Reabilitarea medicală în BPOC

Definiție
• Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) – afecţiune
frecventă, care poate fi prevenită şi tratată, şi care se caracteriziază
prin limitarea persistentă, şi de regulă progresivă, a fluxului de aer,
asociată unui răspuns inflamator amplificat al căilor respiratorii şi
ţesutului pulmonar, ca urmare a expunerii la particule nocive sau la
gaze.

PCN Bronhopneumopatia cronică obstructivă

CIF (clasificarea internațională a funcționării)

Astmul bronsic

Funcțiile organismului
-Inflamatia
-obstrucția cailor aeriene Activități Participarea
-remodelare bronșica -efort fizic -activități profesionale
-bronhospasm -alergat -petrecerea timpului liber
-dispnee -urcarea scărilor -activități recreaționale și sport
-tusă cronică -ciclism

Factori personali
Factori de mediu -vârsta
-locul de muncă -sexul
-poluarea aerului -atitudinea personală fața de boala
-clima -starea psiho-emoțională
-comorbidități
 Reabilitarea pulmonară
Efectele reabilitării pulmonare a pacienţilor cu BPOC
•  Ameliorarea calităţii vieţii.
•  Reducerea violenţei dispneei.
•  Diminuarea oboselii musculare.
•  Creşterea toleranţei la efort fizic.
•  Scăderea frecvenţei cardiace la efort.
•  Reducerea numărului şi duratei de spitalizare.
•  Reducerea manifestărilor depresive şi stărilor
de anxietate, provocate de BPOC.
•  Ameliorarea capacităţii profesionale.
 Kinetoterapia
In cadrul kinetoterapiei respiratorii sunt incluse umătoarele metode,
folosite în recuperarea bolnavilor cu BPOC:
• Relaxarea
• Posturarea
• Gimnastica respiratorie proriu-zisă sau reeducarea respiratorie
• Antrenamentul la effort dozat
• Educarea tusei
• Terapia ocupațională
Relaxarea
Pentru pacientul bronhopulmonar relaxarea devine o metodă terapeutică de mare
importanță, deoarece:
• poate reprezenta, la unii pacienti cu BPOC,o reală terapie pentru prevenirea și
oprirea crizelor paroxistice;
• înlătură o serie de conditii inhibitorii care perturbă comanda ventilatorie;
• reechilibrează tonusul muscular general și al musculaturi respiratori in special;
• scade cererea de O2 a organismului ca și producția de CO2
• imbunatățeşte starea pshoemoțională a bolnavului.
 Posturarea
• Observând bolnavii bronhopulmonari, se constată că, intuitiv, unii dintre
aceștia adoptă in anumite momente mai dificile (criză de dispnee, tuse)
unele poziți particulare ale trunchiului și chiar ale intregului corp, poziții
care le uşurează starea de disconfort respirator.
- În decubit lateral: pacientul menține spatele cifozat, genunchii
semiflectați și brațile încrucișate la piept.
- În poziție șezândă: pacientul menține trunchiul în anteflexie cu spirjin anterior
pe perne, genunchii flectați, plantele pe sol iar brațele ajută sprijinul anterior;

- postura facilitatoare pentru bolnavul dispneic, aflat in criză, este cea in care
pacientul se află in ortostatism, cu spatele sprijinit de un plan dur, coloana uşor
cifozată, trunchiul in anteflexie, umeri relaxați
membrele superioare atârnând in fața corpului,
genunchii uşor flectați.
Posturarea pentru realizarea
drenajului bronșic 
• Pacienți care expectorează au nevoie de
această metodă terapeutică, scopul
evacuării secreților bronsice.
• Drenajul postural se execută obligatoriu
dimineața, însă, in funcție de necesități, se
poate executa de mai multe ori pe zi, cu
10-15 minute inainte de şedința de
posturare recomandându-se administrarea
unui aerosol bronhodilatator. Ședință de
drenaj bronşic durează maximum 45 de
minute; durata unei poziționări fiind de
5- 10 minute.
Ca reguli generale, se respectă umătoarele indicații: zonele cele mai
incărcate se drenează primele, la incheierea unei poziționări, pacientul
respirând profund, cu accent pe expir, și tuşeşte de câteva ori,
expectorând intr-un recipient.
După fiecare poziționare, timp de aproximativ 1 minut, kinetoterapeutul
va executa vibrații sau tapotări deasupra segmentului care trebuie drenat
(când sputa este fluidă).
Cele mai utilizate poziții adoptate de pacient
pentru realizarea drenajului bronşic sunt:
• pentru lobii superiori:
- regiunea anterioară: pacientul aşezat, cu
trunchiul ridicat la verticală, cu sprijin pe perne;

-regiunea posterioară: pacientul in poziție

şezândă, uşoară anteflexie a toracelui superior pe
o pernă;
• pentru lobii inferiori:
- regiunea anterioară: pacientul se așează in decubit dorsal,
capul este menținut pe pat fără pernă şi se plsează două perne
sub şolduri astfel incât capul să fie cu 30 cm sub nivelul
şoldurilor.

- regiunea posterioară: pacientul este aşezat în decubit ventral,

fruntea se sprijină pe mâini şi se plasează două perne sub
şolduri astfel incât capul să fie cu 30 cm sub nivelul
şoldurilor.
- regiunea laterală: pacientul se așeazi in decubit lateral cu 3 perne sub şold
(drept și respectiv, stâng), astfel incât diferența de nivel intre regunea şoldului
și regiunea capului să fie de 50 cm.
Reeducarea respiratorie
• Reeducarea respiratorie în cadrul tratamentului BPOC are următoarele
obiective:
1. Să crească volumele de aer mobilizabile, pentru intreg plămânul sau
numai în anumite regiuni pulmonare;
2. Să scadă travaliul ventilator prin scăderea rezistențelor dinamice la
flux prin creșterea complianței toracice sau prin ambele metode;
3. Să tonifice musculatura respiratorie;
4. Să controleze şi să coordoneze ritmul respirator.
• a. Dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare presupune
reeducarea inspirului și expirului.
Inspirul pe nas rămâne forma cea mai fiziologică a resprației: se solicită
pacientului să inspire pe nas, lin, prelungit (imitând mirosirea unei flori),
intrucât executarea fortată determină bronhospasmul.
Inspirul se execută pe nas, iar expirul pe gură, cu buzele strânse (ca pentru
fuierat).
• b. Reeducarea respirației abdominale- presupune învățarea respirației
abdominale corecte: pacientul se află în decubit dorsal, cu capul în
anteflexie prin sprijin pe pernă şi cu genunchi flectați, pentru relaxarea
musculaturi abdominale. Mişcările respiratori se efectua sub control
manual, inspirul va fi însoțit de antepulsia abdomenului, expirul de
retropulsia abdomenului.

• c. Reeducarea respirației costale- are la bază

conştientizarea mişcărilor toracice ce se realizează
prin producerea de către kinetoterapeut a unor
cortrarezistențe pentru mişcările costale, astfel
forțând muşchi să lucreze la o tensiune crescută,
mult mai uşor de sesizat de către pacient
Antrenamentul fizic dozat
• Introducerea antrenamentului fizic la o persoană cu dizabilitate
respiratorie are drept rezultat creșterea toleranței la efort prin:
-ameliorarea ventilației printr-o mai bună coordonare a "pompei motrice"
toraco-abdominale, printr-un bun antrenament al musculaturi respiratorii;
-creșterea suprafeței de schimb alveolo-capilară pulmonară;
- creșterea extracției periferice O2 şi imbunătățirea utilizării lui in respirația
tisulară;
- creșterea PaO2 la o bună parte dintre bolnavi;
- ameliorarea performanței cardiace;
- ameliorarea condiției psihice, prin scăderea treptată a senzației de
dependență şi prin dispariția senzației de teamă în fața efortului.
• In timpul antrenamentului la efort se vor urmări urmatorii parametrii:
-aparția sau accentuarea dispnee;
- apariția unei stari de disconfort;
- apariția sau accentuarea unei respirații zgomotoase;
- aparitia tahipneei;
- creşterea ritmului cardiac peste 110-120 sau apariția aritmiilor;
- aparitia unor dureri toracice de tip constrictiv sau presiune in zona sternului.
Educarea tusei
• Pacientul trebuie să invețe cum să tușească, pentru a realiza prin acest
act o bună evacuare a secrețiilor.
• Tehnica invățării tusei eficiente se compune din
a. poziționarea corpului in timpul tusei
- poziția şezândă
- poziția semișezândă
• b. Pentru a controla respirația in accesul de
tuse, pacientul va inspira pe nas, lent și
profund. In inspir, trunchiul va fi menținut
drept, capul ridicat, abdomenul va fi impins
înainte, presând perna.
Odată inspirat, aerul este păstrat câteva secunde
în plămâni, gura închisă, palatul ridicat, aşa
cum se întâmplă într-un căscat cu buzele lipite.
Expulzia aerului se va face in 2 -3 reprize, în
timp ce trunchul se apleacă înainte iar
abdomenul se trage inapoi.
c. Tonifierea musculaturii expiratorii este un
obiectiv realizabil cu ajutorul tehnicii de
gimnastică respiratorie propriu-zisă.
 Educarea vorbitului
• Tehnica educării vorbitului este in funcție de gradul dispneei. Aceasta
presupune să obişnuim pacientul să exprime într-o expirație un număr
limitat de cuvinte şi silabe şi să se exprime in propoziții scurte. Se vor
alcătui grupuri de cuvinte pe care pacientul le va citi cu voce tare de
mai multe ori pe zi. Fecare grup va fi rostit într-un singur expir, apoi
un nou inspir și alt grup citit, etc. Treptat aceste grupuri vor fi alcătuite
din mai multe cuvinte. Mereu se va adapta ritmul de citire la
potențialul respirator.
Terapia ocupațională
• Terapia ocupațională este arta și știinta direcționirii individului bolnav
spre participarea la anumite activități pentru a-şi reface, intări sau
imbunătăți performantele, spre facilita insuşirea acelor abilități și funcții
care sunt necesare pentru adaptarea,diminuarea sau corectarea
patologiei, pentru menținerea stării de sănătate.
• Pentru bolnavii cu BPOC, alegerea procedeelor de terapie ocupațională
are la bază două criterii:
1. cunoașterea gradului de efort solicitat de respectivul procedeu
2. utilizarea acelor procedee care nu poluează in nici un fel aerul respirat
de pacient.
• În funcție de forma de BPOC (uşor, moderat, sever, foarte sever),
pacienții se incadrează intr-unul din următoarele grupe:
A. Pacienți a căror activitate fizică nu trebuie restrânsă;
B. Pacienți a căror activitate fizică nu se restrânge, dar sunt avertizați
asupra eforturilor intense și competitive;
C. Pacienți a căror activitate fizică obişnută trebuie moderat restrânsă, iar
eforturile mai intense trebuie discontinue;
D. Pacienți a căror activitate fizică obişnuită trebuie mult redusă;
E. Pacienți care trebuie să rămână complet in repaus în pat sau pe scaun
Fizioterapia
Aerosoloterapia
Există două principale domenii de utilizare clinică ale aerosolului:
• În scop diagnostic: testul farmaco-dinamic pentru depistarea
hiperactivității bronşice și testul de provocare;
• In scop terapeutic: pentru tratarea afectiunilor căilor respiratori
superioare și inferioare, aspect particular fiind utilizarea aerosoului în
tratamentul unor afecțini pulmonare.
Salinoterapia
• Aerosolii de salină reprezintă o veche metodă de prevenire și
ameliorare a afecțiunilor respiratorii.
• Sarea şi aerul din salină au efect benefic asupra sănătății pentru că pe
mediul nu este poluat, nu irită mucoasele și este total lipsit de alergeni,
temperatura este constantă, 15-16 grade C, umiditatea este ridicată, 59
60 %, concentrația crescută de dioxid 2 de carbon stimulează
respirația, iar procentul scăzut de ozon scade spasmul muscular.
Aerosoli din interiorul salinelor sunt formați în special din ioni de
sodiu care, atunci când sunt inhalați, calmează inflamația și contribuie
la refacerea mucoaselor căilor respiratorii.
 Oxigenoterapia
• La pacientul cu BPCO scopul principal oxigenoterapiei este majorarea
PaO2, până la cel puțin 60 mm Hg în repaus şi/sau de menținere a unei
SaO2, peste 90%.
• Se practică trei modalități de administrare a O2, în BPCO: pe termen
lung, în timpul efortului și pentru a diminua dispneea.
• S-a demonstrat că administrarea îndelungată de oxigen (> 15 ore pe zi) la
pacienții cu insuficiență respiratorie cronică crește durata de
supraviețuire pe termen lung.
• Oxigenoterapie de lungă durata (OLD) reprezintă unica metodă de
tratament, capabilă să reducă letalitatea bolnavilor BPOC prin:
-sporirea PaO2 >60 mm Hg şi SatO2 >90%,
-impact benefic asupra hemodinamicii, hemogramei,
-reducerea HTP,
-protecţia în faţa evoluţiei spre cordul pulmonar cronic,
-ameliorarea calităţii somnului nocturn,
-prelungirea supravieţuirii de calitate.
 Ventilația asistată non-invazivă și invazivă
• Ventilația asistată non-invazivă şi invazivă se realizează în episoadele acute
de BPCO, în formele severe de BPCO şi în insuficiența respiratorie cronică.

• Ventilația non-invazivă cu presiune pozitivă intermitentă este standardul

de suport ventilator în diferite forme de insuficiență respiratorie cronică
• Ventilația invazivă se face la pacienții cu insuficiența respiratorie acută și
cu dereglări letale ale echilibrului acido-bazic şi/sau status mental alterat.
Mulțumesc pentru atenție!!!
Bibliografia:
• https://www.slideshare.net/irinasirghii/curs-09-kinetoterapia-in-bpoc-e
xtenso
• Prelegere “Reabilitarea cardiaca si respiratorie”
• Prelegere ”Metode și tehnici în Reabilitarea Medicală”
• Ghid de medicina fizică și recuperare medical
• PCN Bronhopneumopatia cronică obstructivă