Arză-te focu’, răchită,

Că eşti neagră şi pârlită,

Şi nu eşti încă-nfrunzită,
Ca să-mi fac curea la flintă
Din coaja ta nedubită;
Să mi-o spânzur la spinare
Şi s-apuc în codrul mare
Pe când mugurul răsare.
Mugurul a răsărit,
Mie timpul mi-a venit
În codru de haiducit!
(Doină populară, culeasă de Vasile Alecsandri)
„flintă” – puşcă;
„nedubită” – nezgâriată, neatinsă, nestricată

Doina este opera populară lirică în versuri, în care se exprimă o gamă largă de
sentimente (de dor, de jale, de dragoste, de înstrăinare, de revoltă) caracterizate printr-o
deosebită profunzime şi care se interpretează pe o melodie tipică.
Textul literar „Arză-te focu’, răchită” prezintă caracteristici ale genului liric şi ale
speciei literare doină populară prin tema specifică, prin lirismul copleşitor, prin
intensitatea sentimentului exprimat, mijloacele artistice şi versificaţia tipică pentru poeziile
populare .
Un prim argument este însăşi tema, haiducia, una dintre temele importante ale
doinelor populare. Este o doină de haiducie, specie a genului liric.
Un alt argument este prezenţa eului liric, în ipostaza voinicului de codru. Observăm
mărci lexico – gramaticale, şi anume forme verbale şi pronominale de persoana întâi: „Ca
să-mi fac curea la flintă [...] Să mi-o spânzur la spinare”. Confesiunea se împleteşte cu
monologul liric adresat: „Arză-te focu’, răchită”. Adresarea directă sporeşte forţa de
emoţionare a textului.
O caracteristică importantă a acestei specii literare este intensitatea sentimentului
exprimat. Apar procedee artistice frecvent întâlnite în doinele populare, care impresionează
ascultătorul. Preaplinul sufletesc se revarsă într-o serie de epitete, exclamaţii şi imprecaţii,
ca în secvenţa „Arză-te focu’, răchită,/ Că eşti neagră şi pârlită,/ Şi nu eşti încă-nfrunzită”.
Epitetele enumerate simbolizează trecerea de la iarnă la primăvară. Odată ce mugurul răsare,
şi haiducul îşi recapătă libertatea, în codru. Bucuria îşi găseşte expresia în propoziţia
exclamativă din final.
În plus, textul prezintă caracteristicile generale ale poeziei populare: are versul
scurt, ritmul trohaic, autorul anonim şi colectiv, caracter sincretic, se transmite prin viu grai
şi circulă în variante.
Deoarece transmite sentimente intense într-o manieră profund subiectivă şi într-un
limbaj popular expresiv, textul dat este o doină populară.