Globalizarea

Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și probabil, nici

definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de
procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei
societăți. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și

în economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și
din schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită
căderii barierelor și interdependenței dintre state. În context economic, este des
întâlnită referirea, aproape exclusivă, la efectele comerțului și, în particular, la
liberalizarea comerțului sau la liberul schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea
tehnologică și economică(care nu ar fi fost posibile fără susținerea dezvoltării
intelectualilor europeni, în special), un număr important al activităților umanității
se situează pe o scală și un orizont atât de mari, încât au depășit granițele naționale,
în limitele cărora statele suverane își exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen
a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se
înțeleagă. Pe măsură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de
reglementările statului-națiune, legalitatea și regulile au devenit prea strâmte.

Noii jucători au trebuit să facă față provocării iscate de guvernarea de tip monopol;
au apărut corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-
guvernamentale, dar și organizații criminale și rețele teroriste internaționale.

Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaționale, care se

bazează pe înțelegeri formale între statele-națiune, pentru că acestea nu au fost
capabile până acum să găsească un teren comun pentru înțelegeri care vizează
problema globalizării.

Între 1910 și 1950 o serie de schimbări economice și politice au redus dramatic

volumul și importanța fluxurilor comerciale internaționale. Dar, începând cu
Primul Război Mondial și continuând cu cel de-al Doilea Război Mondial, când au
fost create FMI și GATT, trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al
Doilea Război Mondial, stimulat de către instituții economice internaționale și
programe de reconstrucție și dezvoltare, comerțul internațional a crescut brusc.
Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerț deveneau mult mai vizibile atât
în privința beneficiilor, cât și ca efecte distrugătoare.
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întrețesute, este util să distingem efectele
globalizării în fiecare din mediile economice, politice și culturale. Alt aspect cheie
al globalizării este schimbarea în tehnologie și inovație, în special în sectoarele
transporturilor și telecomunicațiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea
satului global primordial. Mondializarea este o mișcare mondială care nu include
liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un
oraș, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internațional, mondial, cu
responsabilități și drepturi la scară internațională.

Tipuri de globalizare

Redusă la conceptele economice, se poate spune că globalizarea contrastează cu

naționalismul economic și cu protecționismul. Este înrudită cu economia de piață
liberă și neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaționalizarea și
este, deseori, interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de
globalizare pentru lărgirea găurilor din granițele naționale sau statale. Formarea
satului global – o mai mare apropiere între diferite părți ale lumii odată cu
creșterea posibilităților de schimburi personale, înțelegere mutuală și prietenie între
cetățeni “internaționali”, și crearea civilizației globale.

Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce

indică patru tipuri de fluxuri peste granițe, și anume: fluxuri de bunuri/servicii; de
exemplu, liber schimb; fluxuri de persoane (migrația), de capital și de tehnologie.
O consecință a globalizării economice este îmbunătățirea relațiilor dintre
dezvoltatorii aceleiași industrii din diferite părți ale lumii (globalizarea unei
industrii), dar și o erodare a suveranității naționale asupra sferei economice. FMI-
ul definește globalizarea ca și “creșterea în interdependența economică a țărilor din
întreaga lume, prin creșterea volumului și a varietății tranzacțiilor de bunuri și
servicii peste granițe, fluxul de capital internațional mult mai liber și mai rapid, dar
și o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997).
Banca Mondială definește globalizarea ca “Libertatea și capacitatea indivizilor și a
firmelor de a iniția tranzacții economice voluntare cu rezidenți ai altor țări”.

În Management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se

referă la apariția unor piețe internaționale pentru bunuri de consum caracterizate de
nevoi și gusturi similare ale clienților, reușind astfel, de exemplu, să vândă aceleași
mașini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare,
unor persoane ce aparțin unor culturi diferite. Această uzanță contrastează cu
internaționalizarea, care descrie activitățile companiilor multinaționale ori în
instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt exclusiv destinate piețelor
locale.

În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de

internaționalizare și localizare. Efectele negative asupra companiilor
multinaționale axate pe profit – folosirea unor metode legale și financiare
sofisticate de a atinge limitele legilor și standardelor locale pentru a controla
balanța dintre muncă și servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate și a le întoarce
împotriva lor. Răspândirea capitalismului din țările dezvoltate către țările în curs
de dezvoltare.

Globalizarea aduce multe beneficii și oportunități, dar și multe provocări. UE

dorește să valorifice oportunitățile globalizării și să diminueze impactul negativ al
acesteia.

Intensificarea schimburilor comerciale pentru profitul companiilor europene

Regimul comercial european și numeroasele acorduri comerciale negociate de UE

fac ca Uniunea să se numere printre cele mai avantajoase regiuni în domeniul
comercial. UE este principalul partener comercial pentru 80 de țări.

Prin urmare, UE este unul dintre cei mai mare actori de pe scena comerțului
internațional, alături de SUA și China. Exporturile UE reprezintă peste 15% din
exporturile globale. Peste 80% dintre exportatorii Uniunii Europene sunt IMM-uri.

Exporturile UE de bunuri și servicii au crescut de la 1.160 de miliarde de euro în

2000 la 2.900 de miliarde de euro în 2018. În 2017, exporturile către Coreea de
Sud au crescut cu peste 12%, cele către Columbia cu peste 10% și cele către
Canada cu 7%.
   
Infografic  

Locurile de muncă

Globalizarea duce și la crearea de locuri de muncă. În 2017, peste 36 de milioane

de locuri de muncă (1 din 7) din UE au fost susținute de exporturi. Fiecare miliard
de euro provenit din exporturi susține în medie 13.000 de locuri de muncă în
Uniune.

În România, în 2018, exporturile în afara UE au susținut 1,1 miliarde de locuri de

muncă (1 din 6). Jumătate dintre acestea se află în sectorul serviciilor.

Majoritatea acestor locuri de muncă sunt bine plătite. În medie, sunt cu 12% mai
bine plătite decât locurile de muncă din alte domenii.

Avantajele pentru consumatori

Marile avantaje ale globalizării și comerțului pentru consumatori vin din importuri.
Acordurile comerciale fac ca importatorii să plătească taxe mai mici. Datorită
competiției crescute, prețurile la bunuri și servicii scad.

Consumatorii beneficiază și de o mai mare varietate de produse și servicii între

care să aleagă. În același timp crește nivelul bunăstării și confortul.

Beneficiile comerțului intra-UE

În cadrul UE, piața unică are ca scop înlăturarea barierelor din calea comerțului
între statele membre.

Piața unică europeană este cea mai mare zonă economică fără bariere comerciale
din lume. Deservește 500 de milioane de cetățeni cu un PIB de aproximativ 13 mii
de miliarde de euro.

Se estimează că piața unică a creat 2,8 milioane de locuri de muncă.

De ce este importantă politica comercială a UE într-o economie globalizată

Globalizarea economică este caracterizată de intensificarea comerțului

internațional și creșterea interdependenței economiilor la nivel global. Politica
comercială a UE reprezintă un instrument central pentru reacția la globalizare și
transformarea potențialului acesteia în beneficii reale.

O politică comercială la nivel UE, în locul politicilor naționale, oferă mai multă
greutate în negocierile bilaterale și în cadrul unor organe multinaționale precum
Organizația Mondială a Comerțului (OMC). Scopul principal al politicii
comerciale UE este creșterea oportunităților comerciale pentru companiile
europene prin înlăturarea barierelor precum tarifele și cotele și prin garantarea unei
concurențe corecte.

Această politică este esențială pentru economia europeană, deoarece influențează

creșterea și ocuparea forței de muncă. Peste 36 de milioane de locuri de muncă din
UE depind de exporturile în afara Uniunii. În medie, fiecare miliard de euro
provenit din exporturi susține peste 13.000 de locuri de muncă în UE.
Poziția UE în comerțul global, în cifre (infografic)

Politica comercială a UE protejează europenii asigurându-se că importurile

respectă normele de protecție a consumatorilor.

De asemenea, UE face uz de politica sa comercială pentru a promova drepturile

omului, standardele sociale și de siguranță, respectarea mediului și dezvoltarea
durabilă.

Cum funcționează politica comercială a UE?

Politica comercială a UE acoperă comerțul cu bunuri și servicii, investițiile străine

directe, aspectele comerciale ale proprietății intelectuale (de exemplu brevetele) și
achizițiile publice.

Aceasta este compusă din trei elemente principale: acorduri comerciale cu țări din
afara UE pentru a deschide noi piețe și a spori oportunitățile comerciale pentru
companiile din UE, reglementarea comerțului pentru a proteja producătorii UE de
concurența neloială și aderarea UE la Organizația Mondială a Comerțului, care
stabilește regulile comerțului internațional. Și țările UE sunt membre, însă Comisia
Europeană negociază în numele Uniunii.

Acordurile comerciale

Acordurile comerciale sunt negociate cu țări din afara UE pentru garantarea unor
oportunități comerciale mai bune.
Există mai multe tipuri de acorduri comerciale:

 acordurile de parteneriat economic, cu țările în curs de dezvoltare din

Caraibe, Pacific și Africa
 acordurile de comerț liber cu țările dezvoltate
 acordurile de asociere care consolidează acorduri politice mai mari, cum ar
fi Uniunea pentru Mediterana cu Tunisia.

Obiectivul tuturor acordurilor este reducerea barierelor tarifare și asigurarea

investițiilor.

Acordurile comerciale: la ce lucrează UE

Reglementarea comerțului UE

UE dispune de reguli pentru protejarea companiilor europene de practicile

comerciale neloiale. Printre aceste practici se numără dumping-ul sau subvențiile
care fac ca prețurile să fie în mod artificial scăzute în comparație cu produsele
europene. Produsele europene riscă să fie confruntate și cu bariere vamale sau cote.
Dacă dezacordurile comerciale nu pot fi rezolvate, acestea pot duce la un război
comercial.

Războaiele comerciale: care sunt instrumentele UE de protecție comercială?

Și investițiile străine directe sunt reglementate în UE. În februarie 2019, deputații

europeni au aprobat un nou mecanism de monitorizare, care să se asigure că
investițiile străine în sectoare strategice nu afectează interesele și securitatea
Europei.

Investițiile străine: cum pot fi protejate interesele Europei

UE și Organizația Mondială a Comerțului

Organizația Mondială a Comerțului are peste 160 de membri, care reprezintă 98%
din comerțul internațional. Aceasta are ca scop păstrarea predictibilității și
corectitudinii sistemului comercial mondial cu acorduri și monitorizarea regulilor
comune pentru comerțul între națiuni.

UE susține puternic OMC și a jucat un rol central în dezvoltarea sistemului

comercial internațional. Este implicată îndeaproape în negocierile comerciale
multilaterale ale OMC.

Parlamentul European urmărește îndeaproape aceste negocieri și adoptă rapoarte

de evaluare.

Actuala rundă a negocierilor OMC - ciclul de la Doha (2001) - a fost blocată din
cauza lipsei unui acord asupra principalelor politici, inclusiv asupra agriculturii.

UE folosește puterile de guvernare și de executare ale OMC în cazurile litigiilor

comerciale și este unul dintre cei mai mari utilizatori ai sistemului de soluționare a
litigiilor.
Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Comerțului

Cum se decide politica comercială a UE

Politica comercială este o competență exclusivă a UE, ceea ce înseamnă că UE în

ansamblul său, mai degrabă decât statele membre individuale, are competența de a
legifera în materie comercială și de a încheia acorduri comerciale internaționale
(conform articolului 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Tratatul de la Lisabona (2007) a făcut din Parlamentul European un colegiuitor în

domeniul comerțului și al investițiilor împreună cu Consiliul, care reprezintă
statele membre. Acordurile comerciale internaționale pot intra în vigoare doar dacă
Parlamentul votează în favoarea lor. Parlamentul poate influența negocierile prin
adoptarea de rezoluții.