ANATOMIA ŞI BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR COLOANEI

VERTEBRALE

ANATOMIA ARTICULAŢIILOR COLOANEI VERTEBRALE

Articulaţiile coloanei vertebrale se clasifică în:

1. - articulaţiile corpilor vertebrali (intersomatice)
2. - articulaţiile apofizelor articulare
3. - articulaţiile lamelor vertebrale
4. - articulaţiile apofizelor spinoase
5. - articulaţiile apofizelor transverse

1. Articulaţiile corpilor vertebrali

Sunt amfiartroze (articulaţii semimobile).
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară inferioară a unui corp vertebral
supraiacent şi de faţa articulară superioară a corpului vertebral subiacent. Suprafaţa articulară are
formă uşor concavă.
Datorită incongruenţei suprafeţelor articulare, între acestea se interpune discul
intervertebral. Acesta are o structură fibro-cartilaginoasă, fiind alcătuit la periferie din inelul
fibros iar în centru din nucleul pulpos.
Inelul fibros are o structură formată din lame de fibre conjunctive cu o dispoziţie în spaţiu
caracteristică. Inelul fibros este mai rezistent în partea anterioară şi mai puţin rezistent în partea
posterioară.
În centrul discului intervertebral se găseşte nucleul pulpos, alcătuit dintr-o masă de ţesut
cu aspect gelatinos, infiltrat cu lichid. Are forma unei lentile optice biconvexe. Nucleul pulpos
este deformabil, elastic şi expansibil; el are o mare capacitate de imbibiţie.
El absoarbe sau pierde lichid în funcţie de presiunea la care este supus. Uneori inelul
fibros se rupe în zona posterioară, nucleul pulpos herniază, apăsând pe o rădăcină nervoasă,
rezultând astfel “hernia de disc”.
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
1. - menţin curburile coloanei vertebrale

1
 2. - conferă o mai mare elasticitate coloanei vertebrale
3. - repartizează uniform forţele de presiune care apar între cele două corpuri
vertebrale
4. - amortizează şocurile primite de coloană
Capsula articulară şi ligamentele: între cele două corpuri vertebrale se află capsula
articulară care solidarizează corpurile între ele. Capsula este întărită la exterior de ligamentul
vertebral comun anterior (mai subţire) şi ligamentul vertebral comun posterior (mai gros), care se
întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

2. Articulaţiile apofizelor articulare

Sunt articulaţii plane ce permit numai simpla alunecare a suprafeţelor articulare una faţă
de cealaltă.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de apofizele articulare.
Aparatul capsulo-ligamentar este format dintr-o capsulă foarte subţire; în regiunile
toracală şi lombară, capsula este întărită de un ligament posterior. Sinoviala este foarte laxă.
Articulaţiile apofizelor articulare joacă rolul unui adevărat ghid al mişcărilor, limitând
deplasarea excesivă a vertebrelor una faţă de alta. Pentru fiecare vertebră există două articulaţii
apofizare superioare şi două inferioare.

3. Articulaţiile lamelor vertebrale. Între lamele vertebrale nu există articulaţii propriu-zise. Ele
sunt unite prin “ligamentele galbene”, alcătuite din fibre conjunctive elastice.
Structura lor elastică permite apropierea şi îndepărtarea lamelor vertebrale una faţă de
alta, în timpul mişcărilor coloanei vertebrale.

4. Articulaţiile apofizelor spinoase. Apofizele spinoase sunt unite prin două ligamente
interspinoase, situate între baza apofizelor spinoase şi vârful lor şi ligamentul supraspinos, situat
la nivelul vârfului apofizelor spinoase şi întinzându-se de-a lungul întregii coloane.

5. Articulaţiile apofizelor transverse

Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransversare, care se întind de la
baza apofizelor până la vârful lor.

2
 BIOMECANICA ARTICULAŢIILOR COLOANEI VERTEBRALE
Coloana vertebrală, în ansamblu, poate executa 5 tipuri de mişcări: flexie/extensie,
înclinare laterală dreapta-stângă/ circumducţie/ rotaţie.

Flexia. În mişcarea de flexie, coloana vertebrală se înclină înainte, în plan medio-sagital.

În timpul acestei mişcări, partea anterioară a discului intervertebral se subţiază, se aplatizează, în
timp ce partea posterioară creşte în înălţime.
Din punct de vedere al ligamentelor, toate ligamentele vertebrale sunt puse în tensiune,
cu excepţia ligamentului vertebral comun anterior, care se relaxează.
În timpul flexiei, coloana vertebrală se comportă ca o pârghie de gr. III, în care punctul
de sprijin se află la nivelul articulaţiei sacro-vertebrale, rezistenţa corespunde extremităţii
superioare a coloanei şi forţa este reprezentată de muşchii abdomenului şi de muşchiul psoas.

Extensia. În mişcarea de extensie , coloana vertebrala se înclină înapoi, în plan medio-

sagital .
În comparaţie cu mişcarea de flexie, extensia este mult mai redusă ca amplitudine.
În timpul extensiei, partea posterioară a discului intervertebral se subţiază, în timp ce
partea anterioară a acestuia creşte în înălţime. Ligamentul vertebral comun anterior este pus în
tensiune şi toate celelalte ligamente vertebrale se relaxează.
Ca şi în mişcarea de flexie, în mişcarea de extensie, coloana vertebrală se comportă ca o
pârghie de gr III , punctul de sprijin şi rezistenţa rămânând aceleaşi şi forţa fiind reprezentată de
muşchii spinali.

Înclinarea laterală. Mişcarea de înclinare laterală a coloanei vertebrale se realizează în

plan frontal .
Ea poate fi dreaptă sau stângă. În această mişcare, discul intervertebral se turteşte de
partea spre care se face înclinarea şi îşi măreşte înălţimea de partea opusă.
Mişcarea de înclinare laterală este limitată de ligamentele intertrans-verse de partea
opusă înclinării şi de contactul dintre apofizele transverse de aceeaşi parte cu înclinarea .
În această mişcare, coloana vertebrală se comportă tot ca o pârghie de gr III, cu punctul

3
de sprijin şi rezistenţa aceeaşi ca în flexie şi extensie, singura deosebire fiind forţa, care este
reprezentată în acest caz, de muşchii spinali de aceaşi parte cu înclinarea laterală.

Rotaţia. Poate fi executată fie la dreapta, fie la stânga. Se realizează în urma unei torsiuni
a discurilor intervertebrale, la nivelul unei singure articulaţii intervertebrale.
Mişcarea de rotaţie este foarte limitată, aproape imperceptibilă. Efectuată la nivelul
întregii coloane, amplitudinea ei devine apreciabilă, realizându-se printr-o sumare a mişcărilor de
rotaţie, ce se fac la nivelul fiecărei articulaţii intervertebrale.
Axul în jurul căruia se efectuează acest tip de mişcare este axul longitudinal al coloanei
vertebrale.

Circumducţia. Este o mişcare complexă care rezultă din succesiunea mişcărilor simple
de: flexie/ înclinare laterală dreaptă / extensie /înclinare laterală stângă sau invers.
În timpul acestei mişcări, coloana vertebrală descrie un con cu baza orientată superior
(cranial) şi vârful orientat inferior (caudal), acesta corespunzând articulaţiei lombo-sacrate. Cele
trei regiuni mobile ale coloanei vertebrale: regiunea cervicală, toracală şi lombară, nu participă în
mod egal la diferitele mişcări ale acesteia.
Cea mai mobilă regiune este regiunea cervicală, urmează regiunea lombară şi apoi
regiunea toracală.
De asemenea mobilitatea coloanei vertebrale variază şi cu vârsta. Ea este foarte mare la
copii şi se micşorează cu trecerea anilor, ajungând la bătrâneţe, să fie mult mai mică.
Pierderea mobilităţii coloanei vertebrale la bătrâni este datorată proceselor degenerative
ce au loc la nivelul discurilor intervertebrale, a suprafeţelor articulare a corpurilor vertebrali,
precum şi la nivelul ligamentelor intervertebrale.

Muşchii motori ai coloanei vertebrale:

1. Muşchii flexori ai coloanei vertebrale: marele drept anterior al abdomenului, marele şi
micul oblic, abdominali, psoasul, sternocleidomasto-idianul, scalenii şi lungul gâtului.
2. Muşchii extensori ai coloanei vertebrale: marele dorsal, sacro-lombarul, interspinoşii,
supracostalii, angularul şi spleniusul.
3. Muşchii flexori laterali ai coloanei vertebrale: sacrolombarul, pătratul lombar,

4
supracostalii, angularul, transversul gâtului, scalenii şi intertransversarii gâtului.
4. Muşchii rotatori de aceeaşi parte, ai coloanei vertebrale: dorsalul lung, spleniusul,
fasciculul superior al lungului gâtului şi micul oblic abdominal.
5. Muşchii rotatori de partea opusă, ai coloanei vertebrale: transversul spinal, fasciculul
inferior al lungului gâtului şi marele oblic abdominal.