25 august 2017

Dr Iulia Moldovan
Medic rezident an II, Reabilitare Medicală

Recuperarea în Boala Parkinson

DEFINIŢIE (1)

Boala Parkinson (BP) este o boală neurodegenerativă, cu evoluţie progresivă.

Patogeneză: procesele degenerative iniţiale au loc în nucleul motor dorsal al nervului vag şi a nucleului
olfactiv, umate de trunchiul cerebral inferior, ganglionii bazali, cerebrum şi cortex. Atât afectarea căilor
dopaminergice, cât şi a celor non-dopaminergice conturează un tablou clinic complex, nu doar motor. Din
punct de vedere motor, principalele semne ale BP sunt bradikinezia (lentoarea în mişcare), rigiditatea,
tremorul şi instabilitatea posturală. Acestea pot fi însoţite de fenomene de freezing (akinezie) sau distonie.
Simptomele non-motorii includ afectare cognitivă şi afectivă, disfuncţia autonomă, tulburări de somn şi de
sensibilitate, inclusiv durere.

CLINIC (2)

Sindrom hiperton-hipokinetic, cu debut asimetric, unilateral sau bilateral, care ulterior se extinde şi se
agravează.

OBIECTIVELE RECUPERĂRII ÎN BOALA PARKINSON (3)

Recuperarea în BP are ca obiectiv conservarea cât mai îndelungată a funcţiilor motorii şi menţinerea
autonomiei bolnavului timp cât mai îndelungat.

Obiective si strategii adaptate stadiului BP

Forma uşoară
Obiective:
 Prevenirea inactivităţii
 Menţinerea capacităţilor motorii şi de adaptare la efort aerob
 Menţinerea mobilităţii articulare
Strategii
 Exerciţii pentru echilibru, forţă musculară, stretching, exerciţiu aerob (antrenament de efort)
 Educaţie terapeutică

Forma moderată
Obiective:
 Încurajarea activităţii fizice
 Ameliorarea limitărilor la nivel de mers, forță musculară, echilibru, postură, scris și prehensiune
Strategii
 Strategii de atenţionare (cu repere senzoriale)
 Strategii motorii
 Terapii convenţionale
 Educaţie terapeutică pentru aparţinători

Forma severă
Obiective:
 Conservarea funcţiilor vitale

1
  Prevenirea complicaţiilor clinostatismului
Strategii
 Posturări
 Dispozitive ajutătoare

PRINCIPII ALE RECUPERĂRII ÎN BOALA PARKINSON: (4,5)

Tehnicile de recuperare sunt adaptade la stadiul bolii şi la perioadele ON/ OFF.

Momentele de freezing: deşi fenomenul este imprevizibil, unii pacienţi reuşesc să-l anticipeze şi printr-un
efort maxim de voinţă reuşesc să-l depăşească.

In perioada ‘‘on’’ cand pacientul este într-o formă motorie bună, se realizeaza exercitii de ameliorare a vitezei
de execuţie a mişcărilor şi exerciţii de ameliorare a coordonării mişcării. În această perioadă se poate conta pe
participarea activă a pacientului.
In perioada ‘’off’’, akinezia este dominantă, astfel că pacientul nu este nici capabil şi nici nu doreşte să facă
mişcare, preferând să rămână imobil.

De aceea, este necesar ca în periodele favorabile kinetoterapiei, pacientul să înveţe să descompună fiecare gest
motor complex, în elementele lui esenţiale. Se va repeta de mai multe ori fiecare secvenţă, până când
pacientul învaţă să le iniţieze voluntar şi să le execute activ într-o manieră corectă.

Pentru aliniamentul postural se execută mobilizări pasive, se realizează o poziţie de compromis între pozitia
antalgica (cea adoptata de pacient) şi postura corectivă. Pentru asuplizarea coloanei vertebrale se realizează
mişcări de rotaţie, înclinare laterală, flexie/extensie; exerciţii de alungire axială activă a coloanei.

ASPECTE CLINICE, BIOMECANICĂ:

APARATUL LOCOMOTOR:
În forma idiopatică a BP, există un dezechilibru între muşchii agonişti, care facilitează mişcări de deschidere
(extensori, supinatori, rotator externi, abductori) şi muşchii antagonişti, care facilitează mişcari de închidere
(flexori, pronatori, rotator interni şi adductori). Acest aspect devine evident la mişcările rapide şi alternative
de prono-supinaţie si flexie-extensie. (3)

Caracteristicile mersului în BP (6, 7):

Mersul hipokinetic şi rigid este caracterizat în principal de reducerea vitezei, reducerea amplitudinii pasului
şi prin ritm nemodificat sau crescut compensator. Pacienţii pot creşte ritmul mersului, dar amplitudinea
pasului rămâne nemodificată, indiferent de viteză. Reperele vizuale pot ajuta la creşterea lungimii pasului,
ceea ce indică doar o afectare a programării interne a amplitudinii. Tulburările de postură datorate hipertoniei
explică flexia trunchiului, postura rigidă din timpul mersului şi limitarea mobilităţii articulaţiei coxofemurale.

Festinaţia: paşi mici şi rapizi cu rolul de a menţine centrul de gravitaţie între planurile picioarelor, în
condiţiile flexiei trunchiului.

Căderile
 Căderile cresc mortalitatea şi morbiditatea prin fracturi femurale si traumatisme cranio-cerebrale.
 Cresc gradul de disabilitate, dependenţa şi reduc calitatea vieţii.
 51–68% dintre pacienţi prezintă un episod de cădere pe an
 Frecvenţa repetării episodului în acelaşi an este de 50%.
Factori de risc pentru căderi:
 Prezenţa unui episod în antecedente

2
  Teama de a cădea
 Durata îndelungată şi severitatea bolii
 Tulburări de postură la nivelul trunchiului
 Deteriorare cognitivă (5)
 Reducerea balansului membrelor
 Prezenţa diskineziilor
 Tratament antiparkinsonian
Contextul căderilor:
 Modificări de postură
 La efectuarea unor activităţi simultane
Evaluarea instabilităţii posturale:
 Pull-test
 Push and release test
 Berg Balance Scale, Timed Up and Go (TUG) test şi scorul Tinetti

Freezing of gait
= episod tranzitor de întrerupere a mersului, cu durată de câteva secunde şi care se asociază cu senzaţia de
lipire a plantelor de sol.
 Poate să apară la iniţierea sau chiar în timpul mersului (asociat cu risc de cădere)
 Este declanşat de circumstanţe caracteristice: întoarcere de 360°, prezenţa unui obstacol neanticipat,
spaţii cu pasaje înguste, stimuli vizuali sau auditivi neaşteptaţi. În plus, este favorizat de oboseală,
situaţii stresante, anxietate, încărcare cognitivă sau depresie.
 Este ameliorat de stimuli vizuali şi auditivi ritmici.
 Activităţi neafectate: alergatul, ciclismul, urcatul scărilor
 La 6-10 ani de evoluţie, 48-70% dintre pacienţi prezintă episoade de freezing of gait.

Tulburările de echilibru(8)
Tulburările de echilibru şi instabilitatea posturală constituie o cauză importantă de dizabilitate în rândul
pacienţilor cu BP. Aferenţa senzorială pentru menţinerea echilibrului se transmite pe căile propriocepţiei,
vestibulare şi vizuale. Unele dintre aceste căi pot fi disfuncţionale în cazul pacienţilor cu BP, motiv pentru
care compensează prin apelarea la informaţii vizuale.

Tonusul crescut al muşchilor din regiunea gleznei determină împingerea centrului de greutate deasupra
antepiciorului, ceea ce în sine constituie o vulnerabilitate în privinţa menţinerii echilibrului. Rigiditatea şi
alterarea reflexelor posturale contribuie suplimentar la instabilitatea posturală. Stabilitatea şi mobilitatea
activităţilor motorii sunt dependente de metode de autoreglare automate. Rigiditatea interferează cu activitatea
automată, îndeosebi cu cea de la nivel axial. Regiunea cervicală are un rol deosebit în controlul echilibrului, a
mobilităţii şi a coordonării, iar rigiditatea de la acest nivel explică frecvenţa căderilor declanşate de schimbări
posturale bruşte.

APARATELE CARDIO-VASCULAR ŞI PULMONAR:

Boala Parkinson afectează cu preponderenţa persoanele vârstnice, aşadar efectele negative ale bolii asupra
stării generale se cumulează cu efectele înaintării în vârstă, ceea ce se traduce în scăderea capacităţii de a
depune efort fizic şi a anduranţei.
VO2max scade cu vârsta, cauzele fiind multiple – musculare, vasculare, cardiace şi respiratorii. Sarcopenia
se instaleaza şi ea progresiv, afectând în cea mai mare parte fibrele musculare de tip II, care scad atât în
dimensiuni, cât şi ca număr. Deteriorarea calităţii fibrelor musculare determină scăderea forţei musculare. Al
doilea factor periferic este cel vascular, caracterizat de scăderea complianţei, având ca rezultat creşterea
presiunii arteriale sistolice atât în repaus, cât şi în timpul efortului fizic. Presiunea diastolică rămâne stabilă.
La nivel cardiac se constată scăderea complianţei ventriculului stâng şi scăderea sensibilităţii adrenergice.
Aceşti factori cumulaţi vor duce la scăderea fluxului cardiac prin reducerea frecvenţei cardiace maximale şi a
volumului sistolic. În ceea ce priveşte sistemul respirator, se constată o scădere a amplianţei toracice, cu
scăderea capacităţii vitale (şi a FEV1) şi creşterea volumului rezidual. Scăderea presiunilor la inspir şi la expir
se constată precoce în evoluţia bolii. Îmbătrânirea fiziologică în sine induce o reducere a capacităţii aerobe,
cum este şi cazul pacienţilor cu forme uşoare ale BP (VO2max similar cu grupuri control), dar pacienţii cu
forme moderate sau severe ale bolii prezintă o reducere suplimentara a capacităţii de a depune efort fizic. (2)
3
Hipotensiunea ortostatică: prezentă la 20% dintre pacienţi, se asociază frecvent cu hipotensiune
postprandială, fără sa existe anomalii EKG.

EVALUAREA CLINICĂ (3)

Instrumente de evaluare a pacienţilor cu BP
 Scale de evaluare globale: Hoehn şi Yahr, clasificare in 5 stadii corespunzătoare progresiei bolii
 Scale de evaluare analitice: pentru evaluarea fiecărui symptom: scala Webster
 Scale funcţionale pentru măsurarea impactului BP asupra activităţilor cotidiene PDQ-39
 Scale multidimensionale: UPDRS
 Scale generice – explorează funcţiile cognitive sau fluctuaţiile motorii

PROGRAMUL KINETOTERAPEUTIC

Kinetoterapia are rol esenţial în recuperare. Se aplică atât membrelor, cât şi coloanei (cu accent pe coloana
cervicală), utilizând tehnici pasive şi active. Exerciţiile active trebuie să fie ritmate şi se execută la nivelul
tuturor articulaţiilor.
Programul de recuperare funcţională cuprinde obligatoriu: menţinerea ortostatismului, exersarea mersului,
reeducare transferurilor, exersarea şi creşterea abilităţii pentru membrele superioare.
!!! Combinarea mai multor tipuri de antrenament aduce beneficii suplimentare pacienţilot. Este nevoie ca
pacienţii să urmeze un program de antrenament de efort, alături de un program pentru creşterea forţei
musculare.

Obiectivele Kinetoterapiei in Boala Parkinson

 Ameliorarea mobilităţii
 Ameliorarea vitezei de mişcare
 Ameliorarea coordonării mişcărilor
 Ameliorarea respiraţiei
 Ameliorarea mimicii

A. ANTRENAMENTUL DE EFORT (3,9,10)

ASPECTE POZITIVE:
 Creşte autonomia pacienţilor, creşte capacităţile aerobe de adaptare la efort, creşte forţa musculară,
viteza de mers şi lungimea pasului.
 Creşterea VO2max după antrenamente, efect susţinut timp de 16 luni
 Creşterea forţei musculare
 Ameliorarea mersului şi a echilibrului, creşterea lungimii pasului şi a vitezei de mers, în cazul
antrenamentelor pentru creşterea forţei musculare, antrenamentelor cu ciclo-ergometru, bandă de
alergat, cu sau fără încărcare. Aceste efecte au fost suplimentar ameliorate prin folosirea reperelor
senzoriale auditive şi vizuale
 Amliorarea transferurilor
 Reducerea semnificativă a episoadelor de cădere în stadiile uşoare şi moderate ale BP.
 Structura antrenamentului: bandă de alergat, mers la viteză uşor crescută faţă de cea confortabilă
pacientului (în acest context s-a folosit ham de siguranţă), 3 ore-săptămână, timp de 8-10 săptămâni.
 Ameliorarea funcţiilor cognitive executive după o perioadă de 6 luni, cu 3 ore de antrenament-
săptămână: antrenament aerobic cu creşterea progresivă a intensităţii, antrenament pentru creşterea
forţei musculare, stretching şi exerciţii pentru coordonare.
 Creşterea scorului UPDRS în grupurile cu antrenamet de efort şi stretching comparativ cu grupurile
de antrenament cu banda de alergat.
 Ameliorarea excitabilităţii corticomotorii (înregistrarea răspunsului la stimulare magnetică
transcranienă), la pacienţii care au urmat antrenamente de efort mai intense, ceea ce sugerează
existenţa fenomenului de neuroplasticitate.
 Creşterea duratei vieţii pacienţilor cu BP.

STRUCTURA UNUI ANTRENAMENT DE EFORT:

4
  Intensitate: intensitate mai mare, va creşte progresiv
 Frecventa antrenamentelor: 45 – 60 de minute, de 3 ori/ saptamana, frecvenţă tolerată chiar şi în
formele severe de BP
 Durata programului: 10 săptămâni. După acest interval, în perioada de repaus, efectele
antrenamentelor de efort se diminuează în timp, dar reluarea programului la interval de 1 an
recuperează performanţele obţinute anterior.
 În cazul pacienţilor care urmează un astfel de antrenament, doza zilnică de L-dopa scade cu 52mg, în
contrast cu pacienţii sedentari, în cazul cărora doza creşte cu 30mg.
 Locaţia adecvată pentru astfel de antrenamente este un centru specializat de recuperare. Programele
de antrenament la domiciliu au rezultate mai slabe şi nesusţinute în timp.

REGULI
 Este important ca protocolul pentru antrenamentul de efort să fie iniţiat cât mai devreme posibil în
evoluţia bolii.
 Siguranţa pacientului este importantă şi se vor folosi dispozitive care să prevină accidentarea din
timpul antrenamentelor, în special în cazul formelor avansate de boală.
 Antrenamentele se fac în perioadele ON, neavând încă informaţii despre efectele antrenamentele din
perioadele OFF
 Este important ca antrenamentele să includă exerciţii pentru creşterea rezistenţei musculare (60-70%
IRM) a muşchilor membrelor inferioare: cvadriceps, ischiogambieri, extensorii piciorului.
 Antrenamentele pentru creşterea forţei musculare sunt şi ele importante în recuperarea motorie a
pacienţilor cu BP.

EXERGAMING – O VARIANTĂ DE ANTRENAMENT (11)

Exergaming = jocuri pe computer care solicită activitatate fizică grosieră din partea jucătorului. Ele combină
detectarea mişcărilor în timp real cu jocuri video captivante.

AVANTAJE:
 un instrument accesibil financiar
 poate fi utilizat la domiciliu în recuperarea motorie: recuperarea mersului şi a echilibrului, cu scopul
creşterii mobilităţii şi a reducerii incidenţei căderilor

DEZAVANTAJE
 nu se cunoaşte siguranţa folosirii la domiciliu
 jocurile comerciale sunt prea complexe pentru pacienţii cu BP
 jocurile comerciale nu sunt individualizate pentru a raspunde nevoilor pacientului

B. CREŞTEREA FORŢEI MUSCULARE (12, 13, 14, 15)

 Scăderea forţei musculare este o consecinţă a bradikineziei.
 Include antrenamente care folosesc o rezistenţă externă: ciclo-ergometru, aparat cu greutăţi, bandă
elastică, sac de box sau apă.
 Antrenamentele sunt bine tolerate de către pacienţii cu forme uşoare/ moderate de BP şi ameliorează
atât parametrii fizici, cât şi calitatea vieţii.
 Structura antrenamentelor:
 frecvenţa: 6 saptamani – 6 luni, 3 antrenamente/ săptămână, 1-3 seturi a câte 5-15 repetări cu
sau fără creşterea încărcării.
 Antrenamentele mai intense aduc beneficii suplimentare, inclusiv pacienţilor vârstnici.
 Frecvenţa şi volumul antrenamentelor sunt mai puţin relevante.

 Efectele antrenamentelor:
 Creşterea suplimentară a forţei musculare comparativ cu pacienţii care urmează alte tipuri de
antrenamente, care nu includ exerciţii pentru creşterea forţei musculare. !!!Combinarea cu alte
tipuri de antrenamente aduce beneficii suplimentare.
 Creşte forţa musculară la nivelul membrelor inferioare
 Ameliorează echilibrul
 Ameliorează tabloul clinic al bolii
 Performanţele motorii obţinute persistă timp de 3 luni
5
  Nu contribuie la ameliorarea parametrilor mersului

C. STRETCHING (3)
 stretchingul pentru muschii extensori ai piciorului, cvadriceps, ischiogambieri ameliorează
bradikinezia, hipertonia, mersul şi echilibrul
 programele de recuperare includ stretchingul pasiv al muşchilor antagonişti şi tonifierea muşchilor
agonişti.
 Mobilizările active care includ rotaţie axială reduc hipertonia musculară de la nivelul trunchiului.

D. TAI CHI (7, 16)

Tai chi este un ghid de exerciţii pentru echilibru inspirat din Medicina Tradiţională Chineză, care combină
tehnici de relaxare prin inspir profund, mişcări lente şi uşoare cu tehnici de conştientizare.
Mişcările includ mutarea greutăţii, paşi lenţi, sprijin unipodal în diferite posturi, stimulând mobilizarea
articulară, coordonarea musculară, contribuind astfel la stabilitate posturală şi echilibru.
Antrenamentele se adresează pacienţilor cu forme uşoare sau moderate ale bolii (Stadiile I-III Hoehn şi Yahr),
aflaţi în perioadă ON, deoarece presupun executarea activă a exerciţiilor.
Efecte pozitive observate în populaţia generală:
 Reduce incidenţa căderilor în rândul vârstnicilor
 Reduce tensiunea arterială
 Ameliorează funcţiile cardio-pulmonare
 Ameliorează osteoporoza postmenopauză
 Ameliorează tulburările psihologice şi de somn
 Ameliorează lombalgia cronică

Efectele Tai chi (+medicaţie antiparkinsoniană) asupra pacienţilor cu BP:

 Ameliorarea simptomatologiei motorii
 Ameliorarea achilibrului, a mobilităţii articulare
 Creşterea lungimii pasului
 Ameliorarea scorului UPDRS III cu 4,34 puncte (în medie)
 Risc de accidentare mai mic comparativ cu alte tipuri de antrenamente
 Pacienţii agrează antrenamentele tai chi
 Creşte calitatea vieţii
 Perioadele de antrenament de peste 6 luni reduc incidenţa căderilor,

E. STIMULAREA RITMICĂ (3, 4, 17, 18)

Iniţierea unei acţiuni poate fi dificilă în cazul pacienţilor cu BP, dar mişcările de tip starter şi stimularea
senzorială ritmică s-au dovedit eficiente în depăşirea acestor momente. Exemple de mişcări starter, pentru
declansarea unei activitati motorii: ridicarea unui picior de pe sol pentru a demara mersul, contractia capului si
trunchiului pentru rotirea in pat, flexia coloanei cervicale pentru trecerea din decubit dorsal in pozitia asezat,
extensia coloanei cervicale pentru transferul din asezat in ortostatism, rotaţie externă a umărului pentru
facilitarea ridicării, rotaţie internă pentru a se aşeza.

Stimularea senzorială externă (vizuală sau auditivă) creşte performanţele motorii şi concentrarea atenţiei la
activitatea efectuată, în timp ce reduce incidenţa fenomenelor de freezing. În cazul pacienţilor cu BP, ritmul
facilitează motricitatea, datorită conexiunilor neuronale dintre ariile auditive și motorii. Cele mai eficiente
repere auditive sunt muzica ritmată și fecvențele joase, însă și ele trebuie livrate individualizat. Pentru a
integra reperele în tempo-ul mișcării, este nevoie ca acestea să fie aliniate cu mișcarea.

Există genuri muzicale cu potențial crescut de sincronizare cu activitatea motorie (prin modularea
excitabilității cortico-spinale), în general cele foarte ritmate, în timp ce altele mai puțin ritmate se dovedesc a
fi la fel de ineficiente ca zgomotul de fond.

Metronomul, baterea tactului, linii orizontale trasate pe suprafeţele de mers sunt exemple de stimuli.
Repere senzoriale auditive: metronom, muzică, cea din urmă fiind preferată de pacienţii fără tulburare
cognitivă. Este dificil pentru pacienţii cu tulburare cognitivă severă să proceseze stimulii, motiv pentru care nu
6
raspund la stimularea ritmică în vederea ameliorării mersului. Strategiile cognitive de creştere a concentrării în
timpul unei activităţi cresc performanţele motorii ale pacienţilor cu BP. Instrucţiunile verbale facilitează
concentrarea şi ajută pacientul să controleze bradikinezia. Este important ca însuşi pacientul să vizualizeze
mental mişcarea în avans.

F. TERAPIA PRIN DANS (19, 20)

Pacienţii înrolaţi în studii erau diagnosticaţi cu BP stadiile I-III Hoehn şi Yahr
Dansuri studiate: tango, vals, Irish set sau alte dansuri specifice culturii din care provine pacientul
Mişcări exersate în tango: mers cu spatele, întoarceri, viteze variabile de mişcare, opriri şi porniri frecvente
Efecte pozitive (*la pacienţii aflaţi sub tratament medicamentos specific):
 ameliorează activitatea motorie global, dar nu și parametrii mersului sau episoadele de freezing of gait
 ameliorează echilibrul (scorurile scalelor Mini-BESTest și Berg)
 pacienţii îşi doresc să continue sesiunile de dans

Structura antrenamentului
 efecte pozitive instalate după 2 săptămâni a câte 5 antrenamente
 în cazul pacienților care nu pot să mențină acest ritm, chiar și o sesiune săptămânală se dovedeşte a fi
la fel de eficientă în timp
 sesiuni de 1 – 1,5 ore, 2 sesiuni/săptămână (3 săptămâni ar fi optim, conform OMS), timp de 10-13
săptămâni
 antrenamente de grup - costuri mai scăzute, posibilitate de socializare

G. TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (6)

 concentrată asupra unui scop (creşterea forţei musculare ale anumitor grupe musculare, autoîngrijire,
activităţi ale vieţii cotidiene)
 forţa musculară creşte prin exerciţii rezistive progresive
 tulburările de echilibru răspund la măsuri care vizează aparatul vestibular, postura şi mecanismele
kinestezice
 activităţile pot fi îmbogăţite şi stimulate de repere senzoriale ritmice

TERAPIA DURERII (1, 21)

Durerea din BP afectează 85% dintre pacienţi şi se datorează modificărilor patologice de structură a căilor de
transmitere a nocicepţiei. Ea se asociază cu tulburări de somn, depresie şi scăderea calităţii vieţii.
CLASIFICAREA DURERII DIN BP
1. Durere neuropată de tip central
2. Durere neuropată de origine periferică
3. Durere nociceptivă ( musculoscheletală, distonică, viscerală, cutanată)

Durerea neuropată de tip central se manifestă sub formă de parestezii, senzaţie de arsură, durere fulgerătoare,
care nu sunt limitate la teritoriul unei rădăcini nervoase sau a unui nerv periferic şi nu se datorează distoniei,
rigidităţii sau afectării musculo-scheletale. Ea afectează 10% dintre pacienţi. Durerea neuropată de tip
periferic respectă regiunea deservită de o rădăcină nervoasă sau de un nerv periferic. Durerea
musculoscheletală se manifestă ca un disconfort sau ca o durere vie declanşată de mişcare. Se poate datora
tulburărilor de postură şi rigidităţii.

Durerea este influenţată de vârstă, sex, prezenţa depresiei, severitatea şi durata bolii

Terapia durerii în BP:

 agenţi dopaminergici

7
  analgezice
 kinetoterapie
 electroterapie antalgică şi decontracturantă
 masaj
 termoterapie locală
 Hidrokinetoterapia cu apă caldă (36—37 C), în perioadele ON; apa caldă scade spasticitatea
0

extrapiramidală; CI: plăgi tegumentare, afecţiuni CV, respiratorii, inflamatorii, boli febrile, perioadele
OFF

ROLUL EXERCIŢIULUI FIZIC ÎN ANALGEZIE

Structura antrenamentelor şi beneficiile exerciţiului fizic:
 Exerciţii pentru flexibilitate şi relaxare, mers, nordic walking
 3x/săptămână, 6 luni, activităţi de grup
 Reducerea intensităţii durerii cervicale, coxo-femurale şi de articulţii sacro-iliace
 Reducerea frecvenţei episoadelor dureroase
 Mersul se asociază cu reducerea durerii de la nivel mâinilor, a membrelor inferioare şi a coloanei
vertebrale lombare

Principii generale de prescriere a kinetoterapiei pentru managementul durerii din BP:

 Abordare centrată pe pacient: identificarea obiectivelor pacientului şi a necesităţilor funcţionale
 Educarea pacientului cu privire la mecanismul durerii, reducerea fricii de exerciţiu fizic şi explicarea
beneficiilor unui program kinetoterapeutic asupra durerii
 Identificarea nivelului de activitate de la care porneşte pacientul
 Cuantificarea progresului
 Evitarea ciclurilor de hiperactivitate/ sedentarism
 Evitarea exacerbărilor acute ale durerii
 Dezvoltarea unui plan pentru perioadele de flare-up
 Combinarea tratamentului medicamentos cu exerciţii generale

TERAPII COMPLEMENTARE - TERAPIE BOWEN (22, 23)

 în peste 50% din cazuri pacienții raportează ameliorarea durerii

 33% dintre pacienți raportează ameliorarea mobilității
 crește calitatea vieții
 ameliorează starea generală a pacienților cu afecțiuni cronice (inclusiv scleroză multiplă, stare
postAVC, migrenă, afecțiuni digestive)
 efecte benefice în afecțiuni ale aparatului locomotor
 avantaje: noninvazivă, costuri reduse, absența reacțiilor adverse
 ritmul ședințelor de tratament în cazul pacientului cu BP: abordare progresivă, cu pauze mari între
seturile de mișcări; interval de 3-4 săptămâni între ședințe

8
 BIBLIOGRAFIE:

1. Natalie E. Allen, Niamh Moloney, Vanessa van Vliet et al. The Rationale for Exercise in the Management of
Pain in Parkinson’s Disease, Journal of Parkinson’s Disease 5 (2015) 229–239, DOI 10.3233/JPD-140508, IOS
Press
2. Prof. Dr. OVIDIU BĂJENARU (coordonator ştiinţific), GHIDURI DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT ÎN
NEUROLOGIE, EDIŢIA A II-A REVIZUITĂ ŞI ADĂUGITĂ, EDITURA MEDICALĂ AMALTEA
3. L. Tambosco a,*, L. Percebois-Macadre´ a, A. Rapin et al. Effort training in Parkinson’s disease: A systematic
review, Annals of Physical and Rehabilitation Medicine 57 (2014) 79–10480
4. Sbenghe T, Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura Medicală, Bucureşti, 1987
5. David Grabli1,2,3,4,#, Carine Karachi1,2,3,4,5,#, Marie-Laure Welter et al. Normal and pathological gait: what
we learn from Parkinson’s Disease, J Neurol Neurosurg Psychiatry. 2012 October ; 83(10): . doi:10.1136/jnnp-
2012-302263.
6. Josefa M. Domingosa,b, Catarina Godinhob,g, John Dean et al. Cognitive Impairment in Fall-Related Studies in
Parkinson’s Disease, Journal of Parkinson’s Disease 5 (2015) 453–469 DOI 10.3233/JPD-150590, IOS Press
7. Ni X, Liu S, Lu F, Shi X, Guo X (2014) Efficacy and Safety of Tai Chi for Parkinson’s Disease: A Systematic
Review and Meta-Analysis of Randomized Controlled Trials. PLoS ONE 9(6): e99377.
doi:10.1371/journal.pone.0099377
8. Steno Rinalduzzi,1 Carlo Trompetto,2 LucioMarinelli et al. Review Article Balance Dysfunction in Parkinson’s
Disease, Hindawi Publishing Corporation BioMed Research International Volume 2015, Article ID 434683, 10
pages http://dx.doi.org/10.1155/2015/434683
9. Shu H-F, Yang T, Yu S-X, Huang H-D, Jiang L-L, et al. (2014) Aerobic Exercise for Parkinson’s Disease: A
Systematic Review and Meta-Analysis of Randomized Controlled Trials. PLoS ONE 9(7): e100503.
doi:10.1371/journal.pone.0100503
10. Lidiane Oliveira Lima1, Aline Scianni2 and Fátima Rodrigues-de-Paula, Progressive resistance exercise
improves strength and physical performance in people with mild to moderate Parkinson’s disease: a systematic
review, Journal of Physiotherapy 2013 Vol. 59 – © Australian Physiotherapy Association 2013
11. Gillian Barry, Brook Galna and Lynn Rochester, The role of exergaming in Parkinson’s disease rehabilitation: a
systematic review of the Evidence, Barry et al. Journal of NeuroEngineering and Rehabilitation 2014, 11:33
http://www.jneuroengrehab.com/content/11/1/33
12. Ileana Ramazzina, Benedetta Bernazzolo, Cosimo Costantino, Systematic review on strength training in
Parkinson’s disease: an unsolved question, Clinical Interventions in Aging 2017:12
13. Luisa Roeder1,2,3,4*, Joseph T. Costello1,4,5, Simon S. Smith et al. Effects of Resistance Training on
Measures of Muscular Strength in People with Parkinson’s Disease: A Systematic Review and Meta-Analysis,
DOI:10.1371/journal.pone.0132135 July 6, 2015
14. Travis M. Cruickshank, BSc, Alvaro R. Reyes, MSc, and Melanie R. Zima, A Systematic Review and Meta-
Analysis of Strength Training in Individuals With Multiple Sclerosis Or Parkinson Disease, Volume 94,
Number 4, January 2015
15. Saltychev M, Bärlund E, Paltamaa J, et al. Progressive resistance training in Parkinson’s disease: a systematic
review and meta-analysis. BMJ Open 2016;6:e008756. doi:10.1136/bmjopen-2015-008756
16. Yang Y, Qiu WQ, Hao YL, Lv ZY, Jiao SJ, Teng JF (2015) The Efficacy of Traditional Chinese Medical
Exercise for Parkinson’s Disease: A Systematic Review and Meta-analysis. PLoS ONE 10(4): e0122469.
doi:10.1371/journal.pone.0122469
17. Schaefer RS. 2014 Auditory rhythmic cueing in movement rehabilitation: findings and possible mechanisms.
Phil.Trans. R. Soc. B 369: 20130402. http://dx.doi.org/10.1098/rstb.2013.0402
18. Michael J. Hove1 and Peter E. Keller, Impaired movement timing in neurological disorders, Ann N Y Acad Sci.
2015 March ; 1337(1): 111–117. doi:10.1111/nyas.12615.
19. Désirée Lötzke1,2*, Thomas Ostermann2,3 and Arndt Büssing, Argentine tango in Parkinson disease – a
systematic review and meta-analysis, Lötzke et al. BMC Neurology (2015) 15:226 DOI 10.1186/s12883-015-
0484-0
20. ME McNeelya,c, RP Duncana,c, and GE Earhart, A Comparison of Dance Interventions in People with
Parkinson Disease and Older Adults, Maturitas. 2015 May ; 81(1): 10–16. doi:10.1016/j.maturitas.2015.02.007
21. Ayla Fil a, Roberto Cano-de-la-Cuerda b, Elena Muñoz-Hellín et al. Review Pain in Parkinson disease: A
review of the literature, Parkinsonism and Related Disorders 19 (2013) 285e294
22. Christine Hansen and Ruth E. Taylor-Piliae. The Journal of Alternative and Complementary
Medicine. November 2011, 17(11): 1001-1006. https://doi.org/10.1089/acm.2010.0023
23. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21359262; https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11898292