Nistor Alexandra-Fabiana

BFKT III, Grupa 5.

Reabilitatea vestibulară –
punctul de vedere al fizioterapeutului
Recuperarea este un domeniu de activitate complexă, medicală şi socio-profesională prin care se
urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţii pierdute de un individ în urma unei boli sau
traumatisme, precum şi dezvoltarea unor macanisme compensatorii, care să-i asigure posibilitatea de
muncă sau autoservire, respectiv o viaţă activă şi independentă. În numeroase stări patologice, programele
de kinetoterapie au devenit o prezență obligatorie, kinetoterapia fiind cea mai reprezentativă și mai
complexă specialitate care abordează mișcarea în scop terapeutic.
Echilibrul este o funcție complexă, multi‐dimensională, prin care se asigură controlul motor al
situației organismului (stabilitatea posturală), atât în statică, cât şi în dinamică. La ființele bipede,
controlul postural în ortostatism şi mers se concentrează, în primul rând, pe asigurarea proiecției centrului
de greutate în interiorul poligonului de sprijin. În reglarea controlului motor postural participă trei
elemente importante : informația somato‐senzitivă a receptorilor din muşchi, tendoane, articulații;
receptorii vizuali; receptorii vestibulari. Aşadar, schematizând, putem spune că echilibrul are o
componetă sezorială (informația vestibulară, proprioceptivă, vizuală) şi una motorie (gestionată de
ganglionii bazali, măduva spinării, lobul frontal). Tulburările de echilibru sunt o arie de expertiză extinsă,
pentru neurolog, otologist, dar și pentru specialistul în recuperare. Evaluarea tulburărilor de echilibru este
realizată prin mijloace clasice dar si moderne, electronistagmografie, posturogrqafie dinamică,etc.
Leziunile sau perturbările funcționale de la nivelurile periferice și/sau sistemelor de transmisie connduc la
apariția tulburarilor de echilibru , care constituie, adesea, grave deficiențe. Suferințele sistemului nervos
central si sistemului vestibular sunt frecvent întalnite în practică drept cauză a acestor tulburări, prin
urmare, intervenția fiziokinetoterapeutului este primordială.
Problemele patologice ale urechii interne conduc la tulburări în activitatea sistemului vestibular
(sindrom vestibular periferic), ce se manifestă clinic si concretizează deficitul vestibular caracterizat de:
vertiij, definit ca senzația de mișcare resimțită de o persoană în legătură cu lumea înconjurătoare sau,
uneori, chiar cu propria persoană; nistagmus caracterizat prin mișcări involuntare, oscilatoare , de du-te-
vino a globilor oculari, mai frecvent orizontale; dezechilibru; instabilitate posturală; căderi de partea
leziunii. Acestor elemente le sunt asociate frecvent urmatoarele simptome: cefaleea, scăderea capacității
de concentrare, cervicalgia, greața, vărsătura. Aproximativ 45% din pacienții care prezintă aceste
simptome au de fapt probleme la nivelul sistemului vestiular (urechea internă) și se pot trata în cadrul
ședintelor de reeducare vestibulară dinamică. Indicatii:
• vertijul pozițional paroxistic benin (VPPB) (amețeala);
• boala Ménière;
• „răul de înălțime”;„răul de mișcare”;
• nevrită acută vestibulară (NAV);
• instabilitatea; sindroamele cerebeloase;
• status post intervenții la nivelul urechii medii, urechii interne;
• tulburări de echilibru ce nu cedează la un tratament medicamentos sau când pacientul nu poate
urma acel tratament;
• cauze psihologice (stres, atac de panica, prin hiperventilatie si agitatie), migrenă;
• sistem vestibular afectat de boli neurologice(AVC, Parkinson Alzheimer, scleroză multiplă).

Baza sucesului recuperării vestibulare este adaptabilitatea, plasticitatea și posibilitățile de

compensare pe care le are creierul, urmărindu-se concret refacerea controlului motor, recâștigarea
reflexelor vestibulo-oculare, vestibulo-spinale, vestibulo-cerebeloase, amplificarea controlului motor al
mișcării, o mai bună strategie a posturilor. Eficacitatea terapiei depinde de localizarea și extensia

1
Nistor Alexandra-Fabiana
BFKT III, Grupa 5.
problemei, de statusul vizual și proprioceptiv al pacientului, de nivelul performanțelor fizice și cognitive,
de vârstă, etc. Studiile au arătat că reducerea sensibilității, vertijul și alte semne ontoneurologice sunt
frecvent prezente în cadrul manifestărilor clinice ale pacientilor. Apelarea precoce la un program
personalizat de reeducare vestibulară în cazul copiilor cu deficiențe vestibulare îi va ajuta să ajungă sa
aibă un control postural și motor cât mai aproape de normal.
Reabilitatea problemelor din sfera ORL se realizează prin mișcare, ea fiind ajustată tonico-fazic în
derularea sa prin intervenția peroprioceptorilor vizuali și vestibulari, care configurează elementul de
control, feed-back-ul. În acest scop, rolul reabilitării fiziokinetoterapeutice este de la sine înțeles. Astfel,
sunt promovate activități de antrenare a sistemelor senzitivo-senzoriale:
 Exerciții ce cuprind mișcări repetate ale capului în direcția în care se derulează vertijul;
Exerciții ale capului și pe alte coordonate;
 Exerciții cu mișcări solitare ale globilor oculari sau fixarea privirii pe un obiect și mișcarea
capului, a trunchiului, stimulări optokinetice:
 Exerciții combinate pentru promovarea mișcării capului și ochilor
 Pentru refacerea echilibrului, exerciții din poziții mai puțin stabile; Exerciții cu platforme
stabilie și instabile;
 Exerciții din poziții vriate ale centrului de greutate;
 Exerciții care cresc mobilitatea coloanei cervicale;
 Creșterea forței musculare ale membrelor.

În recuperarea tulburărilor de echilibru este important şi antrenamentul controlului centrului de

greutate. Reeducarea se face pornind de la posturile stabile (patrupedie, spijin pe coate, pe genunchi), cu
ridicarea treptată a centrului spre poziția verticală. Se antrenează echilibrul din poziție şezândă
(folosind un scaun rotator, o minge), în ortostatism, mers cu un baston (pentru a mări suprafața de sprijin)
şi apoi fără sprijin.
În mod asemănător, tulburările de echilibru reprezintă o patologie foarte frecvent întâlnită în cadrul
populaţiei vârstnice.Rreeducarea vestibulară joacă un rol deosebit de important pentru pacienții vârstnici
diagnosticați cu un sindrom de instabilitate având drept scop recuperarea proceselor de îmbătrânire și
uzură. Trebuie amintit faptul că trebuie încurajată activitatea fizică pentru reeducarea vestibulară în
cadrul populației vârstnice. Termenul de presbiastazie include presbivestibulie şi alterarea vederii, a
sensibilităţii proprioceptive, dereglarea lor funcţională fiind armonioasă. În acelaşi timp, termenul
sugerează şi o serie de măsuri terapeutice ne medicamentoase pentru recuperarea, reabilitarea şi
rearmonizarea acestor trei elemente fundamentale ale echilibrului vârstnicului. Orice tulburare de
echilibru este însoţită de anxietate. Aşadar, sindromul de instabilitate al vârstnicului, secundar procesului
de presbivestibulie (îmbătrânirea labirintului) este anxiogen.
Astfel, cu ajutorul tehnicilor speciale și a experienței specialistului se îmbunătățesc: stabilitatea
posturală, stabilitatea privirii, intensitatea vertijului (cu obiectiv până la dispariție), reluarea activității de
zi cu zi.
În încheiere, kinetoterapia vestibulară, se refera la o reeducare a vertijului si a problemelor de
echilibru în sens larg. Principiul se adresează celor trei mari sisteme răspunzatoare echilibrului:
proprioceptiv, vizual, vestibular. Obiectivul principal este de a recupera posibilitățile statice si dinamice
echilibrării, până a se reda autonomia cvasinormală, tratând vertijul în cauza si efectele sale.
Kinetoterapeutul este persoana cheie al acestei reeducări, și trebuie să cunoască patologia dată.
Contribuția esentială a kinetoterapeutului vestibular este de a doza probele în funcție de evoluția
pacientului și patologiei. Iată de ce kinetoterapia vestibulară este un element esențial în sprijinul
pacientului vertiginos sau instabil.