„Cumătrul corb ţinea-n plisc o bucată El, măgulit de-această cuvântare,

De caşcaval, furată. Voi să dovedească ce-i în stare;

Cumătra vulpe, atrasă de miros,
Vorbi cu el de sub copac, de jos:
– Măria-ta, îi zise, să trăieşti!
Că tare mândru şi frumos mai eşti.
De-ai fi la ghiers cum te arăţi la pene,
E lămurit, cu ochi şi cu sprâncene,
Nu vreau să mint, dar nici nu vreau să neg,
Că eşti minunea codrului întreg.
„ghiers” (viers) – glas, voce; timbru al vocii
„colcovan” – bucată mare
Deschise pliscul, caşcavalul cade,
Vulpea i-l ia şi-i ţine, cum se cade,
O altă cuvântare: – Domnul meu,
O să te-nvăţ acum ceva şi eu.
Linguşitorii se înfruptă de la cei
Ce cască gura ascultând la ei.
Lecţia mea, văzuşi, nu te-a costat
Decât un colcovan de caş furat.”
(Jean de la Fontaine, „Vulpea şi corbul”)

Fabula este opera epică în proză sau în versuri în care autorul, prin intermediul unor
animale, plante sau obiecte personificate, critică anumite vicii omeneşti, cu scopul de a le
îndrepta.
Poezia „Vulpea şi corbul” de Jean de La Fontaine întruneşte caracteristicile acestei
specii literare prin tema abordată, prin caracterul alegoric, prin umanizarea
necuvântătoarelor şi prin morală.
Un prim argument este însăşi tema: versurile critică defecte omeneşti, infatuarea şi
viclenia, cu scopul de a le îndrepta. Titlul reflectă această temă, indicând chiar eroii fabulei.
Un alt argument este acela că se încadrează în genul epic, având narator, personaje,
acţiune şi modul de expunere specific acestui gen literar, naraţiunea, care se împleteşte
armonios cu dialogul. Acţiunea este simplă, se desfăşoară pe un singur plan şi dezvoltă un
singur conflict puternic, urmat de un deznodământ imediat. Expoziţiunea arată că un corb
ţinea în plisc o bucată de caşcaval furat. Intriga constă în faptul că o vulpe este atrasă de
miros. Din desfăşurarea acţiunii aflăm că vulpea îl linguşeşte pe corb, spunându-i numai
cuvinte de laudă. Punctul culminant este momentul în care corbul scapă bucata de caşcaval
din plisc. Deznodământul arată că vulpea rămâne cu caşcavalul, dându-i o lecţie corbului.
Dialogul conferă dinamism acţiunii şi oralitate stilului.
Încă un argument este caracterul alegoric al textului. Fabula fiind o alegorie, dincolo
de această întâmplare desluşim ideea că nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de cuvintele
frumoase cu care unii oameni ne linguşesc, ci să încercăm să vedem dincolo de ele, pentru a
sesiza adevăratele lor intenţii.
În plus, remarcăm figura de stil care stă la baza fabulei, personificarea. Animalele
sunt umanizate, au capacitatea de a vorbi, au gânduri, opinii, sentimente şi reacţii
omeneşti. Fiecare animal reprezintă un anumit tip uman: corbul este tipul omului credul şi
infatuat, iar vulpea este tipul omului viclean, linguşitor, care profită de naivitatea celorlalţi.
Mai mult decât atât, fabula are caracter moralizator, prin naraţiunea simbolică şi
prin morală transmite o anumită învăţătură. Morala evidenţiază ideea textului şi transpune
totul în lumea oamenilor: „Linguşitorii se înfruptă de la cei/ Ce cască gura ascultând la ei”.
Nu în ultimul rând, limbajul este plin de umor, sunt hazlii cuvintele vulpii care îl
linguşeşte pe corb.
Luând în considerare toate argumentele dezvoltate mai sus, putem afirma cu tărie că
textul dat este o fabulă.