Sunteți pe pagina 1din 1

Campania de promovare a gigantului cu trup de lut

Gogea Mitu a fost un băiat născut în satul Marsani din județul Dolj. Încă de mic a ieșit în
evidență datorită faptului că era mult mai înalt și mai masiv decât orice copil de vârsta sa.
Ulterior, avea să se demonstreze că s-a născut cu o afecțiune extrem de rară care se manifestă
printr-un dezechilibru hormonal acut care duce în special la creșterea necontrolată a
extremităților, și anume, gigantism acromegalic.

Sărăcia și nevoile îl constrâng a munci încă de la o vârstă fragedă. Datorită anomaliei de care
suferea, singurul loc de muncă care i se potrivea era o slujbă la circ, neconstientizând însă că
nu avea voie să facă efort sau performanță sportivă. În acest context, tânărul oltean cere
sprijinul redacției Gazetei Sporturilor în vara anului 1934 pentru a intra în lumea boxului. Ba
chiar mai mult, acesta își dorea să boxeze în cel mai scurt timp cu Primo Carnera, campional
mondial italian la categoria grea, intens mediatizat pe toate continentele, inclusiv în România.
Argumentele lui Gogea constau în înălțimea ieșită din comun 2,20m, greutatea de 140 kg și
capacitatea de a-și face adversarii ko.

Primăvara anului 1934 îl găsește pe eroul nostru în curtea unei case de pe șoseaua Kiseleff,
care, recomandat de ziariștii la a căror ușă bătuse, ajunsese să fie antrenat de Umberto Belli
Benti Lancia (fost boxer italian născut și crescut în România). Încântat de dorința olteanului
de a-și făuri o carieră în box, Lancia începe să-l antreneze și se bazează din ce în ce mai
puternic pe ideea că protejatul sau ar putea deveni la un moment dat un adversar pe măsură
campionului italian Carnera. Lancia îl învață pe Gogea câteva lucruri elementare despre box
iar apoi începe o adevărată campanie de promovare a produsului său. Într-o vreme (1935-
1936) în care conceptele de marketing și relații publice erau necunoscute pe plaiurile
mioritice, Lancia realizează că îl poate vinde pe Gogea Mitu numai dacă îi construiește o
imagine deosebită.

Mai întâi testează reacția presei și a publicului printr-un meci demonstrativ organizat la Galați
între el și Gogea, după care, invită la antrenamente jurnaliști de la diverse publicații cu care se
întreține amical și în consecință știrile despre viitorul adversar al lui Carnere sunt din ce în ce
mai abundente în paginile ziarelor centrale. În iunie și octombrie 1935, Lancia îi oferă lui
Gogea meciuri cu Dumitru Pavelescu și italianul Saverio Grizzo din care iese câștigător, după
care comandă realizarea unui film cu acesta prin care urmărește să-i extindă povestea și
dincolo de granițe, debut care se consumă la Paris in 1935.

În urma acestui debut, apar informații despre Gogea în presa americană și canadiană în
toamna anului 1935. Din nefericire pentru Lancia, aventura pariziană a gigantului s-a încheiat
rapid în urma unei demonstrații de 6 minute în fața presei locale contra italianului Giuseppe
Sanga în urma căreia asistența a realizat că acesta nu era făcut pentru o carieră în box. În
ciuda asigurărilor date de Lancia, s-a dovedit că Gogea suferea și de tuberculoză, acesta
găsindu-și sfârșitul peste numai câteva luni, în iunie 1936.

Dincolo de acestă tragedie, campania pusă pe picoare de Umberto Lancia rămâne, știri despre
omul său fiind difuzate în Occident, SUA și Canada. Filmările comandate în Italia și Franța
demonstrează cu desăvârșire ca Lancia a condus cu iscusință campania al cărei scop final era
acela de a-l vinde pe Gongea, drept dovadă, amintirea acestuia este vie și astăzi.

S-ar putea să vă placă și