EDUCATIA RELIGIOASA A TINERETULUI

Educaţia religioasă constituie o latură aparte a educaţiei care presupune o mare

responsabilitate deoarece se lucrează cu sufletele tinerilor. Ea trebuie începută încă din familie.
Părinţii trebuie să supravegheze şi să corecteze deprinderile religioase. Educaţia religioasă se
continuă apoi, potrivit nivelului de înţelegere al tinerilor în grădiniţă, în şcoală, pentru a se forma
în sufletele acestora impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o
adevărată persoană deschisă comunicării cu Dumnezeu şi semenii. Educaţia religioasă contribuie
în mare măsură la educaţia moral-civică a tânărului. Trebuie acordată o atenţie deosebită
dezvoltării morale, ştiind faptul că de calitatea deprinderilor formate în copilărie depinde
calitatea viitorului adult.

Educatia, in ansamblul ei, este o opera de spiritualizare a persoanei umane, care vizeaza
implinirea acesteia atat din punct de vedere spiritual-moral, cat si din punct de vedere intelectual.
Este greu de crezut ca se va atinge plenitudinea daca va fi lasata pe dinafara una dintre
componentele fundamentale ale educatiei. Omul se raporteaza la realitate atat pragmatic, prin
intelect, vointa, actiune, dar si spiritual, prin atitudini, simtire si credinta. O educatie integrala
presupune pe langa latura intelectuala, morala, estetica, tehnologica si o componenta religioasa.
Fiinta umana tanjeste dupa transcendent, iar aceasta proiectie are nevoie de o intemeiere,
indrumare si o formare religioasa prin educatie. Se observa astazi o criza spirituala, o debusolare
morala a semenilor nostri. Educatia religioasa poate fortifica fiinta si o poate orienta inspre tinte
autentice. E adevarat ca prima sarcina a educatiei religioase consta in formarea bunului crestin,
capabil de a cunoaste si a pretui valorile sacre, dar nu trebuie omis faptul ca devenim crestini
prin conduite invatate zi de zi. Prin educatia in spirit religios ne informam cu privire la propriile
referinte religioase si in acelasi timp ne formam conduite pe masura valorilor sacre interiorizate.
Altfel spus, ne dezvoltam o componenta esentiala a fiintei noastre, si anume simtul religios care,
alaturi de celelalte simturi, este indispensabil vietii umane. Omul intreg, omul normal este acela
care are si isi dezvolta toate simturile, inclusiv simtul religios, darul iubirii lui Dumnezeu. „Unde
lipseste un simt, lipseste o stiinta” (C. Noica). Omul fara simtul religios este ca si omul fara
simtul vazului sau al auzului. De aceea, ca in cazul oricarui alt simt, si simtul religios trebuie
dezvoltat prin educatie religioasa. De asemenea, nu trebuie sa neglijam valenta culturalizatoare a
educatiei religioase. La orele de religie elevul isi desavarseste cultura generala, afla cunostinte
specifice de istorie a religiilor, ia cunostinta de mentalitati si atitudini care ar trebui sa
caracterizeze viata de zi cu zi, ajunge la o credinta bine informata si consolidata.

Educatia religioasa este cea care ii spune elevului ca Dumnezeu este Bunatate, Rabdare,
Toleranta, Respect, Buna Credinta, Blandete, Responsabilitate; intr-un cuvant, Dumnezeu este
1
Iubire, iubire care regleaza raporturile persoanei umane cu statul, cu societatea, cu semenii in
general. Prin educatie, insesi componentele culturii sunt mereu subliniate si aduse in atentia
elevilor. Religia, fiind o componenta semnificativa a culturii, trebuie sa intre in conul de lumina
al pedagogiei. Tocmai de aceea invatatura crestina este o ramura educationala de prima
importanta si nu trebuie ignorata in procesul de educatie scolara. Educatia, in ansamblul ei,
constituie o parte componenta a existentei socio-umane. Educatia este creatoare de cultura, caci
gratie ei toate elementele culturii sunt mereu evidentiate si reactualizate. De aceea, astazi
educatia, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi incompleta fara studierea Religiei, caci fara
studierea acesteia ar fi prejudiciat insusi raportul de integralitate dintre spirit si materie. Existenta
noastra nu se poate reduce la coordonate strict materiale. Umanitatea contemporana e
caracterizata de o saracie spirituala. Se remarca o atrofiere spirituala a constiintei. „A devenit o
dificultate sa stim cine suntem, de unde venim, incotro mergem; recunoasterea sociala a unui
fundament transcendent ar putea salva omenirea de o lenta, dar constanta ei degradare” .

Atata timp cat invatamantul, in ansamblul sau, va fi penetrat de o filosofie a educatiei, ce

priveste doar experienta sensibila, faptele si cifrele, se va cultiva o informatie haotica in locul
unei cunoasteri integrale si a unei unitati spirituale. Educatia este o actiune care vizeaza intregul,
armonia, ea nu dezvolta numai fortele fizice ale unui om, ca sa faca din el un atlet sau un
salbatic, ea nu dezvolta numai fortele intelectuale, care ar face din om un computer sau, posibil,
un monstru. Vizand un om complet, ea urmareste stabilirea unei armonii perfecte in dezvoltarea
acestor forte. Or, in acest sens, Biserica a proclamat inca de la inceput fratia dintre toti oamenii si
a luptat pentru emanciparea femeilor si a copiilor, a creat cele dintai conditii ale progresului
social, a intemeiat si a sustinut cele dintai asezaminte sociale (spitale, azile si orfelinate).

Dintotdeauna Biserica si-a dat intreg concursul ei pedagogic in solutionarea problemelor

sociale si aplicarea reformelor revolutionare, imperios cerute de legea iubirii aproapelui.
Crestinismul e iubitor de popor si este democratic, e religia mantuirii pentru toti oamenii, e
universal, propaga fratia, dreptatea, libertatea, pacea si iubirea intre oamenii de toate culorile.
Prin puterile lui spirituale de convingere distruge idea exploatarii omului si binecuvinteaza orice
stradanie de pace, infratire, libertate si dreptate din cea mai pura iubire de popor. Daca scolii ii
revin sarcini pe directia dezvoltarii si formarii intelectuale, morale, estetice, patriotice, de ce ar
ramane in afara ei educatia religioasa?

Educatia religioasa urmareste formarea si desavarsirea caracterului moral religios,

„indumnezeirea omului”. Din faptele morale vedem limpede aportul considerabil pe care
Biserica l-a adus, fara incetare, de-a lungul veacurilor, progresul social de care este organic
legata misiunea ei sacra, trecuta, prezenta si viitoare. De aceea, dintotdeauna ea sprijina,
dezinteresat si nelimitat, orice lucrare, orice plan ce se desfasoara pentru a face pe om mai bun si
mai fericit. Intre religie si morala este un raport de reciprocitate. Cand sufera una, sufera ambele,
cand prospera una, prospera amandoua.

Dezlegata de viata religioasa, viata morala devine o iluzie. In crestinism moralitatea

atinge apogeul tocmai pentru ca religia e perfecta. „Religia si morala au fost asemanate cu
inspirarea si expirarea, care compun respiratia” . Religia e inspirare: influenteaza gandurile si
sentimentele nobile, morala e expirare, caci rodeste faptele bune si ambele redau viata in
splendoarea ei divina si in continuitatea ei biologica si istorica – respiratia.

2
Religia nu numai constata raul, ci indica si remediul mantuirii: ajutorul de sus, harul prin care ne
intarim, ne purificam, ne indreptam si astfel devenim partasi naturii divine. „Educatia religioasa
este producerea si dezvoltarea sentimentului superior de legatura intre om si ceva mai presus de
omenire, mai sus de toate interesele trecatoare” .

Educatia constituie o parte componenta a existentei socio-umane. Adica ea a aparut o

data cu aparitia omului si va disparea o data cu disparitia lui. Din acest motiv educatia, in
procesul evolutiei societatii, se supune legilor generale de dezvoltare a ei.

Educaţia trebuie să răspundă provocărilor unei lumi în care s-au pierdut şi se pierd repere,
iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi pentru speranţă, prin
formarea unor cadre cât mai flexibile, a unor capacităţi şi comportamente capabile să facă faţă
schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi complexitate. Şcoala este chemată
să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală, la redefinirea unor noi sisteme de valori. Cele
mai multe dintre valorile şi morala admise de către orice societate îşi au originea în învăţăturile
religioase.

Necesitatea religiei în viaţa omului determină, implicit, necesitatea unei educaţii

religioase care să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, pentru că religia dezvoltă caracterul,
moralitatea, altruismul, empatia, umanitatea din noi. Importanţa religiei în viaţa copilului este
susţinută de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, în scopul formării unei
personalităţi armonioase. La debutul şcolarităţii, disciplina religie constituie un important context
de învăţare, care valorifică în plan educativ „marile întrebări“ ale copiilor, experienţele de viaţă
ale acestora, atât de importante pentru dezvoltarea morală şi pentru exersarea deprinderilor de
socializare, pentru formarea comportamentului, prin valorificarea activă în acord cu valorile
moral-religioase a diferitelor aspecte propuse de conţinuturile învăţării.

Educaţia religioasă este o acţiune amplă, orientată în diverse direcţii, dar care îşi are
scopul şi rolul bine definit, acela de a da celui educat o înfăţişare şi o structură deosebită, prin
dobândirea virtuţilor.

Principala direcţie a educaţiei religioase constă în formarea bunului creştin. Reverberaţiile ei se

prelungesc în timp, peste generaţii, valorile religioase odată interiorizate atrag noi valori, se
dezvoltă şi generează speranţe şi căutări profunde.

Educaţia religioasă este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesară
conlucrarea între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire a celor educaţi. Ceea ce se dă
tineretului pentru „nevoile acestei vieţi nu trebuie să stea în calea celei veşnice, iar cea actuală să
aducă rod permanent”.
Deşi în zilele noastre se citeşte extrem de puţin, iar din Sfânta Scriptură aproape deloc –
prioritate având televizorul şi calculatorul cu diferite jocuri, internet etc., ceea ce strică extrem de
mult în educaţia şi cultura copiilor şi tinerilor – ideal ar fi ca şcoala în cooperare cu Biserica şi
familia să trezească în sufletele copiilor dorinţa de a citi în general, şi în mod special Mica Biblie
pentru cei mici şi Sfânta Scriptură în clasele mai mari. Aceasta, deoarece aşa cum trebuie
cunoscute şi respectate legile ţării noastre, la fel de importante de îndeplinit sunt şi legile
Împărăţiei Cerurilor, iar religia e importantă pentru copii „atât ca sentiment, cât şi ca logică de

3
explicare a lumii. A-l lipsi pe copil de religie, e, deci, a-l face să decadă la o logică de explicare
foarte redusă”.

În concluzie, religia este cel mai bun mijloc de educaţie al omenirii, şcoala clasică de
formare a caracterelor morale şi de perfecţionare spirituală a persoanei şi a societăţii omeneşti.