Relația asistent medical – pacient

Pacientul este un membru al societăţii, un individ care într-un anumit moment al vieţii a cunoscut
o dereglare a stării de sănătate, fapt care îi motivează întâlnirea cu sistemul medical și implicit cu
asistenta medicala. Oricare ar fi starea clinică, gravitatea bolii, competenţa sau incompetenţa
mentală, pacientul este o persoană care trebuie tratată cu respect, onestitate, profesionalism,
loialitate.

Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are șase principii de bază:

1) comunicare deschisă și completă
2) respect
3) compasiune
4) incredere
5) participare și colaborare
6) confidentialitatea

1. Comunicarea
Conform unui studiu din anul 2008, printre pacienții unui spital, comunicarea este cel mai
important principiu al ingrijirilor medicale centrate pe pacient. Punctul de vedere al pacienților a
fost întărit de opiniile liderilor și personalului medical din spitalele incluse în studiu, aceștia
afirmând că o comunicare adecvată cu pacienții și familiile lor este esențială în realizarea unui act
medical de calitate.

Profesor dr. Preben Pedersen, invitat la Conferința OAMGMAMR, filiala București din 16-17
mai 2014, sublinia faptul ca s-a demonstrat că pacienții care sunt încurajați să poarte un dialog cu
cei care le oferă îngrijiri medicale, de exemplu punând întrebări ca să înțeleagă corect și complet
informațiile primite și exprimându-și preferințele pentru un anumit mod de administrare a
tratamentului, sunt mai înclinați și reușesc mai bine să-și accepte problemele medicale, să înțeleagă
opțiunile de tratament, să-și schimbe comportamentul în sensul dorit și să adere mai riguros la
respectarea tratamentului.

Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare reală, în ambele sensuri, pacienții resimt
aceasta în mod palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei de control se
accentuează. Un pacient declara că ”atunci când ai nevoie de îngrijiri medicale, comunicarea îți
aduce alinare, căci a nu știi ce se întâmplă te sperie și mai mult”.
 Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor urmărește să transmită un mesaj clar și să
stabilească o legătură între cadrul medical și aceștia, pornind de la valorile primordiale ale profesiei
medicale – dorința de a ajuta, atât prin îngrijiri de calitate, cât și prin sprijin moral, pe cineva care
suferă.

O buna comunicare ajută pacienţii să se simtă în largul lor. Se știe că persoanele care au nevoie de
asistenţă medicală sau de servicii medicale de urgenţă devin îngrijorate, anxioase, panicate, mai ales
dacă, pe parcurs, starea de sănătate se agravează ori se deteriorează. Acest lucru poate conduce la
stări de nesiguranţă, uneori de agresivitate (în funcţie de urgenţa medicală pe care o comportă). Fie
că este vorba de un simplu test de analize, de o nouă schemă de tratament, uneori chiar de o urgenţă
maximă, pacientul simte nevoia să fie ajutat, înţeles dar, mai ales, să i se asigure revenirea în zona
de confort, dacă starea sa clinică se agravează. O bună comunicare reduce factorii de stres
enumeraţi anterior, ajută pacientul să capete încredere în staff-ul medical cu care intră în contact și
îl face să se simtă în largul lui.

Tipuri de comunicare
• Ascultarea și participarea (inclusiv reclamaţii din partea pacientului, familiei sau
aparţinătorilor)
• Comunicarea nonverbală
• Comunicarea verbală
• Interviul
• Comunicarea în scris

Ascultarea și participarea
În domeniul asistenţei medicale, este deosebit de important să știm să participam activ în
procesul de comunicare pur și simplu prin metoda ascultării. Lucrând îndeaproape cu pacienţii, vom
observa că majoritatea preferă să vorbească direct și să explice problema cu care se confruntă.
Această metodă de comunicare directă se bazează pe atenţia deosebită faţă de pacient, fiind o
abilitate cheie. Trebuie să facem tot posibilul să aprobam și să încurazam pacientul, să folosim doar
expresii pozitive („da“, „așa da“, „în continuare...“) sau întrebări simple („Cum vă face să vă
simţiţi?“).

Comunicarea nonverbala

Comunicarea nonverbală este adesea descrisă ca „limbajul trupului“. Limbajul corpului spune
multe despre interesul și angajamentul în comunicare. Chiar și atunci când spunem „lucrurile
potrivite“, mesajul se poate dilua, în cazul în care limbajul corpului sugerează că gândim diferit de
ceea ce afirmam sau dorim să comunicam interlocutorului.
 Următoarele patru elemente ale limbajului corpului sunt importante în comunicarea cu pacientii:
• Postura corpului. Vom comunica mult mai bine când faţa noastră este poziţionată la acelaşi nivel
cu a interlocutorului nostru şi nu îl privim de sus, în cazul în care pacientul este aşezat în pat sau pe
un scaun. Trebuie să fim calmi şi să nu grăbim dialogul. Este important să adoptam o atitudine care
să denote deschidere, arătând pacientului că nu dorim să trem rapid peste subiect.
. • Contactul vizual. Păstram contact vizual cu pacientul, fără a fi insistent în această direcţie;
amintindu-ne că, pentru pacienţii din anumite culturi, a privi pe cineva direct în ochii poate părea un
pic nepoliticos. Acest lucru subliniază cât de important este să ştim şi să învăţăm cum să abordam în
mod corect fiecare pacient în parte.
• Expresia facială. Uneori, ceea ce gândim este redat inconştient de expresiile noastre faciale. De
aceea este important să fim conştienţi de expresia feţei şi să o controlăm în fiecare moment.
Pacienţii noştri nu trebuie să simtă îngrijorarea, frustrarea sau demotivarea în legătură cu
tratamentele prescrise, analizele efectuate, diagnostice etc.
• Atingerea. Este un mijloc foarte puternic de comunicare. Atingerea poate transmite o preocupare
suplimentară pentru situaţia pacientului.

Comunicare verbala

Este de la sine înţeles că trebuie să fim clari şi concişi când transmitem mesajele, dar mai ales
când comunicăm informaţii, uneori vitale pentru pacienţi.
Trebuie să ne asigurăm că mesajul transmis este:
• exact;
• corect;
• adecvat (în funcţie de vârstă, limbă, cultură şi nivel de înţelegere);
• clar.
Dar cel mai important este să fim respectuoși, să ne adresam la persoana a doua și sa folosim
pronumele de politețe.

Interviul

Este dialogul dintre asistent și pacient, semnificand inceperea relatiei asistent – pacient.

Asistenta va începe relația printr-o conversație libera care pentru a se crea un cadru de apropiere și
de incredere cu pacientul. Succesul relatiei depinde în primul rând de atitudinea, competenta și
profesionalismul asistentei.

În cadrul interviului avem anumuite obietive precum:

• obținerea de informații despre starea de sănătate fizica și psihica a acestuia, reactiile

pacientului
 • observarea interactiunii cu familia și personalul medical

• oferirea de informații pacientului despre intervenitii, tratament, examinare.

2. Demnitatea și respectul
A respecta și a fi tratat cu demnitate sunt valori de bază a relaţiei asistent – pacient şi prima
condiţie a reuşitei terapeutice. Când vorbim de respect ne referim adesea la două componente ale
sale: respectul ca şi comportament şi respectul ca şi atitudine.

Atitudinea de respect deşi îndreptată deopotrivă către oameni sau către obiecte, ea porneşte
întotdeauna de la om - fiinţă raţională, capabilă să recunoască importanţa şi valoarea lucrurilor.
Chiar dacă şi animalele ne pot iubi sau pot avea sentimente de frică faţă de noi, doar persoanele pot
respecta sau manifesta lipsă de respect. Dacă în prezent unele animale superioare prezintă şi ele o
anumită capacitate de a raţiona, respectul este specific fiinţei umane, de aceea, indiferent de
multitudinea de virtuţi pe care omul le poate dobândi pe parcursul vieţii, nici una nu depăşeşte
„respectul persoanei” şi nici una nu valorează nimic înafara acesteia.

Respectul este deci opusul ignoranţei, al neglijării și semnifică o atitudine pe care oricine o
merită, în virtutea faptului că este persoană, indiferent de poziţia socială, caracteristicile individuale
sau meritul moral.

3. Compasiunea
Compasiunea este un sentimentele asociat cu suferinţa pacientului. Ce fel de asisten medical îşi
poate ascunde sau bloca emoţiile? Doar unul pe care majoritatea dintre noi ar prefera să-l evite.
Compasiunea asistentului reprezintă aşadar trăsătura cea mai apreciată şi dorită de pacienţi.

Compasiunea îşi are echivalentul în ceea ce Hipocrate numea „mila”, iar Aristotel ....”frica”.
Există două argumente pentru dezvoltarea acestor sentimente: unul care provine din atitudinea faţă
de ceilalţi (de exemplu tristeţe faţă de un pacient bolnav), iar altul care priveşte sinele („frica” de a
nu ajunge sau sfârşi în aceleaşi condiţii).

4. Încrederea
Încrederea este o altă valenţă extrem de importantă în cadrul oricărei relaţii. „A sădi încrederea
celorlalţi în tine valoarează cu mult mai mult decât a fi iubit.

Încrederea, în conjunctura medicală, se referă în mod special la acţiunea şi atitudinea pacienţilor.

Disponilibilitatea pacienţilor de a conferi încredere poate fi explicată parţial în măsura în care simt
că atât ei înşişi cât şi valorile în care cred sunt luate în consideraţie şi preţuite de către asistentul
medical și în general, de personalul medical. De asemenea, magnitudinea încrederii este
proporţională cu competenţa profesională, abilităţile tehnice şi capacitatea de reprezentare a
intereselor pacienţilor.

5. Participare și colaborare
Participarea și colaborarea pacientului și a membrilor familiei în actul medical asigura reusita
acestuia. Pentru acesta pacientul și familia trebuie sa respecte indicatiile medicului și ale asistentei,
de a lua un anumit tratament conform indicatiilor, de a adopta un anumit stil de viața mai sănătos, o
dieta. Acest aspect este adesea complicat de fenomenul psihologic de negare sau inacceptare a bolii
care interferă cu decizia asupra stării de sănătate a celui drag din familie. Astfel încrederea în
membrii familiei ar fi garantată nu numai de abilitatea lor de a decide în interesul stării de sănătate
dar şi în capacitatea lor de a asigura un suport psihologic constant (indispensabil reuşitei
terapeutice).

6. Confidenţialitatea
În domeniul medical confidenţialitatea a fost articulată încă din Jurământul lui Hippocrate:
„Orice voi vedea sau auzi în timpul activităţii profesionale sau înafara ei în legătură cu viaţa
oamenilor, lucruri care nu trebuie discutate înafară, nu le voi divulga, acceptând că toate acestea
trebuie ţinute secret!”.

În România există un articol integral din legea drepturilor pacientului referitor la acest aspect:
„Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul,
tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”

Scurta concluzie
Relatia asistent medical – pacient trebuie să fie de acceptare reciproca, o atitudine de respect,
caldura si intelegere empatica fata de pacient.

Din aceasta cauza, relatia dintre asistenta medicala si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la
aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si
exprima trairile interioare și a se simți în sigurnta, important pentru societate.

Bibliografie:

Lucretia Titirca- Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistentii medicali, Editura Viața medicala romaneasca

https://www.medlife.ro/articole-medicale/noi-reguli-pentru-moase-si-asistentii-medicali-proiect-de-act-normativ-in-
dezbatere-publica.html

https://farma.com.ro/articles/2016.1/PF_Nr-1_2016_Art-3.pdf

https://www.easistent.ro

http://azkurs.org/capitolul-iii-relaia-medic--pacient.html
 COLEGIUL NATIONAL ANA ASLAN

Scoala Postliceala Sanitara

RELATIA ASISTENT MEDICAL – PACIENT

Timisoara

2019