Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Facultatea de Horticultura

ID-Anul I

RADIAŢIA SOLARĂ
-Agrometeorologie-

Student: Ispas Georgiana-Camelia

Profesor: Conf. Dr. Enache Liviu

Cuprins

RADIATIA SOLARA- GENERALITATI …………………………………………………3

Soarele si radiatia solara ………………………………………………………………………3

Variatia diurna si anuala a radiatiei directe medii …………………………………………..4

ASPECTE ASTRONOMICE ALE RADIATIEI SOLARE ……………………………….5

Geometria Pamânt - Soare …………………………………………………………………….5

Radiatia solara directa…………………………………………………………………………6

Spectrul radiatiei solare ……………………………………………………………………….6

BIBLIOGRAFIE

2
 RADIATIA SOLARA

RADIATIA SOLARA- GENERALITATI

Soarele si radiatia solara

Soarele este un corp plasmatic de forma sferica cu raza (R) de 695 000 km. si un volum
de 1,42 x 10 18 km3. Densitatea medie a materiei solare este de 1,4 g/cm3, de 1,4 ori mai mare
decât densitatea apei (Danescu Al., si colab., 1980).

Pornind din centru spre exterior, Soarele se împarte în mai multe zone: un nucleu central
(pâna la 0,32 R) unde se desfasoara reactiile nucleare de fusiune care produc razele gama. Apoi
zona radiativa (pâna la 0,71 R), unde se pierde cea mai mare parte a energiei acestor radiatii.
Dupa aceea o zona, unde scaderea puternica a temperaturii da nastere la celule convective, zona
convectiva. Partea superioara, vizibila, a zonei convective formeaza fotosfera. Aceasta are un
aspect granulat (boabe de orez), granulele având dimensiuni cuprinse între 1000 si 35 000 km.
Temperatura fotosferei este de 5800 oK. O carcteristica a fotosferei sunt zonele cu temperaturi
mai scazute (4800oK) numite pete solare. Ele par a fi si sediul unor câmpuri magnetice foarte
punernice. Urmeaza apoi atmosfera solara formata din: cromosfera (15 000 km) si coroana solara
(200 000 000 km).

In urma reactiilor termonucleare de transformare a hidrogenului în heliu, la o temperatura

de circa 20 0000 C se degaja în spatiul cosmic un flux de energie radianta de circa 39 x 1013
TW. La Pamânt ajunge doar 2 x10-6 din aceasta energie, ceea ce reprezinta o cantitate egala cu
180 miliarde de MW. Celelalte surse de energie, cum ar fi cele extraterestre (radiatia stelara,
radiatia cosmica) sau cele terestre (caldura degajata de scoarta terestra, radiatia produsa de
procesele radioactive din scoarta) sunt neînsemnate fata de Soare. Astfel fluxul caldurii
geotermice este de numai 32 TW.

Din energia primita de la Soare, 29 % este reflectata de catre atmosfera si 6% de catre

suprafata terestra, deci 35% din energia primita de sistemul Pamânr - Atmosfera se reântoarce în
spatiul cosmic. Atmosfera absoarbe un procent de 18% din radiatia primita de la Soare iar
suprafata Pamântului 47% în total 65%.

Dupa cu se observa radiatia solara este foarte putin absorbita în atmosfera, în schimb
ea este aproape integral transformata în caldura în paturile superficiale ale scoartei. Datorita
schimbului radiativ si turbulent dintre scoarta si aer, energia solara radianta se transforma în
energie potentiala si cinetica, deci surse de energie pentru desfasurarea proceselor atmosferice.

3
 Atmosfera terestra fiind un amestec de gaze, în aer au loc miscari atât pe verticala cât si
pe orizontala. Deoarece la suprafata Pamântului bilantul radiativ este negativ pentru latitudinile
cuprinse între 40o - 90o N si S, iar în rest este pozitiv, apare la nivel planetar un gradient
latritudinal. Latitudinile joase nefiind uniform încalzite, iar cele înalte nefiind uniform racite, are
loc o advectie orizontala de energie care se realizeaza prin sistemele de vânt si curentii oceanici.

Cauza tuturor proceselor meteorologice, rezumate la producerea de energie cinetica prin

vânt, este variatia energiei interne a maselor de aer prin oscilatiile termice si transferul de energie
dintre componentele sistemului fizic - atmosfera, este energia primita de la Soare.

Radiatia, cel mai important agent de caldura din atmosfera joaca un rol major în
procesele care au loc la scara medie si mare. Radiatia apare astfel ca un element genetic al
climei la scara planetara.

Spectrul radiatiei solare

In urma proceselor de fusiune nucleara Soarele emite în spatiu energie sub forma de
radiatie electromagnetica si radiatie corpusculara (vântul solar).

Spectrul radiatiei electromagnetice, dupa Comisia Internationalaa de Iluminare (C.E.E.) este

suprins între 1nm1 si 1 mm.

El se împarte în trei mari domenii spectrale:

Radiatia vizibila (lumina), radiatia care produce direct senzatia vizuala. Limita inferioara este
cuprinsa între 380 - 400 nm si limita superioara între 760 - 780 nm. Din punct de vedere calitativ,
radiatiile vizibile se caracterizeaza prin senztia de culoare pe care o provoaca si anume: 380 nm -
violet - 420 nm - albastru - 535 nm - galben - 586 nm - portocaliu - 647 nm - rosu - 760 nm -
ultrarosu - 780 nm.

4
Radiatia infrarosie, este radiatia a caror lungimi de unda ale componentelor monocromatice
sunt superioare vizibilului si inferioare de 1 mm. Acest domeniu spectral se împarte în:

- radiatia infrarosie A (I.R. - A) 780 - 1400 nm;

- radiatia infrarosie B (I.R. - B ) 1400 - 3000 nm;
- radiatia infrarosie C ( I.R. - C) 3000 - 1 mm ( 10 6 nm).

Radiatia ultravioleta este radiatia a carei lungimi de unda sunt inferioare celei vizibile si
superioare de 1 nm. Spectrul ultraviolet se împarte în:

- radiatia ultravioleta A (U.V. - A) 315 - 400 nm;

- radiatia ultravioleta B (U.V. - B) 280 - 315 nm;
- radiatia ultravioleta C (U.V. - C) 100 - 280 nm.

Spectrul electromagnetic fotosferic (extraterestru) al Soarelui emite 98 % din energie în

domeniul cuprins între 150 - 3000 nm. Radiatia solara din afara acestor limite este importanta,
dar are energie foarte mica. La lungimi de unda mai mari de 3000 nm în domeniul infrarosu,
aproximativ întreaga energie este absorbita de vaporii de apa si de bioxidul de carbon.

ASPECTE ASTRONOMICE ALE RADIATIEI SOLARE

Geometria Pamânt - Soare

Pamântul se deplaseaza în jurul Soarelui pe o traiectorie sub forma de elipsa (având în unul din
focare Soarele) situata într-un plan numit planul ecliptic.

Excentricitatea elipsei (e) este foarte mica (e = 0,0167). Distanta dintre cele doua focare fiind
foarte mica, face ca traiectoria sa se apropie de forma circulara. Cu toate acestea forma orbitei
terestre are urmatoarele consecinte în geometria Pamânt - Soare:

- usoare variatii ale vitezei unghiulare a Pamântului în jurul Soarelui conform legii ariilor
( legea a II - a a lui Kepler ).Aceasta pune problema definirii timpului;
- o usoara variatie (± 1,7%) a distantei Pamânt - Soare, în jurul valorii medii (aproximativ 150
milioane Km, sau 8 minute lumina). .

Cea mai mica distanta când Pamântul se afla la periheliu (ianuarie) si cea mai lunga distanta când
Pamântul se afla la aheliu este data de Rp, respectiv Ra unde:

5
a = semiaxa mare a orbitei Pamântului; e = excentricitatea orbitei terestre.

Aceasta variatie a distantei Pamânt - Soare influenteaza într-o masura relativ modesta
intensitatea radiatiei solare pe care o primeste Pamântul, ea nedepasind 6,7%.

Relatia între distanta Pâmânt - Soare si fluxul radiatiei solare este direct proportionala. In
perioada din an când distanta Soare - Pâmânt este maxima, raportul dintre valoarea medie a
constantei solare (Io) si valoarea fluxului radiatiei într-un anumit moment din an (Ij) este
minima si invers.

Deci atunci când Soarele se gaseste la afeliu normal si fluxul radiativ primit de Pamânt este si el
mai mic iar atunci când se gaseste la periheliu situatia se inverseaza.

Variatia fluxului de radiatie solara datorita variatiei distantei dintre Pamânt si Soare nu este un
factor care sa determine schimbari sezoniere de vreme. Aceste schimbari sezoniere pe Pamânt
sunt rezultatul deviatiei mari pe care o are planul Ecuatorului pamântesc fata de planul orbitei
sale, de 23o27' si paralelismul miscarii Pamântului în jurul axei sale în spatiu si al miscarii în
jurul Soarelui.

Radiatia solara directa

Radiatia solara directa este radiatia provenita direct de la discul solar. Valorile radiatiei
solare directe depind, în principal, de doi factori: geometria Pamânt - Soare si de caracteristicile
optice ale atmosferei.
Geometria Pamânt - Soare este o consecinta a miscarilor în timp ale Pamântului în jurul
Soarelui, a înclinarii axei terestre si a formei sferice a globului terestru.
In fiecare moment din an cuplul Soare - Pamânt se gaseste în relatii geometrice impuse
de miscarea de revolutie a Pamântului în jurui Soarelui. Aceasta face ca mersul aparent al
Soarelui pe bolta cereasca, înaltimea Soarelui(ho) sa varieze în functie de momentul din an.
In cazul latitudinilor tarii noastre înaltimea Soarelui prezinta un mers diurn ascendent
pâma la momentul trecerii Soarelui la meridianul locului (amiaza adevarata), când atinge
valoarea maxima, dupa care ea scade în cea de a doua parte a zilei.
Anual ho creste de la momentul solstitiului de iarna (luna decembrie),când atinge valorile
minime, spre solstitiul de vara (iunie), când atinge valorile maxime. O astfel de variatie diurna si
anuala îsi va pune amprenta asupra regimului radiatiei solare directe.
Variatia înaltimii Soarelui sau a complementului sau, distanta zenitala, face ca lungimea
drumul parcurs de radiatia directa prin atmosfera, masa atmosferei, sa varieze si de aici
intensitatea fenomenului extinctiei
Starea optica a atmosferei la un anumit moment (opacitatea) poate amplifica sau diminua
procesele de extinctie si deci de variatie a intensitatii radiatiei solare directe. Pentru aceleasi
valori ale masei atmosferei intensitatea radiatiei solare directe este diferita ca urmare a starii
optice a acesteia

6
Variatia diurna si anuala a radiatiei directe medii

Radiatia solara directa are un mers diurn si anual specific latiutdinilor medii, simteric
fata de momentul amiezii adevarate, si fata de luna iunie, momentul solstitiului de vara.
De la momentul rasaritului, radiatia solara directa crste, în paralel cu înaltimea Soarelui
deasupra orizontului, pentru ca la momentul trecerii Soarelui la meridianul locului sa atinga
valorile maxime. Acesta este mersul zilnic ante - meridian (am). In cea de-a doua parte a zilei,
post - meridian (pm), radiatia solara directa scade pâna la momentul apusului

Aceast tip de variatie se mentine indiferent de luna, dupa cum se vede din tabelele de mai
sus. Intr-o luna de iarna, luna solstitiului, atunci când se ating cele mai mici înaltimi ale Soarelui
din întreg anul, radiatia solara directa este cuprinsa, în orele amiezii, între 426 (Timisoara) si 621
W m-2 (Constanta).

Se observa ca valorile de la Poiana Brasov, deci de la 1000m altitudine, nu depasesc pe

cele de la mica altitudine ( Constanta). In prima parte a zilei valorile radiatiei directe sunt de
regula mai mari decât în a doua parte a zilei.

7
 Pentru o luna din sezonul cald (iunie) radiatia directa prezinta acelasi mers diurn. Ea este
cuprinsa, la orele amiezii, între 796 W m-2 la Iasi si 670 W m-2 la Deva. La extremitatile zilei
radiatia directa variaza între 265 pâna la 475 W m-2 .

Se remarca si în acest caz valorile din prima parte a zilei sunt mai mari decît cele din
partea a doua, aceasta datorita faptului ca atmosfera este mai transparenta în prima parte a zilei
fata de cea de-a doua, când aerul este deja impurificat de convectia termica, mai putin
transparent.

In cursul anului radiatia solara directa prezinta un mers ascendent, începând din luna
decembrie, când se ating cele mai mici valori anuale, spre lunile de vara când se ating, de regula
cele mai mari valori. Fenomenul urmareste evolutia anuala a înaltimii Soarelui la latitudinile
noastre, generat de geometria Pamânt - Soare.

Cele mai mari valori medii anuale se ating în lunile de vara. In aceasta perioada, la
majoritatea statiilor radiatia solara directa depaseste 700 W m-2 la amiaza: 796 W m-2 la
Constanta, 768 W m-2 la Bucuresti, 775 W m-2 la Iasi, 698 W m-2 Timisoara.

In general în lunile de vara radiatia directa depaseste 600 W m-2 între orele 9 si 15. Maximul
anual se atinge, la majoritatea statiilor, în luna iunie, luna cu cele mai mari valori ale înaltimii
Soarelui, deci traseul optic strabatut de razele solare prin atmosfera este cel mai scurt.

Valorile medii anuale cele mai scazute din an se produc în lunile de iarna cu un minim în
luna decembrie, luna solstitiului de iarna. In acest anotimp, intensitatea radiatiei solare directe
depaseste în orele amiezii 400 W m-2 pâna la peste 600 W m-2. Se remarsa valori de iarna, mai
mari la: Bucuresti, Iasi , Constanta.

Pentru regiunile înalte (Poiana Brasov) variatia anuala a radiatiei solare directe prezinta
o serie de particularitati fata de zonele joase. Aici cele mai mari valori medii anuale sunt
caracteristice lunilor ianuarie si februarie când în orele amiezii se depaseste 800 W m-2.
Fenomenul este explicabil deoarece în aceasta perioada marile înaltimi sunt mult mai însorite si
aerul de aici este foarte curat si cu uniditate scazuta, ceeace îl face deosebit de transparent, fata
de zonele joase afectate de fenomenele ce însotesc inversiunile termice, frecvente acum. In
lunile de vara radiatia directa poate atinge, la orele amiezii, 777 W m-2 în iunie si 754 W m-2 în
august.

8
9
Bibliografie

1. Cigher M. , METEOROLOGIE ŞI CLIMATOLOGIE -note de curs

2. Harpal S., Ph.D. Mavi, Graeme J. Tupper, Agrometeorology, Principles and
Applications of Climate Studies in Agriculture, Food Products Press, 2004

10