Sunteți pe pagina 1din 2

DISTRIBUȚIA

Un produs nu-și poate îndeplini rolul, rațiunea sa de a fi, decât în momentul în care intră în
consumul final, satisfacând nevoia consumatorului care l-a cumparat. Dar, drumul de la producător
până la consumator, în condițiile contemporane nu este în general, nici simplu, nici scurt și nici
ieftin. Din acest motiv, încă de la apariția economiei marfare, legătura dintre producție și consum s-
a înfăptuit prin intermediul circulației mărfurilor.

Distribuția, privită ca o componentă esențială a marketingului, se referă atât la circuitul fizic și


economic al produselor de la producător la beneficiar, cât și la sistemul de relații care se stabilesc
între producători, cumpărători, agenții de piață, firme de transport, montaj și service etc.

Extindera teritorială și intensitatea rețelei de distribuție:

Experiența a demonstrat că satisfacția clientului este


mai mare dacă poate să obțină produsele de care are nevoie
ușor și rapid. Acest lucru ni-l popunem și noi.

Firma noastră 2și1 Company este prezentă în Iași , și


își dorește să cucerească mai întâi piața locală. Cu timpul
însă dorim să ne extindem si în alte orașe din restul țării,
însă nu cu puncte de producție, ci eventual cu puncte de
vânzare, ce va face mai ușoară și mai rapidă distribuția.

Structura canalului de distribuție:

Producator firma Producator firma


2ș1 Company 2ș1 Company

magazinul alte puncte


firmei de vânzare

consumatori consumatori

Canalul de distribuție în cazul ștampilelor noastre, va fi unul direct și indirect scurt. Direct întrucât,
consumatorii pot cumpăra și direct de la centrul nostru de producție, dar pentru a fi mai aproape de
consumatori, vom apela si la canalele indirecte-scurte , prin anumite puncte de vânzare cum ar
putea fi centrele Xerox sau librării.

Lungimea, lățimea si adâncimea canalului de distribuție sunt limitate, întrucât numărul verigilor
de la fabricant pâna la utilizatorul final este foarte redus, numărul unităților care asigură distribuirea
produsului relativ redus , întrucât vom alege numai anumiți intermediari , iar gradul de apropriere a
ultimului distribuitor față de utilizatorul produsului foarte mare.      

Având în vedere că vom vinde produsul nostru și printr-un site online și direct de la punctul
nostru de producție sau un intermediar , considerăm ca această strategie este avantajoasă , întrucât
putem avea un contact mult mai bun cu clienții , o operativitate mult mai bună și putem practica un
preț mai avantajos , deoarece , in cazul in care folosim un intermediar , ne putem asigura ca adaosul
la produsul nostru nu va fi unul mare.

Funcțiile intermediarilor:

Verigile care acționează între producător și consumator de-a lungul unui canal de distribuție mai
sunt denumite și intermediari.

Caracteristica esențială a comerțului de intermediere este dată de faptul că intermediarul nu


devine proprietar al mărfii. El poate intra în posesia acesteia pentru a transmite cumpărăorului final
și poate avea o anumită libertate în negocierea prețului.

Deoarece canalul este unul direct sau indirect scurt, în ultimul caz există un singur intermediar.
Rolul acestuia este de a promova produsele, prelua operativ produsele și de a investiga necesitățile
și cerințele de consum.

Strategia de acoperire a pieței:

Cum am spus și anterior, noi vom încerca să acoperim mai întâi piața locala din Iași , iar apoi să
ne extindem și în restul țării și eventual și în afară. Vom distribui produsul online, direct de la sediul
de producție sau printr-un intermediar local ales de noi.