ALTERNATIVELE EDUCAȚIONALE

Definiție:
Activitatea care se desfăşoară în instituţii şcolare, după obiective, organizare, conţinut,
forme de predare şi învăţare, mijloace, viaţa şcolii şi activitatea părinţilor, cu abatere
totală sau parţială de la caracteristicile unitare ale şcolii de stat şi care oferă o altă
variantă de instruire şi educare”.

ÎNVĂŢĂMÂNT ALTERNATIV – formă de organizare a procesului didactic, care oferă o altă

variantă organizatorică decât cea din şcoala oficială.
PLURALISM EDUCAŢIONAL – existenţa unor instituţii şcolare, pe lângă sistemul de
învăţământ oficial organizat de stat, care oferă o nouă variantă de instruire şi educare, propunând
alte conţinuturi, strategii educaţionale şi forme de evaluare, considerate ca reprezentţnd un
progres pedagogic.
Pluralismul educaţional reprezintă expresia libertăţii şi democraţiei în domeniul învăţământului.
SISTEME ALTERNATIVE DE INSTRUIRE
Moduri diferite de abordare a precesului instructiv-educativ, care se intalnesc atat la nivelul
institutional, cat si la nivelul procesualitatii si metodologiei didactice.
Alternativitatea poate fi inteleasa, pe de o parte, ca adaptare a unor tipuri de institutii
educative care s-au bucurat de rasunet in trecut, incercand sa rezolvam prin ele problemele
actuale ale invatamantului.
Alternativitatea poare fi înţeleasă şi in sensul adoptarii unei viziuni de ansamblu asupra
marilor sisteme pedagogice contemporane, precum si asupra practicilor scolare actuale din lume.
,,Existenta mai multor sisteme nu prsupune neaparat negarea sau anularea reciproca’’.
In realitate, ele sunt complementare.
In raport cu cerintele dezvoltarii invatamantului nostru, putem folosi, intr-o etapa sau
alta, in spirit pluralist, elementele care ne sunt necesare din diferitele sisteme alternative de
instruire.
Coordonate ale educației noi
1. Studierea riguroasă a fiinţei copilului, într-o dublă perspectivă: conformarea la exigenţele
vârstei şi individualizarea acestui proces;
2. Educaţia se impune a fi funcţională, trebuie să rezolve o trebuinţă conştientizată;
3. Noua educaţie trebuie să refacă legătura şcolii cu viaţa;
 4. Educaţia nouă se face printr-o şcoală activă, prin angajarea profundă a elevului în
procesul propriei transformări;
5. ,,Şcolile gem sub povara materiilor de învăţământ şi de aceea trebuie cultivate
preponderent forţele copilului în transformarea ştiinţei într-un bun cu valoare
instrumentală pentru fiecare individ’’;
6. Educaţia moral-cetăţenească se realizeaza prin acordarea unei mai mari autonomii
copilului.
SOLUȚII PROPUSE DE EDUCAȚIA NOUĂ
1. Introducerea metodelor active;
2. Promovarea unei legături permanente între şcoală şi viaţa practică;
3. Individualizarea învăţământului;
4. Studiul psihologic al individualităţii ca punct de sprijin pentu individualizare;
5. Utilizarea intuiţiei ca modalitate de cunoaştere;
6. Primatul culturii formative;
7. Fructificarea spontaneităţii, ca mijloc de realizare a punctului de vedere funcţional;
8. Dezideratele disciplinei libere, al autoconducerii, al cooperării şcolare, ca mijloace de
integrare activă în realitatea socială.
FONDATORII:
 Pedagogia Waldorf – Rudolf Steiner (1867-1925)
 Pedagogia curativă – Karl König (1902-1966)
 Pedagogia Montessori – Maria Montessori (1870-1952)
 Pedagogia Freinet – Celestin Freinet (1896-1966)
 Planul Jena – Peter Petersen (1884-1952)
 Step-by-step – începuturi în anii ’60 ai secolului trecut, cu titulatura „Head Start”. Din
1995 funcţionează cu actuala denumire.