Anestezie și Terapie Intensivă

Principalele tipuri de anestezie

Dr. Vlad Pădurariu

Clinica Neurologie
Sp. Clinic de Recuperare Iași
Principalele tipuri de anestezie
 1. ANESTEZIA GENERALA
 2. ANESTEZIE LOCO-REGIONALA
- SUBARAHNOIDIANA (RAHIANESTEZIA)
- PERIDURALA
-LOCALA
Scopurile anesteziei:
1. Combaterea durerii
2. Hipnoza si amnezia
3. Relaxare musculara
4. Protectie antistress.
 ANESTEZIA GENERALA
Stare reversibila caracterizata prin:
Fazele anesteziei generale:
- narcoza (somn)
- analgezie (lipsa durerii)
- relaxare musculara
- areflexie ( lipsa reflexelor)

1. inductia :- incepe in momentul administrarii drogul anestezic si continua pana la

atingerea unui nivel stabil de anestezie ( pierderea constientei).
- se administreaza O2 pe masca inainte de IOT, deoarece pacientul are o perioada de
apnee.
- Se produce in momentul intubatiei stimularea SNV simpatic si parasimpatic
2. mentinerea :- necesita monitorizarea atenta ( clinica si paraclinica).
- se injecteaza substanta anestezica
3. trezirea : - este o perioada in care durerea, prezenta sondei, frisonul, vasoconstrictia
indusa de hipotermie, pot produce HTA si cresterea cererii de O2.
-Se executa detubarea inainte de aparitia reflexelor/ dupa completa
trezire a pacientului. Daca detubarea se face intre aceste doua perioade: risc
laringospasm
 Monitorizarea intraanestezica
A. Monitorizarea neinvaziva
- Temteratura
- Activitatea cardiaca
- TA
- EKG
- Capnografia (CO2 la sfarsitul expirului)
- Pulsoximetria (SaO2)
B. Monitorizarea invaziva
- PVC
- diureza
- cateterul in AP permite determinarea DC
Droguri care induc - hipnoza: midazolam, propofol
- fentanyl
- relaxante musculare: norcuron
 ANESTEZIA LOCO-REGIONALA
Anestegia regionala blocheaza perceptia dureroasa in zona supusa interventiei
chirurgicale, pacientul ramanand treaz.
RAHIANESTEZIA
DEF. – introducerea anestezicului in spatiul subarahnoidian in contact direct cu
radacina nervilor rahidieni produce anestezie spinala.
 Indicatii – chirurgie urologica
-chirurgie rectala
- chirurgia membrelor inferioare
- chirurgie obstetrico-ginecologica
- ghirurgie abdomen inferior.
 Contraindicatii - absolute : - refuzul pacientului
- infectii cutanate locale
- bacteriemie
-hipovolemie severa
- coaagulopatie
- PIC crescuta
- tratament cronic cu anticoagulante
- alergic la anestezie locala
Tehnica
- asigurarea conditiilor de asepsie
- pozitia pacientului: sezut- scoate cocoasa, barbia in piept/decubit lateral
- cai de abord: median si paramedian
- ac subtire cu bizou scurt cu mandren
- se repereaza spatiul intervertebral, se palpeaza apofiza spinoasa inferioara ,se
introduce acul cu mandren deasupra apofizei, pe marginea superioara.
Punctia : se poate face in spatiile: L2-L3, L3-L4, L4-L5, L5-S1.
Durata : 1h-1.30 min.
Complicatii: -hipotensiune arteriala
- cefalee postrahianestezie
- greturi, varsaturi
- retentie de urina
- dorsalgii, lombalgii
- complicatii neurologice
ANESTEZIA PERIDURALA
DEF. – anestezie de conducere obtinuta prin injectarea unei solutii de
anestezic in spatiul peridural ( contact cu trunchiurile nervilor spinali).
Indicatii : - chirurgie urologica
- ortopedie
- chirurgie digestiva submezocolica
- chirurgie vertebrala
- chirurgie obstetrico-ginecologica
- chirurgie vasculara
- analgezie postoperatorie/posttraumatica
Contraindicatii: - idem rahianestezie
Complicatii:
Generale: HTA, frison, toxicitate sistemica,injectare subarahnoidiana
accidentala= cea mai grava complicatie= rahianestezie totala, cefalee,
dificultati de mictionare, lombalgii
Locale : - analgezie in pete, analgezie unilaterala, complicatii neurologice
ANESTEZIA LOCALA (TOPICA)
Se anesteziaza topic suprafata dorita prin: injectare, folosire de spray-uri,
unguiente anestezice.
Anestezia mucoasei oro- faringiene, arborelui traheo-bronsic, tractului
genito-urinar.
UTILE PENTRU : -laringosopie
- bronhoscopie
- cistoscopie.
 Consultul preanestezic
1.Evalueaza problemele medicale si chirurgicale, stabilind daca pacientul poate
suporta interventia chirurgicala.
2.Stabilirea unui contact cu pacientul
3. Evalueaza necesitatile psihologice ale pacientului si furnizeaza un suport
farmacologic si moral adecvat.
4. Realizeaza informarea pacientului asupra tehnicii anesteziei (informatii minime,
clare).
Informatii necesare ce pot fi obtinute in cadrul consultului preanestezic
1. interventia chirurgicala propusa: ce si de ce?
2. anamneza chirurgicala si anestezica: antecedente anestezice si tipuri de
anestezie, complicatii chirurgicale.
3. anamneza medicale: A.B, BPOC, TBC, ICC, HTA, aritmii, valvulopatii, IRA, IRC,
SN, HVC SAU HVB, AVC, DZ, tumori cerebrale, convulsii, obezitate.
4. medicatie: ce ia?, cat?, de cand? : - unele medicamente se intrerup inaintea
interventiei chirurgicale.
5. data ultimei menstruatii
6. alergii: la ce?, cum se manifesta?
7. obiceiuri, stil de viata: fumat, alcool, droguri
8. Examen clinic pe aparate: talie, greutate, varsta
9. date de laborator si examen paraclinic: EKG, Rx torace, etc.
In urma obtinerii acestor informatii, pacientul se incadreaza in una din
grupele:
- Pacient normal, sanatos
- Pacient cu boli sistemice usoare
- Pacient cu boli sistemice severe care limiteaza activitatea dar nu sunt
invalidante
- Pacient cu boli sistemice severe invalidante
- Pacient muribund, la care nu se asteapta supravietuirea mai mult de 24 ore,
cu sau fara interventie chirurgicala.
In final se alege tehnica de anestezie: generala sau regionala.
Factori de care depinde alegerea medicamenului si a dozelor:
- varsta, greutate, starea clinica, gradul de anxietate, alergia sau toleranta la
medicament, experienta anterioare cu premedicatia, felul operatie :
urgenta/ambulator.
Clasificarea riscurilor conform ASA

ASA I Pacient în stare bună de sănătate

ASA II Afecțiune de intensitate scăzută, fără limitare funcțională (HTA

echilibrată)
ASA III Afecțiune severă cu limitare funcțională (BPOC)

ASA IV Afecțiune cu amenințare vitală permanentă (instabilitate

coronariană)
ASA V Pacient muribund cu speranță de viață < 24 ore
 RESUSCITAREA CARDIO – RESPIRATORIE ( RCR )
RCR reprezintă un sistem standardizat de manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în
cazul stopului cardio – circulator şi/sau respirator şi care au drept scop asigurarea
transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi
pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.
Stopul respirator (apneea) reprezintă absenţa mişcărilor respiratorii.
Stopul cardiac presupune încetarea funcţiei de pompă a inimii, oprirea circulaţiei,
pierderea conştienţei (după 10 – 20 sec.), apoi apnee (la 30 sec.), precedată uneori de
respiraţii agonice şi instalarea midriazei (după 60 – 90 sec.).
Moartea clinică corespunde momentului în care s – a produs stopul cardiac şi respirator.
Dacă nu se începe resuscitarea în 3 – 5 minute survin leziuni ireversibile la nivelul
celulelor care marchează momentul morţii biologice, celulare.

Cauzele stopului cardiac :

A. Stopul cardiac primar se instalează după producerea unor tulburări de ritm şi de
conducere severe. Formele de stop cardiac primar sunt:
 Fibrilaţia ventriculară şi tahicardia ventriculară fără puls ;
 Asistolia;
 Activitatea electrică fără puls (AEFP), care cuprinde disociaţia electro –
mecanică (DEM) şi pseudo – DEM , ritmuri idioventriculare, ritmuri
ventriculare de scăpare.

B.Stopul cardiac secundar: rapid indus, apare în caz de asfixie prin obstrucţie a
căilor aeriene, electrocutare, înec.
Stopul cardiac lent indus apare prin insuficienţă pulmonară, leziuni cerebrale
acute,etc.
Elemente clinice în stopul cardiac:
 Absenţa pulsului la arterele mari (carotidă, femurală);
 Pierderea stării de conştiinţă în 10sec, traseu EEG plat în 15 – 30 de secunde.
 Respiraţii agonice şi apnee în 10 – 30 sec.
 Midriază în 60 – 90 sec.
Absenţa pulsului la carotidă şi pierderea conştienţei sunt suficiente pentru un
diagnostic rapid în primele 15 sec de la oprirea cordului şi începerea RCR; midriaza
este un semn tardiv, care reduce semnificativ intervalul util pentru aplicarea RCR.

Stopul respirator:
Inima şi plămânii vor continua livrarea sângelui oxigenat la ţesuturi timp de
câteva minute, până se epuizează rezerva alveolară de oxigen, permiţând în acest timp
păstrarea funcţiei creierului şi a celorlalte organe vitale. De obicei aceşti bolnavi au
puls arterial prezent iniţial; necorectat la timp, stopul respirator determină stop
cardiac secundar prin hipoxie în 5 – 10 minute.
Cauze de stop respirator:
 Obstrucţia căilor aeriene superioare (la pacientul în comă prin căderea
bazei limbii şi obstruarea orofaringelui, prin aspirarea de corpi străini
sau vărsătură, sânge sau laringo – spasm ;
  Obstrucţia căilor aeriene inferioare: bronhospam sever.

Şansele supravieţuirii cresc dacă RCR începe în primele 4 minute, cu aplicarea

măsurilor de suport vital bazal (masaj cardiac extern şi ventilaţie gură la gură ) şi în
primele 8 minute cu aplicarea suportului vital avansat.
Elementul esenţial este deci aplicarea promptă şi corectă a manevrelor de
resuscitare ce asigură reluarea circulaţiei spontane şi a unei funcţii neurologice
adecvate post – resuscitare.
The American Heart Association utilizează metafora "lanţul supravieţuirii" pentru
descrierea succesiunii de evenimente care trebuie aplicate de urgenţă:
1. Acces precoce;
2. RCR precoce (suport vital bazal);
3. Defibrilare precoce;
4. Suport vital avansat precoce ;
Principii:
 Dacă unul din elemente este inadecvat rata supravieţuirii scade;
 Deşi toate elementele sunt importante defibrilarea rapidă este cel mai
important factor.

Tratamentul RCR – faze şi obiective:

A. Suportul vital bazal – prima fază a resuscitării – asigură restabilirea artificială a
circulaţiei şi ventilaţiei.
B. Suportul vital avansat – a doua fază a RCR – urmăreşte reluarea activităţii
spontane a cordului şi a ventilaţiei prin aplicarea de droguri şi echipamente
adecvate.
C. Suportul vital şi menţinerea funcţiilor vitale post – resuscitare realizează suportul
vital prelungit.

Algoritmul de RCR propus de Peter Safar în 1981 cuprinde:

A(airway control): asigurarea libertăţii căilor aeriene.
B ( breathing): asigurarea ventilaţiei.
C (circulation): asigurarea circulaţiei.
D (drugs and fluids): medicaţie şi perfuzie intravenoase.
E (electrocardioscopy): monitorizarea ECG.
F (fibrilation tratament): tratamentul fibrilaţiei ventriculare.
G (gauging): diagnosticarea şi tratarea cauzei şi evaluarea şanselor de
supravieţuire.
H ( human mentation): protecţia cerebrală.
I ( intensiv care): terapia intensivă post – resuscitare.

A. În prima fază, suportul vital bazal SVB, trebuie asigurate A, B, C,având la

dispoziţie doar mâinile libere, menţinând ventilaţia şi circulaţia artificiale
până la sosirea serviciului de ambulanţă. Indicaţii pentru SVA:
 Stopul respirator primar, în care inima şi plămânul continuă să
primească sânge oxigenat câteva minute după producerea stopului

2
 respirator; de obicei în acest caz pacientul are puls. Cauze mai
frecvente de stop respirator:
1. Aspiraţia de corpi străini în căile respiratorii;
2. Înecul;
3. Accidentul vascular cerebral;
4. Epiglotite;
5. Sufocare ;
6. Electrocutare;
7. Infarctul miocardic acut;
8. Coma de orice cauză.
 Stopul cardiac primar care produce oprirea circulaţiei şi întreruperea
aportului de oxigen la organele vitale. Cauzele stopului cardiac:
1. Fibrilaţia ventriculară;
2. Asistolia;
3. Activitatea electrică fără puls.

Secvenţele resuscitării în faza SVB:

1) Evaluarea stării de conştienţă prin stimulare verbală şi stimulare blândă, dar
fermă, aplicând mâna pe umărul victimei;
2) Anunţarea serviciului de ambulanţă, în cazul adultului - " call first " , iar în
cazul copilului întâi se începe RCR şi apoi se anunţă ambulanţa - " call fast".
3) Poziţionarea victimei:
 Dacă se suspicionează că subiectul are fractură de coloană cervicală (în
cazul unui accident de circulaţie cu accelerare sau decelerare în care este
riscul hiperextensiei sau hiperflexiei capului sau prin cădere de la
înălţime ) mobilizarea se produce în bloc, evitând deplasarea laterală a
capului.
 Victima se poziţionează în decubit dorsal pe un plan dur (dacă este un pat
se plasează jos);
 Pentru situaţia de posibilă fractură de coloană cervicală se plasează în
jurul gâtului săculeţi cu nisip pentru a fixa capul (trebuie să evităm lezarea
măduvei).
 Salvatorul se plasează în partea dreaptă a victimei la nivelul extremităţii
cefalice, poziţie ce îi permite deplasarea cu uşurinţă între cap şi torace în
cursul manevrelor de resuscitare.
4) Asigurarea libertăţii căilor aeriene: cel mai frecvent căile aeriene sunt
obstruate prin căderea bazei limbii pe peretele posterior al faringelui ( la
persoanele în stare de inconştienţă apare hipotonia musculaturiice susţine baza
limbii). Se realizează manevre de eliberarea a căilor aeriene:
 Hiperextensia capului este cea mai simplă manevră; se execută aplicând o
mână pe fruntea bolnavului şi cealaltă în regiunea occipitală; NU se face
dacă se suspectează o fractură cervicală.
 Ridicarea mandibulei prin aplicarea a două degete (index şi medius de la
mâna dreaptă) pe porţiunea mijlocie a mandibulei (sub menton) şi
exercitarea unei mişcări de tracţiune în sus spre zenit până când arcada
dentară inferioară o depăşeşte pe cea superioară;

3
  Tripla manevră de eliberare a căilor aeriene Safar = subluz=xatia
anterioara a mandibulei: salvatorul se poziţionează la capul victimei,
plasează coatele de o parte şi de alta a capului, aplică podul palmei
(regiunea tenară) pe arcada zigomatică iar degetele pe mandibulă astfel:
degetul mic şi inelarul pe gonion, iar mediusul şi indexul pe ramul
mandibulei, policele se aplică pe menton şi se realizează o tracţiune a
mandibulei în sus producându – se astfel o subluxaţie anterioară a
mandibulei
 În cazul suspiciunii de fractură de coloană cervicală se realizează o
stabilizare a capului în axul coloanei, capul este menţinut în poziţie neutră,
nu se face hiperextensia capului, nu se fac mişcări laterale ale capului.
Salvatorul stă la capul victimei, realizează o uşoară tracţiune în exul
coloanei cu palmele ambelor mâini aplicate pe tâmple, apoi coatele de o
parte şi de alta a capului cu palmele pe arcada zigomatică şi degetele pe
ramul montant al mandibulei, împingând mandibula anterior
subluxând – o .
Pentru a îndepărta corpii străini din cavitatea bucală se introduce degetul
făcut cârlig în gură şi se scot, iar pentru eliminarea lichidului de vărsătură
se întoarce capul în lateral (nu se face dacă există suspiciunea de fractură
de coloană cervicală).
5) Evaluarea respiraţiei:se evaluează prin aplicarea obrazului şi urechii la gura
bolnavului pentru a simţi şi auzi fluxul de aer expirat de victimă, privind din
această poziţie toracele pentru a observa expansiunea acestuia (priveşte –
ascultă – simte ). Dacă victima respiră, se menţine libertatea căilor aeriene şi
se aşează în poziţie de siguranţă (în decubit lateral cu membrul inferior în
contact cu solul în extensie, iar cel de deasupra flectat la 90° în articulaţia
genunchiului, iar membrul superior de deasupra flectat la 90° în articulaţia
cotului cu palma pe sol sub obrazul victimei; astfel, trunchiul este aplecat spre
sol, limba nu mai cade pe peretele posterior al faringelui, iar eventualele
secreţii sau lichid de vărsătură nu mai pot fi aspirate).
Dacă persoana nu respiră, se începe ventilaţia artificială gură – la – gură
sau gură – la – nas . Aşezându-ne în partea dreaptă, la nivelul capului, se menţine o
mână pe frunte ( se menţine extensia capului – libertatea căilor aeriene) şi se pensează
nasul, iar cu indexul şi mediusul de la cealaltă mână se ţine mandibula ridicată, apoi,
după un inspir amplu, se aplică etanş gura peste gura victimei (sau peste nasul
victimei, dacă nu poate deschide gura – exemplu în caz de trismus – menţinând gura
închisă); se realizează o insuflaţie cu un volum de 800 – 1000 ml (dublul volumului
curent) cu durata de 1,5 – 2 sec. Expirul este pasiv şi durează 2 – 4 sec.
 Se începe întotdeauna cu două insuflaţii deoarece rezistenţa căilor respiratorii
scade la a doua insuflaţie.
 Insuflaţiile se realizează blând pentru a evita creşterea presiunii intragastrice
(rezistenţa căii digestive este mai mică decât a celei respiratorii şi aerul insuflat cu
putere va trece mai rapid în stomac fiind posibil producerea vărsăturii şi aspiraţiei
în căile respiratorii = sdr. Mendelsohn.).
 Se începe resuscitarea cu realizarea respiraţiei artificiale pentru că asigură un
aport de oxigen la nivel pulmonar favorizând oxigenarea sângelui pulmonar, care

4
 ajunge la cord şi este trimis la organe prin activitatea cardiacă spontană sau prin
masaj cardiac extern.
 Frecvenţa insuflaţiilor este 10 – 12 pe minut.

Evaluarea eficacităţii:
 În inspir : urmărirea expansiunii toracice. Dacă nu se destinde există 2 cauze
mai frecvente: căile aeriene nu sunt libere (se repoziţionează capul şi se
verifică prezenţa corpilor străini) sau lipsa etanşietăţii.
 În expir: mişcarea toracelui, ascultarea şi simţirea fluxului de aer. Dacă
acestea nu se produc cea mai frecventă cauză este aceea că palatul moale se
comportă ca o valvă şi obstruează nările; de aceea se va menţine gura deschisă
în expir.
6) Evaluarea circulaţiei se face prin verificarea prezenţei pulsului la arterele mari,
carotidă sau artera femurală; pentru artera carotidă se aplică indexul şi mediusul de la
mâna dreaptă pe cartilajul tiroid de unde alunecă în şanţul dintre cartilajul tiroid şi
muşchiul sternocleidomastoidian; se palpează timp de 3 – 5 sec; dacă pulsul este
absent se începe masajul cardiac extern.
7) Masajul cardiac extern:
 Poziţia salvatorului: la dreapta victimei, în dreptul toracelui: cu două degete parcurge
rebordul costal inferior până la vârful apendicelui xifoid, apoi indexul şi mediusul de
la mâna stângă se aplică pe apendicele xifoid, iar deasupra lor se poziţionează palma
mâinii drepte pe jumătatea inferioară a sternului; peste ea se suprapune mâna stângă,
degetele sunt ţinute în extensie şi nu se aplică pe peretele toracic; braţele sunt
menţinute perfect întinse (nu se îndoaie din articulaţia cotului) perpendicular pe
torace; mişcarea se execută din articulaţia coxo – femurală ( nu din umeri);
 Se execută compresiuni toracice ritmice numărând “1” şi “2” etc. (1 reprezintă
compresiunea iar “şi” decompresiunea – sistola şi diastola ); pentru a realiza o
presiune arterială eficientă compresiunea trebuie să aibă o durată de 50 % din ciclul
compresiune – decompresiune .
 Depresiunea sternului trebuie să fie de 4,5 – 6 cm la adult .( la copil 2 cm; la nou –
născut 1 cm)
 Frecvenţa compresiunilor trebuie să fie 80 – 100 /min la adulţi.

Moduri de resuscitare – stabilite standard:

1. Dacă sunt doi resuscitatori se fac 5 compresiuni şi o ventilaţie (5:1);
resuscitarea este condusă de cel care face masajul cardiac: după ce a efectuat
insuflaţiile, al doilea salvator verifică eficienţa masajului prin palparea
pulsului la artera carotidă – trebuie să simtă unda pulsatilă sincronă cu masajul
cardiac;
2. Dacă este un singur salvator, acesta face 15 compresiuni şi două insuflaţii
(15:2).

Când putem verifica dacă victima şi–a reluat sau nu activitatea cardiacă spontană?
După efectuarea unui ciclu de 4 serii de masaje şi insuflaţii în ritmul adecvat (5:1
sau 15:2) se verifică prezenţa pulsului la artera carotidă şi reluarea respiraţiei spontane
(priveşte – ascultă – simte ). Dacă pulsul şi respiraţia nu sunt prezente se continuă

5
resuscitarea până la sosirea ambulanţei, când va fi posibilă defibrilarea, oxigenarea,
administrarea de droguri, monitorizare ECG cu scopul de a asigura reluarea activităţii
cardiace spontane.

B. Suportul vital avansat (medicalizarea ).

Cuprinde utilizarea de tehnici şi ehipament special pentru stabilirea şi
menţinerea ventilaţiei şi circulaţiei adecvate, precum şi aplicarea terapiilor menite să
inducă reluarea funcţiei cardio – respiratorii spontane.

I. Menţinerea libertăţii căilor aeriene:

 Pipe oro - şi naso – faringiene Guedel; verificaţi eficienţa prin simţirea fluxului
expirator la nivelul capătului distal al pipei ; dacă sunt prea scurte nu susţin baza
limbii, dacă sunt prea lungi – capătul proximal se poziţionează în esofag. Sunt
considerate intervenţii terapeutice clasa I şi vor fi utilizate întotdeauna când
pacientul nu poate fi intubat.
 Intubaţia traheală – este cea mai eficientă, de aceea va fi practicată cât mai
curând posibil. Oferă multiple avantaje:
 Menţine libertatea căilor aeriene;
 Previne aspirarea conţinutului gastric;
 Permite ventilarea cu O2 100 %;
 Aspirarea secreţiilor traheo – bronşice
 Administrarea de medicaţii
 Elimină necesitatea sincronizării insuflaţiilor cu
masajul cardiac.
Intubaţia va fi efectuată numai de personal antrenat şi nu trebuie să dureze mai
mult de 7 – 10 secunde. Dacă o primă tentativă eşuează, se continuă asigurarea
ventilaţiei printr – o altă metodă, timp de 2 minute şi apoi se încearcă din nou.
 Alternative pentru menţinerea libertăţii căilor aeriene : obturatorul esofagian
Combitub ( combinaţie între un tub esofagian şi unul traheal), etc.
Când niciuna din precedentele metode nu dau rezultate, se poate recurge
la cricotirotomie ( secţionarea membranei crico – tiroidiene şi introducerea unei
canule) sau insuflarea trans – laringiană cu oxigen în jet ( pe un ac cu diametrul 12 –
16 ,introdus prin membrana crico – tiroidiană ). Aceste manevre trebuiesc executate
numai de către persoane cu experienţă.
Surse de aspiraţie, mobile sau fixe, care să asigure presiuni negative de
peste 300 mm Hg, dotate cu sonde de aspiraţie cu deschidere laterală (pentru a evita
crearea vidului ) vor fi întotdeauna prezente în zona în care se desfăşoară o
resuscitare.

II. Ventilaţia artificială:

 Se pot utiliza baloane autogonflabile care permit adaptarea la o sursă de O2 şi
ventilarea cu O2 100 %. Ele pot fi cuplate la mască sau la sonda de intubaţie .
 Aparate de ventilaţie artificială portabile – se cuplează la sonda de intubaţie.

6
 Măştile - uşurează manevrele de susţinere a ventilaţiei. Ele trebuie să fie de
diferite mărimi, confecţionate din material transparent ( se poate observa
vărsătura, coloraţia buzelor ), să poată fi aplicate etanş pe faţa pacientului.
Ventilaţia pe mască se poate face cu gura sau cu balonul autogonflabil.
Resuscitatorul trebuie să stea la capul victimei, deci sunt necesari doi
resuscitatori. O2 100% trebuie administrat cât mai precoce în cursul RCR, el fiind
cotat ca medicaţie clasa I. Administrarea de O2 100 % va corecta hipoxemia şi
hipoxia severă înstalate în cursul stopului cardio – respirator şi a ventilaţiei gură
la gură, cu aer expirator care conţine 16 – 17 % O2.

III. Metode alternative de suport circulator:

 Dispoztive mecanice de masaj cardiac – pot fi manuale sau automate; nu şi-au
dovedit superioritatea faţă de compresiunile manuale.
 Masajul cardiac intern – presupune necesitatea unei echipe multidisciplinare.
Determină presiuni de perfuzie aproape normale la nivelul cordului şi creierului şi
ameliorează rata de supravieţuire, cu condiţia să fie aplicat precoce, nu mai târziu
de 25 de minute de la stopul cardio - respirator. După toracotomie şi
pericardotomie, ventriculul stâng va fi cuprins de palma mâinii drepte a
resuscitatorului, cu policele plasat deasupra şi celelalte patru degete dedesuptul
acestuia. Întrucât manevra poate genera, ea însăşi, multiple complicaţii, va fi
aplicată doar în cazuri speciale: pacient aflat în cursul unor intervenţii chirurgicale
pe abdomen sau torace sau care necesită oricum o astfel de intervenţie (
traumatisme penetrante). În cursul laparotomiei se poate tenta masajul cardiac
trans – diafragmatic.
 Bypass cardio – pulmonar de urgenţă – se poate aplica la nivelul venei şi arterei
femurale. Creşte rata de supravieţuire.

IV. Monitorizarea EKG şi defibrilarea

Deşi erau prezentate în algoritmul lui Safar abia la punctele E şi F, tind astăzi să
fie asociate cu suportul vital bazal. Determinarea formei electrice de oprire cardio –
circulatorie şi defibrilarea imediată, înainte de începerea RCR, poate fi salvatoare în
caz de fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară fără puls.
Monitorizarea EKG are drept scop recunoaşterea formelor de oprire cardio –
circulatorie, a tulburărilor de ritm în context clinic ( puls,TA, respiraţii, stare de
conştienţă), recunoaşterea artefactelor. TRATAŢI PACIENTUL ŞI NU
TULBURAREA DE RITM DE PE MONITOR ! ea va fi iniţiată cât mai rapid , de
preferinţă prin intermediul padelelor defibrilatorului.
Padelele pentru defibrilare externă trebuie să aibă la adult diametrul de 8 – 12 cm
şi vor fi plasate astfel încât să genereze un flux adecvat de curent transmiocardic: una
subclavicular drept, laterosternal, cealaltă în spaţiul V i.c. pe linia medio - axilară .
Pentru a reduce impedanţa transtoracică ( rezistenţa la curgere a curentului electric)
padelele vor fi unse cu gel / cremă sau învelite în comprese îmbibate în ser fiziologic
( scade impedanţa cutanată) şi vor fi aplicate ferm pe torace ( scade distanţa pe care o
are de parcurs curentul electric).
În cazul FV/ TV fără puls se vor aplica până la 3 şocuri electrice cu energii
progresiv crescânde (200 J; 200 – 300 J; 300 J ). Primul şoc scade impedanţa

7
transtoracică, de aceea un al doilea şoc cu aceeaşi energie are şanse mai mari de
reuşită.
Defibrilarea este cea mai importantă intervenţie în urgenţele cardiace la adult.
Totuşi, defibrilarea este ineficientă dacă nu se asigură o ventilaţie corectă.
Majoritatea succeselor în RCR la adult depind de defibrilarea precoce, deoarece în
peste 80 – 90% din situaţiile de stop cardiac nontraumatic la adult,sunt produse de
tahiaritmii. Scopul defibrilării precoce este de a administra şocul electric înainte de
apariţia unui ritm cardiac nonviabil ( care are loc în câteva minute ).
Prezenţa pe monitor a Fb.V / TV impune aplicarea şocurilor electrice ( unu până
la trei şocuri în caz de persistenţă sau recurenţa aritmiilor).

 Fb. V/TV absentă pe monitor/ defibrilator ?

 Intubaţie
 Confirmarea plasării sondei
 Confirmarea ventilaţiei
 Determinarea ritmului cardiac şi a cauzei

Medicaţii şi fluide utilizate în RCR

Căi de administrare:
1. Intra – venoasă : SVB , defibrilarea şi menţinerea libertăţii căilor
aeriene sunt esenţiale şi nu vor fi întârziate pentru a obţine accesul
venos; accesul venos va fi obţinut după efectuarea acestor manevre sau
concomitent, dacă există membrii disponibili ai echipei de resuscitare.
Se poate apela la:
 Abordul venos periferic:
 Avantaje: uşor de obţinut, complicaţii reduse.
 Dezavantaje:medicaţia ajunge în circulaţia centrală
după 1 – 2 minute, de aceea va fi urmată de un bolus de
20 ml de ser fiziologic şi ridicarea membrului superior.
 Abordul venos central:
 Avantaje: medicaţia ajunge rapid în circulaţia centrală.
 Dezavantaje: necesită personal antrenat, consumă timp,
impune oprirea temporară a RCR, poate determina
complicaţii grave. Este descurajat la nivelul capitalului
venos al membrului inferior la nivelul căruia fluxul
sangvin în cursul RCR este foarte redus.
2. Calea endo – traheală – utilă la pacientul intubat. Se pot administra
adrenalină, atropină, xilină în doze de 2 – 2,5 ori mai mari decât cele
intra – venoase, diluate în 10 ml apă distilată şi urmate de câteva
insuflări rapide care să aerosonizeze medicaţia şi să – I grăbească
absorbţia,.
3. Calea intra – osoasă - utilă la copil, când nu există abord venos;
dozele sunt aceleaşi ca şi pentru administrarea intra – venoasă ; locuri
de elecţie:
 Faţa antero – internă a tibiei la 2 – 3 cm sub tuberozitatea
tibială anterioară.

8
  Faţa anterioară a femurului la 2 cm deasupra condilului
femural intern.
Fluidele – sunt necesare în volum mare doar atunci când se suspectează o
hipovolemie ( sânge, soluţii cristaloide, soluţii macromoleculare).

Medicaţia – ca şi pentru celelalte intervenţii terapeutice se menţine clasificarea în:

1) Intervenţii clasa I :indicat de obicei; sigur util.
2) Intervenţii clasa II: IIa – acceptabil; probabil util. IIb – acceptabil;
posibil util.
3) Intervenţii clasa III: inacceptabil, poate fi dăunător.

a) Oxigenul – este cotat medicaţie clasa I în resuscitare; va fi administrată cât mai

repede în cea mai mare concentraţie posibilă.
b) Adrenalina – efect sigur favorabil în resuscitare, mai ales datorită stimulării α1 –
adrenergice care induce vasoconstricţie cu centralizarea volumului circulant şi
creşterea TA diastolice, ambele ameliorând perfuzia cerebrală şi miocardică.
Nu se administrează concomitent cu bicarbonatul de sodiu, care o
inactivează.
c) Atropina : indicată în asistolie şi bradicardie.
d) Xilina : indicaţii în FV şiTV; Nu se administrează în perfuzie continuă în RCR,
intervalul dintre dozele terapeutice şi cele toxice fiind mic.
e) Calciul – nu se administrează de rutină în RCR întrucât poate produce efecte
defavorabile. Rămâne indicat doar în caz de hiperpotasemie, hipocalcemie sau
intoxicaţie cu blocante ale canalului de Ca.
f) Bicarbonatul de sodiu: nu se utilizează de rutină în RCR;el are numeroase efecte
defavorabile.

9
Curs 3 – TULBURARI DE
RITM CARDIAC
 SISTEMUL
EXCITOCONDUCTOR
 TAHICARDIA PAROXISTICA

 TP = tulburare de ritm caracterizata printr-o frecventa cardiaca

crescuta, peste 160-180/min, cu ritm regulat, care survine in atacuri
ce apar brusc, dureaza un timp variabil si au un sfarsit brusc
 TP supraventriculara
ventriculara
 Simptomatologie - palptatii, dureri precordiale, ameteli, cefalee,
lipotimie, chiar sincopa
 Obiectiv - TA scazuta, puls rapid, regulat si mic
 Tratament: administrarea intravenoasa de droguri antiaritmice:
(adenozina, verapamil, propranolol, metoprolol)
Tahicardia paroxistica
 EXTRASISTOLELE

 Extrasistola = contractie a inimii determinata de un impuls, care are

punct de plecare un focar ectopic impulsul nu pleaca din nodulul
sinusal sistola cardiaca apare intotdeauna mai devreme decat
ar trebui sa apara urmatoarea sistola normala a cordului

ES supraventriculare – cand focarul ectopic este situat deasupra sau

in interiorul septului atrio-ventricular
ES ventriculare – cand focarul ectopic este situat la nivel ventricular

 consum de cafea, alcool, fumat, surmenaj, emotii, postprandial, miocardite,

cardiopatie ischemica, infarct, cardita reumatismala, cardiopatie
hipertensiva, administrare de droguri, hipertiroidism, tulburari electrolitice
(hipercalcemie, hiperpotasemie).
EXTRASISTOLELE

Extrasistole atriale
(supraventriculare)
EXTRASISTOLELE

Extrasistole ventriculare
 FIBRILATIA ATRIALA

 FA este o aritmie in care activarea atriala este desincronizata, sub

forma unor unde foarte frecvente (peste 400-500/min), neregulate si
superficiale dispare sistola atriala

 Cauze: valvulopatii (mai frecvent SM), cardiopatie ischemica,

hipertiroidism, cardiopatie hipertensiva, embolii pulmonare, boli
infectioase, etc.

 Prin disparitia sistolei auriculare, in FA scade umplerea ventriculara si

deci scade debitul cardiac si, deasemeni, se creeaza conditii
favorabile formarii de trombi auriculari
Fibrilatia atriala
 FIBRILATIA ATRIALA

 Simptomatologia - functie de modul de debut al FA si de frecventa

ventriculara (fv)
 FA paroxistica, cu fv crescuta, apar palpitatii, dispnee, anxietate
 FA cronica, cu fv normala, este, de obicei, bine tolerata
 Clinic - aritmie completa si deficit de puls (frecventa batailor la
inima mai mare decat pulsul radial), cu puls neregulat si
amplitudine inegala
 Tratamentul - in urgenta (FA paroxistica)fibrilatia este redusa prin
electroconversie. Cand bolnavul este stabilizat hemodinamic, se
poate face reducere medicamentoasa cu procainamida sau
amiodarona
 FIBRILATIA VENTRICULARA

 FV = cea mai severa tulburare de ritm si cauza cea mai frecventa a

mortii subite cardiace

 Ventriculii in fibrilatie se contracta parcelar, anarhic, cu o frecventa

foarte mare, fiind incapabili sa realizeze sistola ventriculara, cu
consecinte hemodinamice catastrofale: incetarea functiei pompei
cardiace, prabusirea debitului cardiac si a TA

 Cauze: cardiopatie ischemica, traumatisme toracice, electrocutare,

interventii chirurgicale pe cord, substante anestezice, etc.
Fibrilatie ventriculara
FIBRILATIA VENTRICULARA

 Simptome: pierderea constientei, midriaza, convulsii, TA

prabusita, disparitia pulsului si a zgomotelor cardiace; daca
criza depaseste 4 minute, suferinta cerebrala devine ireversibila

 Tratament - conversia la ritmul sinusal a flutterului atrial se

face prin soc electric exern de urgenta
 se pot administra droguri antiaritmice: chinidina, procainamida,
flecainida, propafenona
TULBURARI DE CONDUCERE

 Tulburarile de conducere = diminuarea vitezei de

transmitere a stimulului sau transmiterea intermitenta sau
blocarea completa a transmiterii intr-un anumit teritoriu
cardiac

 Cauze: leziuni inflamatorii, cardiopatie ischemica, HTA,

cardiomiopatii, valvulopatii (SA), tulburari
hidroelectrolitice, intoxicatii medicamentoase
 TULBURARI DE CONDUCERE

Clasificare
 dupa intensitatea deprimarii conducerii stimulului
bloc de gradul I (bloc a-v simplu)
bloc de gradul II (partial)
bloc de gradul III (complet)

 dupa sediul la care se realizeaza tulburarea de conducere

bloc sino-atrial (blocarea intre nodulul sinusal si auriculul drept)
blocuri atrio-ventriculare (a-v)
blocuri intraventriculare (de ramura).
TULBURARI DE CONDUCERE
 TULBURARI DE CONDUCERE

 Blocul a-v de gradul III (total, complet) nici un impuls atrial nu se

transmite la ventriculi, activitatea acestora fiind preluata de un centru
propriu activitatea atriala si cea ventriculara se desfasoara in
mod independent una de alta
 Simptomatologia blocului - dependenta de severitatea bradicardiei:
simple ameteli pana la pierderea constientei
 Oprirea activitatii centrului idioventricular sindromul Adam-
Stokes: pierderea constientei, stop respirator si convulsii
 Obiectiv - bradicardie accentuata (20-40/min), fixa ( nu se modifica la
efort) si cu ritm regulat.
 Tratamentul este chirurgical si presupune implatarea de pace-maker
cardiac
 Ritmuri de oprire a circulatiei
Activitatea electrica fara puls – DEM ( disociatia electro –
mecanica)

Fara puls !!!

19
Ritmuri de oprire a circulatiei
Cauze - DEM :
Hipovolemie Respiratie agonica
Hipoxie Inconstient neresponsiv
Fara puls
Acidoza Fara TA
Hipokaliemie
Hiperkaliemie
Hipotermie
Pneumotorax sub presiune
Tamponada cardiaca
20
 Ritmuri de oprire aDrenarea
circulatiei
Tratament – DEM: pneumotoraxului
Verificarea oxigenarii – IOT, ventilatie
Evacuarea
MCE – verificare puls la 2 minute / 5
cicluri revarsatului pericardic
Abord venos – Nacl 0,9% 500ml in bolus
10 minute Corectarea hipoxiei
Adrenalina 1mg i.v. la 5 minute
Atropina 0,5 mg la 3 minute, total 3 mg Reincalzire
K….
Stabilirea si tratarea cauzei:
momentul esential

21
 Ritmuri de oprire a circulatiei
Asistola :
Nu exista activitate ventriculara sau
< 6 deflexiuni / minut – care nu reprezinta un
complex QRS
Resuscitarea bazala
Hipoxie IOT, Ventilatie
Ischemie Perfuzie i.v. - bolus Nacl 0,9%
Electrocutare 500 ml
Intoxicatie
Hipotermie NU – soc electric

Imagine din colectia personala 22

 ARITMII CARDIACE
Conduita de urgenta
 este in functie de tipul aritmiei
 extrasistole atriale – indepartarea cauzelor, eventual propranolol
 TPSV – stimulare vagala prin manevra Valsalva, sub supraveghere,
digoxin 1-2 fiole i.v. lent, verapamil, soc electric extern
 fibrilatia atriala – soc electric extern cand exista posibilitatea,
digitalizare (digoxin)
 tahicardia ventriculara paroxistica – lovitura precordiala, xilina, soc
electric extern, procainamida
 fibrilatie ventriculara – soc electric extern, tratament cu xilina
 bloc atrio-ventricular – atropina, izoprenalina
 criza Adam-Stokes (bloc atrio-ventricular total) – resuscitare cardio-
respiratorie cu masaj cardiac extern, respiratie artificiala,
electrostimulare cardiaca
Coma reprezinta o reducere a starii de constienta si a reactivitatii din care
pacientul nu poate fi trezit.
Coma reprezinta o alterare de lunga durata a starii de constienta, insotita
de tulburari de diferite grade a functiilor vegetative.
Modul de instalare al comei are mare importanta diagnostica.
Coma instalata brusc sugereaza o insuficienta brusca a SNC cu posibile
cauze cum ar fi AVC masiv sau crizele convulsive. Un debut progresiv,
lent al comei poate sugera o leziune progresiva a SNC, cum ar fi o tumora
sau un hematom subdural.
Coma de cauza metabolica cum ar fi hiperglicemia se poate instala de
asemenea in cateva ore.
Un pacient in coma, cu hemoragie emisferica poate avea initial un grad
de tonus muscular; examinarea atenta va permite detectarea scaderii mai
accentuate a tonusului muscular pe partea cu hemipareza. Poate avea loc
o deviere conjugata a privirii spre partea unde s-a produs hemoragia.
Scorul Glasgow
Se utilizeaza pentru a aprecia gradul starii de constienta.
1. RASPUNSUL MOTOR
6 puncte- activitate motorie normala (executarea comenzilor)
5puncte – localizarea durerii
4 puncte- retrage membrul la durere
3 puncte- flexie anormala
2 puncte-extensie
1 punct- nu reactioneaza
2. RASPUNS VERBAL
5 puncte- OTS (orientat temporo-spatial)
4 puncte- confuz
3 puncte- delir (cuvinte fara sens)
2 puncte- sunete nearticulate
1 punct- nu reactioneaza.
3. DESCHIDEREA OCHILOR
4 puncte- spontana
3 puncte- la cerere (la stimuli verbali)
2 puncte- la durere (la stimuli durerosi)
1 punct- nu raspunde.
In functie de reactiile pacientului se acorda un punctaj fiecarui
criteriu, punctajul maxim fiind 15. Profunzimea comei este invers
proportionala cu cifra obtinuta.
Glasgow sub 8 = coma.
Clasificare
grad I -ptoza palpebrala, letoarea reflexului fotomotor, miscare de
flexie, polipnee, HTA
grad II – RFM abolit, miscare de extensie a membrelor superioare,
scaderea frecventei cardiace.
grad III- HTA, respiratii neregulate, membrele superioare in extensie
grad IV- apnee, HIPOTENSIUNE.
 Etiologie
 -metabolice – diabetica, hepatica (encefalopatia hepatica), uremica
(insuficienta renala acuta) tulburari hidroelectrolitice (hipo/hiper
natremia), in deshidratari.
 - infectioase – meningite, encefalite, abces cerebral, sepsis
 - endocrine – tireotoxicoza, mixedem, insuficienta cortico-
suprarenaliana acuta
 - neurovasculare – hemoragii cerebrale sau meningiene, ischemii
cerebrale
 - neurologice – tumori cerebrale, epilepsie
 - toxice – intoxicatie cu alcool, cu substante toxice, gaze toxice,
intoxicatii medicamentoase
 - traumatice – comotii cerebrale, contuzii cerebrale, hemoragii
posttraumatice
 Infarct miocardic, encefalopatia hipertensiva, hipotermia, neoplasme.
Examenul general (+/- A.B.C.-ul ) si evaluarea semnelor vitale (inclusiv
saturatia de oxigen si temperatura ) trebuie efectuate cu atentie, urmate
de stabilizare si resuscitare. Examenul general poate descoperi semne de
traumatisme, sau poate sugera alte posibilitati de diagnostic .
De exemplu: in caz de supradoza de opiacee intalnim pupile miotice si
hipoventilatie
Examinarea pupilei
La un pacient nonresponsiv:
- O singura pupula fixa si dilatata= hematom intracranian ipsilateral,
necesitand decompresie chirurgicala rapida
- Pupile fixe si dilatate = cresterea PIC, efect medicamentos, hipoxie.
- Pupile punctiforme = consum de opiu, leziune pontina.
Tratmentul comei implica identificarea etiologiei insuficientei cerebrale
si initierea terapiei specifice directionata catre cauza subiacenta.
Procedurile de neoprotectie trebuie efectuate in timpul etapelor de
diagnostic. Caile respiratorii, ventilatia si circulatia au proritate.
Anamneza si examenul fizic vor permite clasificarea pacientilor in functie de
etiologia comei, dar folosirea CT este incurajata.
Daca istoricul pacientului, examinarea fizica si imagistica sugereaza
cresterea PIC (midriaza bilaterala), se va recurge la amelorarea oricarei
cresteri ulterioare sau la reducerea ei. Orice stimul nociv, inclusiv “lupta” cu
ventilatorul, duc la cresterea PIC, curarizarea si sedarea trebuie folosite cand
este nevoie. O recomandare generala este aceea de a tine capul ridicat la
circa 30ºpentru a ajuta drenajul venos. Manitolul va scadea volulul
intravascular si continutuil cerebral in apa si poate reduce temporar PIC. In
caz de edem cerebral asociat cu tumora, dexametazona reduce edemul in
cateva ore.
Curs 5. Intoxicatii
1.INTOXICATII CU CIUPERCI
Exista peste 30 de specii de ciuperci care pot da intoxicatii. In functie de
momentul aparitiei simptomatologiei, ciupercile se impart in: ciuperci cu
perioada scurta de incubatie, la care simptomele apar la 15 min – 3 ore
si cu per. lunga de incubatie, simptomatologia apare la 5 – 12 ore de la
ingestie, sau chiar mai mult (20 de ore); acestea din urma dau intoxicatii
de o mare gravitate, de regula mortale.
Simptome
-ptr. intoxicatia cu ciuperci cu perioada scurta de incubatie: hipersalivatie,
greata, diaree, dureri abdominale, lacrimare, transpiratii, dispnee, stare
de
agitatie, convulsii, tremuraturi, confuzie, halucinatii, bradicardie,
hipotensiune,
mergand pana la coma
- ptr. intoxicatia cu ciuperci cu perioada lunga de incubatie: greturi,
varsaturi, colici abdominale, diaree sanguinolenta, icter, hepatomegalie,
oligoanuire, cefalee, confuzie, convulsii, coma
Tratament in urgenta
-provocarea de varsaturi si spalatura gastrica – pt cele cu actiune
rapida. Asigurarea libertatii CAS. Hemodializa in caz de insuf. hepatica.
- perfuzii cu solutii glucozate si clorurate, mialgin sau antispastice pt
calmarea colicilor, tratarea insuficientelor renale acute si tratamentul socului
care poate surveni.
2. INTOXICATIA ETANOLICA
Intoxicatia cu etanol (alcool etilic) se recunoaste usor dupa halena alcoolica
a pacientului.
Simptomatologia - evolueaza in 3 faze:
a)faza de excitatie – logoree, volubilitate, tendinta la violenta, facies congestiv,
tulburari vizuale minore, scaderea vitezei de reactie,
b)faza de incordare motorie – confuzie, agitatie psihomotorie, tulburari de
echilibru si coordonare, tulburari de vorbire, contractura musculara
accentuata, ataxie
c)faza de coma etilica – relaxarea musculaturii corporale, areflexie,
midriaza, relaxare sfincteriana, facies vultuos, uneori paloare cadaverica,
puls tahicardic si aritmic, hipotensiune arteriala, halena alcoolica, convulsii
musculare.
-in aceasta faza exista riscul asfixiei prin aspiratia varsaturii gastrice sau
aparitia bronhopneumoniei de aspiratie; decesul poate surveni prin
deprimarea respiratiei de cauza centrala, obstructie respiratorie, edem
pulmonar acut, accident vascular cerebral.
Complicatii : hipoglicemie, tulburari de ritm cardiac, pancreatita acuta,
hemoragie digestiva superioara prin sindrom Mallory-Weiss, ulcer
hemoragic, TCC, TCF.
Conduita in urgenta
-in formele usoare - provocarea de varsaturi, spalatura gastrica sau doze
succesive de cafea concentrata; in caz de coma, spalatura gastrica se face
dupa intubatia traheala
-perfuzie cu solutii macromoleculare, glucoza 10% in caz de hipoglicemie,
vitamina B1, B6, eventual Diazepam
In caz de tulburari de ritm cardiac se administreaza clorura de potasiu
(KCl)
3.INTOXICATIA CU MONOXID DE CARBON
Sunt intoxicatii produse cel mai frecvent accidental, in mediu industrial,
casnic, incendii; CO este un gaz incolor, inodor, produs prin arderea
incompleta a unor materiale cum ar fi lemnele, carbunii, gazul metan sau
din alte surse.
Manifestari clinice
-neurologic – oboseala, vertij, greata, varsaturi, labilitate emotionala,
parestezii, letargie, somnolenta, cefalee, coma, convulsii, stop respirator
-cardiovascular – durere toracica, palpitatii (aritmii), hipotensiune, stop
cardiac la concentratii mari de carboxiHb
-alte efecte – necroza tubulara acuta, edem pulmonar toxic, coagulare
intravasculara diseminata, leziuni tegumentare (flictene)
Conduita de urgenta
-ABC, eventual resuscitare cardiopulmonara in caz de stop cardio-
respirator
-in forme usoare se administreaza oxigen, eventual intubatie orotraheala
in cazul comei sau insuficientei respiratorii. - in forme severe se
administreaza oxigen hiperbar
Intoxicatia cu droguri
Intoxicatia cu opiacee
Opiaceele produc detresa respiratorie, alterarea statusului
mental, analgezie, mioza, hipotensiune ortostatica, greturi, varsaturi.
Mai apar: semne de respiratie superficiala, cianoza, bradipnee,
hipercapnie si hipoxie.
Diagnostic: triada: coma+mioza+detresa respiratorie.
Tratament: ventilatia corespunzatoare, naloxona, reechilibrare hidro-
electrolitica.
INTOXICATII MEDICAMENTOASE
Medicamentele care dau cel mai frecvent intoxicatii sunt cele din clasa
barbituricelor (fenobarbital) si benzodiazepinelor (diazepam). Acestea
pot fi accidentale la copii si voluntare la adulti.
Dar pot aparea intoxicatii cu orice alt medicament – intoxicatia
digitalica, intoxicatia cu antibiotice. Pentru aparitia intoxicatiei cu
barbiturice prezinta importanta momentul ingestiei in legatura cu
alimentatia, intrucat absorbtia este lenta dupa mese, rapida pe
nemancate si foarte rapida in asociere cu alcoolul.
Simptome – depind de doza ingerata
-in doze moderate determina hipotonie, dificultati de vorbire,
somnolenta, uneori agitatie
-in doze mari pot determina : bradipnee, hipoTA, pierderea cunostintei,
- in formele greve determina coma profunda cu insuficienta respiratorie
si circulatorie acuta si mioza, care este semn de gravitate;
Intoxicatia cu organo- fosforate
In urma ingestiei de substante organo-fosforate, in organism apare un
exces de acetilcolina: furtuna colinergica, reflectata clinic intr-un
veritabil
toxindrom colinergic, care determina
Stimularea receptorilor muscarinici :
Aparat respirator: determina wheezing, dispnee, rinoree, tuse,
cianoza, edem pulmonar.
Ap. Cardio-vascular: bradicardie, hipotensiune arteriala.
Pupile : mioza
Vezica urinara : incontinenta urinara
Tub digestiv: greturi, varsaturi, crampe abdominale, diaree, incontinenta
Stimularea receptorilor nicotinici
De la nivelul ganglionilor simpatice: determina apartitia tahicardiei,
HTA,
hiperglicemie.
De la nivelul muschilor striati: apar fasciculatii musculare, astenie.
1.Mioza precoce si persistenta
2. Tegumente umede, eventual secretii spumoase albicioase
exteriorizate la nivelul cavitatii bucale.
3. Pierderea urinii/ materiilor fecale in lenjerie
4. Fasciculatii musculare, eventual convulsii.
Tratament
1.ANTIDOT: atropina.
Se face atropinizarea pacientului: frecventa cardiaca intre 90-110/min.
midriaza, tegumente uscate. Atropina nu trebuie adminstrata pana
cand nu e corectata hipoxia si circulatia pacientului.
2. Epurarea toxicului: spalatura gastrica, repetata la 4-6 ore,
adminstrarea de carbune activat.
3. Corectia hidro-electrolitica sau acido-bazica, plasma, sange.
4. Corectia tulburarilor de ritm. Diazepam i.m. in caz de convulsii.
Acidoza respiratorie
Cauze: - schimburi gazoase anormale= CRESTEREA PaCO2
-afectiuni SNC : tumori, abcese, traumatisme, intoxicatii, come, AVC,
-Traumatisme toracice: volet, deformari torace
-Afectiuni pleurale: PTX, pleurezii, BPOC, obstructia cailor aeriene
superioare, edem pulmonar acut, pneumonii
- SCR, ventilatie mecanica inadecvata.
Tablou clinic
-Narcoza prin CO2: depresie, cefalee, tulburari de vedere, anxietate,
somnolenta , coma.
-Vasodilatatie cerebrala, determina cresterea PIC
-Tahicardie, HTA, transpiratii, care in paralel cu cresterea CO2
determina scaderea debitului cardiac, hipotensiune, SCR.
 PH BICARBONAT PaCO2

Acidoza < < <

metabolica
Hiperventilatie,
hiperpotasemie
Alcaloza > > >
metabolica

Acidoza < > >

respiratorie
Hipoventilatie
Hiperpotasemie.
Alcaloza > < <
respiratorie
Hiperventilatie
Hipocalcemie
Alcaloza respiratorie
Cauze
-Hipoxemie: boli pulmonare: pneumonie, edem pulmonar, fibroza
pulmonara, astm bronsic
- Leziuni SNC: - TCC, tumori, HTIC,
- sepsis, sarcina, intoxicatii cu salicilati,
- hiperventilatie psihogena: efort, frica, isterie
Clinic
-hiperventilatie, care creste travaliul muschilor respiratori, de aceea este
acompaniata uneori de dispnee.
-hipocalcemie: se manifesta prin parestezii ale buzelor, limbii si
extremitatilor, tresariri musculare. Poate fi evidentiata prin semnul
Chvostek si semnul Trousseau.
- Spasm laringian, convulsii, tulburari de ritm cardiac, pot aparea in
formele cele mai severe de hipocalcemie.
-Alcaloza respiratorie determina vasoconstrictie cerebrala,
caracterizata prin: ameteli, chiar confuzie si pierderea constientei.
Tratament :
- Tratament cauzal
- Cand exista hipoxemie se administreaza oxigen sau suport ventilator.
- Pentru hiperventilatia psihogene: se utilizeaza masti cu reinhalare.

Acidoza metabolica
Cauze:
- Diabet zaharat , ingentia de alcool, insuficienta renala acuta si cronica,
Stop cardio-respirator, toate tipurile de soc, hipoxia.
Tablou clinic:
-Respiratia Kussmaul este caracteristica , halena de acetona (la
diabetul zaharat dezechilibrat),
- Semne ale SNC: somnolenta, confuzie, coma,
- Vasodilatatie – extremitati calde si tendinta de scadere a TA.
- tahicardie, tulburari de ritm cardiac, scaderea debitului cardiac
Tratament
Tratamentul cauzal, corectarea deficitului de perfuzie tisulara, corectarea
insuficientei renale, corectarea dezechilibrului in DZ.
Tratamentul acidemiei: administrarea de solutii alcaline: bicarbinat de
sodiu. Acesta se administreaza cand PH este mai mic de 7,15-7,20.
Alcaloza metabolica
Cauze – administrarea excesiva de bicarbonat, transfuzii masive de
sange, pierderi renale (diuretice), exces de mineralocorticoizi.
Tablou clinic
- Hipoventilatie alveolara, hipoxemie, letargie, convulsii,
Tratament
- Tratamentul cauzal
Adminstrare de solutii acidifiante: clorura de amoniu, arginina.
Administratre de spironolactona in excesul de mineralocorticoizi.