Sunteți pe pagina 1din 1

Torțele libertății

Povestea spune că în timp ce se îndrepta spre reședința comitatului Westchester, George Hill
(președintele American Tabacco), a observat la un colț de stradă o femeie corpolentă ce
consuma gumă de mestecat. Sclipirea acestuia a avut loc când a observat că într-un taxi
învecinat se urca o femeie zveltă cu o țigaretă în mână, făcând o legătură de cauzalitate directă
între țigări și scăderea apetitului.

Astfel, împărtășindu-i ideea lui Albert Lasker de la agenția Lord&Thomas, s-a născut unul
dintre controversatele mesaje “Alege un Lucky în loc de ceva dulce” cu care marca American
Tabacco ajunge in 1928 la aproape 8,3 miliarde de țigări vândute, iar un an mai târziu se
apropie de 10 miliarde de țigări vândute, la o relativă egalitate cu primul loc deținut de Camel.
Aflat la masă cu soția sa, după masa de prânz aceasta a dorit să își aprindă o țigară însă a fost
atenționată imediat de unul dintre managerii localului că femeilor nu le este permis să fumeze
în aceeași încăpere rezervată mesei. Din acel moment, Lasker se aliază cu George Hill pentru
eliminarea acestui tabuu (fumatul femeilor în locurile publice) și pentru descoperirea unei noi
piețe.

Pentru a-și atinge scopul de a-și mări piața, George Hill decide să ia legătura cu un specialist
in Relații Publice, Edward Bernays.

Edward Bernays apelează la un psihanalist, unul dintre dintre cei mai importanți discipoli ai
lui Freud, Abraham Brill. “Ce semnificație au țigările pentru femei?”, l-a întrebat Bernays pe
Abraham, răspunsul acestuia fiind că unele femei le privesc ca pe un simbol al libertății.
Astfel, izvorăște ideea lui Bernays de a cere ajutorul unui prieten ce lucra la Vogue pentru a-i
furniza o listă cu tinerele modele aflate in ascensiune. Sub semnătura secretarei acestuia,
Bertha Hunt, trimite o telegramă la treizeci dintre acestea, telegramă prin care sunt invitate a
defila fumând pe Fifth Avenue in duminica Paștelui, aprinzând în felul acesta Torțele libertății
pentru a elimina încă un tabuu legat de sex.

De asemenea, o telegramă cu același conținut a fost promovată insistent și de Ruth Hale (soția
unui editorialist influent la New York World, Heywood Broun) în toate ziarele din New York
astfel încât fiecare jurnalist să fie prezent la parada din 31 martie 1929.

Evenimentul a rămas în istorie așa cum l-a numit Bernays, “Torțele libertății/Torches of
freedom”, și a reprezentat un succes colosal pentru acesta, relatări despre parada de Paște
fiind prezente în toate ziarele din New York și din țară.

Meritul lui Bernays este că a intuit energiile pe care puțini le bănuiau din spatele mișcării
pentru emancipare și le-a folosit pentru a vinde un produs. A manipulat o mișcare în numele
egalității între sexe pentru a face profit pentru el și angajatorul său. Atunci a devenit în fapt
“părintele relațiilor publice”, un titlu onorific consfințit la moartea sa, prin necrologul din
New York Times din care nu lipsește trimiterea la “Torțele libertății”.

S-ar putea să vă placă și