Biletul 11

1. Genocidul și practicile genoicidare în secolul XX.

2. Lumea a Treia şi problemele statelor în curs de dezvoltare în perioada postbelică.
3. Comentați din perspectiva bibliografica următorul text:

1. Genocidul și practicile genoicidare în secolul XX.

 definirea termenului
 Raphael Lemkin, jurist polonez, este primul care vorbește despre genocid
(în timpul WWII), termen care desemnează persecuția unui popor, a unei
ginți
 Axis Rule (1944) extinde termenul și la alte categorii de crime în masă:
cele îndreptate împotriva unei clase sociale sau a unui grup politic; această
formulă nu va fi acceptată de sovietici la Nürnberg
 9 decembrie 1948: sub egida ONU, 142 de state semnează convenția
împotriva genocidului, definit ca „intenția de a distruge o populație
definită ca rasă, naționalitate, etnicitate, religie”
 inițial, definiția cuprindea referiri și la clase sociale și convingeri
politice, eliminate însă la presiunile URSS, care patronase astfel de
crime
 cea mai mare amploare: în ideocrații
 etape ale genocidului în statele controlate de ideologie
a. eliminarea dușmanilor ideologici
b. epurarea internă (purificarea propriului regim)
c. teroarea profilactică (eliminarea centrilor nervoși
care s-ar putea opune regimului)

 genocidul în regimurile totalitare din Europa interbelică: trei studii scurte de caz
 URSS:
 fazele persecuției de la 1917 la moartea lui Stalin
 1917-1921: decimarea vechii elite; eliminarea opozanților;
deportare și GULAG
 1921-1941: teroarea birocratică; trei faze
 teroarea internă (epurarea partidului)
 colectivizarea (dekulakizarea, teroare îndreptată
împotriva țăranilor proprietari – kulacii)
 Marea Teroare: decembrie 1934 (moartea lui Kirov,
posibil adversar al lui Stalin) – iunie 1941
 instituirea unor troici populare, comisii
constituite ad-hoc pentru judecarea unei
persoane; au aceeași putere ca un tribunal,
ceea ce demonstrează grija sovieticilor de a
păstra aparențele legale ale acțiunilor lor
criminale
  armata pierde 35.000 ofițeri
 850.000 de membri de partid sunt epurați;
70.000 pentru crime contrarevoluționare
 6,7-7 milioane de arestați
 681.000 execuții; peste 600.000 de internări
în lagăre

 Bilanț total al crimelor URSS până la moartea lui Stalin (după

Naimark, care a studiat arhivele NKVD)
 1,2 milioane executați (2/3 intre 36-38)
 3-5 milioane morți in Ucraina – colectivizare si foamete -
dekulakizare
 6 milioane deportați, din care peste 1,5 morți
 16-17 milioane internați in lagăre de muncă – 3 milioane
pentru activități contrarevoluționare

 Italia fascistă
 Puține victime față de URSS sau Germania
 Perioadă radicală până în anul 1926: execuții publice ale
unor adversari politici
 între 1926 și 1941: 29 de execuții
 17.000 de exilați în străinătate sau cu domicilii forțate

 Germania nazistă: Holocaustul

 două școli de interpretare a motivelor Holocaustului:
 intenționaliști/eliminaționiști: Hitler pleacă de la început cu
ideea epurării evreilor; eliminarea lor este esența doctrinei
naziste
 funcționaliști: Hitler ia decizia persecuțiilor antievreiești
din oportunism; speculează contexte favorabile măsurilor
de acest fel
 etape premergătoare:
 distrugerea Reichstagului în noaptea de 28 februarie 1933
este folosită ca pretext al demarării persecuțiilor politice
anticomuniste (mulți evrei erau înregimentați în PC)
 1933: 15% din funcționarii evrei sunt eliminați din
administrație
 1935: Legile de la Nürnberg
 interzicerea căsătoriilor mixte
 retragerea cetățeniei;
 1937-1938 legi de arianizare (pornite în Austria)
 7-8 noiembrie 1938: Kristallnacht – violențe antievreiești;
de acum se trece de la teroarea prin legislație la teroare
radicală, ucideri, crime, deportări, devastări de sinagogi
  1938-1945: internări în lagăre de muncă, execuții în masă;
arestarea tuturor evreilor – chiar și a celor convertiți la
creștinism
 În total, vor fi uciși 6-7 milioane de evrei

2. Lumea a Treia și problema statelor în curs de decolonizare

 Lumea a treia: concept utilizat pentru prima dată de Alfred Sauvy în

L’Observateur, în 1952; dublă semantică:
 în timpul Războiului Rece: statele care nu fac parte din cele două mari
blocuri: comunist și democratic – ne vom referi în discursul nostru la
această semnificație a termenului
 după sfârșitul Războiului Rece dispare Lumea a Doua (comunismul); nou
înțeles: lumea în curs de dezvoltare, Sudul global

 trei tipuri de state în lumea a treia:

 state neutre: între blocuri, nu se implică în politica internațională
 Elveția
 Suedia

 state nealiniate europene: (oscilează adesea între blocuri; urmează o

politică externă independentă)
 Finlanda
 Iugoslavia
 Austria

 state nealiniate (luptă pentru decolonizare: independență și neapartenență)

 neapartenența: emanciparea din vechile legături culturale și
economice, nu doar politice
 exemplu: India, care refuză să intre în Commonwealth

 organizarea Lumii a Treia în anii Războiului Rece (nu știu dacă partea asta trebuie
introdusă aici; o pun gândindu-mă că astfel vorbesc despre problemele externe ale
statelor decolonizate, deși nu sunt doar ele lor) – principala problemă care ar
trebui să reiasă din expunerea de mai jos este incapacitatea noilor state de a se
organiza într-o structură puternică, independentă de politica superputerilor

 aprilie 1955, Bandung, Indonezia

 după primul val de decolonizare din Africa și Asia
 26 de state cu interese diferite de SUA și URSS sunt convocate de
Sukarno, considerat eliberatorul Indoneziei – printre statele
participante sunt și unele parțial aliniate: Turcia, Japonia, China
 10 puncte, din care pot fi extrase cinci principii:
 suveranitatea statelor
  neagresiunea
 non-implicarea în politica internă
 egalitatea și cooperarea ca reguli ale relațiilor internaționale
 coexistența pașnică
 1956: Brioni, insulă iugoslavă
 declarație comună: Nasser, Tito, Sukarno
 reafirmarea punctelor de la Bandung în numele „mișcării de
nealiniere”
 principiile lui Sukarno sunt preluate de Nasser și Tito, care le
instrumentalizează foarte eficient, creând o politică flexibilă,
capabilă de a urmări interesele particulare ale statelor lor (se
folosesc pentru acesta și de doctrine politice precum pan-arabismul
și ideea pan-africană ale lui Nasser, sau lupta anti-imperialistă a lui
Tito)
 1961, Belgrad
 structură instituțională girată de 25 de state; patru scopuri generale:
 scăderea tensiunii dintre blocuri
 continuarea procesului de decolonizare
 gestionarea problemelor statelor noi: sudezvoltarea
instituțională și economică
 gestionarea problemelor în care cele două blocuri
principale nu se implică
o ex: regimul Apartheid din Africa de Sud
 în contextul războiului indo-chinez (1962), noua structură se va
dovedi ineficientă

 anii `60: Tito conduce mișcarea și o aduce la aproximativ 100 de membri

 anii `70: Fidel Castro devine conducătorul mișcării de nealiniere

 sprijină independența Angolei și Mozambicului
 destituit în 1979, când refuză să condamne agresiunea sovietică
asupra Afganistanului

 anii `80: India este în fruntea mișcării

 principalele probleme:
 incapacitatea de plată (modernizarea costase mult bugetul
fiecărui stat)
 criza democratizării: dictatorii încep să fie contestați de
societatea civilă
 anii `90: criză de identitate, reorientări politice; importanța mișcării de
nealiniere – doar în Adunarea Generală ONU

 decolonizarea – scurtă prezentare

 procesul prin care metropolele renunță la drepturile politice asupra fostelor
colonii; emanciparea coloniilor de sub control politic occidental
 începe în interbelic, accelerată după WWII (1947: independența Indiei), se
încheie în anul 1997: independența Hong Kong-ului;
 astăzi mai există 16 teritorii în care ONU încearcă să consolideze
formele de guvernare locală (Lumea a Patra)
 decolonizare fără existența unui stat
 în urma decolonizării apar 2/3 din statele lumii:
 1945: există 51 d state
 astăzi: 192 state
 d.p.d.v. geografic:
 Asia de Sud-Est: trei modele de decolonizare, specifice fiecărei
metropole
 sub tutelă internațională – fostele teritorii americane
(Filipine, 1946)
 sub controlul metropolei, care modelează viitoarele
instituții ale statului – teritoriile britanice (India)
 război de decolonizare
o Indonezia vs. Olanda (1954)
o Indochina vs. Franța (1954)
 Africa: două mari etape
 Sfârșitul anilor `40 și începutul anilor `50: Libia, Egipt,
Maroc, Tunisia, Guineea
 anii `60: 24 de republici subsahariene se emancipează de
sub stăpânire franceză, engleză și belgiană

 principalele probleme ale statelor decolonizate:

 Asia: apare un naționalism promovat de elitele locale – nesusținut
la început de burghezie și intelectuali –, neinteresate în a coabita cu
occidentalii după WWII
 crearea unei conștiinței naționale prin cointeresarea altor
categorii sociale
 emancipaționismul naționalist este violent, nu ține cont de
rânduieli juridice și îngreunează mult procesul de
construcție a noilor state
 Africa subsahariană
 deși nu suferiseră din cauza WWII, statele nou-create sunt
ineficiente și le lipsesc elementele principale ale
modernității: echitate, egalitate în fața legii și chiar
societatea modernă (bazată pe reguli impersonale; în aceste
țări există doar comunități construite pe contracte
personale)
 teritoriile insulare, decolonizate începând cu anul 1970:
adesea prea slabe pentru a se putea autoadministra;
 există încă teritorii nedecolonizate:
 DOM/TOM: teritorii franceze de peste mări (ex. Martinica)
 țări în curs de decolonizare – sub mandat internațional: St.
Elena, Bermuda etc.
  probleme ale statelor care aleg calea proprie de construcție a
națiunii, refuzând asistența fostelor metropole
 (adesea) socialism, lipsa democrației
 noile elite: lupte intestine (mai ales la transferarea puterii
spre altă generație) – 17 lovituri de stat în Thailanda în
perioada postcolonială
 conflicte între state care se soldează cu milioane de morți
(12 mil. în India/Pakistan în timpul conflictului din
Kashmir)

 modele de decolonizare:
 englez:
 sunt create dominioanele, care înlocuiesc coloniile
 guvernare indirectă, prin intermediul structurilor locale,
care sunt conservate
 după primele mișcări naționaliste, puterea este transferată
de bunăvoie elitelor locale; transfer treptat, după modelarea
 francez:
 încercarea de a impune modelul de civilizație occidental în
teritoriile cucerite duce la costuri mari și opoziție puternică
din partea societăților autohtone din colonii
 1944, conferința comună a coloniilor din sudul Africii la
Brazaville: hotărăsc să rămână î componența Franței
 1954: războaie de emancipare în Algeria și Indochina;
transfer violent de putere către colonii

M-am limitat în rândurile de mai sus doar la expunerile profesorului Țârău.