CAPITOL 4

Morbiditatea

După definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, morbiditatea reprezintă

totalitatea îmbolnăvirilor cunoscute la un moment dat, sau într-o anumită
perioadă, în cadrul unei populaţii dintr-un teritoriu bine delimitat, fie că acestea
au fost depistate în perioada respectivă, la data îmbolnăvirii sau ulterior (chiar şi
la deces), sau depistarea a fost efectuată într-o perioadă anterioară dar boala
există şi în perioada prezentă, şi fie că îmbolnăvirea s-a rezolvat (vindecare,
deces), sau nu, în perioada la care ne referim.
Prin consens internaţional, din morbiditate fac parte şi traumatismele şi
otrăvirile accidentale sau voluntare (omucideri, sinucideri), precum şi rănirile,
traumatismele şi arsurile cauzate de războaie.

Principalele forme de studiu ale morbidităţii sunt:

1. Morbiditatea generală
 Incidenţa
 Prevalenţa:
 de moment
 de perioadă
2. Morbiditatea pe contingente
3. Morbiditatea succesivă
4. Morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă
5. Morbiditatea cu incapacitate permanentă
6. Morbiditatea spitalizată

Termenii utilizaţi în studiul morbidităţii se referă la:

 Boală sau îmbolnăvire: entitate nosologică manifestată prin alterarea
sănătăţii persoanei.
 Bolnav sau persoană bolnavă: noţiunea de boală nu se suprapune peste cea
de bolnav pentru că o persoană bolnavă poate prezenta mai multe boli
simultan.
 Caz clinic = bolnav; în morbiditate = “caz nou”/”caz vechi”
 Caz nou depistat = diagnosticul la prima consultaţie medicală, ocazie cu
care se şi înregistrează.

121
 Cazul nou depistat poate fi:
- clinic caz nou;
- statistic caz nou (deşi data îmbolnăvirii putea fi în
urmă cu ani, de exemplu bolile cronice).
 Caz vechi = caz deja diagnosticat şi înregistrat, care se prezintă la consultaţie
ulterior pentru tratament, dispensarizare, etc.
 Codificarea = formă de înlocuire a textului cu semne sau cifre condiţionale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru realizarea unui limbaj internaţional
comun a întocmit o listă a cauzelor de îmbolnăvire şi deces (Clasificarea
internaţională a Maladiilor). Ea se face pe baza unor criterii ştiinţifice
recunoscute pe plan mondial: etiologie, manifestare clinică, localizare
anatomică, sau mixte. Periodic are loc o revizuire a acestei clasificări.
În prezent codificarea cauzelor de îmbolnăvire şi deces se realizează
conform Clasificaţiei Internaţionale a Maladiilor, revizia a 10-a, în care
totalitatea afecţiunilor sunt grupate pe 1000 de cauze de îmbolnăvire şi deces, de
la 0 la 999. (tab. 4.1.)
Cazul nou se codifică la diagnosticare ( în sistemul informaţional propus
de OMS) şi intră în calculul incidenţei. După vindecare, dacă se reîmbolnăveşte,
se va codifica încă o dată ca şi caz nou ( ex. bolile acute).
Cazul vechi se codifică o singură dată, la prima diagnosticare, şi intră în
calculul prevalenţei (ex. bolile cronice).
În studiul morbidităţii dezideratul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este
cuprinderea în studiu a întregii populaţii şi organizarea unui sistem
informaţional pertinent.

Scopurile sistemului informaţional al Organizaţiei Mondiale a

Sănătăţii:
 descrierea stării actuale de sănătate a populaţiei printr-un sistem
informaţional pasiv;
 depistarea precoce a evoluţiei stării de sănătate printr-un sistem
informaţional activ;
 previziunea tendinţelor pentru realizarea unei profilaxii optime şi
eficiente precum şi pentru planificarea resurselor, elaborarea strategiilor,
evaluarea eficienţei serviciilor de îngrijiri, a calităţii actului medical.

122
123
 Importanţa sistemului informaţional
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că sistemul informaţional
trebuie să se bazeze pe culegerea datelor prin căi administrative obişnuite,
accentuând importanţa consultaţiilor bolnavilor neinstituţionalizaţi (în cabinetul
medicului de familie, a medicului specialist din ambulator). Atunci când
îngrijirile medicale sunt acordate în dispensare publice (de medicină generală
sau specialitate) statisticile acestor instituţii reflectă destul de bine morbiditatea
generală a populaţiei. Datele se combină şi se compară cu cele înregistrate în
spitale, statisticile Caselor de Asigurări de Sănătate şi cu rezultatele anchetelor
medicale bine organizate.

4.1. Morbiditatea generală

Incidenţa este definită ca frecvenţa cazurilor noi înregistrate într-un

anumit teritoriu şi o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, an) de către toate
unităţile medicale.
Din 1987 este obligatorie declararea de către spital şi de către specialiştii
din ambulator a bolilor nou confirmate prin fişa de declarare/comunicare a
bolilor cronice.
În calculul incidenţei, bolile cronice apar o singură dată ca şi “caz nou” –
la diagnosticare.
Bolile acute care se vindecă şi reapar ulterior ca o nouă îmbolnăvire, dar
nu recădere, se consideră iar cazuri noi (ex: gripa după două luni de la vindecare
celei anterioare).
La depistarea mai multor boli la aceeaşi persoană se codifică fiecare
dintre acestea.
1. Indici de incidenţă totală:
bn
It   1000
L

2. Indici de incidenţă specifică (pe sexe, grupe de vârstă, etc.):

bn (c, x)
Is   100000
Lx
It = indice de incidenţă totală; Is = indice de incidenţă specifică;
bn = boli nou depistate (caz nou);
L = număr mediu de locuitori;
c, x = cazuri nou depistate de anumite boli, la o anumită vârstă;
L x = număr mediu de locuitori de o anumită vârstă
Valoarea maximă: peste 1000‰ pentru că o persoană poate avea mai
multe boli.

124
 Valoarea minimă: nu poate fi 0 deoarece, în mod normal, se înregistrează
orice afecţiune.

Morbiditatea specifică pe cauze:

Numarul cazuri noi de boala " X"

 100000
Numar locuitori

- arată frecvenţa cazurilor noi de o anumită boală într-un teritoriu şi o

perioadă de timp

Morbiditatea specifică pe cauze şi grupe de vârstă:

Numar cazuri noi de boala " X" la virsta " Y"

 100000
Numar locuitori de virsta " Y"

3. Structura incidenţei morbidităţii:

Numar cazuri noi de boala " X"

 100
Numar total de boli

- arată frecvenţa unei boli faţă de totalul

îmbolnăvirilor
- se realizează rangurile structurii morbidităţii (ca şi
la mortalitate)

Ponderile mai mari în structura incidenţei morbidităţii sunt date de

următoarele clase de boli:
 rangul I: bolile aparatului respirator;
 rangul II: bolile aparatului digestiv;
 rangul III: bolile sistemului nervos şi ale organelor de simţ.
În cadrul acestor clase de boli mai frecvente sunt bolile acute ale
aparatului respirator, bolile dinţilor, otitele.

În literatura de specialitate se consideră că incidenţa sau frecvenţa

cazurilor noi de îmbolnăvire în populaţie este influenţată de 3 elemente:
accesibilitate, adresabilitate şi calitatea diagnosticului.
Incidenţa nu trebuie să fie considerată ca frecvenţă reală a apariţiei
îmbolnăvirilor decât în acele teritorii în care cele 3 condiţii sunt optime.
Chiar şi în bolile transmisibile, cu o bună declarare, există un număr
relativ mare de afecţiuni nediagnosticate, ducând la disparităţi în cadrul aceleiaşi
ţări sau teritoriu şi, în special, între urban şi rural, teritorii mai bine asigurate sau
mai slab asigurate cu unităţi sanitare, servicii de calitate, personal calificat.
125
 Factori care influenţează cunoaşterea morbidităţii
Mărimea vârfului „Iceberg”-ului morbidităţii este determinată de trei factori:
 accesibilitatea populaţiei la serviciile de sănătate, factor determinat de
politica de sănătate şi de sistemul de îngrijiri de sănătate funcţional în
teritoriul respectiv, deci de existenţa unităţilor sanitare ca număr şi
structură adecvată nevoilor populaţiei, existenţa personalului calificat,
adecvat ca număr şi nivel de pregătire profesională, dotarea adecvată a
unităţilor şi oferta de servicii la preţ accesibil utilizatorilor de servicii;
 adresabilitatea populaţiei la serviciile de sănătate este un factor cu note
subiective marcate, care depinde, în primul rând, de calitatea serviciilor
oferite, de legislaţia în vigoare, de costurile serviciilor, dar şi de nivelul
de cultură şi de educaţie pentru sănătate al populaţiei;
 calitatea actului medical care să exprime realitatea patologiei, depinde de
nivelul de pregătire profesională a celor care lucrează în serviciile de
sănătate, dar şi de dotarea şi resursele alocate.

Dacă accesibilitatea, adresabilitatea şi calitatea actului medical sunt

optime, Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că ponderea din morbiditate
ce rămâne necunoscută prin studiul incidenţei este de 25% sau chiar 10%.
Este important ca toate datele să fie înregistrate în fişa medicală unică,
pentru cunoaşterea reală a stării de sănătate a populaţiei şi creşterea calităţii
actului medical acordat.
Baza, partea nevăzută din „iceberg”, reprezintă nevoile neresimţite sau
resimţite dar neexprimate de îngrijiri de sănătate ale populaţiei, dar cunoaşterea
lor este extrem de utilă pentru planificarea serviciilor şi a resurselor necesare
îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei. Cunoaşterea ei implică evaluarea
periodică prin iniţierea anchetelor medicale complexe, cercetare epidemiologică,
examinări profilactice obligatorii la toată populaţia.
Sursele de informaţie necesare în studiul morbidităţii sunt reprezentate de
rezultatele înregistrate ale consultaţiilor curente, efectuate în condiţii de
ambulator sau spitalizare, raportările periodice şi buletinele statistice, anchetele
medicale complexe.
Studiul incidenţei este deosebit de important în cazul în care nu se
aşteaptă de la el informaţii ce depăşesc limitele metodei de studiu pentru care a
fost creat. El serveşte ca instrument de lucru pentru medicul care pune
diagnosticul şi instituie tratamentul individualizat, acordă concedii medicale
pentru incapacitate temporară de muncă, şi ca studiu dinamic al cazurilor în
vederea instituirii de măsuri adecvate, în cazul unei dinamici necorespunzătoare.
Pentru sistemul de îngrijiri de sănătate, studiul comparativ al unităţilor similar
încadrate şi cu o populaţie similară, ca şi comparaţia în timp a incidenţei,

126
reprezintă o metodă importantă în cunoaşterea stării de sănătate şi a eficienţei
activităţii serviciilor de sănătate.

Factori care influenţează cunoaşterea morbidităţii („Iceberg”-ul morbidităţii)

Calitatea
diagnosticului
Accesibilitate Adresabilitate

Anchete medicale
complexe
Screening

MRF
Citologie
exfoliativă

Examene
bacteriologice Examene
biochimice

Prevalenţa morbidităţii (frecvenţa globală) defineşte totalitatea bolilor

care există la un anumit moment “critic”1 (ultima zi a trimestrului, semestrului,
anului) sau într-o anumită perioadă2 (trimestru, semestru, an).
1
prevalenţă de moment
2
prevalenţă de perioadă
Prevalenţa se referă la toate îmbolnăvirile existente (la un moment dat sau
într-o anumită perioadă) indiferent de data depistării.

127
 Prevalenţa se calculează separat pe boli, în bolile cronice ea reprezentând
totalitatea cazurilor noi şi vechi de îmbolnăviri.

bn  bv
Pr  100
L

bn  x   bv  x 
Pr  x    100 sau 100000
Lx

Pr şi Pr (x) = indice de prevalenţă totală şi pe vârstă;

bn, bv = boli nou depistate, boli cunoscute anterior (vechi);
bn (x), bv (x) = boli nou depistate, boli cunoscute anterior, la anumite vârste;
L , L x = număr mediu de locuitori, număr mediu de locuitori la anumite vârste.

Prevalenţa se studiază pentru că incidenţa poate prezenta variaţii foarte

mari în momente diferite şi din cauze diferite, de aceea este important calculul
trendului care elimină aceste variaţii întâmplătoare.
Pentru cunoaşterea prevalenţei se combină diferite surse (consultaţii,
anchete medicale complexe, fişe de declarare, etc.).
În cazul prevalenţei calculul trebuie făcut, neapărat, şi pe grupe de vârstă,
deoarece bolile cronice apar, în general, la adulţi şi se accentuează la vârstnici,
descriind un grafic în formă de „J”.
În alte cazuri (boli profesionale) calculul se face la populaţia supusă
riscului la noxe, deci populaţia de referinţă va fi personalul muncitor din locurile
de muncă în care s-a determinat o concentraţie peste limita admisă a noxelor
profesionale.
Cunoaşterea exactă a prevalenţei morbidităţii necesită un examen
medical de masă.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că există 4 categorii de

examinări de sănătate în masă, în funcţie de rolul acestora şi a raţiunii pentru
care se recurge la această formă superioară de cunoaştere a bolii cronice:
1. examinări de sănătate de masă în scop preventiv şi curativ, pentru
depistarea în stadiu precoce a bolilor cronice în vederea aplicării
tratamentului care să asigure evitarea agravării (diabetul), pentru
descoperirea persoanelor supuse unui risc, la care se pot aplica măsuri
pentru evitarea îmbolnăvirii; se aplică pe grupe de populaţie supuse
unor factori de risc;
2. examinări de sănătate de masă pentru cunoaşterea nivelului şi a
dinamicii stării de sănătate a populaţiei, în vederea planificării de
servicii sanitare; se efectuează pe eşantioane reprezentative, indiferent
128
 dacă pot fi supuse imediat sau doar în perspectivă tratamentului
adecvat;
3. examinările de sănătate de masă, în scopul cercetării medicale, pentru
cunoaşterea epidemiologică a factorilor de risc şi a corelaţiei dintre
eliminarea sau reducerea acestor factori de risc şi apariţia bolii,
respectiv acţiunii îndreptate spre creşterea rezistenţei organismului;
4. examinări de sănătate în scopuri terapeutice imediate, pe subpopulaţii
bine delimitate supuse unui risc crescut (gravidele cu risc).

Morbiditatea succesivă se apreciază prin anchetă a stării de sănătate.

Prin studiu longitudinal, succesiv în timp, se pot stabili legături de
cauzalitate în apariţia, agravarea, complicaţiile, asocierea şi concomitenţa mai
frecventă a bolilor, precum şi cunoaşterea acelor categorii de persoane care
rămân sănătoase an de an (se pot studia eventualii factori de protecţie).
Face posibilă cunoaşterea activităţii medicale în prevenirea morbidităţii,
inclusiv nerespectarea programelor profilactice.
Permite un studiu ştiinţific, cu date stabilite de medic, şi nu de bolnav,
ceea ce elimină erorile de apreciere a datelor anamnestice.
Se pot urmări an de an, individualizat, îmbolnăvirile ce se succed la
acelaşi contingent de persoane, asocieri de boli mai frecvente, implicaţiile unor
afecţiuni în apariţia bolilor cronice, etc. Nu se studiază retrospectiv
antecedentele bolnavului, ci se urmăreşte succesiv înlănţuirea istorică a
evenimentelor ce duc la îmbolnăvire.
Constă din studiul cazurilor noi depistate într-un an şi studiul agravărilor
(acutizări, recidive) bolilor cronice depistate anterior.
Permite urmărirea în dinamică a morbidităţii pe sexe, cauze, grupe de
vârstă, astfel putându-se face comparaţii pertinente între regiuni, zone cu
structuri diferite pe grupe de vârstă, fără să mai fie necesară standardizarea.
Permite o secţiune longitudinală a morbidităţii populaţiei pe categorii de
persoane sănătoase şi bolnave. Cuprinzând agravările în bolile cronice – pe
cauze, sexe, grupe de vârstă, medii, etc., dar şi date despre persoanele care nu au
prezentat agravări în acel an – pe sexe, grupe de vârstă, medii – realizează un
studiu complet şi complex privind morbiditatea populaţiei.
Permite stabilirea numărului de persoane vindecate, îmbolnăvite (dintre
sănătoşi), câte boli au mai contactat cei cu una, două, trei boli.

Morbiditatea pe contingente
Ancheta stării de sănătate permite şi studiul morbidităţii pe contingente,
adică proporţia de persoane bolnave dintr-o colectivitate şi numărul de boli ce
revin de un bolnav.
Contingentul reprezintă un efectiv de persoane selectate pe baza unor
caracteristici comune (vârstă, sex, ocupaţie, mediu de provenienţă, etc.).

129
 Din punct de vedere al Sănătăţii Publice şi Managementului, studiul pe
contingente ajută la analiza stării de sănătate a populaţiei.
În mediul urban morbiditatea pe contingente este mai mare decât în
mediul rural şi mai mare la sexul feminin.
În raport cu vârsta, grupa 30-34 ani are indicele morbidităţii pe
contingente corespunzător indicelui mediu pe ţară.
Indicii obţinuţi descriu în general o curbă asemănătoare cu cea a
prevalenţei morbidităţii, dar de nivel mai scăzut. Diferenţele sunt mai mici între
0-24 ani şi devin mai mari cu cât se înaintează în vârstă.
La grupa de vârstă 0-14 ani, indicii din mediul urban sunt mai mici ca cei
din mediul rural, iar peste 15 ani, la toate grupele de vârstă, mediul urban are
valori mai ridicate decât mediul rural.
La femei, supramorbiditatea se înregistrează la toate grupele de vârstă cu
excepţia grupelor 0-9 ani şi peste 80 ani.
Indicii minimi se înregistrează la grupa 15-19 ani, mai scăzuţi la sexul
masculin.
Indicii maximi se înregistrează la bărbaţii peste 80 ani şi femeile din
grupa 74-79 ani.
Pe grupe de vârstă se înregistrează o curbă similară cu cea din mediul
întrunit, dar mediul urban are un nivel mai ridicat.

La grupele de vârstă 0-14 ani în mediul urban sunt indici mai scăzuţi ca în
mediul rural. Peste 15 ani, mediul urban are valori mai mari. Această creştere
este aparentă deoarece:
- adresabilitatea şi accesibilitatea sunt mai mari în mediul urban;
- calitatea actului medical este mai ridicată în mediul urban;
- nivelul de cultură şi educaţie pentru sănătate este mai mare în mediul
urban;
- înregistrarea şi raportarea cazurilor este mai bună în mediul urban.
Eficienţa măsurilor profilactice sau curative aplicate se va verifica prin
studiul longitudinal al morbidităţii succesive.

Morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă (ITM)

Completează studiul morbidităţii cu unele aspecte esenţiale: gravitatea
unor boli care determină incapacitatea temporară de muncă la personalul
muncitor fiind, deci, o morbiditate specifică a acestei categorii de populaţie
activă.

Faţă de studiul morbidităţii generale există anumite particularităţi în

studiul morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă:
 se referă la o anumită grupă de vârstă [16 ani-57 (62) ani – la femei, 16
ani-62 (65) ani – la bărbaţi];
130
  se referă doar la incapacitatea temporară de muncă şi nu la orice
îmbolnăvire;
 se referă atât la cazurile de îmbolnăvire nou depistate, cât şi la agravările
bolilor cronice deja cunoscute;
 depinde, în mare măsură, de regimul de asigurări sociale pentru boală;
 frecvenţa ITM se referă nu la cazurile noi ci la concediile acordate iniţial
pentru boala respectivă sau agravarea în cazul bolilor cronice.

Avantajele acestui tip de studiu al morbidităţii sunt:

 fiind legat de eliberarea unui certificat de concediu medical, se asigură
exactitatea diagnosticului;
 fiind legat de o dispoziţie (ordin) de plată de concediu medical, deci de
un document contabil-financiar, datele privind concediile de boală (zile
plătite şi nu zile calendaristice), asigură controlul datelor pentru fiecare
persoană, respectiv fiecare certificat;
 centralizarea datelor de ITM pe ramuri de producţie, în cadrul judeţelor şi
pe întreaga ţară permite un studiu comparativ între judeţe, ramuri de
producţie, în dinamică, şi găsirea unor legături cauzale între condiţiile de
muncă şi unele cauze ale morbidităţii cu ITM;
 permit stabilirea repsonsabilităţii pentru actul medical eliberat.

Morbiditatea pe grupe de vârstă

Incidenţa morbidităţii este diferită în funcţie de grupa de vârstă.
Cunoaşterea tendinţelor permite adaptarea serviciilor de îngrijiri medicale de
sănătate (acţiuni profilactice, resurse materiale, umane, de timp, financiare, etc.).
Vârstele tinere (copii 0-14 ani) prezintă variaţii ale incidenţei morbidităţii,
patologia fiind dominată de bolile acute, înaintarea în vârstă şi aplicarea
măsurilor profilactice, inclusiv programul naţional de imunizări active în bolile
infecţioase, având ca efect scăderea progresivă a morbidităţii.
Vârsta adultă se caracterizează prin variaţii anuale ale patologiei acute,
dar şi prin apariţia bolilor cronice.
Vârsta a III-a are caracteristic manifestarea pluripatologiei acumulate
odată cu înaintarea în vârstă, cauzele principale de îmbolnăvire fiind
reprezentate de bolile cu alură de cronicitate.

Incidenţa ‰

131
 Vârstă
0 1 an 4 ani 15-19 ani 30-40 ani 60 ani

Principalele cauze de morbiditate, pe grupe de vârstă sunt reprezentate de:

0.1 an - afecţiuni perinatale
- boli acute ale aparatului respirator
- boli acute ale aparatului digestiv
- boli infecţioase şi parazitare
1-14 ani - boli acute ale aparatului respirator
- boli acute ale aparatului digestiv
- accidente
- boli infecţioase şi parazitare
15-19 ani - indici minimi
20-60 ani - boli acute ale aparatului respirator şi digestiv
- boli cronice
- boli profesionale
(la 30-40 ani indicele morbidităţii pe contingente este corespunzător cu
indicele mediu pe ţară);
60 ani şi peste - boli cronice

Tranziţia morbidităţii este secundară tranziţiei demografice, fiind o

consecinţă a ei dar şi a dezvoltării socio-economice.
Paralel cu tranziţia demografică, începută în România la mijlocul
secolului XX, este în curs de desfăşurare şi tranziţia morbidităţii.
Datorită faptului că după cel de al doilea război mondial la noi s-a
introdus un sistem informativ exhaustiv al morbidităţii la toate unităţile sanitare,
există un vast material privind dinamica incidenţei şi prevalenţei morbidităţii
populaţiei.
Datele privind morbiditatea sunt centralizate la nivel de judeţ de către
LAES, iar la nivel de ţată în cadrul Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi
Documentare Medicală al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, fiind stocate în baza
de date a unităţii.
Pe baza lor, s-a realizat un studiu în dinamică (1938-2000) a morbidităţii
prin numeroase boli, transmisibile şi netransmisibile, paralel cu datele de
mortalitate, completate de cele cinci anchete naţionale, pe eşantioane
reprezentative, efectuate pe baza investigaţiilor de laborator, explorări
funcţionale şi radiologice, interpretate de comisii de medici pe specialităţi,
concomitent cu examenul clinic efectuat de aceştia pentru întreaga populaţie din
eşantion (prima anchetă a fost efectuată în 1958, ultima în 1997).

132
 Existând criterii unice de diagnostic clinic şi de laborator, s-au obţinut
date comparabile corecte pe un număr de aproximativ 100 de boli cu alură de
cronicitate.
Desigur, nu se poate face o comparaţie între dinamica morbidităţii şi cea a
mortalităţii, într-o serie de afecţiuni cu un regim diferit de mortalitate, dar acest
fapt a devenit posibil raportând o serie de decese la bolile de care au fost
produse.
S-au obţinut astfel noi indicatori, rate de mortalitate raportate nu la
populaţie, ci la masa de bolnavi de aceeaşi afecţiune (ex. decesele prin
cardiopatie ischemică au fost raportate la numărul de bolnavi de această boală,
obţinându-se o rată corectată de prevalenţă). Se poate estima, astfel, masa
bolnavilor, în cazul unor boli cu alură de cronicitate (hipertensiune arterială,
boală ulceroasă, boli hepatice, boli reumatice), care există la nivelul unui
teritoriu. (tab. 4.2., 4.3., 4.4., 4.5., 4.6.)

133
134
135
 În tranziţia morbidităţii în România se costată:
1. scădere accentuată a incidenţei prin bolile infecţioase şi parazitare pentru
care populaţia a fost imunizată, respectiv au fost luate măsuri de asanare a
mediului;
2. scăderea incidenţei morbidităţii prin tuberculoză şi sifilis în perioada
1950-1990, după care se constată o recrudescenţă în ultima decadă a
secolului XX;
3. scăderea în ultimul deceniu a incidenţei prin hepatită virală şi dizenterie,
dar cu rate mari şi în prezent;
4. scăderea mortalităţii prin boli infecţioase şi parazitare, care arată o
tranziţie pozitivă a morbidităţii;
5. dinamica prevalenţei prin bolile cu alură cronică arată tendinţa lor de
creştere accentuată ce va fi urmată de o scădere lentă, la majoritatea
acestora.
Această schimbare de sens, lentă, este deja prezentă în multe ţări
dezvoltate socio-economic, schimbare care se va putea constata, probabil doar în
2010 şi în România.
Fenomenul morbidităţii realizează trei modele mari de repartiţie a
patologiei dominante într-un anumit teritoriu: de tip primitiv,de tip evoluat, de
tip intermediar.
Morbiditatea de ”tip primitiv” este caracterizată prin prezenţa endemică
a numeroase boli infecţioase, parazitare, boli acute digestive, care determină o
mare prevalenţă a malnutriţiei protein-calorice, mai frecvent la copii, fiind
caracteristică ţărilor nedezvoltate socio-economic. Deşi, în ultima perioadă şi în
aceste regiuni se înregistrează cu frecvenţă crescută bolile cronice, starea de
sănătate a populaţiei din zonele respective este caracterizată prin marea
incidenţă şi prevalenţă a bolilor infecţioase şi parazitare şi a malnutriţiei.
Morbiditatea de ”tip evoluat” este caracterizată printr-o prevalenţă mare
a bolilor cu caracter de cronicitate: hipertensiune arterială, cardiopatiile
ischemice, bronhopneumopatiile cronice obstuctive, boli cronice digestive,
renale, boli de nutriţie şi metabolism.
Acest tip de morbiditate caracterizează ţările dezvoltate socio-economic
şi este datorat şi creşterii ponderii populaţiei vârstnice, pe lângă factori socio-
economici, culturali, igienico-sanitari, legislativi.
Morbiditatea de “tip intermediar”- caracterizează ţările în curs de
dezvoltare care au patologie infecţioasă în scădere şi patologie cronică
degenerativă în creştere.
Pentru evidenţa centralizată a diferitelor boli cronice, fiecare reprezentând
o mare problemă de sănătate publică, ţările dezvoltate socio-economic, dar şi
celelalte ţări, au introdus Registrele Naţionale de Boli Cronice, România fiind,
în prezent, în această situaţie (Registru Naţional de Boli Cardiovasculare, de
Cancer, de Diabet, etc.)

136