Sunteți pe pagina 1din 2

Stare termică.

Temperatură
Starea corpurilor care poate fi descrisă prin noţiunile de cald sau rece se numeşte stare
termică sau stare de încălzire.
Corpurile pot fi ordonate după starea lor termică.
Senzaţiile de cald sau de rece sunt senzaţii relative, subiective; dar suntem cu toţii de acord că
unele corpuri sunt mai reci decât altele, din cauza gradului de încălzire diferit.
Gradul de încălzire a corpurilor este o proprietate ce poate fi măsurată, deci poate fi determinată în
mod obiectiv. Două sau mai multe corpuri care au stări diferite de încălzire, puse în contact,
interacţionează termic, modificându-şi starea termică (gradul de încălzire). Spunem că ele se află în
contact termic. După un timp suficient de lung, corpurile aflate în contact termic vor avea acelaşi grad de
încălzire (adică aceeaşi stare termică). Ele vor ajunge la echilibru termic.

Contactul termic este acea „atingere” a corpurilor în urma căreia starea termică a acestora poate să se
schimbe.

De exemplu, dacă punem o linguriță rece într-o cană cu ceai fierbinte,


lingurița intră în contact cu lichidul încălzit, procesul numindu-se
CONTACT TERMIC. Ce se va întâmpla? Lingurița va deveni și ea
caldă, iar cele două corpuri vor avea aceeși TEMPERATURĂ, deci cele
două vor fi în ECHILIBRU TERMIC.

Mărimea fizică ce măsoară starea de încălzire a corpurilor se numeşte


temperatură.
Notaţia folosită pentru temperatură este T, iar unitatea de măsură în SI este
Kelvin.
[𝑻]𝑺.𝑰. = 𝑲 (𝑲𝒆𝒍𝒗𝒊𝒏)
Temperatura măsurată în grade Celsius se mai numește și temperatură empirică și se notează cu
t, iar cea în Kelvin se numește temperatură absolută, și se notează cu T.

273 grade Celsius = 1 Kelvin


Ex: 17𝑜 𝐶 = 273 + 17 = 290 𝐾
33𝑜 𝐶 = 273 + 33 = 306 𝐾
Dacă două sau mai multe corpuri au ajuns la echilibru termic, înseamnă că ele au aceeaşi temperatură.

Instrumentul de măsură pentru temperatură este termometrul.

Temă lucru practic : Realizează un mic experiment în care să măsori


temperaturile următoarelor corpuri cu ajutorul unui termometru.
Completează tabelul de mai jos, transformând rezultatele din grade Celsius în
Kelvin. Succes!
Nr. măs. Corp Temperatura t ( 𝟎𝑪) Temperatura T (K)
1 Corpul tău
2 Apa din sticlă
3 Ceaiul fierbinte
4 Un cub cu gheață
5 Supei

S-ar putea să vă placă și