Sunteți pe pagina 1din 4

Trestare clinica musculoarticulara

Cunoasterea gradului de miscare a unei articulatii sau a valorii fortei unui muschi
de a executa miscarea unui segment este absolut necesara pentru a putea stabili
unui diagnostic functional in cadrul bolilor care afecteaza aparatul locomotor.
Uneori, deficitul functional al acestui aparat este usor vizibil si fara a examina
bolnavul, alta data el poate fi pus in evidenta doar printr-un examen atent, fiind
mascat de gestici compensatorii. Pe de alta parte, sunt necesare o standardizare
si o cuantificare a modalitatii de apreciere a gradului de disfunctionalitate a fortei
de miscare a unui segment, pentru a putea fi urmarite secvential, in evolutie, de
acelasi examinator sau de examinatori diferiti. Dar nu numai pentru diagnostic
este necesara o astfel de apreciere, ci si pentru kinetoterapeut, care isi alcatuieste
programul de lucru pornind de la cunoasterea foarte precisa a gradului de
disfunctionalitate mioartrokinetica.
Cunoasterea exacta a amplitudinilor de miscare articulara este necesara si in
medicina omului sanatos, pentru diversele studii de ergonomie. Marimea sau
cursa unei manete, forta de rezistenta a unui pedalier, inaltimea scaunelor sau a
treptelor unei scari, locul de plasare si dimensiunea unei parghii sau roti, etc. –
toate acestea se bazeaza pe analiza amplitudinii de miscare a articulatiilor
corpului, ca si pe forta care se poate dezvolta in cadrul unei miscari.
Testarea clinica musculoarticulara va reprezenta, asadar, modalitatea prin care se
va aprecia, calitativ si cantitativ, capacitatea de „miscare” a sistemului
mioarticular. Pentru ca aceasta apreciere sa fie reproductibila, s-a ajuns la o
standardizare a examenului articular si examinatori, in consens si in orice
moment, starea functionala mioarticulara a unui bolnav. Desigur ca aceasta
testare clinica, desi se exprima cifric, cuantifcat, are un oarecare grad de
aproximatie, deoarece intervine atat subiectivismul testatorului, cat si capacitatea
de intelegere si colaborare a pacientului.
Tehnica prin care este analizat gradul de mobilitate articulara poarta numele de
„bilant articular” sau „testing articular”, iar analiza fortei diverselor grupe
musculare este denumita „bilant muscular” sau „testing muscular”.
Aceste bilanturi clinice sunt analitice, deoarece ele cerceteaza fiecare articulatie,
muschi si miscare in parte. Clinica pune insa la dispozitie si posibilitatea unor
aprecieri globale bazte pe gestica si activitatea vietii obisnuite sau, eventual, pe
gestica din timpul desfasurarii anumitor munci. Aceste „bilanturi globale” sau
„bilanturi sintetice” sunt tot mai apreciate in ultima vreme, fiind de mare utilitate
in special la pacientii cu incapacitati functionale importante, pentru alcatuirea
obiectivelor de etapa ale programelor de recuperare functionala.
BILANTUL ARTICULAR
In sens strict, bilantul articular reprezinta masurarea amplitudinilor de miscare in
articulatii, pe toate directiile de miscare. In sens mai larg, odata cu executarea
acestor masuratori se fac si alte aprecieri asupra respectivei articulatii (miscari
anormale, temperatura crescuta, cresterea in volu, etc.), observatii la care se va
adauga examenul radiologic.
Generalitati.
Fara a necesita o indemanare deosebita, totusi executarea corecta a
masuratorilor cere o oarecare experienta, care se capata dupa testari repetate si
se refera la aprecierea limitei maxime reale a unei miscari – mai ales la persoanele
necooperante care prezinta dureri la mobilizare –, la aproximarea unghiului
articular cand masurarea se face fara goniometru sau la corecta asezare a
goniometrului, cand se recurge la el.
Acuratetea masuratorilor este in functie si de obiectivul lor. Pentru orientarea
unui examen clinic general se pot admite variatii de 8 - 10o, iar pentru unele
miscari, chiar mai mult. In cazul testarilor pentru alcatuirea unui program de
kinetoterapie in vederea recuperarii unui deficit functional este nevoie de mai
multa precizie, erorile nedepasind 5 - 6o. Daca este vorba de masuratori utilizate
in cadrul unor studii si cercetari, nu se admit erori peste 3o.
Testarea genunchiului
Genunchiul este format din trei articulatii, dintre care femurotibiala si
femuropatelara participa la miscarile sale, in timp ce articulatia tibioperoniera – o
artrodie stransa –, care nu permite decat mici miscari de alunecare, paticipa la
miscarile gleznei. (...notiuni de anatomie)
Genunchiul este o articulatie cu un singur grad de libertate – miscarea de flexie-
extensie, desi acesta se asociaza, obligatoriu, cu o rotatie interna si respectiv
externa, datorita inegalitatii condililor si ligamentelor incrucisate. Exista si miscari
foarte mici de lateralitate si „de sertar”, dar nici aceastea, nici rotatiile nu se
testeaza in mod obisnuit. Miscarile de lateralitate si cele „de sertar” patologice se
inregistreaza ca atare.
1. Flexia porneste de la 0 la 120 – 140o, cand soldul este intins si, respectiv, flectat.
Fortand pasiv, se poate ajunge la 160o.
Pozitia de preferat pentru testing este din sezand, cu genunchiul in afara mesei de
testare. Ca alternativa, este pozitia de decubit ventral. Goniometrul se aseaza
lateral, cu bratul fix plasat pe coapsa si orientat intre marele trohanter si condilul
lateral si bratul mobil pe gamba, spre maleola externa.
2. Extensia propriu-zisa este nula. Se apreciaza deficitul de extensie sau de
hiperextensie in cadrul gravei diformitati genu recurvatum.
3. Rotatia interna activa incepe sa apara in timpul flexiei, cand aceasta depaseste
70o. Rotatia se observa prin devierea interna a piciorului cu cea 20 – 30 o in
momentul testarii flexiei.
In rotatie interna, ligamentele incrucisate se intind, iar cele laterale se relaxeaza.
4. Rotatia externa activa se produce odata cu extensia genunchiului (cand se
revine la pozitia zero), piciorul orientandu-se in afara. In aceasta miscare
ligamentele incrucisate se relaxeaza, iar cele laterale se intind.
Rotatiile pasive se executa cu genunchiul flectat la 90o , din pozitia de decubit
ventral. Se prinde piciorul de calcai si antepicior si se roteaza medial (rotatie
interna de 30 – 35o) sau lateral (rotatie externa de 40 – 50o).
Rotatiile se executa in jurul unui ax vertical care trece prin spinele tibiale.
5. Lateralitatea se poate realiza in special cu genunchiul in semiflexie, cand se
obtine o relaxare maxima a ligamentelor colaterale. Amplitudinea este foarte
mica.
6. Miscarile „de sertar” sunt patologice, pentru ca ligamentele incrucisate le
opresc. Aceste miscari reprezinta alunecari antro-posterioare ale tibiei fata de
condilii femurali.
Exista un „sertar” anterior si altul posterior, in functie de directia miscarii, care se
evidentiaza doar pasiv. Testarea se face cu genunchiul flectat la 90o.
Pozitia functionala este cea anatomica de zero.
Pozitia de repaus articular este la o flexie de 30 – 40o.