Recoltarea plantelor medicinale

şi aromatice
Perioada de timp cea mai potrivită pentru recoltarea unei plante medicinale
şi aromatice este foarte importantă. Este necesar să se cunoască momentul optim
(fenofaza) în care aceste plante medicinale au conţinutul cel mai ridicat în principii
active. Scoarţele (Cortex) şi mugurii (Turio) se recoltează primăvara: scoarţele
când seva începe să circule, iar ele se desprind cu uşurinţă, iar mugurii înainte de
a se desface. Frunzele (Folium), planta întreagă (Herba) şi florile (Flos) se
recoltează în epoca de înflorire a speciei. Chiar şi în acest caz unele se recoltează
în faza de boboci, altele la începutul înfloririi, altele în plină înflorire. Fructele
(Fructus) şi rizomii (Rhizoma) se scot din sol toamna, recoltarea lor se poate
prelungi până în primăvara următoare înainte de a porni în vegetaţie vegetaţie.
Este necesar să se cunoască mai întâi în ce lună a anului poate să înceapă
recoltarea fiecărei plante, adică aşa-zisul calendar al recoltătorului. Se urmăreşte
apoi din timp în timp apropierea epocii potrivite pentru recoltare, mai ales că dintr-
o parte a ţării şi de la un an la altul sunt diferenţe climatice care grăbesc sau
întârzie viaţa plantelor. De multe ori trebuie să se cunoască chiar momentul din zi
în care urmează să se facă recoltarea. De exemplu, frunzele de degeţel roşu
(Digitalis purpureae folium) se recoltează pe timp însorit, între orele 11:00 şi 14:00
când conţin cea mai mare parte de principii active. Nici starea timpului nu e
indiferentă pentru stabilitrea momentului de începere a recoltării. Plantele
medicinale nu se recoltează pe timp de ploaie, iar după ploaie se lasă un interval
de 1-2 zile însorite. Unele se recoltează pe timp uscat şi însorit, altele pe timp
uscat şi noros dar cald, iar altele pe timp noros şi răcoros (H. Popescu, 1984).

Tehnici generale de recoltare a plantelor medicinale

Pentru obţinerea unor produse de bună calitate se aplică anumite tehnici sau
procedee de recoltare. Pentru unele părţi de plantă se utilizează anumite metode
şi cu totul altele pentru alte părţi ale plantei. Scoarţele de pe ramuri şi de pe tulpini
se recoltează cu bricege sau cuţite. Se crestează mai întâi scoarţa într-un loc, de
jur împrejurul ramurii sau tulpinii, cu o tăietură inelară până la partea tare
lemnoasă, fără a reteza ramurile sau tulpinile. La distanţe de 10 – 20 cm. se fac
tăieturi inelare asemănătoare. Între cele două tăieturi inelare se face altă tăietură
de-a lungul ramurii sau tulpinii şi începând de la aceasta se dezlipeşte de jur
împrejur cu vârful cuţitului; scoarţa care este gata recoltată se aseamănă cu un
jgheab. Pe tulpinile sau ramurile mai groase se fac de-a lungul mai multe tăieturi,
iar scoarţa se desface în fâşii late şi lungi. Mugurii se culeg cu mâna, unul câte
unul, căutându-i pe cei de mărime corespunzătoare şi verificând să nu fie deschişi.
Frunzele se recoltează manual, prin strujire sau prin culegere, mai rar prin tăiere
cu secera. Strujirea se aplică atunci când se recoltează deodată toate frunzele de
pe tulpină sau ramuri. Dacă se recoltează numai frunzele ajunse la maturitate,
celelalte fiind lăsate să crească mai departe, acestea se culeg una câte una.
Frunzele mai mari, care cresc la baza plantelor şi se întind în apropierea solului,

1
se recoltează prin tăiere cu secera sau prin rupere cu mâna (de ex. anghinarea).
Acestea se pot culege cu sau fără peţiol. Florile sau inflorescenţele se recoltează
cu mâna, cu foarfeca sau cu piepteni speciali. Florile mari şi părţi din floare
(corolă, petale) se recoltează cu mâna. Cu foarfeca se taie inflorescenţele. Uneori
florile se desprind îndată din inflorescenţele recoltate, alteori se scutură după
uscare, abia după aceea îndepărtându-se pedunculii care au nevoie de mai mult
timp pentru a se usca şi sunt încă moi. Când se taie vârfurile înflorite, separarea
florilor se face după uscare prin strujire. Alte inflorescenţe, cum ar fi cele de
muşeţel (Chamomillae flos) se recoltează din câmpul de cultură sau din locurile
unde creşte spontan şi des, cu ajutorul unor piepteni speciali, manual sau
mecanizat. Părţile aeriene ale plantelor, tulpinile cu ramuri şi flori, se recoltează
prin rupere, smulgere cu mâna, tăiere cu secera, coasa sau cu maşina de cosit
fân. Fructele se recoltează cu mâna, piepteni speciali, prin secerare, treierare, prin
batere şi scuturare. Cu mâna se recoltează fructele de măceş (Cynosbati Fructus),
de cătină (Hippophae Fructus) şi altele. Cu piepteni speciali se recoltează fructele
de afin (Myrtilli Fructus). Prin secerare, treierare se recoltează din culturi fructele
de anason (Anisi Fructus), chimion (Carvi Fructus), coriandru (Coriandri Fructus),
fenicul (Foeniculi Fructus). Fructele de ienupăr (Junperi Fructus) se recoltează
prin batere uşoară şi prin scuturarea arbuştilor după ce mai întâi se întind sub ei
prelată. Rădăcinile şi rizomii se recoltează prin smulgerea plantelor, scoatere cu
cazmaua, săparea unor gropi sau şanţuri care urmăresc traseul rădăcinilor lungi,
cu plugul fără cormană sau cu maşina de scos cartofi (la plantele cultivate). În
cazul plantelor care cresc spontan recoltarea rădăcinilor şi rizomilor se face cu
grijă, astfel încât să nu distrugem specia; pentru aceasta este necesar uneori să
se îngroape coletul pentru a putea genera noi plante (Popescu H., 1984).

Atenție la plantele toxice!

Plantele care conţin substanţe toxice se recoltează, se transportă, se
prelucrează şi se păstrează, astfel încât să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea
persoanelor care le manipulează, viaţa şi sănătatea animalelor, precum şi
puritatea mediului înconjurător. Plantele toxice trebuie să fie recoltate numai de
către persoane adulte, copiii fiind excluşi de la această activitate, oricâte măsuri
de protecţie s-ar institui. Dintre plantele medicinale amintim ca fiind toxice:
brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale), cornul secarei (Secale cornutum),
degeţelul lânos (Digitalis lanata), degeţelul roşu (Digitalis purpurea), feriga
(Dryopteris filix mas), ciumăfaia (Datura stramonium), laurul (Datura innoxia),
lăcrămioara (Convallaria majalis), macul (Papaver somniferum), măturicea
(Sarothamnus scoparius), măselariţa (Hyoscyamus niger), mătrăguna (Atropa
belladona), omagul (Aconitum napellus), reventul (Rheum officinale), ruşcuţa de
primăvară (Adonis vernalis), saschiul (Vinca minor), ştirigoaia (Veratrum album) şi
altele.
Recoltarea manuală sau mecanică a plantelor toxice se va face cu cea mai
mare atenţie, luându-se toate măsurile de protecţie pentru prevenirea intoxicaţiilor
(mănuşi de protecţie, măşti contra prafului). Organizatorii operaţiunilor de
recoltare, spălare, transportare, prelucrare şi depozitare a plantelor ce conţin
substanţe toxice sunt obligaţi prin lege să instruiască toate persoanele care
participă la asemenea acţiuni, să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea
intoxicaţiilor la oameni şi animale. Trebuie avută în vedere prevenirea contaminării

2
bazinelor naturale de apă. Este interzis a se arunca apa în care se spală plantele
toxice în heleşteie din care se adapă animalele, în fântâni sau ape curgătoare
(Popescu H., 1984).

Transportarea plantelor medicinale proaspăt recoltate

Imediat după recoltare produsele vegetale medicinale nu trebuie puse direct
pe pământ şi de asemenea, nu se aşează în grămezi. Aşezarea în grămezi este
urmată de transpiraţie, încălzire, apoi fermentaţie şi astfel se produce distrugerea
principiilor active. Mai pot apărea: schimbarea culorii până la înnegrirea totală,
apoi dezvoltarea unor mucegaiuri. Pentru transport frunzele se încarcă, aşezându-
le cât mai afânate cu putinţă în saci de cânepă, coşuri sau lăzi. Este interzisă
folosirea sacilor din material plastic, chiar şi pentru scurt timp, deoarece aceştia nu
permit circulaţia aerului, grăbesc transpiraţia, încălzirea şi deci, degradarea
plantelor. De asemenea, masele plastice absorb uleiurile volatile care dau mirosul
plăcut al plantelor aromatice. Florile se transportă în lăzi căptuşite cu hârtii curate
sau în coşuri. Fructele zemoase se adună şi se transportă în lădiţe. Transportarea
trebuie să se facă imediat şi nu în ziua următoare recoltării.

Curăţirea, selectarea şi fasonarea plantelor medicinale

Înainte de uscare sau de prelucrare se efectuează mai multe lucrări
pregătitoare care au ca scop obţinerea unui produs cât mai curat, aspectuos şi de
bună calitate. Curăţirea şi selectarea urmăresc înlăturarea impurităţilor, cum sunt:
pământ, nisip, pietriş, plante străine şi altele, precum şi înlăturarea părţilor
nefolositoare din planta medicinală recoltată. Spălarea trebuie să se facă repede
pentru a se evita dizolvarea unor principii active, iar apoi apa se va scurge bine,
iar rădăcinile şi rizomii se vor întinde la soare până se zvântă. Îndepărtarea
impurităţilor pentru produsele din grupa fructelor se face prin cernere, vânturare
sau scufundare în apă. Lucrările de fasonare sunt necesare pentru a da
produsului vegetal medicinal mărimea, forma, aspectul, care trebuie să le aibă în
scopul asigurării bunului mers al uscării, ambalării, transportului, mânuirii sau
prelucrării ulterioare al acestor produse.

Uscarea materiei prime vegetale

Uscarea reprezintă veriga finală în obţinerea unui produs de calitate,
înţelegând prin aceasta nu numai aspectul comercial al produsului, ci în mod
deosebit păstrarea neschimbată a conţinutului şi a compoziţiei chimice a acestuia.
Pentru a nu fi expuse alterării şi pentru menţinerea aspectului şi conţinutului în
principii active majoritatea produselor uscate din plantele medicinale şi aromatice
nu trebuie să conţină mai mult de 14% apă, existând specificaţii precise pentru o
bună conservare, în funcţie de ce parte a plantei recoltate este vorba. (Păun E.,
1986). Pentru a obţine o materie primă de calitate (bogată în principii active),
practica îndelungată a stabilit pentru uscarea plantelor ce conţin uleiuri volatile
temperatura maximă nu trebuie să depăşească 30-35°C, iar pentru cele cu
alcaloizi şi glicozizi este cuprinsă între 50-80°C.

Ambalarea
Ambalarea şi păstrarea materiei prime vegetale se face diferenţiat, în funcţie
de specie şi organul folosit, folosindu-se în acest scop, saci de pânză sau de

3
polietilenă, lăzi, cutii de tablă etc. (în funcţie şi de solicitările beneficiarului).
Obişnuit, în saci de pânză se ambalează florile, frunzele, fructele, seminţele şi
rădăcinile. Unele produse care pot fi presate (rădăcini, rizomi, părţi aeriene,
frunze) se presează cu prese de balotat şi numai după aceea se ambalează în
pânză de sac. Organele care conţin principii active mai puţin stabile (uşor de
gradabile la aer şi lumină) se ambalează în saci de hârtie. În cutii de tablă (în
interior cu strat de protecţie) se ambalează frunzele de degeţel pulverizate, cornul
secarei etc (L. S. Muntean, 1996).

Material oferit prin amabilitatea Catedrei de Agricultură a Universităţii

de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Bibliografie
1. Muntean L. S., 1996, Cultura plantelor medicinale şi aromatice, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca.
2. Muntean Leon S., Mircea Tămaş, Sorin Muntean, Leon Muntean, Marcel
M. Duda, Dan I. Vârban, Simion Florian, 2007, Tratat de plante medicinale
cultivate şi spontane, Ed. Rrisoprint Cluj-Napoca.
3. Păun E., Mihalea A., Anela Dumitrescu, Maria Verzea, Oltea Coşocariu,
1986, 1988, Tratat de plante medicinale si aromatice cultivate, vol. I şi II, Editura
Ceres, Bucureşti.
4. Popescu, H.,1984, Resurse medicinale în flora României, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca
5. Vârban Dan Ioan, Rodica Vârban, Albert Imre, 2005, Plante medicinale
cultivate şi din flora spontană, Ed. Risoprint Cluj-Napoca.