Contractul de franciză

Într-o primă definiţie, contractul de franciză constă în acordarea de către comerciantul producător, numit
francizor a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii şi de a beneficia de un
sistem de relaţii care conţine marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa sa unui comerciant persoană
fizică sau juridică numită franchisee, în schimbul unui preţ, constând dintr-o sumă de bani iniţială şi o
redevenţă periodică, numită franchisee – fee.
Regimul juridic al francizei, reglementat pentru prima oară în ţara noastră prin O.G. nr. 52/1997 defineşte
franciză ca un sistem de comercializare, bazat pe colaborarea continuă între persoane fizice sau juridice,
independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană numită francizor, acordă unei alte
persoane, numită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau
un serviciu.
Franciză implică în prealabil pentru întreprinderea francizoare deţinerea în proprietate a unuia sau mai
multor semne de atragere a clientelei precum; denumirea socială, numele comerciale, emblema, mărcile,
dar şi deţinerea unui know-how transmisibil între întreprinderile beneficiare, caracterizându-se printr-o
gamă de produse şi servicii prezentând un caracter originar şi specific, exploatat după tehnici în prealabil
experimentate”.
Calitatea esenţială a francizei, care prin intermediul contractului proliferează raporturi obligaţionale
complexe, constituie o metodă modernă de cooperare, care reproduce în condiţii identice un anumit
produs sau serviciu, oriunde pe glob.
Structua contractului
Un contract de franciză este structurat in 20 de puncte : I Părțile contractante, II Obiectul contractului, III
Durata contractului, IV Prețul contractului, V Modalități de plată. Revedența, VI Obligațiile Părților, VII
Garanții, VIII Alte clauze, IX Invalidarea partilă, X Divizarea contractului, XI Renunțarea la drepturi, XII
Cesiuna contractului, XIII Forța majoă, XIV Consecințe ale încetării efectelor contractului, XV Clauza
penală, XVI Clauze de confidențialitate, XVII Notificări, XVIII Soluționarea litigiilor, XIX Încetarea
contractului, XX Clauze finale .

Franciza - Un act normativ general care nu include și sancțiuni legale

O caracteristică atipică actelor normative, dar care este evidența în cazul de față, este faptul că aceste
norme au un caracter preponderent descriptiv, rareori instituind drepturi sau obligații concrete pentru
părțile implicate. Mai precis, textul de lege stabilește conduite generale de urmat de către părți în
redactarea și executarea contractului de franciză, fără a determina care sunt sancțiunile legale aplicabile în
cazul nerespectării acestora. Astfel, în cazul în care nici părțile nu reglementează contractual o anumită
situație care se poate ivi pe parcursul derulării contractului, și nici legea nu oferă repere suficiente pentru
clarificarea acesteia, riscul apariției unor dispute contractuale nu poate fi neglijat.

Drept consecință, ideal ar fi ca lipsa unei reglementări detaliate a conținutului raportului juridic specific
francizei să fie compensată printr-o atentă și eventual exhaustivă reglementare, prin clauzele contractuale,
a tuturor aspectelor ce s-ar putea dovedi relevante. O atenție aparte trebuie acordată, în acest sens,
urmatoarelor aspecte: drepturile și obligațiile specifice ale părților, condițiile de transmitere a drepturilor
de proprietate intelectuală asupra mărcii furnizorului, răspunderea contractuală, nonconcurența,
exclusivitatea și confidențialitatea, cauzele și condițiile de încetare a contractului, precum și
reglementarea raporturilor dintre părți după încetarea raporturilor contractuale.
Nerespectarea obligației de informare în contractele de franciză
În negocierea clauzelor contractuale, și, în general, în etapa precontractuală, s-ar putea vorbi de o poziție
oarecum deficitară a francizaților români, atât din cauza reglementarii insuficiente a domeniului în
legislatia națională, precum și în lipsa unei doctrine și a unei practici semnificative în materie, la nivel
național. În plus, de cele mai multe ori, contractul este propus de francizor, care, dacă vorbim de francize
internaționale, are avantajul experienței acumulate atât la nivel internațional, cât și în diverse piețe
naționale.

Obligaţiile beneficiarului
În temeiul reglementărilor cuprinse în O.G. nr. 52/1997, beneficiarul are următoarele obligaţii: păstrarea
secretului know-how-ului, plata taxelor şi redevenţelor şi neconcurenţa francizorului.
 Păstrarea secretului know-how-ului
 Obligaţia de neconcurenţă
 Plata taxelor şi redevenţelor

Încetarea contractului de franciză

în doctrină sunt reţinute următoarele cauze de încetare ale contractului de franciză: expirarea termenului
pentru care a fost încheiat, încetarea existenţei uneia dintre părţi, anularea şi rezilierea acestuia.
în ceea ce priveşte expirarea duratei ca mod de încetare a contractului de franciză, trebuie reţinut că O.G.
nr. 52/1997 consacră câteva reguli în acest sens. Astfel, potrivit art. 6, francizorul are obligaţia înştiinţării
beneficiarului, cu un preaviz suficient de mare, asupra intenţiei de a nu reînnoi contractul la data expirării
sau de a nu semna un nou contract.
Un alt principiu ce cârmuieşte încetarea contractului ca efect al expirării duratei constă în dreptul de
preempţiune, recunoscut în favoarea beneficiarului dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de
franciză reclamă acest drept.
Tot astfel, în art. 8 se stipulează că, la încetarea relaţiilor contractuale, relaţiile postcontractuale se vor
baza pe regulile unei concurenţe loiale. Aşa cum s-a precizat în cele de mai sus, în realizarea acestei
reguli, francizorul poate să impună o clauză de neconcurenţă şi de confidenţialitate, pentru a împiedica
înstrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitat.

Bibliografie :

http://www.model-contracte.com/contract-de-franciza.html
http://franciza.org.ro/
www.stiintejuridice.ro

Nume : Miclăuș Flavius Mihai

Grupa: MIE
An: I
Disciplina: Dreptul Afacerilor