NICOLAE FRIGIOIU

antropologie
politică
 Antropologie politică | 157

ELEMENTELE STATULUI

Teritoriul

Sedentarizarea uniunilor de triburi pe un anumit teritoriu a însemnat

naşterea statului. Dar teritoriul statului nu este un pământ oarecare, un
no man's land. El este un pământ roditor, situat în delta marilor fluvii,
acolo unde s-a observat că triburile de culegători şi bobul aruncat în mâ­
lul roditor dă rodul însutit. De aceea, primele state şi primele civilizaţii
au apărut în Orientul Antic, în delta marilor fluvii Tigru şi Eufrat. Nil,
Hindus şi Gange, fluviul Galben şi fluviul Albastru. Tot aici, în jurul
anilor 8000 î.e.n. are loc revoluţia agrară, caracterizată prin domesticirea
plantelor şi animalelor: meiul, orzul, grâul, asinul, bivolul, calul, etc. Dar
mâlul nu oferă doar o pătură germinativă ideală; din el se vor fabrica ma­
rile vase, obţinute prin coacere, care vor permite păstrarea recoltei şi vor
asigura sedentarizarea pe acel teritoriu. Dar sedentarizarea populaţiei
pe un anumit teritoriu nu are loc doar prin întrunirea condiţiilor mate­
riale de existenţă. Acestea trebuie să fie conservate la nevoie prin forţa
armelor şi dezvoltate prin cultură. Epoca bronzului şi epoca fierului tră­
dează importanţa confecţionării armelor pentru apărarea teritoriului. Nu
întâmplător, în societăţile arhaice clasa războinicilor se bucură de mare
cinste, iar zeii fierari, plini de funingine şi infirmi, ocupă un loc impor­
tant în mitologiile popoarelor primitive. înseşi relaţiile sociale din cadrul
statului primitiv au luat naştere din nevoia primordială de securitate a
comunităţii. La început nucleul acestui stat era constituit din atelierele
de prelucrare a metalelor, înconjurate de un şanţ de apă. Aprovizionarea
meşterilor şi desfacerea produselor au creat viitoarele profesii de admi­
nistratori şi de comercianţi.
Populaţia sedentarizată pe un anumit teritoriu şi fiancarea acestuia
prin graniţe naturale sau convenţionale formează fundamentul primitiv
al statului ca şi al tuturor asociaţiilor umane.
Maurice Godelier a demonstrat convingător, de pe poziţiile evoluţi-
onismului neomarxist, strânsa legătură dintre teritoriu şi geneza forme­
lor de proprietate. Formele prin care o societate îşi aproprie un teritoriu,
sunt deopotrivă materiale şi simbolice şi vizează stăpânirea condiţiilor
de reproducere a vieţii oamenilor ca şi a resurselor de care ei depind. (...)
„Această proprietate nu există pe deplin decât atunci când membrii unei
societăţi se servesc de regulile sale pentru a organiza conduitele lor con­
158 | Nicolae Frigioiu

crete în vederea aproprierii. Aceste forme de acţiune asupra naturii sunt

întotdeauna forme sociale, fie că ele sunt individuale sau colective, fie că
este vorba de vânătoare, de cules, de creştere a vitelor, de pescuit, de agri­
cultură, de artizanat sau de industrie. în societatea noastră aceste activi­
tăţi sunt numite «muncă», iar dezvoltare a organizată a fiecăruia dintre
ele «proces de muncă». în acest caz, trebuie în mod logic să considerăm
ca muncă şi ca un aspect esenţial al fiecărui proces de muncă, momentele
şi comportamentele simbolice care figurează în el şi prin care omul caută
să acţioneze asupra formelor invizibile care controlează realităţile vizibi­
le pe care el face eforturi să şi le aproprie (ploaie, căldură, vânat, plante
etc.). Dar trebuie să subliniem că în numeroase limbi cuvântul muncă nu
există, deoarece nu există reprezentările care să îi corespundă. (...)
Formele de proprietate ale unui teritoriu sunt, deci, în acelaşi timp, un
raport cu natura şi un raport dintre oameni. Acesta din urmă este dublu:
este un raport între societăţi ca şi un raport în interiorul fiecărei socie­
tăţi, între indivizii şi grupurile care o compun. (...) Oricare ar fi forma
individuală sau colectivă a unui proces oarecare de apropriere concretă a
naturii, această formă este întotdeauna aceea a unui raport social, efect
al structurii unei societăţi. Consecinţa teoretică a acestui fapt este funda­
mentală: ideea că individul, ca atare, este independent de grupul căruia
îi aparţine, că el este în primul rând şi în orice epocă sursa drepturilor de
proprietate asupra naturii este lipsită de orice bază ştiinţifică. (...) „4

Mediul natural

Mediul natural include suma totală a influenţelor lumii externe care

afectează viaţa indivizilor sau a grupurilor. Omul însuşi este o parte a
naturii, încununarea proceselor evolutive ale vieţii. Originea, dezvolta­
rea şi răspândirea lui pe suprafaţa pământului, diviziunea lui în rase,
chiar configuraţia lui intelectuală sunt puternic marcate de mediul său
natural care a lucrat într-însul uneori timp de sute de mii de ani. Fie­
care stat, constă, în esenţă, dintr-un număr de indivizi care au anumite
caracteristici psihice şi mentale, existând în relaţii unul cu celălalt, iar
întregul existând într-un anumit mediu natural. Acest mediu modifică
constant viaţa indivizilor şi a grupurilor, la rândul lor, aceştia modifică
constant mediul lor; iar relaţiile dintre indivizi modifică atât indivizii
cât şi grupurile. Acestea pot fi urmărite pe următoarele coordonate ale
interacţiunii om-natură:
 Antropologie politică | 159

a. Conturul suprafeţei scoarţei terestre cuprinde lanţurile de munţi,

văile, podişurile, reţeaua hidrografică. Toate acestea favorizează forma
şi mărimea statelor, inclusiv forma de guvernământ. Un relief accidentat,
format din concreţiuni geologice (bariere muntoase), favorizează naşte­
rea statelor mici, gen polisul grec sau cantoanele elveţiene, pe câtă vreme
platourile continentale favorizează naşterea statelor mari (imperiile pre-
columbiene, S.U.A. şi Rusia).
b. Clima. Influenţează comportamentul şi structura psihologică a
locuitorilor. De la marocanul Ibn Haldoun (1336-1409) până la Mon­
tesquieu (1688-1765), prin Jean Bodin şi Hugo Grotius în cultura politică
europeană s-a impus determinismul geografic care explică fenomenele
politice prin influenţa factorilor climaterici asupra comportamentului
uman. Astfel, clima rece favorizează crearea sentimentului războinic, al
cuceririlor militare, dezvoltă sentimentul onoarei şi al civismului aris­
tocratic. Populaţiile care trăiesc în zonele cu climă caldă sunt predispu­
se la reverii şi lenevie, dată fiind bogăţia resurselor. Totodată, ele sunt
predispuse la forme de guvernământ autoritare sau despotice, precum
regimurile politice orientale.
c. Resursele (vegetale sau minerale) joacă un rol important în fixarea
populaţiei de o anumită zonă şi în dezvoltarea statului. în funcţie de
abundenţa unei resurse se dezvoltă tehnicile de producţie şi organizare
socială. în condiţiile în care pentru populaţiile sedentarizate nu mai exis­
tau teritorii libere limitrofe, ele au trebuit să descopere şi să intensifice
alte tehnici de producţie pentru a obţine resursele necesare supravieţu­
irii. Tehnica prelucrării metalelor va duce la dezvoltarea oraşelor, a co­
merţului şi a celei de a doua mari diviziuni a muncii, iar abundenţa tere­
nurilor arabile va duce la crearea marilor imperii în Orient, cu prevalenţa
statului paternalist şi a aristocraţiilor latifundiare. Dat fiind faptul că în
primele epoci ale istoriei umane omul a fost strict dependent de natură,
caracteristicile acesteia au contribuit la formarea psihologiei grupurilor
sociale. în ţări cu climat aspru, cu resurse sărace (vezi Japonia), oamenii
au trebuit să se adapteze la mediu printr-o disciplină aspră a muncii pen­
tru a putea supravieţui.

Populaţia

Alături de teritoriu ea este un element vital indispensabil în gene­

za statului, deoarece între om şi mediul său natural există o legătură
160 | Nicolae Frigioiu

indestructibilă. Chiar dacă mediul fizic este un factor determinant în

distribuirea populaţiei în anumite zone ale globului, caracteristicile ge­
netice, dezvoltarea civilizaţiei, capacitatea de reproducere sunt factori
tot atât de importanţi. Unele zone ale globului, datorită climei, resurselor
sau configuraţiei lor, pot suporta populaţii numeroase (regiunile dintre
marile fluvii). Dar mărimea acestor populaţii va depinde nu numai de
condiţiile externe favorabile, ci şi de felul în care oamenii se pricep să le
exploateze. O zonă din comuna primitivă poate suporta un mic număr de
vânători, dar ea poate primi un număr mult mai mare de agricultori, pro­
veniţi din culegători, care vor smulge prin muncă solului cele necesare
traiului. în aceste zone favorizate, rata natalităţii va fi superioară celei a
mortalităţii, iar mărimea şi densitatea populaţiei vor creşte prin oamenii
atraşi de avantajele oferite de ecosistem. Migraţiile şi luptele pentru te­
renurile fertile, căsătoriile cu noii veniţi, colonizările au o puternică in­
fluenţă asupra originii şi dezvoltării statului, a guvernării şi a dreptului.
Agregarea populaţiei în regiunile favorizate duce la interesul comun, la
contactele dintre grupuri şi indivizi care se concretizează într-un spirit
al unităţii şi nevoie de organizare. Migraţiile şi cuceririle care le însoţesc
cer o mai strictă organizare decât cere viaţa staţionară şi duce la noi for­
me de reglementare dintre conducători şi supuşi, dintre grupuri.

Organizarea

Dată fiind o populaţie care locuieşte un teritoriu definit, nevoia de

autoritate care să se exercite asupra acesteia se impune de la sine. Orga­
nizarea prin care statul se exprimă şi impune voinţa sa este absolut ne­
cesară. Indiferent că este un rezultat al acordului mutual dintre locuitori
sau un rezultat al extinderii, bazată pe cucerirea celui mai slab de către
cel mai puternic, o formă a mecanismului politic care să primească sau
să ceară supunerea trebuie să fie creată pentru a forma un stat. Această
organizare este apanajul puterii de stat. Numai prin ea statul poate să se
ocupe de cetăţenii săi şi de relaţiile cu alte state. „Capacităţile limitate
ale organizării pot duce la suprasarcini impuse sistemului, atât la nivelul
guvernării centrale sau la nivelul administraţiei locale sau regionale sau
la toate aceste niveluri. Cu cât teritoriile sau populaţiile pe care un stat
le încorporează în graniţele lui şi cu cât relaţiile economice şi politice
conflictuale cu alte state sau popoare sunt mai mari, cu atât este mai
probabil că el va neglija problemele acelor teritorii şi populaţii care sunt
 Antropologie politică | 161

astfel marginalizate în interesele lor politice, geografice şi economice.

S-ar putea vorbi, în acest caz, de o lege a atenţiei şi a responsabilităţii
descrescânde faţă de nevoile unor provincii neglijate ale statelor mari.
Această atenţie descrescândă şi declinul consecvent al performanţei şi
serviciilor guvernamentale pentru aceste regiuni şi populaţii margina­
lizate tind, în schimb, să antreneze diminuarea loialităţilor şi rezistenţa
crescândă şi, astfel, să limiteze mărimea statelor.“5

Unitatea

Implică ideea de coeziune internă absolută şi de independenţă exter­

nă completă. Unitatea înseamnă că teritoriul şi populaţia care constituie
un stat formează un tot indestructibil. Ele nu se pot constitui în părţi
ale unei organizaţii politice mai vaste: nici un stat nu poate include un
teritoriu sau o populaţie care nu formează o parte politică a lui. Astfel,
statele care compun S.U.A. nu sunt state în sine deoarece ele sunt părţi
ale unei unităţi politice mai vaste care este ea însăşi un stat. Pe de altă
parte, Europa, deşi o unitate geografică, nu este încă un stat, deoarece ea
include un număr de organizaţii politice separate care sunt fiecare stat,
cel puţin până la realizarea unităţii politice a Europei.

Guvernarea

întrucât orice organizare duce la ierarhie socială, necesară pentru

transmiterea voinţei politice a minorităţii conduse, guvernarea este un
mecanism estenţial al statului. Guvernarea include acele persoane care
sunt angajate în exprimarea şi administrarea voinţei statului - ansamblul
puterii legislative, executive şi judecătoreşti în organele centrale şi locale
ale puterii de stat. într-un sens mai larg, guvernarea poate fi definită ca
„suma totală a acelor organizaţii care exercită sau pot exercita puterile
suverane ale statului". Aşa cum fiecare stat este o unitate şi guvernul
fiecărui stat trebuie să fie o unitate, deşi împărţit în diferite ministere
şi departamente. Un stat nu poate exista fără guvernare, iar guvernul
poate exista numai ca organizaţie a unui stat. în timp ce termenul „stat"
este abstract şi poate fi conceput indiferent de existenţa statelor concrete
actuale, deoarece toate statele sunt identice ca esenţă, guvernarea are
caracter concret-istoric în funcţie de condiţiile politice din fiecare ţară.
162 | Nicolae Frigioiu

Guvernarea poate fi definită ca medierea necesară dintre stat şi cetăţenii

săi, mecanismele prin care scopurile statului sunt formulate şi executate,
iar relaţiile dintre state sunt menţinute.

Suveranitatea

Din combinarea elementelor de mai sus rezultă că esenţa reală a sta­

tului este suveranitatea. Ea poate fi definită ca o „competenţă a com­
petenţelor*'', ca o „calitate supremă a puterii de comandă“ (de la sovra-
/7w.v-eminent). în funcţie de formele de legitimare a puterii politice, titu­
larul suveranităţii poate fi monarhul, adunările elective sau poporul. Din
punct de vedere intern, suveranitatea presupune că un stat are completă
autoritate asupra tuturor indivizilor care îl compun; văzută din exterior,
suveranitatea presupune că un stat este complet independent de contro­
lul oricărui alt stat. Deoarece un stat este unitar, nici un subiect nu este
scutit de autoritatea lui şi nici o persoană sau grup de persoane din afara
statului nu se pot amesteca în treburile lui interne. Deoarece un stat se
caracterizează prin ordine, organizare şi ierarhie socială, el are un gu­
vern prin care el îşi întăreşte autoritatea asupra supuşilor săi şi îşi men­
ţine independenţa lui faţă de alte state. Orice populaţie care posedă un
teritoriu şi puteri suverane devine, prin sine, un stat. Voinţa suverană a
statului, când este exprimată şi întărită prin mijloacele guvernării, este
numită lege.
Suveranitatea de stat are următoarele caracteristici:
a) este unică: într-un stat nu pot exista concomitent două puteri su­
verane;
b) este perpetuă: într-un stat nu poate exista vacanţă (pauză) în exer­
citarea suveranităţii;
c) este inalienabilă-, nu poae fi înstrăinată de titularul ei;
d) este imprescriptibilă', nu poate fi anulată sau revocată;
e) este totală-, deasupra ei nu se mai află nici o altă putere;
f) este deplină: efectele ei se aplică tuturor, fără nici o discriminare
pe întreg teritoriul naţional, care nu poate fi înstrăinat, fiind unitar şi
indivizibil.
între aceste elemente ale statului există o legătură indisolubilă, mai
mult, ele se condiţionează reciproc. Oricare ar fi formele guvernării sau
formele statului, actele lui trebuie să fie obligatorii pe întreg teritoriul,
pentru cât mai mulţi oameni şi pe o perioadă cât mai îndelungată dacă