Design

Electron
Production &
Trading of
Educational
S.R.L. Equipment

B3510-A – MODUL PENTRU CONTROL TERMIC

MANUAL DE INSTRUCŢIUNI
PENTRU ELEVI

Electron S.R.L. - MERLINO - MILAN ITALY Tel (++ 39 02) 90659200 Fax 90659180
Web – www.electron.it , e-mail – electron@electron.it
B3510-A STUD_05_06.DOC 05/2006
 CUPRINS
1 – GENERALITĂŢI

2 – DESCRIEREA SISTEMULUI

3 – CONTROLUL BUCLEI

4 – EXERCIŢII

EXERCIŢIUL 1: Operarea sistemului de control în modul de comutaţie, cu

alimentare în CC.

EXERCIŢIUL 2: Operarea sistemului de control în modul de comutaţie, cu

alimentare în CA.

EXERCIŢIUL 3: Operarea sistemului de control în modul proporţional, cu

alimentare în CC şi CA.

EXERCIŢIUL 4: Caracteristicile traductoarelor termice şi ale circuitelor de

procesare a semnalului relevante.

EXERCIŢIUL 5: Calibrarea interfeţelor traductoarelor termice.

EXERCIŢIUL 6: Comutatorul bimetalic.

5 – ANEXE

Extracte din catalogul de date al Siemens

Raport de laborator al Philips

Foaia de catalog pentru termistor NTC

Foaia de catalog pentru termistorul Pt100

Foaia de catalog pentru thermostat bimetalic

Foaia de catalog pentru BDW93

Foaia de catalog pentru LM3403

Foaia de catalog pentru LF353

1 – GENERALITĂŢI

B3510-A este un model compact de sistem de control termic cu posibilităţi de studiu şi

experimentare a următoarelor subiecte:

– Caracteristicile şi construcţia senzorilor termici: termocupluri, termorezistenţe (PTC,

NTC), elemente termostatice bimetalice.
Circuitele aferente de interfaţare pentru aceste elemente sunt analizate în amănunt.

– Controale termice pentru comutare, cu puncte de comutare reglabile şi histerezis.

– Control proporţional cu parametri de buclă ajustabili.

– Tehnici de control al elementului de încălzire în CC şi CA.

Modulul este livrat cu un radiator şi un element de încălzire pentru o simulare cât mai
exactă a unui cuptor a cărui temperatură este reglabilă. Modulul include şi blocuri de
circuit interconectabile prin cabluri pentru realizarea diferitelor montaje experimentale.

Acest modul necesită aceeaşi sursă de alimentare B4191 (B3510-BU) ca şi toate celelalte
module de antrenament.
Este posibilă şi folosirea altor surse de alimentare, cu condiţia să poată asigura următoarele
tensiuni:

– +15V, 1A, stabilizat;

– -15V, 1A, stabilizat;
– între 15 şi 18V AC, 1A;
– între 30 şi 36V AC, 1A.

Modulul necesită doar un minim de instrumente auxiliare, acestea constând într-un

osciloscop cu două canale, cu lăţime de bandă de 20MHz şi un multimetru de laborator.
2 –DESCRIEREA SISTEMULUI

Acest capitol descrie funcţionarea şi caracteristicile fiecărui bloc al diagramei din Fig.1A.

Fig.1B este o schemă-bloc destinată explicării mai amănunţite a funcţiilor fiecărei secţiuni
a modulului. Fig.1C este schema electrică detaliată a modulului.
Anumite blocuri descrise în cele ce urmează pot necesita aprofundare suplimentară în
funcţie de specializările elevilor participanţi la curs. Detalii suplimentare sunt date în
documentaţia anexată. Aceasta din urmă este o colecţie de documente standardizate în
industrie axate pe subiectele de mai sus.

1. CUPTORUL: Blocul din stânga sus din Fig.1A. Constă într-o bară de aluminiu pe care
sunt montaţi elementul de încâlzire şi senzorii. Elementul de încălzire este o rezistenţă de
25W – 33 Ohm alimentată la tensiune joasă de la un circuit de control inclus pe modul.

2. SENZORII: Senzorii incluşi sunt un termocuplu J-TC şi un rezistor cu coeficient

termic negativ (NTC), un termostat Platinum Pt100 şi unul bimetalic.

În ceea ce priveşte TERMOCUPLUL, marcajul J-TC denotă că este un model

Fier/Constantan. Amintiţi-vă că există mai multe tipuri de termocupluri de uz comun în
industrie, cum ar fi Nichel/Crom, Cupru/Constantan, Chromel/Alumel etc..
Numele fiecărei perechi indică materialele folosite. Unele nume sunt pur şi simplu nume de
metale, iar altele se referă la aliaje standardizate. Numele de Constantan semnifică un aliaj
de Cupru şi Nichel (40% Cu + 60% Ni).

Termocuplul este o unire a două materiale metalice. Un termocuplu poate fi foarte uşor
realizat prin răsucirea celor două sârme şi permanentizarea contactului cu flacără sau prin
sudură în puncte.
Proprietăţile fizice ale unei astfel de jocţiuni sunt binecunoscute elevilor în urma cursurilor
de fizică. Efectele termoelectrice poartă numele oamenilor de ştiinţă care le-au descoperit
şi studiat: Peltier, Seebeck, etc. În principiu, apare o tensiune pe jocţiune care depinde strict
de tipurile materialelor şi de temperatura jocţiunii.

Dacă materialele din alcătuirea termocuplului respectă anumite compoziţii chimice, purităţi
etc. standardizate, tensiunea de pe joncţiune poate fi luată ca măsură a temperaturii
joncţiunii prin tabelele de conversie V/°T corespunzătoare.

Fiecare pereche standardizată de metale are o caracteristică Tensiune/Temperatură anume.

Perechile Aur/Monel şi Fier/Constantan sunt cele mai răspândite, pentru că prima dă o
variaţie mai mare de tensiune per °C (simplificând astfel procesul de măsurare) în timp ce a
doua produce o variaţie mai mică de tensiune dar are o caracteristică remarcabil de liniară
(simplificând astfel conversia V/°T la folosirea instrumentelor de măsură cu citire directă).

Tabelul din Fig.2 arată caracteristica V/°T termocuplului J-TC folosit la acest modul,
Fig.2 Caracteristica V/°T termocuplului J-TC.
Fig.3 ilustrează câteva aplicaţii simple ale termocuplurilor.
În final vă reamintim că deşi termocuplul este un dispozitiv cu impedanţă foarte mică,
măsurătorile precise necesită instrumente de măsură cu impedanţă mare (curentul care ar
circula ar răci jocţiunea, ducând la erori de măsurare).
De asemenea, dacă se determină circularea curentului prin jocţiune în sensul invers faţă de
cel al generatorului “inclus”, joncţiunea s-ar încălzi, nu doar datorată efectului ohmic ci şi

datorată efectului Peltier.

NTC este un alt tip de senzor termic livrat odată cu modulul. Aceştia sunt dispozitive
foarte des utilizate fiindcă pot oferi o modificare a rezistenţei destul de mare şi uşor
măsurabilă odată cu variaţia temperaturii (Figurile 4A, 4B şi 4C).

Fig. 4A – Dimensiunile NTC-ului livrat

NTC-urile sunt încapsulate într-o varietate de carcase. Cea prezentă aici are aspectul unui
şurub cu două fire care ies din cap. Această formă este potrivită mai ales pentru montarea
simplă pe suprafeţe plane ale căror temperatură trebuie monitorizată.
NTC-urile sunt realizate din felii de material semiconductor dopate adecvat pentru a
evidenţia modificarea rezistenţei intrinseci odată cu variaţia temperaturii.

Din păcate, variaţia rezistenţei unui NTC nu este deloc liniară în raport cu temperatura.
Există multiple variante de circuite de liniarizare. Teoria din spatele câtorva este tratată în
Anexe.

Fig.4B Fig.4C

Fig. 4B şi 4C Caracteristicile relative rezistenţă-temperatură

Un senzor de tip PTC (rezistor cu coeficient termic pozitiv) este de asemenea montat pe
radiator. Acesta face parte din categoria Pt100 , adică este un rezistor din platină cu o
rezistenţă nominală de 100 la 0°C.
Platina are un coeficient de temperatură atât de precis şi repetabil încât termometre cu
platină sunt deseori utilizate ca referinţe termice în laboratoare.
PTC-ul Pt100 livrat cu acest modul constă într-un strat subţire de material ceramic pe care
este depus un traseu şerpuitor din platină.
Dimensiunea redusă a acestui dispozitiv îi asigură un răspuns rapid la schimbările termice
(capacitate calorică mică).
Se foloses şi alte termorezistenţe standard pe bază de platină precum Pt10 şi Pt1000.
Pt100 inclus cu acest modul are caracteristicile conform conformity the DIN standard
43760 (Deutsches Institut für Normung E.V.).
Tabelul cu date reprezentative este ilustrat în Fig.5.

Fig.5 Valorile rezisteţelor () pentru termorezistenţele Pt100 (DIN43760)

Un ultim tip de senzor termic montat pe radiator este comutatorul termic bimetalic,
denumit şi dispozitiv KLICSON. E o componentă des întâlnită, nu foarte precisă, dar
simplă şi fiabilă. Se foloseşte frecvent la întrerupătoarele de siguranţă din maşini şi
motoare electrice.
Aceste comutatoare sunt construite pentru a acţiona la o anumitp temperatură (40-50°C în
cazul nostru) şi prezintă un histerezis între 5 şi 15°C.

Figura 6 constă în reprezentarea acestei componente.

Fig.6 – Comutatorul bimetalic

Specificaţii tehnice: Contact: Normal închis

Se deschide la 50°C +/- 5%
Parametri contact: 250V, 10A
Plajă de funcţionare: -50°C to +180°C
3. AMPLIFICATOARELE PENTRU TERMOCUPLU / NTC / PTC. (Consultaţi
figurile 1A, 1B, 1C repetate aici pentru convenienţă).
Aceste blocuri au funcţia de a amplifica, liniariza şi procesa semnalele provenite de la cele
trei tipuri de senzori de temperatură. Blocurile determină o tensiune la ieşire raportată la
temperatura sesizată. Factorul de conversie tensiune/temperatură este de 100mV/°C valoare
nominală, pe plaja de aprox. 10-60°C. Cu alte cuvinte, o tensiune de ieşire de 2.5V va
indica o temperatură măsurată de 25°C, etc..

4. GENERATOR DE REFERINŢĂ: constă într-un potenţiometru parcurs de o tensiune

continuă a cărei valoare reflectă temperatura dorită a cuptorului, cu un factor de conversie
de 100mV/°C, ca şi la partea de procesare de semnal. Comutatorul SW2 permite selecţia
dintre o tensiune generată intern sau o sursă externă de tensiune aplicată la conectorul
“EXT. REF.” Ca referinţă pentru sistemul de control.

5. NODUL SUMATOR: Acesta este de fapt un nod DIFERENŢIATOR în care se

generează o tensiune egală cu diferenţa dintre temperatura aplicată ca referinţă şi cea
măsurată (de la procesorul de semnal aferent senzorului).
Ieşirea acestui bloc constituie semnalul de EROARE care este trimis la intrarea
amplificatorului de buclă.

6. AMPLIFICATORUL DE BUCLĂ: Acesta este un amplificator cu câştig

reglabilpentru efectuarea operaţiei de control.
P6 permite reglarea amplificării, în timp ce comutatorul SW1 deschide bucla de reacţie,
transformând amplificatorul într-un comparator. Aceasta schimbă funcţionarea sistemului
în modul de comutare.

7. CONTROLORUL DE IMPULSURI: Acesta este nucleul sistemului de control al

alimentării elementului de încălzire. Pentru a explica funcţionarea acestui etaj, să observăm
că panoul este dotat cu două elemente interschimbabile de încălzire: unul în curent
continuu (8) alcătuit dintr-un tranzistor de putere (TR2) şi unul în curent alternativ (9)
alcătuit dintr-un TRIAC. Ambele aceste alimentări sunt pornite în impulsuri cu o rată de
repetare de aprox. 1 secundă.

În fiecare ciclu de 1-sec dispozitivul de încălzire este pornit pentru o fracţiune de 0 până la
100% din ciclu în modul următor (Fig.7):
Generatorul dinte-de-ferăstrău produce semnalul (A) din Fig.7. Acest semnal este aplicat la
una dintre intrările comparatorului, la cealaltă intrare aplicându-se semnalul primit de la
comutatorul COMUTARE/PROPORŢIONAL S4.
Presupunând că S4 este pe poziţia PROPORTIONA, acest semnal va fi o tensiunea
continuă (B) din Fig.7. Ieşirea comparatorului este activă în timpul fracţiunilor de ciclu în
care nivelul tensiunii continue (B) îl depăşeşte pe cel al semnalului (A), iar ieşirea
comparatorului va avea forma de undă ilustrată ca (C).
În mod evident, când semnalul primit de la senzori creşte, nivelul tensiunii (B) scade şi
duratele impulsurilor se reduc, şi astfel şi puterea livrată sarcinii. Aceasta permite
producerea reacţiei negative.

Când SW1 este pe poziţia ON/OFF (ig.1B), semnalul (B) devine un nivel logic care poate
fi doar jos sau înalt. Dispozitivul de putere este, în concordanţă, în conducţie sau deschis.

8 - 9. ALIMENTĂRILE DE PUTERE ÎN CC ŞI CA: După cum s-a mai menţionat,

aceste două blocuri funcţionează ca nişte comutatoare de livrare a puterii către elementele
de încălzire, în fiecare caz de alimentare, mai exact pentru cazurile în care se foloseşte
alimentarea în curent continuu (Ref.8 din fig.1A) respectiv in CA (9).
Aceste două blocuri sunt interschimbabile şi sunt montate pe acelaşi panou al modulului
pentru experimentarea celor două metode de alimentare.
3 – CONTROLUL BUCLEI

În acest capitol vom reparcurge câteva aspecte importante legate de performanţa tuturor
sistemelor de control al buclei. Fig.1B este repetată aici pentru convenienţă.

Partea din stânga sus a figurii este zona unde sunt ilustrate circuitele amplificatoarelor
pentru procesarea semnalelor provenite de la termocuplu şi NTC. Rolul acestor blocuri a
fost deja tratat.

Evident, tensiunile de ieşire ale acestor blocuri vor fi afectate de erori, cauzele principale
de apariţie a acestora fiind:

– Lipsa de precizie a senzorilor

– Aproximările din algoritmul de liniarizare
– Posibile reglaje incorecte ale circuitelor (decalaj şi amplificare).

Cauzele acestor erori sunt comune tuturor sistemelor din lumea reală, şi în fiecare tip de
sistem sunt combătute în funcţie de caz şi de precizia necesară.
Aceste cauze de erori au un lucru în comun: afectează aşa-zisa “precizie de echilibru” a
sistemului. Un sistem a cărui referinţă este setată la 32°C poate fi găsită ca fiind de fapt la,
să zicem, 27° sau 39° ddatorită acestui tip de erori.

Alţi factori referitori la dimensiunile, forma, limitările de construcţie ale sistemului cuptor-
senzorafectează aşa-zisa “precizia din starea de tranziţie” a sistemului de control. Aspecte
foarte importante referitoare la performaţa întregului sistem provin din aceşti factori, cum
ar fi răspunsul rapid/lent la modificări ale referinţei sau chiar stabilitatea.

Pentru a clarifica aceasta printr-un exemplu, să presupunem că sistemul termic din acest
modul este constituit dintr-o bară mult mai lungă, cu elementul de încălzire la unul dintre
capete şi senzorii la celălalt capăt.
Să spunem că, la un moment dat, senzorii dtectează o temperatură sub cea de referinţă:
elementul de încălzire va fi alimentat cu puteri din ce în ce mai mari.

Din moment ce căldura necesită un anumit interval de timp pentru a se acumula în radiator
şi a se propaga până la senzori, aceştia vor continua să detecteze temperaturi sub cea de
referinţă şi vor determina în continuare încălzirea suplimentară a elementului de încălzire.
S-ar putea întâmpla ca, atunci când căldura ajunge în final la senzori, aceştia să detecteze o
temperatură excesivă, şi astfel să comande reducerea puterii injectate în elementul de
încălzire.
Această reducere poate fi la rândul ei făcută excesiv la un moment dat de către senzori,
ciclul repetându-se.

Acest mod de repetare poate dispare odată cu trecerea timpului sau poate fi chiar
permanent. În primul caz, sistemul este denumit “slab amortizat” din moment ce va
răspunde la modificări ale condiţiilor de funcţionare cu supracreşteri şi suprascăderi
semnificative ale variabilei controlate (temperatura).
_
În al doilea caz, sistemul se numeşte instabil. Instabilitatea poate fi, evident, foarte
periculoasă în aplicaţii reale (dar nu în acest caz). Gândiţi-vă de exemplu la un cazan de
dimensiuni mari pentru producerea aburului dintr-o termocentrală.

Revenind la exemplul de mai sus, există câteva concluzii importante care pot fi trase din
acesta, cu aplicaţii în orice sistem de control al buclei:

– Prima este că întârzierea dintre intrare (puterea livrată elementului de încălzire) şi ieşire
(temperatura sesizată de senzori) poate fi o sursă primară de oscilaţii şi poate fi
contracarată până la un punct printr-o construcţie mai precisă a sistemului cuptor-senzori.

– Efectele întârzierii pot fi reduse şi prin limitarea puterii cu care se poate alimenta
elementul de încălzire pentru o anumită diferenţă dintre temperatura măsurată şi cea de
referinţă. Aceasta implică noţiunea de amplificare a buclei.
Toate sistemele reale au o anumită întârziere dintre variabilele controlante şi controlate şi
orice sistem real va deveni instabil dacă amplificarea buclei este crescută peste un anumit
nivel.

– În exemplul nostru, o altă metodă de stabilizare a sistemului ar putea fi variaţia lentă şi

treptată a puterii aplicate elementului de încălzire. Aceasta implică noţiunea de compensare
în frecvenţă în bucla de control, adică introducerea voită a unei întârzieri comparabile ca
durată cu cea inevitabilă. Aceasta este realizată, de regulă, prin reţele de stabilizare incluse
în sistemul de control.
4 – EXERCIŢII

EXERCISE 1: Operarea sistemului de control în modul de comutaţie, cu

alimentare în CC.

Figura 8A arată schema-bloc a acestui test, iar Fig.8B ilustrează implementarea practică.
Punctele importante sunt:

– O referinţă în CC este aplicată la una dintre intrările nodului sumator.

Nivelul este reglat cu ajutorul potenţiometrului P5. Comutatorul SW2 trebuie să fie pe
poziţia INT dacă nu este aleasă o sursă externă.

– Tensiunea de referinţă se poate măsura cu un multimetru sau cu un osciloscop între

punctele REF. şi GND.
Referinţa reprezintă temperatura dorită pentru cuptor cu factorul de 100mV/°C. O tensiune
de referinţă, de exemplu, de 3.2V reprezintă o temperatură dorită de 32°C.

– În nodul sumator, referinţa este comparată cu semnalul provenit de la unul dintre cele
trei interfeţe ale senzorilor (pentru termocuplu, NTC, Pt100).
Alegeţi unul dintre senzori, de exemplu OUT 1 de la amplificatorul termocuplului
conectând un cablu la intrarea aferentă FEEDBACK INPUT a nodului sumator.
Toate cele trei ieşiri produc semnale “normalizate” de 100mV/°C (nominal).

Amplificatorul sumator are un câştig de aprox. 4.7 pe fiecare intrare. semnalul ERROR
SIGNAL (=semnalul de la ieşirea nodului sumator) este amplificat deci de 4.7 ori.
Nu uitaţi acest fapt la aplicaţiile ulterioare.

– Amplificatorul buclei funcţionează ca un amplificator liniar când comutatorul SW1 este

închis, şi se comportă ca un comparator (=amplificator cu câştig infinit) când este deschis.

Momentan, vom folosi sistemul în modul ON/OFF (comutare), aşa că SW1 va fi deschis.

Pentru completare, revedeţi fig.1C (repetată mai jos) care conţine schema electrică.
Amplificatoarele de buclă par să aibă o minimă reacţie pozitivă când SW1 este pe poziţia
ON/OFF (R33/R31=2M2/10k).
Aceasta este pentru a obţine o tranziţie constantă a semnalului de ieţire când semnalul de
intrare (semnalul de eroare) este foarte aproape de 0.
Cu alte cuvinte, efectul reacţiei pozitive este crearea unui histerezis pentru comparator.

– Alimentarea în CC contă într-un tranzistor de putere, a cărui bază este legată la

controlorul de impulsuri.
PROCEDURA

– Presetaţi echipamentul în modul descris mai sus (SW1 pe ON/OFF, SW2 pe INT).
Reverificaţi cablarea pentru a fi exact ca în Fig.8B.

– Setaţi P5 (referinţa de temperatură) la minim, după care porniţi echipamentul.

– Cuplaţi sonda 1 a osciloscopului la OUT 1 (ieşirea amplificatorului termocuplului) şi

sonda 2 la pinul de test REF, pentru a măsura temperatura de referinţă.
Folosiţi setarea verticală de 1V/cm pentru ambele canale.

– Din moment ce cuptorul încă nu a fost încălzit, presupunem că este la temperatura

ambiantă.
Măsuraţi această valoare prin tensiunea de la sonda 1.

– Mişcaţi P5 de la un capăt la celălalt al cursei.

Măsuraţi tensiunea minimă şi cea maximă, aflând astfel temperatura minimă respectiv
maximă de referinţă presetabilă.

– În timpul mişcării cursorului P5 de la un capăt la celălalt, se va descoperi un punct unde

LED-ul roşu de semnalizare se aprinde. Acesta este punctul în care referinţa este marginal
deasupra temperaturii actuale a cuptorului şi iluminarea indică aplicarea de putere sarcinii.

Observaţi că, pentru a determina stingerea semnalizării, referinţa trebuie setată la o valoare
sub cea necesară tranziţiei oprit-pornit.
Acesta este efectul histerezisului implementat în comparator.

– Măsuraţi şi notaţi următoarele valori:

- tensiunea de referinţă pentru tranziţia oprit-pornit
- tensiunea de referinţă pentru tranziţia pornit-oprit

– Setaţi referinţa chiar deasupra punctului de pornire a încălzirii.

Aşteptaţi creşterea temperaturii cuptorului până la stingerea semnalizării.
Mai aşteptaţi câteva minute pentru a observa repetarea ciclului.
EXERCIŢIUL 2: Operarea sistemului de control în modul de comutaţie, cu
alimentare în CA.

Exerciţiul precedent s-a desfăşurat folosind alimentarea în CC a elementului de încălzire

folosind alimentarea în CC.

Observaţi că elementul de comutaţie (tranzistorul de putere) are meitorul conectat la masă,

aşa că tensiunea continuă trebuia să fie pozitivă, cu masa comună cu cea a alimentării
modulului.

Se poate observa uşor că în figurile 8A şi 8B este arătat că aceeaşi alimentare cu +15V

pentru alimentarea panoului s-a folosit şi pentru elementul de încălzire.

În cazul alimentării în CA (Fig. 9A şi 9B) elementul de comutaţie este un TRIAC antrenat

printr-un optoizolator. Sursa de CA poate rămâne astfel izolată de circuitul de alimentare al
modulului.
Sursa de CA disponibilă de la sursa de alimentare B3510-BU provine de la un
transformator cu secundar cu priză mediană, care produce tensiunile 0-15-30V AC.
Este de preferat folosirea tensiunii de 15V AC source, deşi elementul de încălzire rezistă şi
la 30V AC.

Desfăşurarea acestui experiment est similară cu cea a celui anterior: realizaţi cablarea în
modul indicat în fig.9A şi B. Porniţi alimentarea şi efectuaţi aceleaşi obsrvaţii ca mai sus,
inclusiv un studiu al funcţionării etajului de alimentare în CA.
Pentru a putea observa formele de undă alternative nu uitaţi să mutaţi contactul de masă al
sondei osciloscopului la terminalul MT1 al triacului, din moment ce circuitul în CA este
“în aer” (fără a avea ca referinţă potenţialul de masă al sistemului).
EXERCIŢIUL 3: Operarea sistemului de control în modul proporţional, cu
alimentare în CC şi CA.

Din explicaţiile de la Exerciţiul 1 elevul a acumulat aproape toate informaţiile necesare

efectuării acestui experiment.

Figura 10A ilustrează schema bloc, iar figura 10B arată cablarea practică a acestui nou
experiment.
Comutatorul SW1 trebuie acum acţionat pentru ca amplificatorul buclei să funcţioneze în
mod liniar.
Potenţiometrul P6 pentru controlul amplificării devine astfel activ.

Începeţi prin observarea diferenţelor calitative între operarea cu setări scăzute respectiv
ridicate ale amplificării:

– La valori mici ale amplificării, ritmul iluminării semnalizării ON/OFF este moderat, în
funcţie de setarea referinţei (sau, mai degrabă, în funcţie de valoarea semnalului de eroare).
Pentru valori mai mari ale câştigului, o modificare minimă a referinţei va determina o
variaţie din ce în ce mai mare a ciclului de lucru pornit/oprit, până în momentul în care
amplificarea este atât de mare încât funcţionarea se apropie de modul de funcţionare cu
comutare.
Cea mai bună setare a amplificării este în regiunea mediană a poziţiei lui P6.

– Folosiţi canalul 1 al osciloscopului pentru măsurarea permanentă a tensiunii indicatoare

de temperatură (conectorul OUT 1) şi canalul 2 pentru a inspecta diferitele semnale din
bucla de control.

– Studiaţi funcţionarea sistemului în cazul creşterii temperaturii de referinţă (prin

intermediul P5) pentru diferite setări ale amplificării (P6).
Semnlaul de eroare poate fi comod măsurat la ieşirea nodului sumator (pinul 1 al U3), şi
împărţind valoarea măsurată la amplificarea sumatorului, 4,7.

– Aşteptaţi stabilizarea temperaturii după fiecare modificare a referinţei. Măsuraţi

“eroarea de echilibru” pentru diferite setări ale lui P6 (amplificarea).

– Observaţi că eroarea este maximă pentru setări joase ale lui P6, în timp ce odată cu
creşterea amplificării creşte şi precizia de măsură, dar apar supracreşteri ale variabilei
controlate (temperatura) la modificările referinţei.

– Observaţi că, pentru amplificări mari, bucla seamănă mult cu modul de funcţionare cu
comutare.

Ca un ultim exerciţiu, recablaţi sistemul pentru a alimenta încălzirea în CA în loc de CC şi

studiaţi funcţionarea buclei de control proporţional la folosirea alimentării în CA.
EXERCIŢIUL 4: Caracteristicile traductoarelor termice şi ale circuitelor de
procesare a semnalului relevante.

Traductoarele NTC şi Pt100 livrate cu modulul funcţionează prin variaţia rezistenţelor lor
odată cu variaţia temperaturii proprii.
Circuitul de interfaţă pentru aceste dispozitive este deci o punte rezistivă, perfectă pentru a
transforma o variaţie de rezistenţă într-o variaţie de tensiune.
Proiectând adecvat puntea de măsurare, se poate chiar corecta (liniariza), pe o plajă
restrânsă, caracteristicile traductorului.
În cazul nostru, aceasta se aplică în special la NTC.
Aceste dispozitive au o variaţie amplă a rezistenţei în funcţie de temperatură, dar curba
rezistenţei în funcţie de temperatură este instrinsec exponenţială.
Documentaţia anexată acestui manual include informaţii specifice referitoare la liniarizarea
acestor dispozitive.

Observaţi Fig.1C din nou repetată mai jos, care arată schema electrică a modulului de
antrenament. Atât procesoarele de semnal aferente NTC-ului cât şi Pt100 constau în
amplificatoare operaţionale montate în configuraţie punte.

Diferenţele majore dintre cele două sunt:

– NTC-ul este inserat într-unul dintre braţele superioare ale punţii, iar Pt100 într-unul din
braţele inferioare.
Această conectare este pentru a obţine tensiuni pozitive de la ambele amplificatoare
operaţionale pentru creşteri ale temperaturii sesizate (NTC are un coeficient termic negativ
iar Pt100 are unul pozitiv).

– Puntea Pt100 este alimentată la o tensiune joasă, dată de D3 şi D4, aprox. 1.4V. Puntea
NTC este alimentată la aprox. 9.1V.
Diferenţele provin din faptul că cele două traductoare au rezistenţa nominală la 0°C de
100 şi respectiv 47k.
Sursa de alimentare pentru punţi trebuie menţinută la nivele joase pentru a limita eroarea
de măsură datorată auto-încălzirii senzorilor, dar totuşi trebuie să aibă valori suficient de
mari pentru a oferi un semnal uşor măsurabil.

– Amplificatorul punte al Pt100 include potenţiometre semireglabile pentru reglajul

decalajului şi amplificării etajului, în timp ce amplificatorul NTC nu dispune de aşa ceva.
Acest fapt se datorează posibilităţii de a folosi PTC ca standard de referinţă, meritând
astfel un circuit mai precis.
NTC-urile, pe de altă parte, sunt relativ imprecise datorită procesului de fabricaţie, şi sunt
considerate potrivite pentru aplicaţii care nu necesită precizie maximă (cum ar fi, de
exemplu, termostate de uz casnic).

– Amplificatorul Pt100 are amplificare mare, în timp ce amplificatorul NTC are câştig
mic.

Spre deosebire de cazurile referitoare la NTC şi PTC, termocuplul este un convertor

temperatură-tensiune. Circuitul său de interfaţă, ilustrat în fig.1C, constă într-un
amplificator cu câştig mare şi cu un aranjament de reglaj al decalajului. Acesta include o
diodă Zener pentru stabilizarea corecţiei decalajului şi totodată pentru compensarea de
joncţiune rece.
Din moment ce J-TC folosit aici are o caracteristică suficient de liniară în domeniul 20 -
60°C (domeniul normal de folosire al acestui modul) amplificatorul de interfaţă nu necesită
existenţa vreunui circuit de liniarizare.
Evident, situaţia se schimbă la utilizarea altor tipuri de termocupluri sau la utilizarea în alte
plaje de temperaturi.
PROCEDURA

Experimentul constă în înregistrarea caracteristicilor celor 3 traductoare şi a

amplificatoarelor aferente şi trasarea unui grafic pe baza valorilor măsurate, pentru a le
putea compara răspunsurile.

Echipamentul trebuie cablat în modul indicat în figurile 10A şi 10B repetate mai jos.

Sistemul este operat în modul propoţional, folosind ca semnal de reacţie oricare dintre cele
trei ieşiri (OUT 1, 2, 3).
Pe măsură ce temperatura este ridicată lent de la cea ambiantă la maxim (aprox. 60°C) se
fac măsurători la ieşirile OUT 1, 2, 3 la intervale adecvate, cu acelaşi instrument, pentru a
limita sursele de erori de măsură.

Sugestii de lucru:

– Creşterea temperaturii să fie lentă.

Traductoarele au fiecare capacităţi calorice diferite şi diferiţi timpi de reacţie la schimbările
temperaturii măsurate.

– Înregistraţi caracteristicile atât în timpul creşterii temperaturii de la cea ambiantă la

maxim cât şi la scăderea temperaturii de la maxim înapoi la cea ambiantă. Rezultatele
obţinute în cele două cazuri trebuie potrivite şi discutate.

– Deviaţiile din răspunsurile celor trei circuite nu trebuie luate ca măsuri de evaluare a
calităţii intrinseci a traductoarelor din moment ce două dintre cele trei circuite au puncte de
calibrare care s-ar putea să nu fi fost setate corect. Dimpotrivă, interesul principal este
observarea liniarităţii celor trei caracteristici.
EXERCIŢIUL 5: Calibrarea interfeţelor traductoarelor termice.

Pt100

Pentru înţelegerea deplină a procedurii, sunt necesare câteva menţiuni:

– Consultaţi fig.5. Rezistenţa Pt100 la temperatura ambiantă (20°C) este de 107.79.

Dacă efectuăm calculele pentru puntea formată din R14, R15, R19, Pt100 din Fig.1C
(schema generală a circuitelor) putem calcula tensiunea diferenţială de intrare a
amplificatorului la 20°C, Vi1.

– Consultaţi din nou fig.5. Rezistenţa Pt100 la 60°C este de 123.24. Efectuăm din nou
calculele pentru punte cu această nouă valoare pentru Pt100. Obţinem astfel noua tensiune
diferenţială de intrare la 60°C, Vi2.

– Vrem ca tensiunea de ieşire a amplificatorului să fie 2V la 20°C şi 6V la 60°C.

Câştigul necesar pentru amplificator trebuie să fie:

(6 - 2)
G
(Vi1 - Vi2 )

Calculând efectiv vom obţine rezultatul G=130.

– Circuitul Pt100 include rezistenţa R18 cu scopul specific de a înlesni această calibrare.

Procedaţi după cum urmează:

– Îndepărtaţi jumper-ii E-D şi F-G. Conectaţi un jumper G-D. reglaţi decalajul (P3)
pentru a obţine o tensiune nulă la OUT 3.

– Măsuraţi căderea de tensiune pe R18. Valoarea tipică este de 50mV.

– Conectaţi un jumper G-E. Reglaţi amplificarea (P4) pentru o tensiune de ieşire de

50mV130=6.5V.

– Îndepărtaţi jumper-ul G-E şi reconectaţi F-G şi E-D. Decalajul a fost setat anterior
pentru a uşura reglajul amplificării. Reajustaţi decalajul astfel încât circuitul să arate corect
temperatura ambiantă.
Pentru aceasta vom avea nevoie de un alt indicator termic, de exemplu un termometru de
cameră, pentru a afla temperatura ambiantă şi pentru a putea regla corect P3.
TERMOCUPLUL

Calibrarea acestui circuit se desfăşoară ca mai sus în ceea ce priveşte reglarea amplificării
şi a decalajului.
Circuitul traductorului Pt100 se poate folosi ca model:

– Presupunem începerea de la temperatura ambiantă.

Reglaţi câştigul amplificatorului termocuplului (P2) la jumătatea cursei.
Reglaţi decalajul (P1) pentru o tensiune la OUT 1 egală cu cea de la OUT 3.

– Încălziţi la maxim cuptorul (aprox. 60°C). Aşteptaţi ca temperatura să se stabilizeze,

după care corectaţi amplificarea pentru a satisface din nou egalitatea Vout 1=Vout 3.

– Ar trebui să repetăm acest ciclu de ajustare de câteva ori (decalajul la temperaturi joase
respectiv înalte) pentru a asigura corectitudinea calibrării.
Această procedură este totuşi mare consumatoare de timp, din moment ce trebuie să
aşteptăm răcirea cuptorului după care trebuie să- reîncălzim.
În practică, odată ce elevul a înţeles desfăşurarea procedeului, un singur ciclu este suficient.

NTC

Acest circuit nu include puncte de reglaj, în concordanţă cu faptul că aceste dispozitive nu

sunt de mare precizie.
De cele mai multe ori, calibrarea constă în construirea unei corespondenţe între tensiunile
de ieşire (de la OUT 2) şi temperatură, măsurată cu un termometu luat ca referinţă.
Folosiţi circuitul Pt100 pentru acest proces.
EXERCIŢIUL 6: Comutatorul bimetalic.

După cum s-a mai menţionat, aceste dispozitive sunt termostat cu valoare fixă, folosite de
regulă ca dispozitive de siguranţă împotriva supraîncălzirii maşinilor şi motoarelor.

Dispozitivul poate fi testat într-un mod foarte simplu: se conectează un ohmmetru la

contacte şi se creşte temperatura cuptorului până în momentul în care comutatorul
acţionează. Măsuraţi temperatura cu circuitul Pt100.

Lăsaţi cuptorul să se răcească şi notaţi noua temperatură la care comutatorul revine în

poziţia iniţială.

Cu aceste două măsurători de pot determina cei doi parametru caracteristici ai acestui
dispozitiv, temperatura de comutare şi histerezisul.

Comutatoarele bimetalice se găsesc în mod normal în două variante, cu contact Normal

Deschis sau Normal Închis. Comutatorul inclus cu acest modul este de tipN.Î.

Figurile 11A şi 11B arată modul de construcţie al unui sistem de control termic cu
comutator bimetalic.
Observaţi simplitatea montajului. Temperatura nominală nu mai este determinată de
potenţiometru de referinţă ci de construcţia comutatorului.
Se foloseşte un voltmetru pentru afişarea temperaturii, într-un raport de 100mV/°C.
5 – ANEXE