Sunteți pe pagina 1din 2

Apiterapie 5 Anul 3, semestrul 1

Colesterolul – este un sterol important; este întâlnit la animalele superioare. Acesta se


găsește în stare liberă sau esterificat în toate țesuturile organismului, adesea în vecinătatea
fosfolipidelor din membranele celulare. Este abundent la nivel cerebral în mielină, în glandele
suprarenale, în gălbenușul de ou și în grăsime. Concentrația plasmatică normală la om este de 200
mg/decilitru. Colesterolul este prezent mai ales sub formă derivată, de 24-metilencolesterol. Se
regăsește în lăptișorul de matcă și în polenul recoltat de albine.

VITAMINE

Produsele stupului constituie adevărate surse de vitamine, mai ales hidrosolubile, în timp ce
vitaminele liposolubile conțin cantități foarte mici.

Vitamina A – este o vitamină liposolubilă, ce poate avea două origini – o origine animală, sub
formă de retinol, și o origine vegetală, sub formă de betacaroten (provitamina A – vitamina ochilor).
Betacarotenul este un puternic antioxidant, favorizează creșterea și rezistența la infecții a țesuturilor
și a oaselor. Vitamina A accelerează cicatrizarea plăgilor și poate fi administrată și extern, local, în
diferite forme ale acneei.

Vitamina B1 (tiamina) – joacă un rol important la nivel celular, în producția de energie și în


transmiterea impulsului nervos. Menține sănătatea sistemului nervos și protejează împotriva
infecțiilor toxice ale alcoolului. Carențele se manifestă printr-o pierdere a apetitului, prin prezența
tulburărilor digestive, prin pierderea memoriei și duce la apariția bolii beri-beri.

Ca și tiamina, vitamina B2 (riboflavina) este distrusă la lumină, se găsește în lapte, este


esențială în menținerea sănătății pielii, a părului și a mucoasei bucale. Lipsa vitaminei B2 se
caracterizează prin apariția unor leziuni cutanate, leziuni ale cavității bucale și leziuni la nivelul
aparatului genital.

Vitamina B3 (PP, nicotinamida) – deține un rol important în producerea de energie, în


transmiterea influxului nervos și în sinteza anumitor hormoni. Este cunoscută ca fiind vitamina
circulației sanguine și are capacitatea de a reduce tensiunea arterială și colesterolemia, combătând
astfel ateroscleroza.

Vitamina B5 (acidul pantotenic) – este constituentul principal al coenzimei A. Contribuie la


buna funcționare a SNC și este indispensabilă pentru creșterea țesuturilor. Această vitamină este una
dintre componentele esențiale ale lăptișorului de matcă. Este denumită vitamina antistres, având
acțiunea de îndepărtare a oboselii și crește rezistența și imunitatea la infecții. De asemenea, reduce
efectul toxic al antibioticelor. Semnele de carență pentru leziuni reprezintă depigmentarea pielii,
alopecia, hipoglicemia și starea de oboseală.

Vitamina B6 (piridoxina) - este un puternic antioxidant, participă la buna funcționare a


sistemului imunitar.

Vitamina B8 (biotina) – previne căderea părului și apariția părului alb. Înlătură durerea
musculară și favorizează vindecarea dermitelor și a eczemelor.

1
Apiterapie 5 Anul 3, semestrul 1

Vitamina B9 (acidul folic) – este vitamina femeilor gravide. Prezența sa este esențială pentru
sinteza ADN-ului.

Vitamina B12 (cobalamina) – ameliorează funcționarea SNC-ului și favorizează creșterea la


copii. Se găsește numai în alimentele de origine animală. Carența acestei vitamine este reprezentată
de diferite forme de anemii

Vitamina C (acidul ascorbic) – este cea mai cunoscută vitamină. Este necesară la formarea
colagenului și joacă un rol primordial în procesele de creștere și rezistență, și în starea de bine a
tuturor țesuturilor. Are efect antihemoragic. Este un puternic antioxidant, extrem de eficace în
ameliorarea efectelor tutunului.

S-ar putea să vă placă și