Sunteți pe pagina 1din 2

  GREBLELE

Grapele cu colți ficși sunt de diferite mărimi și greutăți: grape ușoare, mijlocii


și grape grele. Acestea sunt tot mai puțin folosite pentru că au apărut grapele cu colți
reglabili (GCR), mult mai eficiente în distrugerea crustei și a buruienilor abia răsărite
(slab înrădăcinate) sau a celor în curs de răsărire. Totodată, se pot folosi la pregătirea
patului germinativ pentru culturile cu semințe mici. De asemenea, pentru o bună
nivelare a terenului, în ziua semănatului patul germinativ se pregătește cu combinatorul
până la adâncimea de semănat. GCR poate lucra și în agregat cu grapa cu discuri,
tăvălugul neted, cu colții îndreptați spre înapoi, pentru a realiza o afânare pe stratul
superficial al solului și pentru a preîntâmpina formarea capilarelor care pot provoca mari
pierderi de apă prin evaporare.

Grapa stelată (GS) lucrează prin rostogolire. Cel mai des se foloseşte în agregat cu
plugul, realizând mărunțirea, nivelarea și o ușoară „așezare“ a solului. Se mai poate
folosi la distrugerea crustei pe semănători și la cele ieșite „descălțate“ din iarnă pentru a
le fixa rădăcinile în sol. La determinările de umiditate s-a constatat că în arătura grăpată
umiditatea a ajuns la 78 cm adâncime, iar la cea negrăpată, la 43 cm.

Grapa cu discuri (GD) este foarte răspândită în agricultură. Ea pare să nu fie


întotdeauna folosită corespunzător. De regulă, GD repară greșelile la lucrarea de bază
a solului.

Aceasta poate fi folosită la lucrarea de dezmiriștit, la întreținerea arăturilor de vară, la


mărunțirea resturilor vegetale și a îngrășămintelor verzi. În toamnele secetoase se
poate folosi la executarea lucrării de bază a solului, urmând ca pregătirea patului
germinativ să se efectueze cu combinatorul. În același mod, deși nerecomandat, se
foloseşte primăvara pe suprafețele care nu au fost lucrate din toamnă.

Niciodată nu este recomandată GD la pregătirea patului germinativ în primăvară.

Grapa elicoidală constituie de regulă o componentă a combinatorului sau a altor echi-


pamente, asigurând o ușoară mărunțire, nivelare și „așezare“ a solului.

Existența lor în fața și în spatele combinatorului constituie elementele de sprijin pentru


reglarea cu precizie a adâncimii de lucru a organelor active.
Grapa rotativă este o unealtă apărută mai târziu pentru sfărâmarea bolovanilor în
arăturile necorespunzătoare, executate pe sol uscat sau greu. Are organele active
montate pe un rotor care primește mișcarea de la priza de putere a tractorului și se
învârtește cu 330-440 rot./min. și chiar 1.000 rot./min. La asemenea turație solul este
sfărâmat, prăfuit, cu structura distrusă. Ea mărunțește numai stratul superficial, iar
dedesubt bolovanii sunt intacți și printre ei circulă axul, producând pierderea ultimelor
picături de apă.

Mărunțirea de la suprafață nu poate constitui un bun pat germinativ.

Este cunoscut că, pentru a proteja solul, el trebuie lucrat numai atunci când are
umiditatea optimă, când mărunțirea agregatelor de sol are loc prin despicarea pe liniile
naturale de coeziune și nu prin lovire, tăiere, comprimare, rupere, când totul se
transformă în praf. În mod asemănător lucrează și freza agricolă, motiv pentru care este
bine să fie evitată cât mai mult. Ea realizează o pulverizare a solului de 3-5 ori mai mult
decât plugul.

Pentru a menține solul în condiții bune de fertilitate este necesar să-l lucrăm cu mare
atenție și în special să știm bine când și cum să folosim un anumit tip de echipament.

S-ar putea să vă placă și