Sistemul de drept islamic

Islamul a aparut odata cu profetul Mohamed, nascut în orasul Mecca în anul 570 si ramas
orfan de la vârsta de sase ani. În anul 610 Mohamed a avut prima serie de revelatii, ce aveau sa
se continue pe o perioada de 23 de ani, fiind memorate si dictate de Mohamed învatatilor. Aceste
revelatii aveau sa compuna Coranul, cartea sfânta.
Civilizatia islamica are la baza patru izvoarei fundamentale(usul): Coranul,
Sunna(traditiile), Ijma(parerea generala) si Ijtihad(gândirea individuala) .
Coranul este considerat a fi cuvântul lui Allah, transmis lui Mohamed prin arhanghelul
Gavril. Este împartit în 114 Surah (capitole) de dimensiuni diferite. Capitolele scrise de profet la
Mecca au o dimensiune etica si religioasa, facându-se referire la Ziua Judecatii. Capitolele scrise
la Medina au un caracter social si politic.
Sunna este formata din traditii si presupune urmarea exemplelor profetului cuprinse în
Hadith. Hadith cuprinde faptele si învataturile profetului. Aceasta scriere are o mare importanta
pentru sunniti, siitii având alt Hadith.
Doctrina Ijma fost introdusa în secolul VIII pentru a uniformiza teoria si practica
dreptului si de a evita diferentele de opinie individuale sau regionale. În Ijma mai sunt cuprinse
si interpretari acceptate ale Coranului.
Ijtihad a luat nastere pentru a gasi solutia juridica sau doctrinara a unei probleme. În
vechime existau astfel o multime de interpretari contradictorii dar la începutul mileniului II a fost
înlocuita de qiyas (analogie), o procedura formala prin care interpretarea se poate face pe baza
textelor din Coran si Hadith.
Cei cinci stâlpi ai religiei islamice sunt norme sociale si religioase care au rolul de puncte
de reper pentru comunitate.
Shahadah sau marturisirea credintei este primul stâlp si trebuie facut de fiecare musulman
pentru a fi acceptat în comunitate. Marturisirea de credinta trebuie facuta cel putin o data în viata
sub forma: ,,Allah este singura divinitate iar Mahomed este profetul lui Allah".
Cel de-al doilea stâlp îl constituie cele cinci rugaciuni zilnice. Aceste rugaciuni pot fi facute
individual deoarece nu toti au timpul necesar de a se duce la moschee. Prima rugaciune este
facuta înainte de rasaritul soarelui, a doua imediat dupa prânz, a treia mai târziu dupa-amiaza, a
patra imediat dupa apus iar a cincea înainte de a se culca. Înainte de fiecare rugaciune sunt
necesare ablutiunile (spalarea rituala a mâinilor, fetei si picioarelor).
Cel de-al treilea stâlp este taxa numita zakat, singura taxa prevazuta de Coran. Aceasta este
platita anual fie în bani, fie în produse, în functie de câstigul fiecaruia pe acel an si de categoria
sociala din care face parte.
Postul din luna de Ramadan (a noua luna din calendarul musulman) constituie al patrulea stâlp
de credinta. Postul începe la rasaritul soarelui si se termina la apus, în timpul zilei fiind interzis
consumul oricarui fel de mâncare sau bautura. Conform Coranului luna de Ramadan a fost luna
primei revelatii, postul având astfel rolul de purificare spirituala.
Postul din luna de Ramadan (a noua luna din calendarul musulman) constituie al patrulea stâlp
de credinta. Postul începe la rasaritul soarelui si se termina la apus, în timpul zilei fiind interzis
consumul oricarui fel de mâncare sau bautura. Conform Coranului luna de Ramadan a fost luna
primei revelatii, postul având astfel rolul de purificare spirituala.
Al cincilea stâlp este peregrinajul anual la Mecca, ce trebuie facut de fiecare musulman macar
o data în viata, în masura în care îsi permite sa-si asigure proviziile necesare calatoriei si sa
asigure familiei lasate acasa un trai decent

Dreptul Islamic
Conceptul de Drept Islamic nu presupune un ansamblu sistematic organizat de legi si
practice juridice, sfera sa este mult mai larga, extinzându-se si în domeniul prescriptiilor etice, de
comportare sociala, de igiena chiar si de ritual religios.
La început Dreptul Islamic nu avea la baza o conceptie juridica organica sau o
sistematizare riguroasa, el avea un caracter empiric: prezenta probleme, enunturi si prevederi în
materie penala, de organizare a vietii de familie, a dreptului de proprietate si a tranzactiilor
comerciale.
De exemplu, Codul Penal nu avea o conceptie de ansamblu, ci cuprindea fie reglementari
bazate pe textele coranice sau pe Hadith, fie pe legi noi date de califi, empiric si în functie de
împrejurari. De pilda, rebeliunea si orice act care tulbura ordinea publica puteau fi pedepsite în
mod cu totul arbitrar . Omuciderea sau ranirea voluntara dadeau familiei victimei dreptul la
razbunare conform "legii talionului" (care este permisa si în Coran), dar spre deosebire de
obiceiul consacrat în societatea araba preislamica vendeta putea lovi numai pe cel vinovat, nu si
pe orice membru al familiei sau tribului sau. Pe de alta parte, actul de razbunare putea fi
executat sub controlul cadiului. De obicei, Dreptul Islamic cauta sa înlocuiasca vendeta prin
plata unui pret de rascumparare (dirja), dar numai pentru primul omor, nu si în cazul de recidiva.
Caci Coranul recomanda sa faci binele în locul raului, promitând celui ce iarta fericirea Raiului.
Totodata putem aminti, tot în material Dreptului Penal, ca furtul se pedepsea cu taierea mâinii
drepte, iar tâlharirea cu moartea.
Dreptul de proprietate era recunoscut tuturor (cu exceptia sclavilor): barbati, femei,
musulmani, sau nemusulmani (chiafiri). O serie de prescriptii însa îi limitau exercitarea efectiva.
Astfel erau dispozitiile formulate extreme de minutios care reglementau conditiile mostenirii si
care vizau în mod special protejarea femeilor si a anumitor categorii de mostenitori. În orice caz,
testatorul nu putea dispune liber prin testament decât de cel mult o treime din cuantumul
succesiunii, restul era supus, inderogabil, unor forme precise si detailate partajari. Orice
testament si orice act de proprietate trebuia sa fie încheiat în prezenta a doi martori.
Tranzactiile comerciale erau foarte riguroasa reglementate, caci prescriptiile religioase
islamice impuneau o corectitudine desavârsita. Astfel, în actul de vânzare-cumparare, trebuiau
specificate, clar si exact, natura si starea obiectului vândut. Legea islamica nu intervenea direct
în viata economica, în stabilirea sau controlul preturilor, dar interzicea acapararea marfurilor în
scop de specula
. Şcoli de gândire islamice În secolele I şi II ale calendarului islamic (calendarul Hijri) au existat
patru mari învăţaţi musulmani:
Abu Hanifa (80-150 d.Hijra), Malik Ibn Anas (93-179 d.Hijra), Aş-Şafi'i (150 - 210 d.Hijra) şi
Ahmed ibn Hanbal (164 – 241 d.Hijra). Evident că pe lângă aceştia au mai existat şi alţi mari
învăţaţi , dar cei patru sunt cei mai cunoscuţi şi în jurul lor s-au format şcoli de gândire care
există până în zilele noastre şi care au fost numite după numele fondatorilor lor astfel: şcoala
hanafi (de la numele imamului Abu Hanifa). şcoala maliki (de la numele imamului Malik).
şcoala şafi'i (de la numele imamului Aş-Şafi'i). şcoala hanbali (de la numele imamului Ibn
Hanbal).
Tradiţia şi obiceiurile
Oamenii se împart în două categorii:
Savanţii - cei care au atins acel nivel de cunoaştere a şariei încât să poată face ijtihad, adică au
capacitatea de a da verdicte. Datoria acestora este de a urma adevărul oriunde îl văd, pe baza
dovezilor.
Marea majoritate a oamenilor - aceia care nu sunt specializaţi în studiul şariei sau care nu au
ajuns la un nivel la care să fie capabili să facă ijtihad, aşa încât să poată da verdicte (fatwa). În
aceasta situaţie se află majoritatea oamenilor, chiar şi cei care au fost educaţi şi s-au specializat
în alte domenii de cunoaştere. Datoria lor, atât în ceea ce priveşte şaria cât şi alte domenii
ştiinţifice, este să-i întrebe pe oamenii de ştiinţă şi să asculte de aceştia. În acest sens Allah spune
în Coran: „Întrebaţi-i pe oamenii pricepuţi în cărţi, dacă voi nu ştiţi” {An-Nahl 16;43}
Legea islamică se bazează pe cinci postulate care guvernează întreaga viaţă a unui musulman:
- datoria obligatorie, care trebuie îndeplinită întocmai, aşa cum a fost prescrisă. fără nici o
abatere. Cel ce încalcă o datorie obligatorie este supus pedepsei lui Dumnezeu în Viaţa de Apoi
şi pedepsei legiuitorului în această viaţă;
- îndatorirea sau ceea ce este de dorit a fi îndeplinit având ca model faptele profetului
Muhammad. Dacă musulmanul îndeplineşte îndatorirea va fi răsplătit, dacă nu o îndeplineşte nu
va fi pedepsit, ci va fi considerat doar neglijent;
- lucrul îngăduit, ceva ce este permis, licit (în orice domeniu : alimentar, vestimentar, social
etc.);
- lucrul nerecomandabil, un lucru pe care Legea l-a interzis, însă fară să insiste asupra acestei
interziceri.
- lucrul interzis , un lucru oprit total de către Legiutor, iar săvârvirea lui atrage după sine atât
pedeapsa în Lumea de Apoi, cât şi o pedeapsă în lumea aceasta.

DREPTURILE DIVINE
Înainte de toate trebuie sa clarificam principiul islamic care reglementeaza relatia de
existenta între om si Creatorul sau. Cel mai important si primordial drept al lui Allah este acela
ca omul sa se închine Lui. Omul trebuie sa accepte fara sovaire autoritatea lui si nu trebuie
sa-l asemuiasca sau sa-l confunde cu absolut nimeni. Cerintele acestui drept divin, noi le
îndeplinim aratând credinta trimisului sau pe pamânt si acceptând în întregime rolul lui
calauzitor si îndrumator.
Al treilea drept al lui Allah asupra noastra este ca noi sa aratam o supunere adevarata
si sincera fata de el. Cerintele acestui drept noi le îndeplinim respectând întocmai legile si
poruncile Lui.
 Al patrulea drept al lui Allah asupra noastra consta în aceea ca noi sa ne rugam Lui.
Acest drept noi îl rasplatim prin savârsirea salat-ului si prin celelalte modalitati de ruga. Aceste
drepturi si îndatoriri le preced pe toate celelalte. Astfel, prima grija a unui musulman este de a
îndeplini toate îndatoririle pe care le are fata de Allah si numai dupa aceea el se îngrijeste de
îndeplinirea altor îndatoriri sau exercitarea altor drepturi, care vin pe planul al doilea. Asa spre
exemplu, un musulman trebuie, înainte de toate, sa savârseasca salat-ul, ori de câte ori este
nevoie, sa tina post în luna ramazanului, sa dea zekat-ul.
DREPTURILE INDIVIDUALE
Iar acum sa analizam care sunt drepturile omului. Este un adevar de necontestat faptul ca
omul constituie cel mai crud si cel mai nedrept dusman al sau personal. La prima vedere acest
lucru s-ar parea ceva incredibil. Cum este posibil ca omul sa fie nedrept fata de el însusi, mai ales
ca sunt o sumedenie de exemple care arata ca el se iubeste mai mult pe sine. Cum de poate fi
propriul dusman? Apar destul de ilogice aceste afirmatii, dar la o gândire mai aprofundata ne
dam seama ca lucrurile, din pacate, stau asa.
Partea cea mai slaba a omului este ca el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentatii,
devenind victima acestora, cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie. Sunt oameni care
sunt cuprinsi de patima bauturii. Acestia dupa ce consuma bauturi alcoolice îsi pierd judecata si
echilibrul. Cei care sunt cuprinsi de acest viciu nu mai tin cont de nimic, mergând pâna la
distrugerea lor biologica. Exista oameni care, consumând alimente în cantitati exagerate, îsi
pericliteaza propria lor sanatate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din ce
cauza se degradeaza în ultimul hal.
În acelasi timp mai exista un soi de oameni care sacrifica totul în numele asa-zisei înaltari
spirituale, ei neglijeaza, în întregime, cerintele lor fizice, tin sub un control strict pasiunile, îsi
leapada îmbracamintea, îsi abandoneaza casa si familia, refugiindu-se în munti, în paduri. Acesti
sunt animati de convingerea ca lumea nu are nici un sens pentru ei si nutresc un sentiment de
dezgust fata de orice este pamântesc.
Aceste exemple reprezinta dovezi de necontestat, ale slabiciunii umane, care de cele mai
multe ori îi conduc la distrugerea personala. Asemenea dovezi de slabiciune ne este dat sa
întâlnim la tot pasul.
 Islamul propovaduieste numai si numai binele si prosperitatea omului. Scopul lui este
de a stabili un echilibru si o stabilitate în viata. Tocmai de aceea este necesar sa aratam ca seriat-
ul are un rol aparte în modelarea sufletului fiecarui musulman.
Seriat-ul interzice cu desavârsire orice lucru care prejudiciaza grav existenta fizica,
intelectuala si morala a omului. Se considera haram (spurcat, nepermis) consumarea sângelui,
bauturilor alcoolice, carnii de port, carnii animalelor de prada otravitoare si murdare si de
asemenea consumarea mortaciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra starii fizice
intelectuale, morale si spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul,
îndeamna, în acelasi timp, oamenii sa consume alimente si bauturi curate, salubre si folositoare.
Islamul interzice goliciunea si îndeamna oamenii sa se îmbrace decent. Condamna
lenevia si viata fara munca, propovaduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor
trebuincioase traiului.
Islamul nu îndeamna nici la înabusirea pornirilor, dorintelor sexuale. Cere doar ca aceste
porniri sa se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanta casniciei.
Islamul interzice de desavârsire îngradirile morale si intelectuale pe care si le impune
omul singur. Permite, chiar porunceste ca fiecare om sa se bucure de binefacerile vietii,
îndemnându-l sa lupte pe cai cinstite, sa dobândeasca o viata cât mai placuta.
Nu e neaparat nevoie sa parasesti aceasta lume pentru înaltare spirituala, puritatea morala,
apropierea de Allah si izbavirea sufletului. Încercarea omului de catre Allah, se realizeaza aici,
pe pamânt si de aceea el trebuie sa traiasca, supunându-se legilor Lui. Calea izbavirii nu se afla
în afara greutatilor vietii, ci se afla în miezul acestor greutati si în modul cum noi ne achitam de
datoriile noastre fata de Allah.
Islamul interzice cu desavârsire sinuciderea si îi înstiinteaza pe oameni ca viata lor
apartine lui Allah. Viata este darul dat de catre bunul Allah oamenilor, pentru ca ei sa se bucure
de ea o perioada de timp determinata. Ea nu ne-a fost data s-o prapadim fara nici un rost.
DREPTURILE ALTOR OAMENI
Seriat-ul porunceste, pe de o parte, sa-si foloseasca drepturile lor personale si sa aiba o
atitudine corecta fata de propria lor persoana, iar pe de alta parte, trebuie sa respecte cu sfintenie
drepturile altora. Ca sa previna si sa evite conflictul între individ si societate, islamul s-a straduit
sa stabileasca un echilibru între interesele individului si cele ale societatii. Toti oamenii trebuie
sa colaboreze în vederea aplicarii legilor lui Allah.
 Islamul respinge cu hotarâre minciuna sub orice forma s-ar manifesta ea, pentru ca ea îl
degradeaza pe omul care minte, provoaca daune celorlalti oameni si constituie o amenintare
împotriva societatii. Interzice cu desavârsire hotia, mita, falsul, înselaciunea, camata si
camataria. Câstigurile obtinute prin mijloacele amintite mai sus sunt profituri realizate în
detrimentul altor oameni. Sunt interzise, de asemenea, intriga, bârfeala si calomnia, asa cum sunt
interzise si toate jocurile de noroc, sub orice forma s-ar manifesta ele. Sunt interzise toate
genurile de afaceri în care o singura parte câstiga. Sunt interzise tendintele de a monopoliza si a
acapara bunurile oamenilor. Bursa neagra este de asemenea interzisa. Se considera o vina grava
crima, varsarea de sânge si proliferarea coruptiei.
Adulterul si orice fel de raport sexual anormal sunt interzise, pentru ca cei care comit
asemenea delicte nu se limiteaza numai cu degradarea lor morala si corporala, ei mai molipsesc
si întreaga societate cu asemenea vicii si care, devin focare de infectii pentru unele boli venerice,
periclitând grav sanatatea publica, compromit sanatatea morala si fizica a tinerei generatii,
viciaza relatiile umane normale în societate si, în sfârsit, prejudiciaza grav structura sociala si
culturala a societatii. Islamul se lupta sa smulga din radacini asemenea delicte abominabile.
Legea islamului orânduieste viata în asa fel, încât reuseste sa realizeze, simultan, atât
prosperitatea individului cât si a societatii.
Pentru realizarea unei depline afirmari a individului si a societatii, islamul a înfiintat o
serie de institutii.
Temelia societatii este familia. Trasaturile de caracter fundamentale ale omului se
formeaza în sânul familiei. De aceea, familia, din acest punct de vedere este leaganul civilizatiei
umane. Aceste roluri importante ale familiei impun, înainte de orice, sa analizam principiile
seriat-ului în ceea ce priveste familia.
O familie este alcatuita din sot, sotie si copii. Normele islamului în ceea ce priveste
familia sunt deosebit de clare. Islamul pune în sarcina barbatului întretinerea totala a familie si
apararea ei în fata unei situatii deosebite, iar sarcina femeii este de a asigura administrarea
caminului, educarea în cele mai bune conditii a copiilor, asigurarea unui climat adecvat de viata
sotului si copiilor. Datoria copiilor este de a arata respect si supunere fata de parinti, si apoi când
devin si ei oameni mari sa fie un sprijin de nadejde pentru parintii lor. Pentru ca familia sa
constituie într-adevar o institutie sociala de baza, islamul a prevazut doua lucruri esentiale.
 a) Sotului i se recunoaste rolul de sef al familiei. Dupa cum se stie, nici o institutie nu
functioneaza, în conditii optime, fara un conducator, un sef de cea mai buna calitate. Nu se poate
concepe o scoala fara un director, sau un oras fara un conducator. În lipsa acestora apare
dezordinea si haosul. Asa s-ar putea întâmpla si în cadrul familiei, daca n-ar avea un sef. Daca
într-o familie fiecare membru al ei ar actiona dupa bunul sau plac, atunci s-ar întrona haosul în
acea familie. Ca sa nu se întâmple asa ceva, islamul îl împuterniceste pe barbat sa fie
conducatorul familiei.
b) Conducatorul, seful familiei este investit cu rǎspunderi mai mari. El asigurǎ
întretinerea familiei si rezolvarea problemelor extracasnice. Femeile sunt scutite de rezolvarea
unor chestiuni în afara caminului, toate acestea revenind în sarcina barbatului. Toate problemele
existente în camin, inclusiv educatia copiilor, revin în sarcina femeii. Pentru ca treburile familiei
sa se rezolve in cele mai bune conditii, islamul stabileste aceasta diviziune a responsabilitatilor în
cadrul unei familii.
Dar, acest lucru nu înseamna ca femeia trebuie sa stea închisa în casa. Îi este permis, la
nevoie sa iasa afara. Ea poate sa iasa afara, cu conditia îndeplinirii unor conditii.
Islamul stabileste unele norme în relatiile între membrii unei familii. Aceste norme pot fi
sintetizate în felul urmator:
1. Este interzisa casatoria între unele grade de rudenie. Astfel, este interzisa casatoria
între mama si fiu, tata si fiica, tatal vitreg si fiica vitrega, mama vitrega si fiul vitreg, frate si
sora, frate de lapte si sora de lapte, unchi si nepoata, matusa si nepot, soacra si ginere si bunic si
nora.
Aceste interdictii au menirea de a consolida legaturile familiale. Acestea asigura puritatea
relatiilor între membrii familiei. Acestia se pot întâlni între ei deschis, fara gânduri ascunse, cu
sinceritate.
2. Seriat-ul îi îndeamna pe musulmani sa încheie relatii de rudenie cu familii
cumsecade si care într-un fel sunt, în multe privinte, apropiate între ele. Dar acest lucru nu
înseamna, nicidecum ca nu e voie sa se încheie relatii de rudenie între familii care nu se cunosc
sau familii din diferite paturi sociale.
3. Într-un grup familial, de regula exista si rude mai bogate si rude mai sarace. Este un
principiu al islamului faptul ca rudele au drepturi si îndatoriri mari reciproce. Expresia araba
silatul rahim (legaturi de rudenie) denumeste exact relatiile existente între rude. Exista porunca
de la Allah ca toti musulmanii sa arate respect fata de relatiile de rudenie. Este un mare pacat
infidelitatea, lipsa de consideratie fata de rude sau nesocotirea unor drepturi ale rudelor. În cazul
unor necazuri, unor nenorociri care se abat pe capul unui om, atunci toate rudele si, în primul
rând rudele mai înstarite trebuie sa sara în ajutorul acestuia. Când cineva da zekat (milostenie)
sau face alte fapte de binefacere, trebuie sa se aiba grija în primul rând de rudele nevoiase.
Legile islamului în privinta mostenirii sunt în asa fel elaborate, încât ele stipuleaza ca
aceasta mostenire nu se poate concentra în mâinile unui singur om. Islamul împarte toata
mostenirea, între rudele apropiate, în conformitate cu drepturile fiecaruia la aceasta mostenire.
Fiul, fiica, sotul, sotia, tata, mama si fratii sunt rudele cele mai apropiate si de aceea ele au
prioritate la împartirea mostenirii.
În situatia inexistentei acestora, mostenirea revine rudelor de gradul al doilea. În toate
aceste situatii se preîntâmpina acumularea întregii averi în mâinile unei singure persoane. Acest
principiu de baza al islamului, în ultima perioada este adoptat, tot mai mult, si de catre alte
natiuni, apartinând altor credinte.
Legile islamului îi calauzesc pe musulmani si în ceea ce priveste relatiile lor cu prietenii,
vecinii si cu consatenii lor. Islamul porunceste ca un musulman sa fie onest, corect, drept si
amabil cu toti acestia. Islamul cere de la musulmani ca ei sa respecte sentimentele altora, sa evite
folosirea unui ton neadecvat, jignitor fata de acestia, sa-i viziteze pe bolnavi, sa-i ajute pe cei
nevoiasi, sa aiba grija de vaduve si orfani, sa-i hraneasca pe cei flamânzi si sa-i ajute pe cei care
nu au unde munci, ca sa-si gaseasca de lucru.
Allah interzice folosirea unor vesele de aur si din argint, portul unor haine (de matase)
deosebit de scumpe si efectuarea de cheltuieli exagerate pentru a duce o viata în mare lux.
Islamul considera ca este un act de cruzime si de nedreptate flagrante faptul ca unii
cheltuiesc uriase sume de bani doar pentru o simpla satisfacere a unor capricii egoiste, în timp ce
în jurul lui exista o multime de oameni care traiesc de azi pe mâine sau oameni si copii care mor
de foame. În acelasi timp, islamul nu are nici o lege care sa-l priveze pe om de avutia sa.
Bunurile câstigate prin munca cinstita sau prin mostenire apartin lui si numai lui. Islamul
recunoaste dreptul acestuia la aceasta proprietate, îndemnându-l s-o foloseasca în cele mai
optime conditii. Celor înstariti le recunoaste dreptul de a se îmbraca mai bine, sa locuiasca într-o
casa mai buna îi sa duca o viata mai îmbelsugata.
 Esential pentru islam este ca omul, în actiunile sale, sa aiba în vedere, în permanenta,
elementul uman, binele oamenilor. Ceea ce repudiaza cu hotarâre islamul este egoismul care
conduce, în cele din urma, la un individualism excesiv, ceea ce afecteaza grav binele si
prosperitatea celorlalti oameni. Islamul lupta, nu pentru propasirea câtorva oameni, ci pentru
propasirea întregii comunitati umane. si în aceasta privinta islamul îi îndeamna pe musulmani sa
fie cumpatati, masurati si echilibrati. Sunt îndemnati sa fie animati, tot timpul, de spiritul de
bunatate si într-ajutorare frateasca.
Mai departe vom analiza conceptia islamului privind societatea si ce fel de societate
doreste el sa întemeieze.
În acest sens este deosebit de important sa aratam ca, cineva când accepta islamul si intra
în rândurile lui devine, implicit, si membru al comunitatii musulmane. Seriat-ul a prevazut o
serie de principii si norme care stipuleaza esenta fratiei musulmane. Aceste principii si norme
sunt urmatoarele:
1. În vederea protejarii moralitatii societatii si asigurarii dezvoltarii ei sanatoase,
este interzisa întâlnirea libera a celor doua sexe. Islamul stabileste raspunderi si activitati
speciale pentru fiecare sex. Femeile se dedica treburilor casnice, iar barbatii activitatilor social-
economice. Întâlnirea persoanelor de sex opus, cu exceptia acelor rude care n-au voie sa se
casatoreasca între ele, este interzisa. În cazuri exceptionale, asemenea întâlniri pot avea loc, doar
cu conditia ca femeia sa fie acoperita. Tot asa, când femeile ies în strada trebuie sa fie acoperite
cu haine simple. Acest lucru are în vedere si acoperirea fetei si mâinilor. În situatiile de forta
majora ele pot sa-si dezveleasca mâinile si fata, ca apoi, imediat sa se acopere din nou.
Mai mult, barbatii nu au voie sa se uite la femei. Când un barbat se uita întâmplator la
o femeie, el este obligat de îndata sa-si întoarca privirea în alta parte. Se considera o încalcare a
normelor islamului încercarea unui barbat de a vedea o femeie sau de a culege informatii în
legatura cu ea. Cade în sarcina fiecarui barbat si femeie de a nu-si pata în nici un fel onoarea.
Casnicia este locul unde se satisfac dorintele sexuale ale oamenilor. Nimeni nu trebuie sa
încerce sa evadeze în afara ei. Un musulman trebuie sa fie un om pur si în aceasta privinta.
2. si barbatii si femeile au obligatia de a se îmbraca în asa fel încât sa fie în limitele
decentei. De exemplu barbatii nu au voie sa apara dezveliti de la genunchi pâna la brâu, iar
femeile trebuie sa fie în întregime acoperite atunci când ies în societate.
 3. Islamul înfiereaza distractiile si petrecerile care incita oamenii la erotism si la
senzualitate. Acestea nu fac altceva decât sa tapeteze oamenii de bani, de timp si de energie. Ele
atenteaza grav la bunele moravuri.
4. Islamul porunceste tuturor musulmanilor sa lupte pentru reconciliere între toti
musulmanii, sa mearga la o împacare sociala si sa evite orice fel de partitism în religie, în
scopul apararii unitatii tuturor musulmanilor si pentru ca comunitatile umane sa aiba parte de
prosperitate si fericire. Se recomanda ca toate neîntelegerile si conflictele sa se rezolve conform
prevederilor Coranului si Sunnahei. În caz ca partile nu ajung la nici un rezultat, atunci, în loc de
a se lupta între ele, au obligatia de a-si încheia neîntelegerile, lasându-le pe seama judecatii lui
Allah. Se cere ca în problemele care au în vedere bunastarea si prosperitatea întregii comunitati,
toti musulmanii trebuie sa se ajute între ei, sa evite orice fel de neîntelegeri si sa nu-si consume
energiile fara rost, din cauza unor chestiuni marunte. Asemenea conflicte si neîntelegeri
constituie o rusine pentru comunitatea musulmana si nu reprezinta altceva decât semnele
slabiciunii acestei comunitati. Asemenea neîntelegeri si conflicte trebuie evitate, cu orice pret.
5. Islamul considera ca stiinta si cunoasterea sunt un bun al întregii omeniri.
Musulmanii se bucura de o deplina libertate si în a receptiona stiinta, ori de unde ar veni ea. Ei
au libertatea de a primi cunostintele stiintifice, indiferent de sursa lor, dar în acelasi timp islamul
interzice imitarea culturii si modului de viata al altor popoare.

DREPTURILE TUTUROR FIINŢELOR

Am ajuns la analiza ultimelor drepturi. Allah l-a onorat pe om, acordându-i împuterniciri
deosebite asupra tuturor celorlalte fiinte. Lui îi apartine dreptul de a se folosi de ele, asa cum
doreste. Acest privilegiu nu înseamna ca Allah îi da drepturi nelimitate asupra lor. Islamul
prevede anumite drepturi ale acestor fiinte fata de om. Astfel, omul nu are dreptul sa le
foloseasca la munci inutile, sa le chinuiasca sau sa le faca vreun rau. Atunci când le foloseste la
diferite munci, sa fie cât se poate de atent, ca sa nu le istoveasca la culme sau sa nu le lase fara
hrana sau apa.
Statutul si Drepturile Femeii în Islam
Allah nu i-a facut pe barbat si pe femeie identici, deci ar fi împotriva naturii sa existe o
egalitate totala între barbat si femeie, afirma cu o logica aproape de necombatut un crez colectiv
islamic, un crez care justifica toate diferentele dintre sexe, diferente ce au constituit sursa de
interpretare critica pentru Occidentul ultrademocratizat si europenizat. Islamul îsi pune crezul în
conflict cu gravele probleme ale celor care propovaduiesc modelul european de dezvoltare
sociala: fete de scoala însarcinate, cresterea avorturilor, divort, cauze ale perspectivei mult prea
tolerante asupra femeii. si tinde, în virtutea logicii bine structurate, sa câstige "conflictul".
Ceea ce primeaza în fata unei logici abstracte sunt însa drepturile si datoriile femeii în
Islam, în concretetea aplicarii si exercitarii lor. Astfel, Islamul le-a dat femeilor dreptul la
proprietatea personala si dreptul de a veni la mostenirea tatalui, sotului sau fratelui fara copii.
Legile în privinta mostenirii sunt în asa fel elaborate, încât ele stipuleaza ca aceasta mostenire nu
se poate concentra în mâinile unui singur om. Totusi, se pare ca în unele tari musulmane acest
principiu a început sa fie dat uitarii. Spre exemplu, în India si Pakistan, fiicele sunt private de
partea lor din mostenire, situatie calificata de promotorii adevaratelor valori islamice ca un act
flagrant de nedreptate si un act care încalca în mod grosolan poruncile Coranului. Dincolo de
aceasta, se afirma cu tarie ca îmbunatatiri semnificative au fost aduse în ultima perioada situatiei
femeii, printre acestea numarându-se si asigurarea unui sistem de succesiune în care femeile
mostenesc de la tata, mama si rude colaterale în proportie de 2/1 fata de barbati. De altfel, o
miscare de modernizare în tarile musulmane exista realmente, ea având ca parte integranta si
miscarea de emancipare a femeii. Controversate ramân discutiile despre statutul femeii ca sotie si
mult criticata a fost poligamia.
Trebuie recunoscut totusi ca femeia are dreptul de a-si alege sotul, ca nimeni nu-i poate
opune o decizie peste vointa ei, ca ea are dreptul de a cere separarea de sotul ei daca mariajul lor
devine imposibil de suportat. Femeia este scutita de rezolvarea unor chestiuni în afara caminului,
toate acestea revenind în sarcina barbatului, observându-se asadar ca Islamul stabileste
raspunderi si activitati specifice pentru fiecare sex, în vederea asigurarii unei dezvoltari
sanatoase a societatii. În consecinta, femeile se dedica treburilor casnice, iar barbatii activitatilor
social-economice, în sensul ca toate problemele existente în camin, inclusiv educatia copiilor,
revin în sarcina femeii. Dar acest lucru nu înseamna ca femeia trebuie sa stea închisa în casa. Îi
este permis, la nevoie, sa iasa afara. Ea poate sa iasa afara, cu conditia îndeplinirii unor conditii;
sa fie acoperita cu haine simple, de exemplu. Acest lucru are în vedere si acoperirea fetei si
mâinilor. În situatiile de forta majora ele pot sa-si dezveleasca mâinile si fata, ca apoi imediat sa
se acopere din nou. Doar în prezenta rudelor de gradul unu ea poate aparea cu fata si mâinile
dezvelite. Singura persoana în fata careia ea nu are obligatia de a fi acoperita este sotul. Oricum,
si barbatii si femeile au obligatia de a se îmbraca în asa fel încât sa fie în limitele decentei.
Revenind însa la statutul femeii ca sotie si la institutia juridica a casatoriei, trebuie
remarcat ca legislatia musulmana concepe casatoria ca un contract de drept civil încheiat, în
principiu, între viitorul sot si tutorele legal al viitoarei sotii (tutorele legal este în primul rând
tatal, care îsi exercita dreptul de constrângere asupra fiicei pâna la contractarea primei casatorii).
Prin contractul acesta, sotul se angajeaza sa plateasca o suma de bani, o "dota" sotiei. În
principiu, dota trebuie sa fie serioasa, nu simbolica, sa apartina în întregime femeii si sa nu
presupuna, în schimb, nici un fel de zestre din partea acesteia. Femeia are dreptul la dota întreaga
în cazul în care casatoria a fost consumata sau daca sotul moare înainte de consumare si are
dreptul la jumatate din dota în cazul în care casatoria se desface înainte de consumare. Ea nu are
dreptul la dota când casatoria este anulata.
Sotia are dreptul la întretinere (hrana, îmbracaminte, locuinta, îngrijire medicala), dreptul
la tratament egal cu al celorlalte sotii în caz de poligamie, dreptul de a face vizite parintilor si de
a-i primi pe acestia, libertatea de a-si administra bunurile, fara control din partea sotului. Mama
are dreptul la garda asupra copiilor câta vreme acestia au nevoie de îngrijirea ei. Acest drept se
exercita din momentul nasterii pâna la sapte ani pentru baieti si noua ani pentru fete (vârsta
variaza la diferite rituri) si se exercita chiar în cazul în care casatoria este desfacuta, cu conditia
ca femeia sa nu se recasatoreasca în aceasta perioada. Daca o face, îsi pierde dreptul la garda
asupra copilului sau copiilor rezultati din casatoria anterioara.
Sotia poate cere divortul, de exemplu, atunci când sotul este absent mai mult de un an sau
când nu-i acorda întretinere la nivelul cerut de conditia sa sociala. Pe de alta parte, femeilor li se
cere sa ramâna ascultatoare si caste. Ceea ce se numeste "juramânt de anatema" este o formula
prin care se cheama mânia lui Dumnezeu fata de femeia adultera (si dovedita ca atare), ceea ce
înseamna dezavuarea paternitatii fata de copilul care s-ar naste si un divort irevocabil. De
asemenea, o atentie speciala este acordata de legislatia musulmana "retragerii de continenta",
consecutive unei casatorii anterioare, perioada care dureaza patru luni si zece zile si în cazul
careia trebuie sa se retina de la orice raporturi sexuale, cu scopul de a se evita "confuzia partilor",
cu alte cuvinte, cu scopul de a se putea stabili tatal adevarat al copilului care ar urma, eventual,
sa se nasca.
 Islamul permite unei femei maritate non-musulmane sa-si pastreze propria religie, iar sotul
nu se poate amesteca în aceasta libertate. Trebuie remarcat totusi ca în ceea ce priveste piedicile
în calea casatoriei, "religia mixta" este o piedica numai în anumite conditii: nu este permisa
casatoria unei musulmane cu un nemusulman, dar este permisa casatoria unui musulman cu o
femeie apartinând uneia dintre religiile revelate (ceea ce înseamna, în primul rând, religiile
crestina si iudaica).
Ideile ca barbatul si femeia sunt egali în Islam (cu mentiunea ca ei, fiind creati diferit, au si
roluri diferite), ca sotul si sotia se completeaza reciproc, ca nici unul nu-l domina pe celalalt, au
ca scop, ca finalitate, crearea de familii linistite si fericite, baza unei societati unite si prospere.
Ele alcatuiesc ceea ce se numeste fundamentul pragmatic, partea luminoasa, esenta Coranului si
a unei civilizatii larg raspândite. Dar tot societatea este cea care, într-o anumita masura, a
deturnat respectiva finalitate, ajungându-se la un statut inferior al femeilor fata de barbati, adica
la discriminare, la interpretarea normelor de conduita cuprinse de Coran în afara contextului si cu
anumite nuante extreme, de exagerare. Desigur, Islamului nu i se poate reprosa aceasta tendinta
de inferiorizare a femeii înainte de a i se reprosa si crestinismului propozitii din Biblie ca: "N-a
fost zidit barbatul pentru femeie, ci femeia pentru barbat", "Nu îngaduiesc femeii nici sa învete
pe altul, nici sa stapâneasca pe barbat, ci sa stea linistita. Caci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva.
si nu Adam a fost amagit, ci femeia" sau "Femeile voastre sa taca în biserica, caci lor nu le este
îngaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, precum zice si Legea. Iar daca vor sa învete ceva, sa
întrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca în biserica." Cu
specificarea ca amendamentele aduse Bibliei nu au efectele afectarii perceptiei juridice asupra
realitatii sociale, de vreme ce în Dreptul Romano-Germanic, de exemplu, exista o distinctie clara
între normele juridice, de Drept, normele religioase si normele de morala.
Referitor la poligamie, trebuie totusi avut în vedere ca o femeie care va deveni a doua sotie
poate refuza sa se casatoreasca cu un barbat pe motiv ca acesta are deja o sotie. Iar în zilele de
astazi, poligamia este foarte rar practicata si interzisa prin lege în majoritatea tarilor islamice.
Fie ca privim situatia femeii în Islam cu un ochi critic, fie ca manifestam întelegere si apreciere
pentru o societate care îsi conserva cu strictete valorile (se omite de multe ori ca femeile nu sunt
pur si simplu subjugate de un sir nesfârsit de interdictii, ci mai degraba mândre de religia careia
îi apartin) sau fie ca suntem de partea traditionalistilor, fie de cea a modernistilor, ceea ce se
admite fara nuantari menite a crea confuzie este ca sunt multe neajunsuri în ceea ce priveste
statutul femeii în societatea islamica. Dar ceea ce se neaga este stingerea valentelor care
individualizeaza o cultura, o civilizatie, care n-ar mai subzista în conditiile unei reforme m

Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam

Declaratia Universala a Drepturilor Omului în Islam
(19 septembrie 1981)
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurator
Preambul
Acum 14 secole, Islamul a legiferat cuprinzator si întemeiat "drepturile omului". Pentru
protectia lor, el le-a înzestrat cu garantii suficiente. Islamul si-a întruchipat societatea dupa reguli
si principii fundamentale care sa sprijine si sa consolideze aceste drepturi. Islamul este ultimul
dintre mesajele Cerului, pe care Domnul Lumii le-a împartasit trimisilor sai - Slavit fie Numele
Lor! -, ca ei sa le dea mai departe oamenilor sub forma unor drepturi si îndemnuri, care sa faca
viata mai buna si mai demna, în semnul justitiei, caritatii, dreptatii si mântuirii.
De aceea, musulmanii au considerat ca le revine obligatia sa cheme lumea la Islam
(da'wa), întru ascultarea celor lasate de Domnul lor: "Sa se faca din voi o comunitate (de oameni)
care sa cheme la tot ceea ce este bun, sa porunceasca ceea ce este drept si sa opreasca de la ceea
ce este nedrept!" (Coran 3, 104), iar îndeplinind drepturile omenirii, ei vor contribui la izbavirea
lumii de toate nenorocirile care i-au napadit si vor elibera popoarele de toate plagile de pe urma
carora tot plâng.
Noi, musulmanii din toate popoarele si tarile slavindu-l umil pe Dumnezeu cel unic si
atotputernic; crezând cu tarie ca El este Stapânul Lumii de Aici si a celei de Apoi; ca ne vom
întoarce la El în ceasul de pe urma; ca doar El singur poate duce omul pe calea buna si dreapta,
considerându-l înlocuitorul Sau de pe Pamânt si dându-i întreaga lume sa-i stea la dispozitie;
crezând cu tarie în singura si adevarata Religie, adusa noua de trimisii Domnului nostru, care au
pis fiecare câte o piatra întru înaltarea acestei Religii si ridicând-o atât de sus încât însusi
Domnul Dumnezeu a desavârsit-o prin Mohamed (Domnul sa-L binecuvânteze si sa-L
mântuiasca), care a spus: "Eu sunt ultima piatra si sigiliul Profetilor" (hadît dupa al-Buhârî si
Muslim); recunoscând fara nici o îndoiala faptul ca ratiunea omeneasca si revelatia Divina, cel
mai bun drum în viata; asa cum bine vedem noi astazi - în lumina nobilei noastre Carti - situatia
oamenilor în aceasta existenta si scopului si întelepciunii pentru care a fost el creat; stiind ca
Creatorul i-a dat în egala masura demnitate, onoare si l-a iubit mai mult decât pe toate celelalte
creaturi ale sale; stiind ca Domnul, ca mare este el si sublim, l-a lasat sa poata face atâta bine;
întelegând care este adevarata comunitate a musulmanilor (umma), care reprezinta totalitatea
tuturor musulmanilor, din orice tara sau popor ar proveni ei; întelegând problemele si pacatele pe
care lumea trebuie astazi sa le îndure; dorind sa raspundem responsabilitatilor pe care le avem
fata de societatea umana, a carei membri suntem; dorind sa raspândim mai departe mesajul pe
care ni l-a încredintat Islamul pentru a face viata mai buna, o viata care sa se sprijine pe virtuti si
nu pe opresiune, pe coeziune si nu pe indiferenta si pe fraternitate si nu pe ura, o viata în care sa
domneasca coeziunea si mântuirea în loc de conflicte si razboaie; o viata în care omul sa adopte
principii mai bune precum libertatea, egalitatea, fraternitatea, onoarea si demnitatea, în loc sa se
lase îngenuncheat de servitute, de discriminarea de rasa si de clasa, de oprimare si înjosire;
numai asa îsi va putea îndeplini omul adevarata lui misiune: slavirea Creatorului sau sublim; o
viata care îl lasa pe om sa se bucure de lucrurile bune lasate de Creatorul sau si în care el poate
face fapte bune în folosul umanitatii, care este pentru el ca o familie mai mare, de care îl leaga
originile comune si care justifica astfel înrudirea tuturor oamenilor de pe Pamânt; considerând
toate acestea noi, musulmanii, purtatori de drapel la chemarea (da'wa) oamenilor la Dumnezeu,
proclamam acum, în secolul al XV-lea al hegira, în numele Islamului, aceasta Declaratie a
Drepturilor Omului, care se sprijina din nobilul Coran si din Sunna cea pura a Profetului.
Aceste drepturi sunt, asa cum sunt scrise aici, eterne. Nimic nu poate fi sters, modificat
sau scos în afara legii.
Aceste drepturi au fost lasate de Creator - slavit fie numele Lui! Nici un om, fie el cât de
puternic, nu are dreptul sa le încalce. Ele sunt inalienabile si nimeni, nici oameni, nici institutii,
nu poate hotarî sa nu le respecte. Garantarea acestor drepturi reprezinta calea cea dreapta în
vederea constituirii unei societati islamice adevarate:
O societate în care toti oamenii sunt egali si în care nu exista privilegii sau discriminari în
functie de origini, rasa, sex, culoare, limba sau religie.
O societate în care egalitatea constituie fundamentul tuturor drepturilor si obligatiilor, o
egalitate care provine din originile comune ale omenirii: "O, voi, oamenilor! Noi v-am facut
dintr-un barbat si o muiere" (Coran 49,13), si din marea onoare, pe care Creatorul - caci sublim
este El si mare - le-a facut-o oamenilor: "si Noi a facut cinste fiilor lui Adam si i-am purtat pe
uscat si pe mare si i-am înzestrat cu bunatati si i-am ales cu tot dinadinsul, înaintea multor fapturi
ale Noastre" (Coran 17, 70). O societate în care libertatea omului, cu care el s-a nascut, sa fie
sensul vietii sale, el realizându-se prin protejarea ei, sigur în fata oprimarilor, constrângerilor,
umilintelor si sclaviei.
O societate care vede familia ca celula de baza a societatii, care o îmbratiseaza pe aceasta
protector onorând-o si îi ofera toate conditiile pentru a fi stabila si a ramâne mereu importanta.
O societate în care suveranii si supusii sunt egali, fara privilegii si fara discriminari, în
fata sarî'a Creatorului nostru - Laudat fie El!
O societate în care puterea este data stapânitorilor pentru a realiza telurile prevazute de
sarî'a asa cum le-a lasat ea.
O societate în care toti oamenii sa fie convinsi ca doar Domnul este stapânul întregului
univers si ca toate lucrurile din acest univers se supun creatiei lui Dumnezeu, asa cum a lasat el
în marea Lui bunatate, nimeni neavând drepturi mai mari decât altii. Este dreptul tuturor
oamenilor sa aiba o parte din acest dar Divin: "si El v-a dat în stapânire toate cele ce sunt în
ceruri si pe pamânt, toate sunt de la El (Coran 45, 13).
O societate în care deciziile politice din Umma sunt luate prin consfatuire (sûrâ), si în
care exista puteri care aplica si executa aceste decizii politice: "care [savârsesc] afacerile cu sfat
întreolalta" (Coran 42, 38).
O societate în care toti oamenii dispun de aceleasi sanse, pentru ca fiecare sa poata prelua
o parte din raspundere, conform capacitatilor si înzestrarilor sale. În aceasta lume, el este tras la
raspundere de Umma, iar Dincolo, de Creatorul sau: "Fiecare dintre voi este un pastor care
raspunde de turma lui" (hadît dupa al-Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î).
O societate în care suveranii si supusii sunt egali în fata justitiei.
O societate în care fiecare om reprezinta constiinta societatii din care face parte. El are
dreptul (hisba) sa acuze orice om care încalca drepturile societatii. El mai are si dreptul sa ceara
sprijinul semenilor sai, care trebuie sa îi stea aproape si sa nu îl abandoneze atunci când acesta
are cea mai mare nevoie de ei.
 O societate care respinge toate formele de tiranie si care garanteaza tuturor oamenilor
siguranta, libertate, demnitate si dreptate, pastrând drepturile lasate de sarî'a lui Dumnezeu
pentru oameni si veghiind ca acestea sa fie respectate.
Acele drepturi, anuntate lumii
"Aceasta Declaratie"
În numele Lui Allah Cel Milostiv, Îndurator
Drepturile Omului în Islam

Dreptul la viata
Viata omului este sfânta. Nimeni nu are dreptul sa atenteze la ea: "Cel ce omoara un
suflet, nu (ca rasplata) pentru un alt suflet, sau pentru ca face stricaciuni pe pamânt, este asa ca si
când ar fi omorât toti oamenii, si cel care sustine în viata un suflet e ca si când ar sustine în viata
toti oamenii" (Coran 5, 32). Aceasta sfintenie nu poate fi lezata decât de sarî'a si de procedurile
prevazute de ea.
Fiintarea materiala si imateriala a omului este protejata; sarî'a îl pazeste pe om atât cât
traieste, dar si dupa moartea sa. Omul trebuie sa-si îngrijeasca si sa-si onoreze trupul muritor:
"Când unul din voi îsi înveleste în giulgiu pe fratele lui, el trebuie sa faca acest lucru cum se
cuvine" (hadît dupa Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î). Faptele sale rele si greselile lui
trebuie sa fie acoperite; "Nu ocarâti mortii, ei vor fi ajuns deja în locul pe care singuri si l-au
pregatit" (hadît dupa Buhârî).
Dreptul la libertate
Libertatea omului este, la fel ca si viata lui, sfânta. Ea este cea dintâi trasatura naturala cu
care se naste omul: "Nimeni nu se naste altfel decât îi este firea" (dupa Abû Bakr si 'Umar).
Aceasta trasatura fireasca îl însoteste permanent pe om si este inalienabila. Nimeni nu o
poate leza: "Chiar daca faceti din oameni sclavi, mamele lor tot i-au nascut liberi" (dupa 'Umar).
Trebuie create garantii suficiente pentru protejarea libertatii oamenilor. Doar prin sarî'a si
procedurile ei libertatile pot fi limitate.
Nici un popor nu poate ataca libertatea unui alt popor. Poporul agresat poate sa se apere în fata
acestui atac si sa încerce sa-si redobândeasca libertatea prin orice mijloace: "si celora ce se
razbuna pentru nedreptate, împotriva lor nu este drum" (Coran 42, 41). Comunitatea
internationala trebuie sa ajute toate popoarele care lupta pentru libertatea lor. Musulmanii sunt
obligati sa faca acest lucru, fara sa trebuiasca sa primeasca o permisiune (prealabila): "Acelora le
ajuta care daca le-am dat noi locuri în tara, îsi împlinesc rugaciunea si rostesc milostenii si
poruncesc ce e drept si opresc ce e strâmb" (Coran 22, 41).
Dreptul la egalitate
Toti oamenii sunt egali în fata sarî'a: "Arabii nu sunt cu nimic mai buni decât ne-arabii,
ne-arabii, nici ei mai buni decât arabii, cei cu pielea colorata nu sunt mai buni decât cei cu pielea
alba si nici viceversa, decât prin piosenie" (spuse Profetul). Nici la aplicarea sarî'a nu este
favorizat nimeni: "si daca ar fura Fâtima, fiica lui Mohamed, si tot i-ar fi taiata mâna." (hadît
dupa Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî und Nasâ'î); despre protectia pe care o ofera sarî'a:
"Cel mai slab dintre voi este pentru mine cel mai puternic atunci când îi fac dreptate, iar cel mai
puternic devine cel mai slab atunci când îi dau drepturile" (afirmatie a califului Abû Bakr cu
ocazia înscaunarii).
Toti oamenii au aceeasi valoare umana: "Sunteti cu totii de la Adam, iar Adam este din praf"
(afirmatia Profetului la plecarea în pelerinaj). Ei se deosebesc prin fapte: "si pentru toti sunt
trepte pentru faptele lor" (Coran 46,19). Nici un om nu trebuie sa fie expus la pericole mai multe
decât alti oameni: "Sângele tuturor musulmanilor are aceeasi culoare" (Ahmed). Orice gândire,
lege sau stare care permite construirea unor deosebiri pe baza de rasa, culoare, limba sau religie,
este o împiedicare directa a acestui principiu universal islamic.
Toti oamenii pot dispune în mod egal de folosirea resurselor materiale ale societatii, si de
obtinerea unui loc de munca. "plimbati-va pe tarâmurile sale (ale pamântului) si mâncati din
înzestrarea lui!" (Coran 67,15). Nu sunt permise deosebirile între persoane atunci când sunt
platiti pentru munca prestata, mai ales atunci când straduintele si munca sunt de aceeasi natura si
dimensiuni. "si cel ce a facut bine, cât un fir de colb, va vedea-o. si cel ce a facut rau, cât un fir
de colb, va vedea-o" (Coran 99,7-8).
Drepturile economice
a) Natura si toate bogatiile ei sunt proprietatea lui Dumnezeu: >> Domnul este stapân peste cer
si pamânt si peste tot ce se afla în ele<< (Coran 2,120 ). El le-a dat oamenilor împreuna cu
dreptul sa uzeze de ele: >> si El a pus tot ceea ce este în cer si pe pamânt în slujba voastra<<
(Coran 15, 13) .El a interzis oamenilor sa le distruga. >>si nu-i înselati pe oameni la averea lor si
nu faceti dauna pe pamânt<< (Coran 26,183 ). Nimanui nu-i este permis sa excluda pe cineva de
la uzul acestora sau sa îi conteste dreptul de a folosi resursele naturale necesare vietii: >> darurile
Domnului tau nu sunt oprite<< (Coran 17, 20 ) .
b) Toti oamenii au dreptul sa lucreze si sa produca pe cai cinstite pentru a-si câstiga cele
necesare traiului: >>si nu este târâtoare pe pamânt de care nu s-ar îngriji Dumnezeu<< (Coran
11, 6 ) ; >>plimbati-va pe tarâmurile sale si mâncati din înzestrarea lui<< (Coran 67, 15 ).
c) Proprietatea privata a unei singure persoane sau a unei comunitati este garantata. Toti
oamenii au dreptul sa dispuna de cele câstigate de el prin munca: >> si ca El îmbogateste si
îndestuleaza<< Coran 53, 48 ). Proprietatea publica este legitima si slujeste intereselor umma:
>> Ceea ce a dat Dumnezeu ca prada trimisului Sau de la poporul cetatilor, aceasta este a lui
Dumnezeu si a trimisului, si a rudelor , si a orfanilor, si a sarmanilor, si a fiului drumului, ca sa
nu umble în schimb întru cei avuti dintre voi<< (Coran 59, 7) .
d) Saracii din umma au drepturi la o parte din averea celor bogati, fixate în impozitul de
milostenie (zakat): >> din a caror avere o parte e hotarâta pentru cersetor si rusinos<< (Coran
70, 24-25) .
e) Punerea la dispozitie a mijloacelor de productie întru binele umma este o obligatie. Ele nu
trebuie neglijate sau oprite: >> Acel sclav al Domnului, pe care l-a pus stapân peste o turma, care
nu se va îngriji de aceasta, nu va gasi calea spre Paradis<< (dupa Abû Bakr si 'Umar). Ele nu
trebuie sa fie puse în slujba unui lucru interzis de sari'a sau care sa aduca stricaciuni bunastarii
comunitatii.
f) Pentru a arata calea cea dreapta de urmat în activitatile economice si pentru a garanta
bunul mers al acestora, Islamul a interzis urmatoarele:
1. înselaciunile de orice fel : >> cine însala nu este de-al nostru<< (hadît dupa Muslim) ;
2. afacerile riscante si toate afacerile care pot duce la conflicte, atunci când nu pot fi stabilite
criterii obiective: >> Profetul a interzis vânzarea pietrelor si a lucrurilor îndoielnice<< (hadît
dupa Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'i) ; >> Profetul a interzis vânzarea de struguri înainte
ca acestia sa se înnegreasca si a grânelor, înainte sa se întareasca (hadît dupa Buhâri, Muslim,
Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î) .
3. exploatarea si favorizarea excesiva în afaceri: >>Vai de cei care scurteaza masura, aceia
care, daca lasa sa li se masoare pe oameni, voiesc masura plina, dar când ei masura si cântaresc
dau mai putin<< (Coran 88, 1-2) .
 4. monopolul si tot ce duce la o competitie inegala: >> Numai pacatosul strânge<< (hadît
dupa Muslim) .
5. camataria si profesiunile parazitare care profita de oamenii aflati la ananghie. >>
Dumnezeu a încuviintat negustoria si a oprit camataria<< (Coran 2, 175) .
6. publicitatea mincinoasa si înselatoare: >> Vânzatorii si cumparatorii au dreptul sa se
razgândeasca, atâta vreme cât nu s-au despartit înca. Daca sunt sinceri si se exprima clar,
afacerea lor negutatoreasca este binecuvântata, daca mint si încearca sa se amageasca, afacerea
lor îsi pierde sfintenia<< (hadît dupa Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî si Nasâ'î) .
g) singurele limitari aduse activitatilor economice din societatea musulmana sunt
respectarea intereselor umma si a valorilor Islamului.
Dreptul la protejarea proprietatii
Bunurile câstigate de pe urma exercitarii unor profesiuni permise nu pot fi decât
în interesul suprem al societatii: >>Nu istoviti averile voastre între voi cu desert<< (Coran 2,
188) ; si doar în schimbul acordarii unor despagubiri drepte: >>Cine ia ceva pe nedrept va cadea
în iadul cel mai negru<< (hadît dupa Buhâri). Inviolabilitatea proprietatii publice este o porunca
suprema; pedepsele pentru lezarea acesteia trebuie sa fie cele mai aspre atunci când constituie un
atac la adresa întregii societati si tradarea umma: >>Acela din voi caruia i-am dat un lucru si care
ne va fura fie si un ac este un escroc, care va trebui sa dea socoteala de aceasta în ziua
Reînvierii.<< (hadît dupa Muslim) .
Drepturile si obligatiile muncitorilor
Islamul onoreaza munca pe care a harazit-o societatii: >>Spune: Faceti! <<
(Coran 9, 105). Daca munca adevarata este una temeinica: >>Domnului îi place, ca aceia dintre
voi care muncesc, sa o faca cu temeinicie<< (dupa Abû Ya'lâ), atunci drepturile muncitorilor
sunt urmatoarele:
a). sa fie remunerati în mod drept si imediat în functie de straduintele lor: >>Dati
muncitorilor bani care li se cuvin înainte de a li se fi uscat sudoarea de pe frunte<< (hadît dupa
Ibn Maga);
b). sa li se ofere viata demna care li se cuvine pentru straduintele lor: >>si pentru toti sunt
trepte dupa faptele lor , ca sa le plateasca Dumnezeu pentru faptele lor<< (Coran 46, 19) ;
c) sa li se acorde recunoasterea care li se cuvine din partea societatii: >>Lucrati! si va
primi Dumnezeu lucrul vostru si (asemenea) si trimisul Sau si cei credinciosi<< (Coran 46, 19) ;
 d). sa fie protejati pentru a nu fi exploatati. Domnul spune: >>În ziua Reînvierii voi fi
dusmanul omului care a promis un lucru în numele Meu, dar nu s-a tinut de promisiune; al
omului care a vândut un om liber, îmbogatindu-se de pe urma lui; al omului care si-a luat un
angajat care a muncit din greu pentru el si care nu l-a platit pentru aceasta<< (hadît dupa
Buhârî) .
Dreptul de a dispune de cele necesare traiului
Toti oamenii au dreptul de a dispune de cele necesare traiului: mâncare, bautura,
îmbracaminte si locuinta; în plus, de cele de care are trebuinta pentru sanatatea trupului,
spiritului si mintii sale, în limitele celor permise de resursele umma. Obligatia umma este aceea
de a acoperi lipsurile: >>Profetul este mai aproape de credinciosi decât ei însisi loru-si<< (Coran
33, 6) .
Dreptul de întemeiere a unei familii
a) Casatoria islamica este dreptul tuturor oamenilor. Ea constituie calea legala de
întemeiere a familiei, de concepere a urmasilor si de pastrare a virtutilor spirituale: >>O, voi,
oamenilor temeti-va de Domnul vostru, care v-a facut dintr-un suflet si anume facând din el pe
sotia sa si a raspândit din ei multi barbati si femei<< (Coran 4, 1) .
Sotii au drepturi si obligatii unul fata de celalalt, asa cum apar ele în sarî'a: >>Daca
voiesc împacare si se poarta cu ele dupa cuviinta: însa barbatii stau mai presus de ele<< (Coran
2, 228). Educatia copiilor cade în sarcina tatalui: >>trupeasca, morala si religioasa,
corespunzatoare credintelor si legilor sale. <<El raspunde pentru directia aleasa: >>Voi sunteti
pastorii si sunteti raspunzatori de turma voastra<< (hadît)
b) Sotii trebuie sa se respecte reciproc în virtutea dragostei ce-i uneste: >>si se tine de
semnele Lui, ca v-a facut voua din voi însiva sotii, ca sa va împreunati cu ele<< (Coran30, 21)
c) Sotul trebuie sa-si întretina sotia si copiii: >>Cel ce are avere, sa cheltuiasca; iar celui
ce-i este masurata înzestrarea, sa cheltuiasca din ce i-a dat Dumnezeu<< (Coran 65, 7)
d) Copiii au dreptul la o educatie buna. Copiii nu trebuie sa lucreze de la vârste fragede,
si nici sa li se dea însarcinari care sa îi suprasolicite sau sa le întârzie cresterea sau care sa îi
priveze de dreptul la joaca si la învatatura.
e) Daca parintii nu îsi pot îndeplini obligatiile fata de copii, acestea vor trece în
raspunderea societatii. Cheltuielile de întretinere a copilului vor proveni din vistieria
musulmanilor (vistieria statului) .
 f) Toti oamenii vor primi în familie tot ce au nevoie pentru a dispune de siguranta
materiala, dragoste în copilarie si la batrânete si boala. Parintii trebuie sa le ofere copiilor
siguranta materiala si îngrijire a trupului si sufletului
g) Maternitatea trebuie protejata în familie.
i) Tinerii nu pot fi obligati sa se casatoreasca cu o persoana pe care nu o doresc: >> O
fecioara a venit la Profet si i-a spus ca tatal ei a casatorit-o împotriva vointei ei. Profetul a lasat-o
sa aleaga<< ( hadît dupa Ahmad si Abŭ Dâ'ûd) .
Dreptul la justitie
a) Toti oamenii au dreptul sa se adreseze sarî' a si sa fie judecati numai pe baza ei: >> si
daca va certati pentru ceva, aduceti înaintea lui Dumnezeu si a trimisului << ( Coran 4, 59) .
b) Este dreptul tuturor sa se apere în fata nedreptatilor : >> Nu-I place lui Dumnezeu
vorba rea în obste, doar daca a patit cineva nedreptate << ( Coran 4, 148 ) . Toti oamenii au
obligatia sa-si apere semenii pe cât pot în fata nedreptatilor: >>Omul sa-i ajute pe cei ce fac
lucruri nedrepte si pe cei care sufera de pe urma lor: daca acestia fac lucruri nedrepte, pune-te în
calea lor, daca sufera de pe urma lor, ajuta-i << ( dupa Abû Bakr si 'Umar si Tirmidî ). Este
dreptul tuturor oamenilor sa se adreseze autoritatilor legale care sa îl apere si sa îi faca dreptate,
sa îl apere în fata stricaciunilor si nedreptatilor. Stapânilor musulman trebuie sa construiasca
aceasta autoritate si sa îi dea garantii care sa o faca independenta: >> Pentru ca imamuk este un
scut, în spatele lui se duc luptele si în el se gaseste scaparea << ( dupa Abŭ Bakr si 'Umar ).
c) Este dreptul si obligatia tuturor sa apere drepturile celorlalti oameni sau dreptul
comunitatii ca >> hisba << : >> Sa va spun cine face cel mai bun martor? Acela, care vine sa
depuna marturie înainte sa fie întrebat << ( hadît dupa Muslim, Abŭ Dâ'ū, Tirmidî si Nasâ'î ) ( El
îsi exercita hisba de bunavoie, fara sa-l sileasca cineva ) .
d) Dreptul tuturor oamenilor de a se apara nu poate fi luat în nici o conditie: >> Posesorul
unui drept are voie sa vorbeasca << ( hadît dupa Muslim, Abŭ Dâ'ū, Tirmidî , Nasâ'î si Buhârî ).
>> Daca în fata ta stau doua parti adverse, tu trebuie sa hotarasti doar dupa ce le-ai ascultat pe
amândoua, pentru ca doar asa poti sa fii sigur de hotarârea ta << ( hadît dupa Abŭ Dâ'ū si Tirmidî
).
e) Nimeni nu poate sili un musulman sa asculte de un ordin care vine împotriva sarî' a
.Musulmanul trebuie sa spuna nu celor care îi ordona sa comita un pacat, indiferent cine este cel
care da acest ordin: >>Daca ordinul duce la pacat, tu nu trebuie sa asculti << ( hadît dupa
Muslim, Abŭ Dâ'ū, Tirmidî si Nasâ'î ) .
Dreptul la un proces drept
a) Prezumtia de nevinovatie primeaza: >>Toti cei din comunitatea mea sunt nevinovati,
în afara de cei care îsi declara vina în mod deschis << ( dupa Abŭ Bakr si 'Umar ) . Acest
principiu ramâne valabil indiferent de acuzele ce se aduc unei persoane, atâta vreme cât o
judecata dreapta nu a declarat-o vinovata.
b) Numai prevederile legale pot pedepsi un om: >> si noi nu pedepsim înainte de ce am trimis un
sol << ( Coran 17, 15 ) . nici un musulman nu poate apela la scuza necunoasterii celor ce trebuie
cunoscute în mod obligatoriu prin religie, necunoasterea sa, daca este dovedita, va fi considerata
o eroare de judecata, si nu va suferi decât pedepsele hudûd: >>si nu va este pacat daca gresiti
întru acesta doar daca o fac aceasta inimile voastre cu tot dinadinsul << ( Coran 33, 5 ) .
c) Nimeni nu va putea fi condamnat si pedepsit prin lege pentru fapte penale, cu exceptia
cazului în care o curte cu competente depline a dovedit ca el le-a înfaptuit: >> O, voi, ce faceti,
daca vine la voi un netrebnic cu o veste << ( Coran 49, 6) .
d) În nici un caz nu este permisa depasirea unei pedepse prevazute de sarî' a: >> Acestea
sunt poruncile lui Dumnezeu. Deci nu le calcati! << ( Coran 2, 229 ) . Unul din principiile sarî' a
este ca circumstantele în care a fost comisa o fapta penala trebuie luate în considerare pentru a
evita aplicarea pedepselor hudûd: >> Daca puteti, nu folositi pedepsele hudûd pe musulmani, si
daca exista o cale de a le evita, alegeti-o << ( hadît dupa al-Baihaqî si al-Hâkim) .
e) Nimeni nu va fi pedepsit pentru pacatele savârsite de altii: >> si nimeni nu va purta
povara altuia << ( Coran 17, 15 ). Fiecare om este responsabil de propriile-i fapte: >> Fiecare
este chezas pentru lucrul ce si l-a agonisit << ( Coran 52, 21 ). În nici un caz responsabilitatea nu
va fi extinsa asupra membrilor familiei lui, a rudelor sau prietenilor: >> Doamne fereste, ca sa
prindem pe altul decât acela la care am aflat lucrul nostru; de altfel am fi nelegiuiti << ( Coran
12, 79 ) .
Dreptul la protectie fata de abuzurile de putere
Toti oamenii au dreptul sa fie protejati de gesturile samavolnice ale autoritatilor. Nimanui
nu îi este permis sa ceara unui om explicatii pentru faptele sau atitudinile sale sau sa ridice acuze
la adresa acestuia, cu exceptia cazurilor în care exista indicii sustinute care dovedesc implicarea
omului în faptele ce i se reproseaza: >> si cei care îi scârbesc pe cei credinciosi si pe cele
credincioase, fara sa o fi agonisit ei, aceia au sa poarte vina de ponegrire si pacat rasvadit <<
( Coran 33, 58 ) .
Dreptul la protejare a onoarei si al bunului renume
Onoarea si bunul renume al unei persoane nu pot fi atinse. Nu este permisa lezarea acestora: >>
Sângele vostru, bunurile voastre si onoarea voastra nu pot fi atinse << ( afirmatia Profetului la
plecarea în pelerinaj la Mekka). Este interzisa dezvaluirea punctelor slabe ale unei persoane si
denigrarea personalitatii si fiintei sale morale: >> si nu va puneti la iscoada si nimenea sa nu
cleveteasca pe altul << ( Coran 49, 12) ; >> si nu va defaimati întrelaolalta si nu va batjocoriti cu
porecle << ( Coran 49, 11) .
Dreptul la participare la viata publica
Este dreptul tuturor oamenilor din Umma , sa se intereseze de ceea ce se întâmpla în viata
acesteia si de lucrurile care vizeaza bunastarea comunitatii. Conform principiului consfatuirii,
oamenii trebuie sa contribuie la acesta dupa masura capacitatilor si talentelor lor: >> afacerile cu
sfat întrolalta << ( Coran 42, 38 ) . Toti oamenii din Umma pot ocupa pozitii si functii publice
daca îndeplinesc conditiile legii. Acest drept nu le poate fi luat si nici limitat de considerente
precum rasa sau clasa sociala: >> Sângele musulmanilor are aceeasi culoare; ei se tin împreuna
împotriva tuturor celorlalti; chiar si cel mai simplu dintre ei se straduieste întru siguranta tuturor
<< ( dupa Ahmad ) .
Consfatuirea constituie fundamentul relatiilor dintre stapânitor si Umma. Este dreptul
Umma sa-si aleaga stapânitorul dupa vointa ei libera si pe baza acestui principiu. Ea are dreptul
sa ceara socoteala acestuia si sa-l rastoarne, daca acesta se îndeparteaza de la sarî'a: >> Am fost
pus peste voi, chiar daca nu sunt cel mai bun dintre voi. Când vedeti ca fac ceea ce este drept,
atunci sprijiniti-ma; când vedeti ca fac lucruri nedrepte; îndreptati-ma. Dati-mi ascultare atunci
când si eu dau ascultare Domnului si trimisului sau; atunci când dau ascultare, atunci nici voi nu
trebuie sa-mi mai dati mie << ( dupa Abû Bakr) .
Dreptul la libertate de gândire, de religie si de exprimare
Toti oamenii au dreptul sa gândeasca, sa creada si sa exprime ceea ce gândesc si ceea ce
cred, fara ca cineva sa intervina sau sa-i opreasca, atâta vreme cât ei se vor tine în limitele
prescrise de sarî'a (seriat-ul) . Nu este permisa raspândirea neadevarurilor si exprimarea publica
a ideilor ce vin sa raspândeasca nerusinarea si sa slabeasca Umma: >> De ce nu vor înceta cei
fatarnici si cei ce au boala în inimile lor si rasvratitorii în Medina, te vom atâta împotriva lor.
Atunci, sa nu-ti fie vecini, decât numai pentru scurt timp. Blestematii! Oriunde vor fi aflati, sa fie
apucati si macelariti << ( Coran 33, 60-61) .
Libertatea gândirii atunci când cautam adevarul nu este simplu drept, ea este o obligatie :
>> Eu va îndemn cu privire la una, ca sa va ridicati înaintea lui Dumnezeu câte doi sau câte unul,
apoi cugetati ca în tovarasul vostru nu este un duh, El este numai îndrumator, înainte de pedeapsa
cea aspra << ( Coran 34, 46 ) .
Toti au dreptul si obligatia sa-si declare aversiunea fata de nedreptati si sa se opuna
acestora fara sa se teama de eventualele confruntari cu autoritatile, stapânitorii despotici sau
regimurile tiranice actioneaza în mod samavolnic. Aceasta este cea mai buna metoda a
Razboiului Sfânt ( gihâd ) : >> Trimisul lui Dumnezeu - domnul sa-l binecuvânteze si sa-l
mântuiasca! - a fost întrebat: care Razboi Sfânt este mai bun? El a spus: Cuvântul adevarat în
fata unui stapânitor despotic << (hadît dupa Tirmidî si Nasâ'î) .
Nimeni nu interzice raspândirea informatiilor si faptelor adevarate, cu exceptia cazului
când aceasta reprezinta o amenintare la adresa societatii sau a statului: >> De vine la ei o afacere,
fie de pace sau de frica, o raspândesc ( îndata ) . Daca însa ar împartasi-o trimisul lor unuia dintre
dregatorii lor, ar pricepe-o aceia care ar voi s-o scoata de la ei << ( Coran 4, 83 ) .
Respectarea credintelor necredinciosilor este o trasatura caracteristica musulmanilor.
Nimanui nu îi este permis sa ia în derâdere convingerile altor oameni, cu atât mai putin sa atâte
societatea împotriva acestora: >> Nu probozi ( idolii ) pe care îi cheama ei, afara de Dumnezeu,
ca sa nu-L probozeasca ei pe Dumnezeu întru dusmanie si nepricepere. Astfel i-am împodobit
Noi fiecarui popor faptele sale; apoi se vor întoarce la Domnul lor si le va vesti rasvadit ce au
facut ei. << ( Coran 6, 108 ) .
Drepturile sotiei
Drepturile sotiei sunt:
a) sa traiasca acolo unde locuieste sotul ei: >>Lasati-le sa locuiasca unde locuiti voi<< ( Coran
65, 6 ) .
b) ca sotul sa o întretina pe timpul casatoriei si în lunile de asteptare dinaintea divortului:
>>Barbatii sa fie înaintea muierilor, pentru ca si Dumnezeu i-a pus pe aceia înaintea acestora si
ei le tin averile lor<< ( Coran 4, 34 ) ; >> si daca ele sunt îngreunate, cheltuiti pentru ele pâna vor
depune sarcina lor<< (Coran 65, 6) ; si ca barbatul de care s-a despartit sa preia cheltuielile
pentru copiii comuni aflati în grija ei: >> si daca alapteaza pentru voi, dati-le simbria lor <<
(Coran 65, 6) .
c) Sotia are dreptul la aceste cheltuieli indiferent de situatia ei financiara sau de averea personala.
d) Sotia are dreptul sa îi ceara sotului încheierea amiabila a contractului matrimonial prin " hul "
( rascumpararea femeii din casnicie ) ; >> si daca va temeti ca amândoi ( sotii ) nu vor împlini
poruncile lui Dumnezeu, atunci nu este pacat asupra lor daca ea se rascumpara cu ceva <<
( Coran 2, 299 ) ; ea are dreptul sa ceara desfacerea casatoriei pe cale juridica, conform
prevederilor seriat-ului.
e) Sotia are dreptul sa-si mosteneasca sotul. La fel, sa-si mosteneasca parintii, copii si rudele:
>>Asemenea si muierilor li se cuvine a patra parte din ceea ce ati lasat în urma, daca n-aveti
copii; însa daca aveti copii, li se cuvine muierilor a opta parte din ceea ce ati lasat în urma <<
( Coran 4, 12 ) .
f) Sotii trebuie sa-si respecte reciproc sfera privata ( intima ) si nu trebuie sa dezvaluie secretele
acesteia în cazul existentei unor defecte trupesti sau morale. Acest drept trebuie respectat si dupa
desfacerea casatoriei. >>Deci nu uitati binefacerea între voi << ( Coran 2, 237 ) .
Dreptul la educatie
a) Copii au dreptul sa primeasca o educatie buna de la parintii lor; ei trebuie, în schimb,
sa-si respecte si sa-si onoreze parintii: >>si Domnul tau a orânduit ca sa-i slujiti numai Lui si sa
va purtati bine cu parintii vostri, daca unul sau amândoi ajung la batrânete lânga tine. De aceea
nu spune catre ei 'Pfui' si nu-i certa, ci vorbeste catre ei cuvinte binevoitoare. si pleaca înaintea
lor aripa umilintei si îndurarii si spune; >>Doamne, îndura-Te de amândoi. Caci ma crescura,
când eram mic! << ( Coran 17, 23-24 ) .
b) Educatia este un drept al tuturor oamenilor. Barbatii si femeile sunt obligati sa încerce
si si îsi desavârseasca cunostintele: >>Acumularea de cunostinte este obligatia religioasa a
tuturor musulmanilor si nemusulmanilor <<Instruirea este dreptul pe care îl au cei nestiutori în
fata stiutorilor.
c) Societatea trebuie sa ofere tuturor oamenilor posibilitatea de a învata: >>Pe acei
oameni carora le vrea binele, Dumnezeu îi învata religia. Eu nu sunt decât un mijlocitor,
Domnul Atotputernic este Cel care da<< ( dupa Abŭ Bakr si 'Umar) . Oamenii pot alege sa
învete lucrurile care le corespund talentelor si capacitatii lor.
Dreptul la protectia sferei private
 Doar Creatorul cunoaste cele mai intime gânduri ale oamenilor. Afacerile private ale
oamenilor sunt un domeniu protejat, asupra carora nu trebuie sa se intervina: >> si nu spionati!
<< (Coran 49, 12 ) .
Codul de îmbracaminte în Islam
Islamul promoveaza modestia si cauta sa minimalizeze viciile si imoralitatea în societate.
Una dintre caile prin care face asta este cerând ca vestimentatia sa fie modesta. Islamul pune
standarde de decenta pentru amândoi barbati si femei. În cele mai multe tari vestice sunt legi
definind ceea ce este decent. Aceasta de obicei totalizeaza pentru barbat sa aiba acoperite
organele genitale si pentru femeie sa aiba acoperite organele genitale si sânii. Daca aceste
minime cerinte nu sunt îndeplinite cel mai grav lucru care se poate întâmpla poate fi pentru o
persoana sa fie taxata pentru expunere indecenta. Motivul citat pentru diferenta în cerintele
îmbracamintii între barbati si femei în aceasta problema este diferenta în structurile lor
anatomice.
Islamul prescrie un minim cod de îmbracaminte mai conservator pentru amândoi barbati
si femei. În Islam, amândoi barbatii si femeile sunt asteptati sa se îmbrace simplu, modest, si cu
demnitate. Un barbat trebuie întotdeauna sa fie acoperit în haine largi si netransparente de la
buric pana la genunchi. Aceasta este cerinta minima absoluta de îmbracaminte. El nu trebuie
niciodata, de exemplu, sa iasa în public purtând un costum de baie tip sort. Când paraseste casa,
o femeie musulmana trebuie macar sa-si acopere parul si corpul în haine largi si netransparente,
ascunzând detaliile corpului pentru public; unele, de asemeni, aleg sa-si acopere fata si mâinile.
Întelesul din spatele acestui cod de îmbracaminte este de a minimaliza atractia si degradarea
sexuala în societate pe cât de mult posibil pentru amândoi barbati si femei. A ne supune acestui
cod de îmbracaminte este o forma de supunere lui Dumnezeu.
Islamul interzice orice sex-appeal si ispita fizica în afara casatoriei. În contrast, Islamul
încurajeaza sex-appeal si atractia fizica atât pentru barbati cât si pentru femei în intimitate în
rândul cuplurilor casatorite. Unii observatori vestici au presupus ca acoperirea capului unei femei
e menita sa arate inferioritatea ei fata de barbati. Acesta este cum nu se poate mai neadevarat. În
Islam, o femeie care se îmbraca în acest fel cere sa fie respectata, si prin modestia ei refuza
înrobirea sexuala. Mesajul pe care femeia îl transmite când poarta "haina islamica" în societate
este: "Respecta-ma pentru ceea ce sunt. Nu sunt un obiect sexual." Islamul învata ca,
consecintele lipsei de modestie cad nu numai asupra individului dar si asupra societatii care
permite femeilor si barbatilor sa se amestece liber, sa se expuna, si sa se întreaca sau sa se
ispiteasca unul pe altul prin atractia sexuala. Aceste consecinte sunt semnificative si nu pot fi
ignorate. A transforma femeile în obiecte sexuale pentru placerea barbatilor nu este eliberare. De
fapt, ea este o forma dezumanizata de opresie respinsa de Islam. Eliberarea femeii musulmane e
aceea ca ea este recunoscuta prin continutul caracterului ei mai bine decât prin etalarea
atributelor sale fizice.
Din punct de vedere Islamic, femeile vestice "eliberate" - care trebuie de multe ori sa se
îngrijoreze de look-ul lor, figura, si tinerete pentru multumirea celorlalti - sunt prinse într-o
forma de sclavie.