Prof.

Tiberiu Buhnă
Şcoala Gimnazială Niţchidorf

Caracterizarea unui personaj de baladă populară (Mioriţa)

Baciul moldovean

Pe lângă minunata alegorie a morţii, o altă dovadă a frumuseţii baladei populare

Mioriţa este şi realizarea celor două portrete, al măicuţei bătrâne şi al baciului moldovean. Ele
accentuează caracterul liric al baladei şi o apropie de basm prin însuşirile fizice şi morale pe
care le evidenţiază.
Ciobanul moldovean este unul dintre cei trei ciobani, tovarăşi într-ale păstoriei, dar
care, de deosebire de ceilalţi doi, „e mai ortoman”, deoarece „are oi mai multe/Mândre şi
cornute/Şi cai învăţaţi/Şi cai mai bărbaţi”. Situaţia lui înfloritoare este urmarea firească a
hărniciei şi a priceperii sale, dar va stârni invidia celorlalţi doi care „se vorbiră/Şi se sfătuiră/
Pe l-apus de soare/Ca să mi-l omoare”.
Sub aspect fizic, păstorul moldovean reprezintă un ideal de frumuseţe tinerească şi de
cuceritoare bărbăţie, având supra celorlalţi doi nu numai ascendentul bogăţiei, ci şi pe cel al
frumuseţii bărbăteşti clasice. Frumuseţea tulbură şi farmecă în acelaşi timp: zvelt, delicat,
gingaş şi fermecător, cu faţa albă ca spuma laptelui, cu mustaţa deasă, de forma spicului de
grâu, cu părul şi ochii negri. Acest portret fizic este prezentat din punctul de vedere al mamei
sale grijulii şi se întruchipează din jalea acesteia, căci numai o mamă poate să creioneze cu
sufletul, o astfel de imagine: „Mândru ciobănel/Tras printr-un inel, /Feţişoara lui, /Spuma
laptelui, /Mustăcioara lui, /Spicul grâului, /Perişorul lui, /Pana corbului, /Ochişorii lui, /Mura
câmpului!” Descrierea portretistică de mare artă este realizată cu ajutorul unor expresii
comparativ-metaforice ai căror termeni denumesc elemente ale mediului natural ţărănesc, în
care eroul trăieşte şi munceşte. La adeste procedee artistice se adaugă epitetul „mândru”,
folosit în inversiune şi cele cinci diminutive („ciobănel”, „feţişoara”, „mustăcioara”,
„perişorul”, „ochişorii”), care sporesc gingăşia şi frumuseţea tânărului, transformându-l într-
un prototip al frumuseţii masculine în viziunea populară. Baciul apare asemenea lui Făt-
Frumos al basmelor noastre populare, însuşirile sale fizice fiind prezentate direct, dar acestea
le presupun şi pe cele morale, deoarece „frumuseţea fizică este o complinire a frumuseţii
morale”, spunea Ion Rotaru.
Gingăşia şi delicateţea menţionate anterior nu sunt numai trăsături fizice, ci şi morale,
căci ele provin şi „dintr-un fel de măsură şi discreţie cu care se manifestă o durere adâncă”.
(Ion Rotaru). Acestora li se adaugă devotamentul, dragostea şi pasiunea pentru meserie,
pentru munca zilnică. El este ataşat şi câinilor săi dragi, mioarelor sale credincioase, toate
acestea justificând dorinţa sa de a fi înmormântat „În strunga de oi,/Să fiu tot cu voi,/În dosul
stânii/Să-mi aud cânii.” De mioara sa năzdrăvană îl leagă o prietenie omenească şi de aceea i
se adresează cald, ocrotitor şi duios. Sentimentele dintre ei sunt reciproce, deoarece oiţa
suferă cumplit la aflarea complotului şi, dezvăluindu-i-l, îl sfătuieşte pe tânărul stăpân să se
apere.
Iubitor de frumos şi sensibil, el doreşte să devină nemuritor prin cântec şi de aceea o
roagă pe mioară să-i aşeze la cap fluierele sale ce vor aminti celor rămaşi de trecerea sa prin
lume, înlăturând astfel uitarea: „Fluieraş de fag,/Mult zice cu drag,/Fluieraş de os,/Mult zice
duios,/Fluieraş de soc,/Mult zice cu foc!” Această condiţie îndeplinită i-ar asigura
posibilitatea de a comunica postum cu turma sa, de a împlini ritualul bocirii pe care nu-l poate
solicita asasinilor săi, ci dragilor oiţe „care s-or strânge,/Pe mine m-or plânge/Cu lacrimi de
sânge.” Epitetele „cu drag”, „duios”, „cu foc” şi metafora „Lacrimi de sânge” realizează o
creştere a dramatismului morţii.
Înzestrat cu o stăpânire de sine ieşită din comun, ciobanul moldovean nu-şi ia măsuri
de apărare în momentul în care află de complotul urzit împotriva sa, ci meditează asupra
 Prof. Tiberiu Buhnă
Şcoala Gimnazială Niţchidorf

posibilei dispariţii, vibrează puternic în faţa neprevăzutului şi îşi concepe moartea ca pe o

nuntă cosmică. Astfel, îşi exprimă atât dragostea faţă de natură, cât şi concepţia sa asupra
vieţii şi a morţii, văzând în moarte o lege a firii, o trecere firească în elementele naturii
veşnice. Ciobanul moldovean dovedeşte că dispune ed o extraordinară capacitate de înţelegere
şi pătrundere în tainele existenţei umane, exprimându-şi indirect dragostea de viaţă. Rostind
ultima dorinţă testamentară, baciul o roagă pe mioară să păstreze secretul morţii pentru mama
sa, vrând s-o protejeze de o durere sufletească. Este în acest gest o dovadă copleşitoare a
respectului fiului dus până al veneraţie şi manifestat printr-o dragoste duioasă şi puternică:
„Iar la cea măicuţă/Să nu-i spui, drăguţă,/Că la nunta mea/A căzut o stea!”
Sub aspect compoziţional, portretul său se conturează pe două planuri principale: cel al
prezentării directe a însuşirilor fizice cum există ele în inima şi în mintea mamei şi cel ideatic,
care evidenţiază modul de a gândi, de a privi şi a concepe viaţa şi moartea. Acestora li se
adaugă o precizare directă a autorului anonim referitoare la starea materială a personajului,
care este şi motorul posibilului eveniment nefericit din viaţa lui. Liantul celor două planuri îl
constituie tensiunea emoţională puternică, gândeşte şi se exprimă într-o situaţie limită.
Prin toate aceste calităţi deosebite, personajul baladei populare Mioriţa trezeşte în
sufletul ascultătorului nu compasiune, ci admiraţia şi preţuirea, deoarece el întrebuinţează
însuşirile alese ale omului din popor, ale poporului însuşi, cu o gândire şi înţelegere profundă
a evenimentelor cruciale, fiind nu numai un personaj principal de baladă, ci şi un erou mitic,
deoarece semnifică, prin atitudinea lui, înţelepciunea populară a acceptării morţii ca pe un
final firesc al vieţii. Studierea acestei capodopere as literaturii populare i-a oferit ocazia lui
Mihail Sadoveanu prilejul de a afirma „că-n Mioriţa se manifestă spiritualitatea cea mai
profundă a românilor dintotdeauna, deoarece prin toată structura ei această baladă unică este
aşa de artistică, plină de simţire aşa de înaltă pentru natura eternă, încât eu o socotesc drept
cea mai nobilă manifestare poetică a neamului nostru.”