Probele in Procesul Penal

1.Notiunea de proba in procesul penal

Pentru rezolvarea cauzelor penale, organelle judiciare au nevoie de date sau

informatii, care sa conduca la concluzia existentei sau inexistentei infractiunii, vinovatiei
sau nevinovatiei faptuitorului etc. Datele sau informatiile care ajuta la rezolvarea cauzei
penale sunt furnizate prin intermediul probelor.
Avand in vedere functionalitatea lor in procesul penal, probele sunt definite ca
fiind elemente cu relevanta informative asupra tuturor laturilor cauzei penale1.In acest
sens, in art. 62 se arata ca, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire penala si
instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca sub toate aspectele cauza, pe baza de
probe.
Complexitatea informatiilor pe care le aduc probele in procesul penal a condus la
definirea lor ca fiind elemente de fapt care servesc la constatarea existentei sau
inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea
imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei ( art. 63).

2. Importanta probelor in procesul penal

Rolul insemnat al probelor in administrarea justitiei penale a determinat pe unii

autori sa afirme ca intregul process penal este dominat de problema probelor. O asemenea
opinie este justificata, deoarece, din momentul in care a fost declansat procesul penal si
pana la solutionarea definitive, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu
ajutorul probelor. Infaptuirea justitiei penale depinde, in principal, de sistemul probelor.
Aceasta este si explicatia pentru care de-a lungul timpurilor, a existat o intense
preocupare pentru perfectionarea sistemelor de probatiune. Sistemele de probatiune pot fi
localizate in anumite epoci sau oranduiri sociale, ele reflectand atitudinea claselor sociale
dominante fata de modul de administrare a justitiei.
Fundamentandu-si teoriile privind aflarea adevarului pe conceptii filosofice
agnostice, unii juristi sustin teza aflarii uniu adevar judiciar in procesul penal, ceea ce
coincide cu un anumit grad de probabilitate2 in cunoasterea aspectelor cauzei penale, in
acest fel certitudinea judiciara comportand, in mod necesar, un anumit procent de
nesiguranta. In sistemul stiintific al probelor se folosesc tehnici noi, socotite eficiente in
aflarea adevarului ca : narcoanaliza, detectorul de minciuni ( foarte utilizat in S.U.A. ),
expertiza A.D.N.3 Unele dintre aceste metode stiintifice sunt socotite metode incorente de
administrarea probelor.

1
Dongoroz I., p. 168.
2
K. M. Guiu, Asupra probatiunii penale, in R. D. P., nr. 4, 1995, p. 85-92.
3
N. Vaduva, Valoarea probanta a expertizei amprentelor genetice, 2004, p. 130-132.

2
 In dreptul nostru a fost adoptat principiul liberei aprecieri a probelor. In acest
sistem probele nu au valoare mai dinainte stabilita ( art. 63 alin 2. ).
In procesul desfasurat potrivit legislatiei din Romania, fiecarei probe I se acorda
importanta cuvenita in functie de informatiile pe care acasta le adduce la aflarea
adevarului in cauza penala.

3. Clasificarea probelor

Astfel, probele pot fi clasificate dupa caracterul lor, dupa izvoarele din care
provin si dupa legatura lor cu obiectul probatiunii.
Dupa caracterul sau natura lor, probele sunt in sprijinul invinuirii sau apararii, ele
devenind astfel probe in acuzare sau probe in aparare. Probele in acuzare servesc la
dovedirea vinovatiei invinuitului sau inculpatului. Pot fi socotite probe in acuzare si
elementele de fapt sau imprejurarile care dovedesc existenta unor circumstante
agravante. Probele in aparare dovedesc, fie nevinovatia invinuitului sau a inculpatului, fie
existenta unor circumstante de natura sa atenueze raspunderea penala a acestuia.
Dupa izvoarele lor, probele pot fi immediate si mediate.
Probele immediate sunt cele obtinute din sursa lor originala. Sunt astfel de probe:
continutul declaratiei unui martor ocular, continutul unui inscris original, continutul
procesului-verbal de examinare a corpurilor delicate. Probele mediate sunt socotite
probe secundare ele fiind obtinute dintr- o alta sursa decat cea originala. Este, o proba
mediate continutul declaratiei unui martor care relateaza ceea ce i-a povestit un martor
ocular despre o anumita situatie sau imprejurare.
Dupa legatura lor cu obiectul probatiunii, probele se impart in probe directe si
probe indirecte. Probele directe dovedesc in mod nemijlocit vinovatia sau nevinovatia
invinuitului sau inculpatului, ele continand informatii care pun lumina, fara ajutorul altor
probe aspectele legate de rezolvarea problemelor esentiale in cauza penala. Sunt, de
exemplu, probe directe: prinderea faptuitorului in flagrant delict, continutul declaratiei
prin care faptuitorul recunoaste savarsirea faptei, etc.Probele indirecte nu furnizeaza
informatii care pot dovedi in mod direct vinovatia sau nevinovatia faptuitorului, aceste
probe pot conduce la anumite concluzii in cauza penala numai in masura in care se
coroboreaza cu continutul altor probe directe sau indirecte. Astfel, pot fi considerate
probe indirecte: gasirea unui obiect asupra unei persoane, imposibilitatea persoanei de a
justifica provenienta obiectului si prezenta posesorului obiectului in aproprierea locului
sau chiar la locul de unde a fost furat obiectul respective.
In literature de specialitate a secolului al XVIII-lea intalnim si alte clasificari,
alcatuite in functie de relevanta probelor asupra vinovatiei sau nevinovatiei faptuitorului.
Potrivit acestor opinii, probele pot fi perfecte si imperfecte. Probele perfecte sunt acelea
care exclude posibilitatea nevinovatiei cuiva, iar cele imperfecte nu exclude nevinovatia
unei persoane. Mai multe probe imperfecte pot alcatui o proba perfecta4.

4
C. Beccaria, Despre infractiuni si pedepse, Buc., Ed. Stiintifica, 1965, p. 20.

3
 4. Notiunea de obiect al probatiunii

Se intelege prin obiect al probatiunii5, ansamblul faptelor sau imprejurarilor de

fapt ce trebuie dovedite in vederea solutionarii cauzei penale. Existenta normelor juridice
nu trebuie dovedita, prezumandu-se ca ele sunt cunoscute atat de organele judiciare6, cat
si de catre justitiabili.
Sunt anumite categorii de fapte sau imprejurari care trebuie dovedite in orice
cauza penala, ele alcatuind obiectul generic al probatiunii. Alte fapte sau imprejurari
trebuie dovedite numai in anumite cause penale, acestea alcatuind obiectul concret al
probatiunii7.
Fac parte din obiectul generic al probatiunii faptele care privesc imprejurarile
referitoare la agravarea sau atenuarea raspunderii penale, aspectele privind urmarile
infractiunii8.

5. Faptele si imprejurarile care formeaza obiectul probatiunii

Dintre faptele sau imprejurarile cu ajutorul carora este solutionat fondul cauzei
mentionam pe cele privitoare la existenta sau inexistenta infractiunii, identificarea
faptuitorului, dovedirea vinovatiei faptuitorului si stabilirea raspunderii penale a acestuia.
In cadrul faptelor si imprejurarilor cu ajutorul carora se rezolva fondul cauzei, un
loc deosebit il ocupa faptele principale si faptele probatorii.
Faptele principale sunt, sub aspectul clasificarii probelor, probe directe, prin
intermediul lor putandu-se face dovada existentei sau inexistentei faptei, urmarilor ei
socialmente periculoase si vinovatiei sau nevinovatiei faptuitorului. Faptele principale,
prin cantitatea si calitatea informatiilor pe care le furnizeaza pot conduce, singure, la
rezolvarea cauzei penale.De ex. In cazul unei omucideri, un fapt principal il constituie
actiunea prin care a fost curmata viata persoanei, in cazul unui furt, faptul principal il
constituie sustragerea bunului mobil de catre faptuitor.
Faptele probatorii sunt, sub aspectul clasificarii probelor, probe indirecte,
deoarece, prin informatiile pe care le furnizeaza, conduc la stabilirea, pe cale indirecta, a
faptelor principale. In cazul omuciderii, pot fi considerate fapte probatorii: relatiile de
dusmanie dintre faptuitor si victima, obiectele care au pete de sange cu grupa sanguina a
victimei si sunt gasite la locuinta faptuitorului, faptul ca victima si presupusul faptuitor au
fost vazuti impreuna cu putin timp inainte de savarsirea omorului etc.Ele se mai numesc
si indicii, adica fapte sau imprejurari care permit formularea unor deductii logice privind
aspecte ale rezolvarii cauzei.
5
I. Doltu, Unele aspecte ale probatiunii penale, in R.D.P., nr. 2, 1999.
6
Theodoru II, p. 65.
7
Volonciu I, p. 158-159.
8
Idem

4
 Faptele sau imprejurarile care se cuprind in obiectul probatiunii sunt deosebit de
variate, ele avand relevanta informative numai raportate in mod concret la problemele pe
carele ridica rezolvarea unei anumite cauze penale.

6. Faptele similare, auxiliare si negative

Sunt anumite categorii de fapte, care, desi nu sunt legate in mod direct de faptul
principal, pot, totusi, sa furnizeze informatii care sa ajute la aflarea adevarului intr-o
cauza penala. Ele pot fi similare, auxiliare si negative.
Faptele auxiliare sunt acelea care- desi nu se refera la dovedirea imprejurarilor
unei cauze- pot furniza informatii privind rezolvarea acelei cauze( ex. afirmatia unei
persoane cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea unui martor, martor a carui declaratie
este pusa sub semnul intrebarii de catre organele judiciare).
Faptele similare sunt acelea care se aseamana cu faptul principal fara sa sa afle
insa, in vreo legatura de cauzalitate a acestea9.Asemenea fapte pot sa ajute in anumite
situatii, la deslusirea unor aspecte ale cauzei penale. Elementele modului de operare ofera
posibilitatea identificarii autorilor unor infractiuni sau a grupului din care acestia fac
parte si, in consecinta, pot fi cuprinse in obiectul probatiunii.
Faptele negative sunt clasificate in fapte negative nedeterminate si fapte negative
determinate. Faptele negative nedeterminate nu intra in obiectul probatiunii, deoarece nu
se pot proba. Faptele negative determinate se pot proba prin fapte positive daca sunt
limitate si determinate.

7. Faptele si imprejurarile care nu pot forma obiectul probatiunii

Principiul care calauzeste probatiunea in procesul penal este acela al

admisibilitatii oricarei probe daca aceasta este concludenta si utila pentru aflarea
adevarului10.
Nu pot intra in obiectul probatiunii faptele sau imprejurarile contrare conceptiei
noastre despre lume si societate. Nu poate fi admisa, proba ca o anumita persoana a
savarsit o infractiune de cersetorie sau prostitutie, deoarece nu are suficiente mijloace de
trai stiut fiindca legea nu permite realizarea de venituri decat din surse licite.

8. Faptele si imprejurari care nu trebuie dovedite

In lumina dispozitiilor art. 62, in vederea aflarii adevarului, organul de urmarire

si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca sub toate aspectele cauzei pe baza de
probe. De la aceasta regula sunt si anumite exceptii, generate de faptul ca legea considera

9
E. Stancu, Investigarea stiintifica a infractiunilor, Buc., 1998, p. 191.
10
Volonciu I, p. 160.

5
existente sau inexistente anumite fapte si imprejurari, nemaifiind necesara dovedirea
lor11.

9. Faptele evidente si cele notorii

Ele nu trebuiesc dovedite, existand dispensa de proba.

Faptele evidente sunt cunostinte despre lumea inconjuratoare dobandite din
experienta vietii ( ex. nu trebuie dovedit faptul ca obiectul aruncat de la o anumita
inaltime, datorita legii gravitatii, cade de sus in jos).
Faptele notorii sunt cele cunoscute de un cerc foarte larg de persoane. Caracterul
notoriu al unui fapt este stability de organul judiciar in functie de imprejurarea careia I se
confera relevanta informative si de gradul de instructie al subiectului fata de care se
apreciaza notorietatea12.

10. Faptele necontestate

Este posibil ca partile sa accepte existenta anumitor fapte sau imprejurari de care
depinde rezolvarea cauzei penale. In literatura de specialitate s-a aratat ca, in cazul
faptelor necontestate care sunt esentiale in solutionarea cauzei organelle judiciare au
obligatia sa faca dovada lor, iar in cazul faptelor neesentiale care nu influenteaza asupra
raspunderii penale nu se impune dovedirea lor.

11. Pertinenta, concludenta si utilitatea probelor

In vederea realizarii procesului penal in continutul obiectului probatiunii pot fi

cuprinse numai probele care aduc informatii ce conduc la rezolvarea tuturor problemelor
pe care le ridica fondul cauzei. Acestea sunt; probe pertinente, concludente si cele utile13.
Probele pertinente sunt acele elemente de fapt care au legatura cu faptele sau
imprejurarile ce trebuie dovedite intr-o anumita cauza penala.
Probele concludente sunt acele elmente de fapt care contribuie la aflarea
adevarului si solutionarea cauzei penale.
Probele utile sunt acele elemente de fapt, care prin informatiile pe care le contin,
sunt necesare solutionarii cauzei.
O proba poate fi administrate intr-o cauza penala numai daca intruneste trei
conditii, si anume daca este pertinenta, concludenta si utila.
Pentru administrarea probelor pertinente, concludente si utile, legea fixeaza un
anumit regim procesual, pentru ca, intr-adevar, proba sa inspire siguranta valorificarii ei
in vederea aflarii adevarului. Astfel, conform art. 68 alin 1, este oprit a se intrebuinta

11
Theodoru II, p. 70.
12
Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, p.364-380.
13
Theodoru II, p. 79.

6
violente, amenintari ori alte mijloace de constrangere precum si promisiuni sau indemnuri
in scopuri de a obtine probe14. De asmenea, este oprit a determina o persoana sa
savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale, in scopul obtinerii unei probe
( art. 62 alin 2). Interdictia cuprinsa in art. 68 alin 2 comporta, insa, unele derogari.
Astfel, conform art. 26 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea. Descoperirea si
sanctionarea faptelor de coruptie, republicata in cazul in care exista indicii temeinice si
concrete ca s-a savarsit sau sa pregateste savarsirea de catre un functionar a unei
infractiuni de luare de mita ( art. 254 C. P. ), procurorul poate autoriza folosorea
investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reala, in scopul
descoperirii faptelor, identificarii faptuitorilor si obtinerea mijloacelor de proba.

12. Sarcina probatiunii

Se intelege prin sarcina probatiunii, obligatia administrarii probelor in procesul

penal. Legea ( art. 65 alin 1) arata ca sarcina administrarii probelor revine organului de
urmarire penala si instantei de judecata. Aceasta sarcina este, de fapt, o obligatie,
deoarece, in baza art. 62, 202 alin. 1 si 2, art. 287, organelle de urmarire penala si
instantele de judecata sunt obligate sa stranga probele necesare pentru aflarea adevarului
si pentru lamurirea cauzei penale sub toate aspectele, in vederea justei solutionari a
acesteia.
Procurorul are obligatia de a manifesta o deosebita grija in privinta administrarii
probelor in acuzare si in aparare, superficialitatea in acuzare pote conduce la solutii
neconcordante adevarului in cauzele penale15. Beneficiind de prezumtia de nevinovatia,
in lipsa probelor de vinovatie, invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze
nevinovatia sa ( art. 66 alin 1)16. In cazul in care exista probe de vinovatie invinuitul sau
inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.
Sarcina probatiunii nu trebuie confundata cu propunerea de probe, care consta in
posibilitatea pe care o au partile din process de a propune probe in vederea solutionarii
lor.
In cazul in care partile nu doresc sau nu stiu sa administreze probele in apararea
intereselor pe care le au in cauza, si asemenea probe exista, sarcina probatiunii revine
organelor judiciare17. In realizarea sarcinii lor de a administra probele in procesul penal,
organelle judiciare trebuie sa fie ajutate de catre cei care cunosc probe sau mijloace de
proba.
Intrega procedura de administrare a probelor implica posibilitatea subiectilor cu
functii procesuale distincte de a combate probele. In mod practice, probatiunea in cauza
este epuizata in momentul in care organelle judiciare si partile considera ca nu mai au de
administrat probe.

13. Aprecierea probelor

14
A. Filipas, Infractiuni contra infaptuirii justitiei, Buc., 1985, p. 141-156.
15
Theodoru, Rolul active al organelor judiciare si sarcina probatiunii in procesul penal, 1968, p. 101.
16
V. Papadopol, Culegere de practica judiciara, buc., 1998, p. 245-247.
17
Volonciu I, p.165.

7
 Aprecierea probelor este, unul dintre cele mai importante momente ale procesului
penal, deoarece intregul volum de munca depus de catre organelle de urmarire, instantele
judecatoresti, cat si de catre partile din process se concretizeaza in solutia ce va fi data in
urma acestei activitati.
In conformitate cu prevederile art. 63 alin 2, aprecirea fiecarei probe se face de
organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor
probelor administrate, in scopul aflarii adevarului.
Despre convingerea organelor judiciare s-a mentionat ca apare ca rezultat al unui
process psihic prin care elementele de ordin obiectiv ( probele) dau nastere unui
sentiment de certitudine in legatura cu existenta sau inexistenta unei infractiuni, existenta
sau inexistenta vinovatiei faptuitorului etc.
In dreptul nostrum functioneaza principiul liberei aprecieri a probelor, concluzie
la care ajung organelle judiciare sprijinindu-se pe probe care nu au o valoare dinainte
stabilita. Potrivit acestei dispozitii, aprecierea fiecarei probe sa face de catre instanta de
judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului.
In conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, orice infractiune poate fi
dovedita prin orice mijloace de proba prevazute de lege daca organul judiciar si-a format
convingerea ca a aflat adevarul in cauza penala.