea, Corneliu Turianu, Curs de drept commercial roman, Ed. All Beck, Buc., 2004, p. 12-21.

7
 Ceea ce este essential pentru a se stabili caracterul international al actului de comert
este imprejurarea ca raportul juridic commercial trebuie sa cuprinda elemente de
extraneitate de natura a-l face susceptibil de a fi carmuit de mai multe sisteme de drept.