Aplicație 13.04.

2020- Română

Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută

în Europa la sfarșitul secolului al XVIII-lea ca reacție împotriva
clasicismului. Ca stare de spirit și atitudine general-umană, romantismul
înseamna sensibilitate, interiorizare, subiectivism, natură visătoare,
elegiac-meditativă și, mai ales, fantezie creatoare. În literatura română,
romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pasoptiști.
Influențele curentului persistă mult timp dupa declinul său în culturile
vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu,
considerat ultimul mare romantic european.

Mihai Eminescu, prin poemul ,,Luceafărul'' și prin intreaga sa

creație, valorifică teme și motive romantice.

,,Luceafarul'' este considerat de Eminescu însuși o alegorie pe tema

romantică a condiției geniului în lume și întru eternitate. Sensurile
alegorice ale poemului sunt dublate de o rețea de simboluri filosofice și de
imagini artistice prin care se concretizează viziunea profund romantică a
lui Eminescu despre lume, despre condiția umană efemeră și destinul etern
al omului superior, despre iubire, despre viață și moarte.

Textul dezvoltă o serie de antiteze (celest/teluric, om comun/geniu,

cunoaștere rațională/cunoaștere pe baza afectelor, iubita ideală/iubita
decăzută), antiteza fiind procedeul artistic preferat de romantici. În plus,
Luceafărul este un personaj de tip romantic, excepțional datorită naturii
sale duale angelic/demonic (,,O, ești frumos, cum numa-n vis/Un înger se
arată'', ,,O, ești frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arată'').