Sunteți pe pagina 1din 19

Firma este un sistem deschis conceput cu intrări şi

ieşiri prin care se integrează în mediul extern. Firmele, ca


orice alte organizaţii primesc inputuri din mediul lor,
modifică sau prelucrează aceste inputuri, după care trimit
spre exterior outputuri. În figura 1. sunt prezentate
organizaţiile ca sisteme deschise.
Fig. 1. Organizaţiile ca sisteme deschise
Firma ca şi celelalte organizaţii îşi desfăşoară activitatea urmărind un scop
precis. Realizarea acestui
scop este strâns legată de modul în care funcţionează relaţiile cu toate
celelalte sisteme cu care intră în
Procesare
Inputuri
Materii prime,
muncă, tehnologie,
informaţii,
finanţe
Inputuri Outputuri
Mediul Or
g
aniza
ţ
ia Mediul
Organizaţia - sistem deschis
Organizaţia - “firmă de producţie”
Organizaţia - “Universitate”
Outputuri
Proces de
producţie
Produse finite,
impo ite, profitz
Inputuri
studenţi, cadre
didactice, bani,
echipamente,
cursuri, informaţii
Outputuri
Proces de
învă
ţ
ământ
Personal calificat,
informaţii, consul-
tanţă, experienţă,
cărţi
Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative, 2(11), 2004, pp. 92-103
93
Firma
I
N
T
E
R
N
A
Ţ
I
O
N
A
L
MEDIUL LOCAL
N
A
Ţ
I
O
N
A
L
contact. Unele dintre aceste relaţii pot fi directe şi imediate ca de exemplu
preţul materiilor prime de la
furnizori sau indirecte şi subtile cum ar fi schimbarea interesului publicului
pentru un anumit produs.
Influenţele mediului pot fi grupate în numeroase moduri. Din punct de
vedere al modului de influenţă
mediul poate fi specific şi general. Mediul specific este considerat cel din
imediata apropiere a firmei, cu
influenţă directă şi imediată, în timp ce mediul general influenţează firma
indirect şi în mod mai greu
sesizabil.
În fig. 2. sunt redaţi factorii care formează mediul specific şi general al
firmei.
Fig. 2. Factorii specifici şi generali ai mediului.
Dacă rearanjăm geografic influenţele
mediului putem grupa factorii de mediu în: locali,
naţionali şi internaţionali ca în figura 3.
Fig. 3. Factorii de mediu geografici.
Firma

• LEGISLA
• ECOLOGIA
• FACTORI DEMOGRAFICI

• POLITICA EXTERN

ECONOMIA
• GUVERNUL
ŢIA
ŞI SOCIAL CULTURALI
Ă
UNIUNEA EUROPEANĂ
FURNIZORI
PIAŢĂ
FINANŢE
TEHNOLOGIE
CONCURENŢĂ
PERSONAL ŞI SINDICATE
94
De regulă mediul local influenţează puternic şi direct firma dar această
afirmaţie nu este adevărată
întotdeauna. Spre exemplu la firmele de dimensiuni foarte mari şi
multinaţionale factorii de mediu
internaţionali pot fi mai puternici şi direcţi decât cei locali sau naţionali.
Cert este însă că şi firmele influenţează la rândul lor mediul în care
funcţionează în acelaşi fel în care
ele sunt influenţate de mediu.
Necesitatea cunoaşterii mediului de afaceri pentru managementul firmei
este accentuată prin
următoarele elemente:
Î satisfacerea trebuinţelor umane de către firmă se realizează doar pe baza
cunoaşterii evoluţiei
mediului în care funcţionează;
Î elaborarea strategiilor şi politicilor firmei depinde de evoluţia factorilor de
mediu;
Î asigurarea resurselor necesare firmei (umane, materiale, financiare,
informaţionale) depinde de
factorii de mediu;
Î subsistemele organizatoric, informaţional şi decizional reflectă necesităţile
şi oportunităţile mediului
ambiant.
Definiţie: Mediul include toate elementele exogene firmei, de natură
economică, tehnică, politică,
demografică, culturală, ştiinţifică, organizatorică, juridică, psihosociologică,
educaţională şi ecologică
care influenţează stabilirea obiectivelor, obţinerea resurselor, adoptarea şi
aplicarea deciziilor.
Din punct de vedere al provenienţei, rolului şi conţinutului factorii de mediu
sunt de două feluri:
1. naturali, adică suportul material primar al desfăşurării vieţii biologice şi
economico-sociale;
2. artificiali, adică condiţiile de viaţă create de om.
Analiza de detaliu a mediului general şi specific cât şi cunoaşterea modului în
care acesta şi firma se
intercondiţionează este o condiţie de bază a managementului performant.
Pentru aceasta vom analiza
principalele influenţe din mediul general şi specific.
A. Mediul general
Delimitarea precisă a mediului general de cel specific este dificilă deoarece
graniţa dintre ele este în
continuă schimbare. Ceea ce la un moment dat este apreciată ca influenţă
generală, indirectă, poate deveni
apoi influenţă specifică, directă şi imediată. Ca regulă, totuşi, firmele pot
influenţa mediul lor specific mai
mult decât pe cel general şi factorii locali mai mult decât pe cei naţionali sau
internaţionali. Importantă în
această problemă r ămâne însă dimensiunea firmei. Firmele mari,
multinaţionale pot influenţa politica şi
economia naţională şi chiar cea internaţională.
Este important de înţeles că factorii mediului general şi specific cât şi ai
mediului în general nu
acţionează separat şi de sine stătător ca nişte uriaşe sisteme închise
ermetic. Aceşti factori interacţionează
reciproc şi împreună sau de sine stătător influenţează şi sunt influenţaţi de
firmă.
Complexitatea, diversitatea şi mai ales rapida schimbare a caracteristicilor
mediului i-au făcut pe unii
autori ai teoriei sistemelor să introducă noţiunea de “mediu turbulent”
pentru a descrie acel mediu în
continuă şi rapidă schimbare sub influenţele economice, politice şi sociale.
Într-un astfel de mediu sunt
importante rapida adaptabilitate şi flexibilitatea ridicată a firmelor.
1. Economia
Firmele sunt puternic influenţate de tipul de sistem economic în care
funcţionează. Există două tipuri
de economii în lume care reprezintă şi extremele teoretice ale organizării
economiei: economia planificată
(de comandă) şi economia liberă (capitalistă).
În economia planificată (de comandă) specifică ţărilor comuniste (Uniunea
Sovietică şi ţările din
blocul est-european până înainte de mişcările anticomuniste), deciziile
economice importante sunt luate
centralizat, la nivel de stat: ce şi în ce cantitate se produce, unde se
produce, cu ce destinaţie, preţul
produselor etc. Pe lângă aceasta proprietatea asupra tuturor resurselor
economice este statală. Sistemul de
management are caracteristici specifice promovând decizia de la centru,
neasumarea responsabilităţii,
lipsa interesului nemijlocit. Falimentul economiei planificate şi dificultăţile
întâmpinate de fostele ţări
comuniste în adaptarea economiilor la piaţa internaţională sunt argumente
în favoarea pieţei libere.
Comparativ cu sistemul economic planificat în care instrumentul managerial
de bază era planul
naţional unic iar întreprinderile erau transformate în executanţi ai sarcinilor
primite de sus, în această
95
perioadă a tranziţiei spre economia de piaţă agenţii economici români
conturează prin acţiunile lor
principalele elemente ale economiei de piaţă, libere, în care deciziile
economice nu sunt centralizate.
În economia de piaţă forţele pieţei şi scopul funcţionării firmelor care este
obţinerea profitului,
determină producţia, preţurile, deciziile manageriale.
În prezent economia poate fi divizată în trei mari sectoare:
1. sectorul primar în care acţionează industriile extractive şi agricultura;
2. sectorul secundar format din toate tipurile de industrii productive şi
construcţii;
3. sectorul terţiar format din servicii: publice, personale şi comerciale.
În prezent în lume este în continuă creştere numărul populaţiei care lucrează
în sectorul terţiar în
defavoarea celorlalte două sectoare.
Cele mai multe ţări puternic industrializate (S.U.A., ţările Comunităţii
Europene) au o economie
mixtă unde libera iniţiativă este combinată cu implicarea statului.
România este în prezent în etapa trecerii spre economia de piaţă, etapă
caracterizată prin:
- existenţa în economie a unei mari diversităţi de firme:private, cu
capital majoritar de stat, mixte, de
stat;
- manifestarea unor elemente de concurenţă neloială;
- intervenţia încă puternică a statului în economie;
- lipsa unui sistem coerent de protecţie a populaţiei;
- lipsa unei strategii economice coerente şi desfăşurarea fără o
planificare riguroasă a reformei
economice;
- etatizarea unor pârghii economice;
- ritmul lent al privatizării economiei;
- blocarea capitalului străin prin pârghii legislative şi inexitenţa unui
puternic capital indigen;
- sistem de impozite şi taxe instabil şi incoerent;
- piaţă slabă a capitalurilor şi a muncii;
- deprecierea galopantă a leului;
- sistem de management neperformant;
- inflaţie scăpată de sub control;
- sărăcirea masivă a populaţiei.
Economia de piaţă, spre care tinde şi România, se caracterizează cel puţin
prin următoarele trăsături:
- scopul funcţionării firmelor este obţinerea de profit;
- cea mai mare parte a populaţiei lucrează în firme care sunt
considerate agenţi economici şi nu
administrativi;
- firmele funcţionează pe baza unui management care foloseşte pârghii
economice ca: preţ, salarii,
piaţă, profit, etc.;
- regulatorul principal este piaţa care funcţionează pe baza legii cererii
şi ofertei în cadrul
reglementărilor de politică economică;
- preponderenţa proprietăţii private.
Realizarea economiei de piaţă în România este un proces în plină
desfăşurare de finalizarea căruia
depinde nu doar recunoaşterea şi integrarea ţării noastre în sistemul ţărilor
cu economie de piaţă dar şi
rezolvarea problemelor sociale ale populaţiei.Acest lucru va fi posibil doar
prin existenţa unor firme
puternice care să absoarbă capital uman şi să producă în condiţii de eficienţă
bunuri materiale competitive
pe piaţă.
2. Guvernul
În prezent în toate ţările dezvoltate statul influenţează economia prin
implicarea sa substanţială. În
S.U.A., spre exemplu, unde viaţa politică este dominată de două mari partide
– Democrat şi Republican –
acestea sprijină activitatea economică chiar dacă de pe poziţii uşor diferite:
Partidul Democrat este ostil
intereselor economice ale marilor companii şi bănci fiind mai apropiat de
interesele firmelor mici şi
mijlocii şi având preocupări pentru protecţia categoriilor sociale
defavorizate, în timp ce Partidul
Republican situează în centrul atenţiei interesele economice ale marilor
companii fiind mai insensibil la
problemele sociale ale celor cu venituri mici.
96
Indiferent însă de culoarea politică guvernul şi administraţia americană a u
z o n e d e i n t e r v e n ţie în
economie care asigură funcţionarea normală a economiei de piaţă protejând-
o de riscul monopolizării,
asigură obţinerea resurselor financiare pentru finanţarea cheltuielilor
importante de interes naţional,
protejează resursele majore americane în relaţiile cu alte state.
În Marea Britanie, chiar dacă sunt dezacorduri între principalele partide
politice pe tema amplorii
intervenţiei statului în economie, în practică această implicare există chiar
dacă au loc privatizări şi
naţionalizări succesive. În general guvernul este preocupat de o creştere
economică f ără fluctuaţii prea
bruşte.
Există în literatura de specialitate1 o grupare realizată de Grove a
principalelor zone în care guvernul
intervine în economie aşa cum este redată mai jos:
a. guvernul ca reglementator:
- protecţia consumatorilor;
- protecţia salariaţilor prin numărul orelor de muncă şi a salariilor;
- controlul monopolurilor;
- controlul furnizorilor de utilităţi (telefonie, energie electrică, etc.).
b. guvernul ca promotor:
- asigurarea instruirii şi educaţiei;
- furnizarea de finanţe, subvenţii şi subsidii;
- protecţia industriei naţionale prin tarife şi cote;
- promovarea cercetării.
c. guvernul ca întreprinzător:
- angajări în sectorul public;
- corporaţii publice;
- achiziţionarea de materiale şi servicii.
d. guvernul ca planificator:
- politica fiscală de impozite directe şi indirecte;
- politica monetară şi de creditare;
- planificarea regională.
În ţara noastră care parcurge tranziţia spre economia de piaţă şi unde
coexistă încă un puternic sector
de stat în economie, caracterizat în general prin ineficienţă şi consum mare
de fonduri, guvernele
succedate în ultimii ani n-au avut strategii şi programe coerente care să
încurajeze şi susţină economia
naţională. Întârzierea privatizării şi menţinerea unui management clientelar a
dus la o tranziţie prelungită
şi falimentară.
3. Legislaţia
Legile formează şi o parte a cadrului specific în care funcţionează firmele
neexercitând doar influenţe
generale. Zonele cele mai importante în care legile influenţează firma sunt:
- personalul firmei: legislaţie referitoare la protecţia salariaţilor,
activitatea sindicală, orele de
muncă, asigurările de sănătate, contractele de muncă etc.;
- mediul: legislaţie referitoare la poluare, zgomot, lucrări de construcţii:
- producţie: legislaţie privind calitatea, transportul;
- marketingul: legislaţie privind protecţia consumatorului, reclama,
preţuri, publicitate, descrierea
produsului, tipizare, standardizare;
- finanţele şi contabilitatea: legislaţie privind organizarea contabilităţii,
colectarea impozitelor şi
taxelor, declaraţii, raportări, statistici, registre etc.;
- managementul: legislaţie privind conducerea regiilor şi societăţilor
comerciale cu capital de stat,
organigrama şi regulamentele de funcţionare;
- interesul public: legislaţie referitoare la fuziuni, monopoluri, carteluri,
fixarea preţurilor,
concurenţa neloială;
- organizarea şi funcţionarea: legislaţie referitoare la formele de
organizare a firmelor, drepturile şi
obligaţiile organismelor manageriale, înmatricularea şi înregistrarea legală şi
fiscală.

1 T. Lucey, Administrarea afacerilor, Editura Tehnică, pag. 13.


97
Legile conţin reglementări care constrâng, conduc sau protejează firmele şi
oferă mijloacele de
rezolvare a conflictelor şi diferendelor care apar. Deoarece cuprind cele mai
multe aspecte ale vieţii
personale şi de organizaţie, existenţa unui sistem legislativ cunoscut care să
fie aplicat consecvent şi
imparţial este condiţia şi caracteristica principală a unei societăţi stabile.
4. Ecologia
Este un domeniu relativ recent intrat în atenţia publică dar care influenţează
deja puternic
funcţionarea firmelor în special a celor producătoare de bunuri economice.
Este un consens în lume
referitor la faptul că problemele de mediu vor face subiectul dezbaterilor
politice şi vor influenţa
conştiinţa publică în viitorul imediat.
Aspectele legate de poluarea apelor şi a aerului, distrugerea pădurilor şi a
habitatelor, încălzirea
globului, distrugerea stratului de ozon, dispariţia unor plante şi animale
constituie una din cele mai grave
şi alarmante probleme cu care se confruntă lumea la acest început de
mileniu.
În majoritatea ţărilor lumii ca şi în România există structuri guvernamentale
(ministere, agenţii,
departamente) responsabile cu problemele de mediu ceea ce demonstrează
recunoaşterea unei preocupări
publice pentru aceste probleme.
Existenţa şi conştientizarea acestor probleme a produs mutaţii
comportamentale ale indivizilor,
organizaţiilor şi statului. În unele ţări este redusă fiscalitatea la benzina fără
plumb, s-au introdus
reglementări privind puritatea apei, emanaţiile de bioxid de carbon prin
arderea cărbunelui, petrolului şi
gazelor. Producătorii subliniază în reclamele produselor puritatea şi natura
lor nepoluantă. Oamenii
optează pentru hrana organică, reciclarea hârtiei şi a sticlei, creează grupuri
de susţinere pe probleme de
mediu.
Există ţări (Germania) în care partidele ecologiste au avut succes politic în
alegeri desemnându-şi
reprezentanţi în parlamente.
Toate aceste schimbări comportamentale influenţează firmele care trebuie
să-şi adapteze producţia,
marketingul, personalul la actuala conjunctură impusă de cerinţele
ecologice.
În Marea Britanie guvernul a publicat în anul 1993 aşa numitele “şapte
păcate importante referitoare
la mediu”:
- emisiuni de dioxid de carbon din arderea de cărbune, petrol şi gaz;
- înrăutăţirea poluării locale a aerului cauzată în primul rând de creşterea
emisiunilor de la
transportul rutier;
- creşterea cererii pentru apă care ameninţă cu secarea surselor;
- poluarea apei cauzată de agricultură, canalizare, industrie şi ploile
acide;
- pierderea de suprafeţe în zonele rurale prin construcţia de drumuri, de
case şi de alte proiecte;
- pagube produse habitatelor şi pierderea de animale sălbatice;
- creşterea cererii pentru exploatări de nisip, pietriş şi piatră, care
vatămă viaţa sălbatică, mediul şi
comunităţile.
5. Factorii demografici şi social-culturali
Aceşti factori influenţează cel mai adesea indirect şi pe termen îndelungat
organizaţiile şi firmele în
special.
a. Factorii demografici includ:
- dimensiunea populaţiei;
- rata creşterii populaţiei;
- rata natalităţii şi mortalităţii;
- structura socio-profesională a populaţiei;
- ponderea populaţiei ocupate şi active;
- durata medie a vieţii;
- discriminarea pe bază de vărstă şi sex;
- distribuirea geografică;
- concentrarea urbană şi regională.
Schimbările care intervin în mărimea populaţiei şi structura acesteia pe
vârste sunt elemente esenţiale
ale schimbărilor de mediu. Scăderea natalităţii, spre exemplu, va determina
o presiune mai mică asupra
98
instituţiilor de învăţământ dar şi o ofertă mai mică pentru firmele şi
organizaţiile care angajează. În
acelaşi timp are loc o presiune mai mare asupra sistemului de pensii şi
modificarea astfel a structurii
cheltuielilor publice dar şi alte efecte.
Amplasarea geografică şi mişcările populaţiei influenţează economia. În
trecut s-au produs mişcări
masive dinspre sat spre oraş generate de dezvoltarea industriei dar şi
influenţând această dezvoltare. În
prezent asistăm la o decădere a centrelor marilor oraşe care devin tot mai
puţin plăcute pentru locuit,
populaţia preferând să locuiască în împrejurimi. Se manifestă, de asemenea
o deplasare a populaţiei spre
regiuni considerate mai prospere în cadrul aceleiaşi ţări, dintr-o ţară spre
alta sau dintr-un continent spre
altul.
Modificările intervenite în tehnologia informaţiei au influenţat nu numai
modul în care se munceşte
ci şi locul unde se munceşte. A început să crească ponderea celor care
efectuează munci la domiciliu. Lui
A. Tofler îi aparţine expresia “munca electronică la domiciliu” prestată de
persoane care folosesc pentru
aceasta transmisiile de date prin fax şi internet. Acest sistem de muncă
denumit “teleworking” are mai
multe beneficii atât pentru angajat cât şi pentru angajator:
Î pentru angajat:
• deplasări reduse;
• o mai bună alegere a zonei de locuit;
• creşterea copiilor mici;
• bun pentru handicapaţi;
• flexibilitatea programului;
• responsabilitate, teoretic, mai mare.
Î pentru angajator:
• productivitate mărită;
• costuri administrative mai mici;
• resurse de personal mai mari;
Acest sistem este în creştere mai ales pentru cei care lucrează cu normă
parţială.
b. Influenţele educaţionale şi de pregătire sunt importante nu numai prin
cunoştinţe şi calificare
dar şi datorită faptului că ajută la formarea atitudinilor şi valorilor sociale.
Învăţământul românesc a
înregistrat în ultimii zece ani puternice schimbări putându-se vorbi de o
adevărată reformă centrată pe
lărgirea accesului în învăţământul superior a cât mai mulţi absolvenţi de
liceu. S-a introdus examenul de
capacitate, examenul de bacalaureat complex şi s-a modernizat accesul în
universităţi. Au apărut primele
şcoli şi licee particulare şi există o reţea puternică de Universităţi particulare.
Învăţământul superior de
stat alocă pentru şcolarizare şi locuri cu taxă. Au existat şi greşeli în
reformarea învăţământului dar se
poate afirma că în prezent este unul din domeniile de activitate cu cele mai
moderne şi europene
organizaţii din ţară în special cele din învăţământul superior. Un merit
incontestabil revine prof.univ.dr.
Andrei Marga ministrul Educaţiei Naţionale, sub mandatul căruia s-au jalonat
direcţii importante în
modernizarea învăţământului românesc.
În multe dintre facultăţile româneşti se studiază de către viitorii ingineri,
profesori, jurişti,
managementul ca disciplină obligatorie de studiu. Acest lucru va produce în
timp efecte benefice prin
creşterea profesionalismului viitorilor specialişti care dobândesc astfel
cunoştinţe din domeniul
conducerii necesare în activitatea practică indiferent de rol: salariat, şef sau
întreprinzător.
În lume există diferenţe destul de pregnante în modul de abordare a
problemei pregătirii profesionale
şi a calificării viitorilor manageri. În Germania şi Franţa se pune un accent
deosebit pe pregătirea
profesională prin universităţi şi “înalte şcoli” a viitorilor manageri. În Marea
Britanie este mai importantă
originea socială şi tradiţia ceea ce face ca forţa de muncă britanică s ă pară
subcalificată. În Japonia este
foarte puternică orientarea spre calificare şi pregătire la locul de muncă iar
în S.U.A. există puternice şcoli
superioare de pregătire în domeniul managementului atât a viitorilor
conducători cât şi a celor care au
deja funcţii de conducere.
c. Influenţele culturale
Cultura este o componentă complexă a mediului şi conţine idei, atitudini,
convingeri ale indivizilor
prin care aceştia înţeleg lumea, îşi definesc valorile şi normele existenţiale,
îşi exprimă credinţele şi
obiceiurile. Cultura nu este un factor static, atitudinile şi valorile oamenilor
se schimbă odată cu trecerea
timpului şi trăirea experienţelor de viaţă. Modificarea condiţiilor de viaţă şi
de muncă care determină
99
creşterea nivelului de trai schimbă preocuparea oamenilor dinspre
posesiunile materiale spre asigurarea
unui mediu mai curat, recreere, autorealizare.
Influenţa culturală asupra firmelor şi managementului este dificil de sesizat
şi de cuantificat dar dacă
lărgim analiza la diferenţele culturale dintre ţări sau zone geografice le vom
observa cu uşurinţă. Toate
acestea influenţează atitudinea şi comportamentul indivizilor faţă de muncă,
faţă de firmă sau faţă de şefi.
Cunoaşterea specificului cultural al unei ţări sau regiuni, a oraşului sau
satului are importanţă pentru
fundamentarea deciziilor întreprinzătorilor sau managerilor şi în exercitarea
tuturor funcţiilor
managementului de la previziune la evaluare şi control.
d. Influenţele sociale
De-a lungul timpului au avut loc o serie de modificări în atitudinea şi
comportamentul indivizilor în
mediul social. Principalele elemente sociale care influenţează mediul în care
funcţionează firma sunt:
- structura socială a populaţiei pe profesii, sexe, vârstă;
- mobilitatea populaţiei dinspre sat spre oraş, dinspre zonele sărace
spre cele bogate, dinspre fostele ţări
comuniste şi subdezvoltate spre Europa de Vest şi America;
- modelele de familie care în trecut a reprezentat unitatea socială de
bază fiind formată dintr-un număr
mare de membrii cuprinzând câteva generaţii iar în prezent este formată mai
ales din părinţi şi copii.
Există, de asemenea, o puternică influenţă a societăţii exercitată de numărul
mare de divorţuri şi
familii monoparentale cât şi de schimbare a rolului femeii în familie şi
societate cu influenţe directe
asupra educaţiei şi comportamentului copiilor;
- nivelul de industrializare a produs modificări în structura profesiilor şi
preocupărilor oamenilor, în
relaţia acestora cu natura;
- apariţia unor probleme ca adâncirea diferenţelor între săraci şi
bogaţi, criminalitatea, drogurile,
alienarea, nasc tensiuni între oameni chiar dacă în general calitatea vieţii
este în creştere;
- emigrarea şi imigrarea sunt fenomene care determină modificarea
structurii pe naţionalităţi a
populaţiei şi creează tensiuni politice şi sociale mai ales în ţările în care
există mulţi emigranţi.
6. Politica externă
Economia fiecărei ţări este interconectată la sistemul economic mondial prin
schimburile care au loc
între ţări dar şi prin influenţele reciproce. Această interdependenţă se
manifestă pe toate pieţele naţionale
de la cea a materiilor prime, capitalului sau piaţa muncii până la piaţa
financiară.
Statele lumii îşi reglementează raporturile dintre ele pe bază de acorduri,
înţelegeri sau convenţii care
conţin clauze privind desfăşurarea schimburilor comerciale, controlul şi
tarifarea vamală, traversarea
spaţiilor teritoriale naţionale, protecţia cetăţenilor etc. De asemenea sunt
reglementate activităţile
comerciale ale firmelor mixte, străine sau a multinaţionalelor, sistemul de
impozitare a acestora,
transferul profiturilor etc.
Existenţa şi conţinutul acestor acorduri, activitatea misiunilor economice şi
atitudinea politică în
general în materie de relaţii externe, influenţează firmele atât naţionale cât
şi multinaţionale.
7. Uniunea Europeană
Uniunea Europeană reprezintă una din puterile economice, politice şi militare
ale lumii a cărei esenţă
o reprezintă procesul de integrare economică la nivelul Europei. Crearea
Uniunii Europene a debutat prin
Tratatul de la Roma (1957) unde şase ţări europene: Belgia, Franţa, Italia,
Luxemburg, Olanda şi
Germania de Vest au pus bazele Pieţei Comune. Cauzele principale ale
constituirii Pieţei Comune au fost:
- ameninţarea reprezentată de Uniunea Sovietică;
- planul Marshall;
- avantajele economice ale integrării europene;
- reconcilierea franco-germană de după cel de-al doilea război
mondial;
În prezent din Uniunea Europeană fac parte 15 ţări puternic dezvoltate din
Europa.
De la înfiinţare şi până în prezent au fost obţinute următoarele rezultate:
- politică agricolă comună;
- introducerea sistemului TVA;
- uniune vamală şi comercială;
- crearea sistemului monetar european;
100
- adoptarea Cărţii Albe a Comunităţii Europene privind eliminarea
barierelor din libera circulaţie a
produselor, capitalului şi forţei de muncă (1985);
- semnarea Tratatatului de la Maastricht privind Piaţa Europeană Unică
(1992);
- stabilirea strategiei de aderare a ţărilor central şi est europene;
- introducerea monedei europene unice.
În prezent, Uniunea Europeană se caracterizează prin următoarele trăsături:
- Piaţa Unică Europeană a devenit cea mai mare piaţă a lumii cu peste
400 milioane de locuitori;
- prăbuşirea regimurilor comuniste din ţările Europei Centrale şi de Est
a creat un imens spaţiu
economic care oferă forţă de muncă bine pregătită, salarii scăzute, cerere
mare de bunuri, resurse la
preţ avantajos;
- puternica competiţie mondială impulsionează progresul şi
dezvoltarea economică, tehnică, ştiinţifică.
Uniunea Europeană funcţionează în prezent printr-un sistem de instituţii
comunitare format din:
1. Consiliul European ca principal organism decizional fiind format din
reprezentanţi ai guvernelor
statelor membre având competenţa de-a aproba, amenda sau respinge
propunerile Comisiei Europene.
2. Comisia Europeană care îndeplineşte funcţiile de:
- iniţiere de strategii, politici referitoare la U.E.;
- reprezintă U.E. în negocierile comerciale internaţionale;
- dirijează bugetul U.E.
3. Parlamentul European ales prin vot direct de către populaţia U.E.,
exercită o funcţie consultativă;
4. Curtea de Justiţie formată din câte un reprezentant al fiecărei ţări
membre are rolul de-a interpreta şi
asigura aplicarea uniformă a reglementărilor U.E.
Integrarea ţărilor membre în Uniunea Europeană se realizează prin aplicarea
unui set de peste 300
reglementări adoptate în baza Cărţii Albe. Principalele domenii care fac
obiectul reglementărilor sunt:
- standarde, testare, certificare;
- ambalare, etichetare, transporturi;
- ocrotirea sănătăţii;
- comenzile de stat;
- serviciile;
- liberalizarea mişcării capitalului;
- comportamentul întreprinderilor;
- impozite şi taxe;
- armonizarea veterinară şi controale fitosanitare;
- tranzitul naţional şi procedurile privind comerţul în U.E.;
- mişcarea liberă a forţei de muncă şi a specialiştilor în U.E.
Integrarea europeană a fost şi este un proces dificil datorită diferenţelor
culturale dintre ţările
membre. Procesul este posibil datorită faptului că aceste culturi se
aseamănă mai mult decât se deosebesc.
Cel mai puternic impact asupra firmelor din U.E. şi a managementului
acestora l-au avut crearea
Pieţei Unice şi a monedei unice. Este important ca fiecare firmă s ă
identifice acest impact analizând
factorii de care acesta depinde, şi anume:
1. factori endogeni;
- profilul firmei;
- cultura organizaţională;
- mărimea firmei;
- resursele;
- calitatea şi caracteristicile managementului;
- strategia adoptată;
- relaţiile cu piaţa internaţională;
- prestigiul şi competitivitatea firmei.
2. factori exogeni
- consumatorii produselor firmei;
- barierele identificate şi eliminate de U.E.;
101
- piaţa pe care acţionează;
- nivelul concurenţei;
- puterea noilor concurenţi.
Noua configuraţie a Europei impune un nou tip de preocupări pentru
managerii firmelor care vor fi
confruntaţi cu noi ameninţări şi sfidări cărora vor trebui să le găsească
modalităţi de contracarare.
B. Mediul specific
Mediul specific este acela care influenţează şi poate fi influenţat de
organizaţii direct şi imediat.
Factorii mediului specific acţionează separat dar cel mai adesea influenţa
este comună şi se manifestă în
diferite combinaţii ale factorilor.
1. Piaţa
Toate organizaţiile există şi funcţionează în scopul furnizării de bunuri şi
servicii care să satisfacă
necesităţile, trebuinţele şi aşteptările beneficiarilor sau clienţilor acestora.
Această afirmaţie este valabilă
atât pentru organizaţiile de tipul instituţiilor (şcoli, spitale, primării) cât şi
pentru cele de tip comercial
(firme sau companii). Pentru a satisface clientela organizaţiile trebuie să
identifice nevoile acesteia.
Procesul prin care se identifică şi anticipează aceste nevoi este cunoscut sub
numele de marketing.
Acesta constituie una din activităţile importante ale organizaţiilor
înregistrând o pondere tot mai
ridicată în preocupările managerilor.
Fiecare organizaţie acţionează pe piaţă identificând volumul de bunuri şi
servicii cerute, producătorii
cu ofertă identică, gusturile, pretenţiile şi cerinţele consumatorilor. Felul sau
tipul de piaţă pe care
acţionează organizaţiile are importanţă în decizia de preţ, cantitate, tip de
produse, investiţii.
Formele pe care le îmbracă piaţa, funcţie de numărul de producători, tipul de
produs şi accesul
competitorilor sunt:
1. Concurenţa perfectă în care există mulţi producători, produsele sunt
omogene şi accesul pe piaţa este
nerestricţionat. Pe această piaţă preţul este stabilit de piaţă şi firmele
folosesc preţul fără a-l putea
influenţa. Reclama pe această piaţă este redusă sau inexistentă. Este cazul
anumitor produse agricole
sau materii prime.
2. Concurenţa monopolistă unde există mulţi producători, produsele sunt
diferenţiate şi accesul pe piaţă
este fără restricţii. Influenţa asupra preţului este redusă şi se foloseşte
reclama. Este cazul comerţului
cu amănuntul. Concurenţa se realizează prin preţ, reclamă, ambalaj, service,
renume.
3. Obligopolul care îmbracă două forme funcţie de tipul de produs:
- oligopolul pur unde produsele sunt omogene;
- oligopolul diferenţiat unde produsele sunt diferenţiate.
În ambele cazuri numărul de producători este mic şi intrarea pe piaţă este
restricţionată. Producătorii
de pe această piaţă au control asupra preţului dar rareori există concurenţă
între oligopolişti. Practică o
reclamă intensă pe marcă, produs sau serviciu.
4. Monopolul unde există foarte puţini producători sau chiar unul singur.
Aici producătorii au control
asupra preţului cu excepţia situaţiei când preţul se stabileşte la nivel
guvernamental. Accesul pe
astfel de pieţe este dificil sau imposibil. Reclama este folosită doar pentru
creşterea cererii pe piaţă.
Cunoaşterea pieţei pe care acţionează este o condiţie esenţială a succesului
unei firme.
2. Finanţele
Pentru a putea funcţiona orice organizaţie are nevoie de bani respectiv de
resurse financiare. Firmele,
spre deosebire de instituţii, trebuie să-şi procure în totalitate capitalurile
necesare desfăşurării proceselor
economice.
Managementul firmei trebuie să jaloneze coordonatele politicii sale
financiare care se referă la:
- structura capitalurilor, respectiv raportul dintre capitalurile proprii,
autofinanţare şi capitalurile atrase;
- finanţarea investiţiilor;
- prognoza resurselor financiare pe durata mai multor exerciţii
financiare.
Structura resurselor financiare determină costul capitalului care este unul din
criteriile pe care se
fundamentează deciziile de investiţii.
102
Capitalurile proprii se obţin din creşterea capitalului social prin aport de
numerar şi prin constituirea
de rezerve.
Autofinanţarea se realizează prin amortizare, prin partea de profit
nedistribuit care rămâne în
circuitele firmei, prin vânzarea de active, prin creşterea vitezei de rotaţie a
stocurilor. Capitalurile atrase
sunt resurse interne (salariile) şi externe: furnizori, creditori şi împrumuturi.
Împrumuturile se pot obţine
sub forma creditului bancar sau a împrumutului obligatar. Apelarea la
împrumut depinde de politica în
domeniul profitului şi a cifrei de afaceri cât şi de mărimea ratei dobânzii
practicate de bănci.
3. Tehnologia
În conceptul de tehnologie sunt cuprinse maşinile şi echipamentele,
metodele şi îndemânarea cu care
sunt utilizate acestea în scopul obţinerii bunurilor economice prin consumuri
de materii prime şi
materiale, cu ajutorul proceselor de producţie.
Studiile de management demonstrează c ă tehnologia influenţează
structura organizaţiilor, stilul de
management şi organizarea muncii.
Acest factor este într-o permanentă modificare a componentelor sale ca
urmare a încorporării
rezultatelor cercetării şi progresului tehnic, a evoluţiei societăţii în ansamblu.
În acest sens literatura şi
practica managerială a consacrat termenul de “noua tehnologie” care
reflectă ultimele noutăţi în materie
de tehnologie şi anume:
- în comerţul cu amănuntul casele de marcat electronice şi-au modificat
parametrii tehnici reuşind în
prezent să ofere informaţii asupra încasărilor, structurii stocului etc.;
- în producţie introducerea roboticii şi a producţiei asistate de
calculator;
- în activitatea de birou utilizarea pe scară largă a performanţelor
calculatorului, internetul, faxul au dus
la creşterea eficienţei şi a calităţii muncii.
Tehnologia influenţează puternic şi numărul şi structura posturilor. În
anumite domenii tehnologia
determină diminuarea posturilor cu nivel scăzut de pregătire (producţia) sau
creşterea numărului de
angajaţi (în servicii şi bănci).
Rezultatul introducerii unei tehnologii noi este, de regulă, creşterea calităţii
muncii şi a rezultatelor
muncii. Firmele se confruntă, astfel, cu problema lipsei de forţă de muncă
calificată în condiţiile
existenţei pe piaţa muncii de posturi libere şi şomeri.
Datorită concurenţei acerbe de pe piaţa bunurilor economice şi a serviciilor,
firmele trebuie să-şi
adapteze rapid tehnologia la noile cerinţe deoarece altfel vor obţine produse
necompetitive şi vor fi
eliminate de pe piaţă.
4. Concurenţa
Economia de piaţă se caracterizează prin existenţa într-o formă sau alta, a
concurenţei dintre
operatorii economici. Cea mai evidentă formă a concurenţei este cea în care
producătorii unui anumit bun
economic se întrec între ei pentru a vinde acel bun într-o cantitate cât mai
mare.
Există, însă, şi alte tipuri de concurenţă mai puţin evidente: facultăţile
concură spre a avea cât mai
mulţi candidaţi la admitere, posturile de televiziune să aibă cât mai mulţi
spectatori, fundaţiile umanitare
să obţină cât mai multe fonduri din donaţii şi sponsorizări.
Intensitatea concurenţei pe o anumită piaţă este direct proporţională cu
gradul de dificultate al
accesului noilor operatori pe acea piaţă. Spre exemplu în comerţul cu
amănuntul intensitatea concurenţei
este mult mai mare decât în producţia de oţel.
În final concurenţa este în avantajul consumatorului care poate beneficia
astfel de bunuri şi servicii
de bună calitate la un preţ corect. Un bun exemplu în acest sens este aşa-
numitul “Anshinkan” (asigurarea
siguranţei şi protecţiei clienţilor) care stă la baza activităţii firmelor nipone.
În acest sens, managementul
firmelor nipone se concentrează asupra devizei: calitate-preţ-livrare şi
service. Se are în vedere, deci, nu
numai obiectivul “de-a vinde” centrat pe calitate-preţ specific firmelor nord-
americane şi vest-europene,
ci şi obiectivul “satisfacerii complete a necesităţilor şi preferinţelor clienţilor
firmei” care merge până la
livrare (când, cum, în ce condiţii) şi service după cumpărare.
5. Personal şi sindicate
Pentru a putea funcţiona orice organizaţie are nevoie de oameni, indiferent
de nivelul său de
tehnologizare şi de domeniul în care acţionează. De aceea fiecare
organizaţie are relaţii directe cu mediul
103
pentru a putea recruta personalul cu pregătirea dorită. Oferta de persoane
de pe piaţa muncii în structura
sa pe vârstă, nivel de educaţie şi pregătire, experienţă, are importanţă
esenţială pentru organizaţii. Aceasta
a dus în prezent la conturarea şi dezvoltarea unei noi secţiuni a
managementului şi anume Managementul
resurselor umane (al personalului). Managementul personalului are câteva
obiective principale:
recrutarea, selecţia, angajarea, perfecţionarea, evaluarea, promovarea şi
relaţiile industriale.
Organizaţiile mari au manageri de personal care conduc această activitate
iar în cele mijlocii şi mici
această atribuţie revine, de regulă, managerului general.
Din punct de vedere al structurii cererii de personal, de-a lungul timpului s-a
produs o scădere a
cererii în agricultură, minerit şi pescuit în favoarea industriei iar în prezent se
înregistrează o creştere a
cererii în sectorul serviciilor în defavoarea industriei. Din această cauză sunt
angajate în prezent mai
multe femei şi cu mai multe norme parţiale. Aceasta este, de fapt, o preluare
în SUA şi Europa de Vest a
unei practici manageriale nipone care utilizează personal permanent, bine
instruit şi pregătit şi personal
sezonier care se poate imediat adapta modificării cerinţelor.
În România, datorită lipsei unei concurenţe reale pe piaţa muncii, activităţile
de personal îşi
îndeplinesc multe atribuţii doar formal, criteriile de selecţie, evaluare,
motivare şi promovare fiind în
multe organizaţii centrate pe alte criterii decât competenţa şi interesul
organizaţiei. Există, totuşi, şi în
România o piaţă a forţei de muncă în formare şi se conştientizează tot mai
mult ideea de origine
americană care tratează personalul ca un capital, ca o resursă de bază a
organizaţiei.
Sindicatele şi-au modificat de-a lungul timpului poziţia şi rolul datorită
schimbărilor produse în
structura industriei dar şi reglementărilor legale. În România mai există încă
o presiune exagerată a
sindicatelor în anumite probleme care nu privesc de fapt, membrii acestora.
Este în vigoare Legea
contractului colectiv de muncă, care reglementează raporturile dintre
sindicat (salariaţi) şi patronat.
6. Furnizorii
Una din relaţiile importante ale organizaţiei cu mediul o reprezintă relaţia cu
furnizorii de bunuri şi
servicii deoarece acestea au o mare pondere în costuri. Din această cauză s-
a dezvoltat o ramură a
managementului care gestionează această relaţie din perspectiva
planificării, cumpărării, transportului,
depozitării şi utilizării materiilor prime şi materialelor.
Organizaţia poate dezvolta o singură relaţie pentru aprovizionarea cu un
material, situaţie în care
devine dependentă de acel furnizor sau poate avea mai multe relaţii pentru
cumpărarea unui material, prin
colaborarea cu mai mulţi furnizori. În prima ipostază îşi asumă un risc ridicat
prin efectele pe care apariţia
unor probleme la furnizorul său le produce asupra funcţionării sale. Există şi
avantajul unui partener
cunoscut, cu care se poate negocia un contract favorabil privind preţul,
modalitatea de plată, garanţiile de
calitate, confidenţialitatea.
Cel mai des organizaţiile se găsesc în a doua ipostază cea cu mai mulţi
furnizori pentru aceleaşi
bunuri, având astfel mult diminuat riscul unei blocări a aprovizionării
datorate problemelor apărute la
furnizor.
Există organizaţii puternic dependente de un anume flux de materiale.
Acestea minimalizează
problemele generate de riscul în aprovizionare prin soluţii cum ar fi:
cumpărarea în avans, rigurozitate în
constituirea stocurilor de siguranţă şi de lucru, contracte conţinând clauze
speciale cu furnizorii sau chiar
cumpărarea companiilor furnizoare.
Aprovizionarea este un domeniu în care japonezii au adoptat câteva principii
preluate apoi şi de
managementul american şi european datorită rezultatelor bune obţinute prin
aplicarea lor (gestiunea
stocurilor în timp util).
În concluzie, organizaţia, deci şi firma, intercondiţionează cu mediul pe trei
planuri:
1. ca sistem deschis unde inputurile sunt resurse atrase din mediu
(tehnologie, finanţe, personal,
materiale) şi outputurile sunt bunuri şi servicii furnizate mediului:
2. ca partener în relaţiile cu participanţii cu care interacţionează
(acţionari, salariaţi, furnizori, clienţi,
bănci, stat) de a căror drepturi, nevoi şi cereri trebuie să ţină seama.
3. ca oportunităţi şi ameninţări ale mediului asupra organizaţiei.
Oportunităţile pe care organizaţia le
găseşte în mediu sunt: pieţe noi de desfacere, noua tehnologie, informaţii.
Ameninţările la care este
supusă organizaţia se referă la produsele competitive, apariţia unor noi
concurenţi, modificări
legislative, crize de materiale, dezastre naturale, mişcări politice.