Sunteți pe pagina 1din 7

Metode şi tehnici de evaluare la educaţie civicǎ

Brainstormingul
Etimologic, cuvântul brainstorming provine din limba engleză şi înseamnă „furtună în
creier”, aflux de idei, asalt de idei. Principiul după care se ghidează este cantitatea generează
calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o
productivitate creativă cât mai mare.Pentru derularea optimă a acestei metode se pot parcurge
următoarele etape:
• Alegerea temei si a sarcinii de lucru pentru grupuri de minim 10 persoane;
• Solicitarea într-un mod cât mai rapid,în fraze scurte si concrete, fără cenzură, a
tuturor ideilor - chiar trăsnite, neobişnuite, fanteziste, aşa cum vin ele în minte legate de
rezolvarea de situaţii - problemă conturate. Se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile
celorlalţi, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup. Nu se vor admite referirile
critice sub nici un motiv. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative.
• Înregistrarea în scris a tuturor ideilor pe tablă sau pe flipchart;
• Anunţarea unei pauze pentru aşezarea ideilor (de la 15 minute până la o zi);
• Reluarea ideilor emise şi gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte-cheie, imagini
care reprezintă posibile criterii;
• Analiza critică , evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior
se poate realiza printr-o dezbatere la nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici;
• Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluţii fezabile pentru
problema pusa în discuţie;
• Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii,
colaje, imagini, desene, cântece, joc de rol.

Graffiti- Este tot un brainstorming


Etape:
• Un grup primeşte un subiect, iar celălalt grup alt subiect.
• Fiecare grup notează ideile referitoare la subiectul primit.
• Apoi se schimbă subiectele între grupuri şi fiecare grup completează cunoştinţele.
• Foile revin la grupurile iniţiale. Se analizează şi sintetizează ideile în grup.
• Foile sunt afişate si prezentate de un reprezentant al grupului.

Starbusting – explozia stelară – se aseamănă cu brainstormingul.


Etape:
Profesorul propune elevilor o temă.
• Clasa este împărţită în grupe.
• Grupele formulează cât mai multe întrebări de tipul: „Cine?” , „Ce?”, „Când?” ,
„Cum?”, „De ce?” etc. Întrebările formulate iniţial pot genera alte întrebări, mai
complexe.
• După expirarea timpului acordat, fiecare grupă prezintă lista de întrebări pe care a
întocmit-o.
• Sunt evidenţiate întrebările mai interesante, se pot formula chiar şi răspunsuri.
• Este apreciată activitatea desfăşurată de fiecare grupă.

Ciorchinele -este o variantă de brainstorming neliniar care stimulează găsirea


conexiunilor intre idei.
Poate fi utilizat atât în evocare (faza de reactualizare a cunoştinţelor, de captare a
atenţiei şi de trezire a interesului) obţinându-se o bună inventariere şi organizare grafică a
cunoştinţelor elevilor, cât şi în etapa de reflexie (recapitulare, sistematizare a cunoştinţelor)
evidenţiindu-se conexiunile dintre idei.
Etape:
• Se scrie un cuvânt/temă în mijlocul tablei sau al unei foi de hârtie;
• Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care le vin în minte elevilor, în
legătură cu tema respectivă în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii între acesta şi
cuvântul iniţial;
• În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor
trage linii între toate ideile care par a fi conectate;
• Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp
acordată;
Copacul ideilor
Este o metodă grafică, asemănătoare ciorchinelui, diferit fiind modul de dispunere a
ideilor sub forma unui copac cu ramificaţii.
Etape:
• Se scrie cuvântul-cheie într-un dreptunghi la baza paginii, în partea centrală;
• Se notează ideile, făcând conexiuni între ele, asemănându-se cu ramurile unui copac.
Este util în special pentru evidenţierea unor aspecte pozitive/ negative.

Turul galeriei
Această metodă presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor
realizate de grupuri de elevi.
Etape:
• Elevii lucrează în grupuri şi reprezintă munca lor pe foaie de format mare sub forma
unui afiş. Produsul poate fi: o diagramă, o schemă,o reprezentare simbolică (printr-un desen
sau caricatură)etapele esenţiale surprinse în propoziţii scurte; etc.
• Produsele sunt prezentate pe scurt întregii clase, elevii explicând semnificaţia şi
răspunzând la eventuale întrebări.
• Afişele sunt expuse pe pereţi. Lângă fiecare afiş se va lipi o foaie goală pe care sa se
poată scrie cu markere sau creioane colorate.
• Profesorul va solicita grupurilor de elevi să se oprească în fată fiecărui afiş , să-l
discute şi să noteze pe foaia anexată comentariile, sugestiile şi întrebările lor.
• În final, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte şi
citesc ce a fost notat de colegii lor pe foile anexate. Se poate continua cu un răspuns al
grupului la comentariile si întrebările din anexe.

Metoda „6-3-5”
Este o metoda care oferă elevilor posibilitatea să se exprime în mod liber. Este tot un
brainstorming .
Etape:
• Se formează grupuri de câte şase membri,fiecare primind câte o foaie împărţită în trei
coloane.
• Profesorul enunţă problema.
• fiecare din cei şase membri ai grupului notează trei idei pentru rezolvarea problemei,
câte una în fiecare rubrică.
• Fiecare participant transmite colegului din dreapta foaia şi o primeşte pe cea a
colegului din stânga, cele trei idei emise de acesta fiind reluate şi îmbunătăţite, completate,
modificate sau prelucrate din prisma propriului punct de vedere. Urmează o nouă deplasare a
foilor de hârtie, apoi alta şi alta până când foile trec pe la toţi ceilalţi cinci membri ai grupului.
• Liderul strânge foile.
• Profesorul împreună cu elevii realizează o evaluare a ideilor obţinut Metoda „Phillips
6-6” Etape:
Clasa se împarte în grupe eterogene de câte şase elevi, care urmează să discute o temă dată.
• Profesorul expune subiectul, explică scopul şi modul de desfăşurare a activităţii.
• Fiecare grup desemnează un coordonator şi un purtător de cuvânt.
• Cei şase membri ai grupului discută timp de şase minute, făcând schimb de idei cu
privire la tema propusă.
• Fiecare grup întocmeşte un raport pe baza ideilor expuse şi apoi purtătorul de cuvânt
îl prezintă în faţa tuturor.
• Animatorul sau purtătorii de cuvânt realizează o sinteză a rapoartelor, stabilind
soluţia finală, conform opiniei majoritare.

Ştiu /vreau să ştiu / am învăţat


Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre
o anumită temă si apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsurilor în
lecţie.
Etapele metodei:
• Cereţi elevilor să formeze perechi si să facă o listă cu tot ce ştiu despre tema ce
urmează a fi abordată. În acest timp construiţi pe tablă sau flipchart un tabel cu următoarele
coloane: Ştiu/ vreau să ştiu/ am învăţat.
ŞTIU- Ce credem că ştim?
VREAU SǍ ŞTIU- Ce vrem să ştim?
AM ÎNVǍŢAT- Ce am învăţat?
• Cereţi perechilor să spună ce au scris şi notaţi în coloana din stânga informaţiile cu
care tot grupul este de acord;
• Solicitaţi elevilor o lista de întrebări care vor evidenţia nevoile de învăţare aleelevilor
in legătură cu tema abordată;
• Cereţi elevilor să citească textul;
• După lectura textului reveniţi asupra întrebărilor formulate în prima coloană,
constataţi la care s-au găsit răspunsurile in text şi treceţi-le în coloana AM ÎNVǍŢAT;
• Puneţi elevii să compare ceea ce cunoşteau deja despre tema abordată, tipul si
conţinutul întrebărilor pe care le-au formulat şi ceea ce au învăţat prin lecturarea textelor;
• Întoarceţi-vă la întrebările care au rămas fără răspuns şi sugeraţi elevilor unde ar
putea să găsească informaţii.
Întrebările fără răspuns pot fi folosite ca punct de plecare pentru investigaţii personale;
• Cereţi elevilor să organizeze Informaţia cuprinsă în coloana a treia în diferite
categorii.

Metoda cadranelor
Activitatea se poate desfăşura frontal,individual sau pe grupe. Este o modalitate de
rezumare si sintetizare a unui conţinut informaţional solicitând participarea şi implicarea
elevilor în înţelegerea acestuia. Subiectul poate fi abordat din patru perspective.
Etape:
• Se trasează pe tablă doua axe perpendiculare astfel încât să apară patru cadrane.
• În fiecare cadran se vor nota conţinuturi informaţionale având în vedere patru
perspective.
• Se face sinteza conţinuturilor în final.

Cubul
Metoda este folosită în cazul în care se doreşte explorarea unui subiect,a unei situaţii
din mai multe perspective.Permite elevilor o abordare complexă si integratoare.
Etape:
• Realizarea unui cub pe ale cărui feţe se scriu cuvintele:descrie, compară, analizează,
asociază, aplică, argumentează.
• Anunţarea temei/subiectului pus în discuţie.
• Împărţirea grupului în şase subgrupuri, fiecare urmând să examineze tema din
perspectiva cerinţei de pe una din feţele cubului, astfel:
- Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
- Compară: Ce este asemănător? Ce este diferit?
- Analizează: Din ce este făcut? Din ce se compune? etc.
- Asociază: La ce te îndeamnă să te gândeşti?
- Aplică: Ce poţi face cu el? Cum poate fi folosit?
- Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul
afirmaţiei tale.
• Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe;afişarea pe tablă.
Bibliografie
• Popescu P.Ioana Elisabeta, Procesul de predare-învăţare-evaluare în orele de Cultură Civică,
2016.
• Radu T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,
București, 2000.
• Ulieru Valentin Dogaru, Drăghicescu Luminiţa,Educaţie şi dezvoltare profesională, Editura
Scrisul Românesc,2011.

S-ar putea să vă placă și