Curs nr.

6 APS - Capitol 4

Capitolul 4

CERCETĂRI ASUPRA SOLURILOR DEGRADATE.

INDICATORI DE CARACTERIZARE A SOLURILOR ERODATE

4.1. Metode pentru determinarea pierderilor de sol

Estimarea cantitativă a eroziunii solului sau a pierderilor de sol se face prin două tipuri de metode:
• metode directe, care constau din determinări în teren sau laborator şi se bazează pe: măsurarea
scurgerilor de pe parcele elementare, metoda reperelor pentru determinarea grosimii solului erodat, măsurarea
turbidităţii scurgerilor, simularea ploilor în laborator, măsurători în secţiunile hidrologice sau bazine hidrografice
pentru retenţia debitului solid, izotopi radioactivi etc.
• metode indirecte, ce folosesc formule matematice în care este cuprinsă influenţa factorilor declanşatori
ai eroziunii.

4.1.1. În cadrul metodelor directe prezintă importanţă deosebită, prin evidenţierea rolului lucrărilor şi
măsurilor antierozionale, cercetările privind infiltraţia, scurgerea şi eroziunea pe terenurile în pantă.
Măsurarea scurgerii, a infiltraţiei şi eroziunii solului se realizează prin metoda aspersiunii sau prin
măsurători directe în câmp. Prin aceste metode scurgerea şi eroziunea se măsoară direct, iar infiltraţia se
calculează în raport cu cantitatea de apă folosită la aspersiune sau precipitaţiile căzute şi scurgerea măsurată
direct.
Aparatele folosite pentru măsurarea infiltraţiei şi erozivităţii solului sunt funcţie de metoda utilizată pentru
producerea ploii şi suprafaţa pe care o deservesc. În raport cu metoda de producere a ploii sunt aparate care
folosesc duze aspersoare pentru producerea ploii artificiale şi aparate ce utilizează fire pentru formarea picăturilor
(pentru suprafeţe de circa 1 m²).
Determinările privind scurgerile, eroziunea şi infiltraţia în câmp în condiţii de precipitaţii naturale, se fac
cu ajutorul unor parcele elementare (cu suprafaţa de 50 … 300 mp), sau al suprafeţelor de colectare mari ori
bazine hidrografice mici (1 … 100 ha).

Figura .1 – Parcele elementare experimentale pentru studiul scurgerilor si eroziunii pe terenurile arabile în pantă, [125].

1
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

Figura .2 – Parcele elementare de control al scurgerilor la S.C.C.C.E.S . Pereni, (foto N. Popovici)

Figura .3 – Divizor dublu pentru fracţionarea scurgerii, [125].

Măsurarea scurgerilor de pe fiecare parcelă se realizează cu ajutorul unuia sau a mai multor bazine în
care se decantează şi materialul aluvionar transportat de pe o parcelă. Când se folosesc mai multe bazine,
primul este prevăzut cu pereţi de liniştire a scurgerii şi de reţinere a materialelor grosiere plutitoare. După
umplerea primului bazin, scurgerea este fracţionată cu ajutorul unui divizor, iar în următorul bazin se colectează
numai o fracţiune, restul fiind evacuată (figura 3.4).

2
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

Figura 3.4 – Bazine cu divizoare la S.C.C.C.E.S . Pereni , (foto N. Popovici)

Cantitatea de sol erodat se determină prin ridicarea de probe de amestec bine omogenizate. După
decantarea şi uscarea în etuvă, conţinutul de material solid al unei probe se multiplică cu volumul respectiv al
scurgerii şi se stabileşte volumul total de sol erodat de pe o parcelă. Sistemul descris de măsurare a scurgerii şi
eroziunii – permite stabilirea numai a volumelor totale la sfârşitul ploii, iar nu variaţia în timp a scurgerii şi eroziunii.
Pentru a stabili acest lucru se instalează în bazinul de decantare limnigrafe.
Pentru suprafeţe mai mari de scurgere (0,5 … 2 ha), instalaţia cuprinde un bazin de decantare cu un
3
volum de 2 … 3 m , prevăzut cu un deversor dreptunghiular sau trapezoidal din care se separă o mică fracţiune
a scurgerii, care este colectată într-un rezervor cilindric de 200 … 300 litri aşezat lateral. Stabilirea volumului
scurgerii şi variaţia în timp a acestuia se face cu ajutorul unui limnigraf instalat într-un puţ lateral aflat în legătură
cu primul rezervor.
Reprezentând grafic variaţia intensităţii ploii (după pluviograf) şi a scurgerii (după limnigraf) se poate
stabili şi curba de infiltraţie, pentru condiţiile de sol, acoperire cu vegetaţie şi relief cercetate.
În ceea ce priveşte solul erodat, se poate determina numai cantitatea totală care reprezintă solul din
rezervorul de decantare la care se adaugă cel conţinut în suspensie, stabilit prin ridicarea unei probe din bazinul
mic, determinarea turbidităţii şi multiplicarea acestuia cu scurgerea cumulată. Variaţia intensităţii eroziunii
(cantitatea de sol erodat) în timp, se face cu ajutorul unui dispozitiv care ridică automat probe, la intervale egale
de timp.

4.1. 2. Metode indirecte

Pe lângă încercările de explicare a mecanismului eroziunii de pe versanţi, la cuantificarea proceselor de
eroziune s-au folosit foarte multe metode cu caracter empiric. Aceasta se datorează complexităţii procesului şi
multitudinii factorilor ce intervin şi care fac aproape imposibilă folosirea instrumentului matematic diferenţial.
Formalizarea cu ajutorul modelelor simpliste de tip empiric sau regresional dacă nu sunt satisfăcătoare
din punct de vedere teoretic au în schimb o deosebită utilitate în proiectarea lucrărilor antierozionale.
Cu ajutorul acestora sau elaborat diferite tehnici de modelare a proceselor de eroziune – scurgere –
sedimentare, ce constituie “imagini condensate” apropiate realităţii, cu scopul de a analiza, verifica şi valida
rezultatele, legile şi relaţiile esenţiale după care se conduc procesele respective.
Estimarea eroziunii pe versanţi cu ajutorul corelaţiilor şi a regresiilor dintre aceasta şi caracteristicile
precipitaţiilor sau ale reliefului a fost folosită de mulţi cercetători iar rezultatele obţinute au căpătat o largă utilizare.
Cercetătorii Neal, Copley, Borst, Pope, Barnett, Foster, Wischmeier din U.S.A. şi mulţi alţii au arătat că
eroziunea este foarte strâns legată mai ales de intensitatea ploii. Ecuaţiile de regresie cele mai răspândite
între eroziunea la o ploaie şi elementele acesteia din urmă au formulele prezentate mai jos, [93].

3
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

A. Ecuaţii de regresie pentru ploi – eroziune

● Barnett A.P., 1958:

E = Ko + K1  ih
E = Ko + K1 P + K2 Pa + K3 i15 + K4 ih

● Stănescu P. şi colab., 1961:

E = K0 + K1  P + K2  i15

● Diseker E.G., Sheridan V.M., 1971:

E = K0+A+B+C+D+k1Ei+k2P+k3x +k4M+k5T

Regresia dintre eroziunea medie lunară sau medie sezonieră şi elementele ploilor au forma:
● Discher E.G., Mc Ginnis, 1971:
E = K0+A+B+C+D+k1Ei+k2M
Eroziunea medie anuală poate fi estimată cu formula:

● Discher E.G., Sheridan V.M., 1971:

E = K0+A+B+C+D+k1Ei+k2T
în aceste formule:
K0, K1, K2, K3, K4 – constante;
i15, ih – intensitatea ploii pe 15 minute şi pe oră;
P – cantitatea de precipitaţii;
Pa – cantitatea de precipitaţii anterioare;
A – constantă pentru influenţa pantei;
B – constantă pentru influenţa expoziţiei versantului;
C – constantă pentru interacţiunea pantă – expoziţie;
D – constantă pentru influenţa sezonieră;
M – umiditatea medie a solului;
T – temperatura medie anuală;
V – coeficient de scurgere;
Ei – energia de impact.
Din analiza formulelor de mai sus şi a rezultatelor obţinute a reieşit că introducerea în ecuaţiile de
regresie a prea multor elemente nu este raţională, deoarece plusul de informaţii este mic în comparaţie cu
dificultăţile de calcul (obiecţie mai puţin întemeiată în condiţiile utilizării tehnicii moderne de calcul). Cele mai bune
rezultate sunt obţinute în cazul valorilor medii multianuale.

4
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

B. Corelaţii între eroziune şi elementele morfologice ale terenului

Dintre relaţiile care leagă eroziunea de elementele morfologice ale terenului pot fi amintite:

 Kornev I.V., 1937:

E = K  I0,75  L1,5  i1,5

 Neal T.H., 1937:

unde:
E = K I 0,8t  i1,2
K – erozitivitatea (agresivitatea pluvială)
 Zingg, 1940: S – erodabilitatea solului
E = K  I1,4  L1,6 L – lungimea de scurgere
I – panta terenului pe direcţia de scurgere
 Lopatin, 1952: i – intensitatea ploii erozionale
(i)
E=KI (0,86...1,0)
L
1,5
t – durata ploii
C – influenţa vegetaţiei şi
 Neyl I.G., : a practicilor agricole
E = 0,4 I 0,7 i2,2 t Cs – efectul lucrărilor antierozionale

 Moţoc M., 1955:

E = K  I1,4  L1,5

 Silvestrov, 1955:
E = K  I(0,5...1,0) L1…2

 Smith D.D. şi Wischmeier V.H.,1962

E = K (1,36 + 0,97i + 0,138i2 / 100) L0,5

 Wischmeier V.H. şi Smith D.D., 1962;1978

E = K Lm  In  S  C  Cs

Ultima ecuaţie, denumită şi “Ecuaţia universală a eroziunii solului” (Universal Soil Loss Ecuation –
USLE), a luat o extindere deosebită pe plan mondial pentru prognoza pierderilor de sol prin eroziunea hidrică,
[175;176].
Determinarea pierderilor prin eroziune în suprafaţă cu ajutorul metodei USLE, se bazează pe relaţia:
A=R·K·L·S·C·P

unde:
A – pierderile medii anuale specifice de sol, (t / acru∙an) sau (t / ha·an);
R – indexul anual al eroziuni ploilor la care se adaugă un factor de scurgeri asociat topirii zăpezilor,
acolo unde asemenea scurgeri sunt semnificative (ft·t·in/acru·ora·an) sau (MJ·mm/ora·an·ha);

5
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

K – factor de erodabilitate a solului (pierderi de sol pe unitate de R, măsurată pe parcele standard

pentru controlul scurgerii, cu o lungime de 22.1m, pantă de 9% şi folosinţa ogor negru (t/acru·ora / acru·tf·t·în)
sau (t/ha·ora /ha·Mf·mm);
L – factorul lungimii pantei versantului în sensul scurgerii, (ft) sau (m);
S – factor caracterizând panta terenului pe direcţia de scurgere (%);
(factor topografic);
C – factor de influenţă a folosinţelor culturilor şi lucrărilor solului (adimensional); pentru ogor negru
C =1 iar pentru un sol total acoperit C tinde spre 0.
P – factor (adimensional) de influenţă a măsurilor şi lucrărilor de combatere a eroziunii solului
existente (lucrări pe contur, curbă de nivel, culturi în fâşii, terase, benzi tampon etc.); pentru teren fără măsuri şi
lucrări de combatere a eroziunii solului, P = 1.
În condiţiile din România, respectându-se structura ecuaţiei USLE, dar modificându-se notarea şi
metoda de stabilire a termenilor, relaţia pentru calculul pierderilor de sol prin eroziunea hidrică în suprafaţă s-a
folosit sub forma modelului ROMSEM (Romanian Soil Erosion Model – Moţoc M.):
0,3 2
E = K · S · C · Cs · L ∙ (1,36 + 0,97∙i +0,138∙i )

iar actualmente:
m n
E = K · S · L · i · C · Cs
unde:
unde: E – pierderea anuală de sol la hectar prin eroziunea în suprafaţă‚
([t/ha·an);
K – erozivitatea zonală (erozivitatea pluvială) pierderi de sol pe zone de agresivitate pluvială stabilite în
funcţie de indexul de agresivitate pluvială H·I15; Se determină cu elemente extrase din pluviogramele ploilor
torenţiale care produc eroziunea:
H – cantitatea de precipitaţii căzute în timpul ploii torenţiale, (mm);
I15 – intensitatea medie pe 15 minute a nucleului torenţial al ploii, (mm / minut);
În acest context, agresivitatea pluvială se exprimă prin coeficientul de agresivitate pluvială şi defineşte,
concomitent, erozivitatea ploii şi efectul asupra solului erodat.
n = 1,4
S – factor de corecţie pentru erodabilitatea solului (adimensional),
cu valori de 0,6; 0,8 ;1,0 şi 1,2.

b) indicatorii privind rezistenţa solului la eroziune şi infiltraţie;

c) indicatori pentru caracterizarea fertilităţii solurilor erodate

6
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

Indicatori de risc şi de stare pentru eroziunea hidrică în suprafaţă

4.2. Indicatori de risc pentru eroziunea solului

Riscul reprezintă probabilitatea de apariţie a unui eveniment prin mărimea şi aria afectată şi implică
existenţa unor factori ce conduc la această stare.

Indicatori de risc pentru eroziunea în suprafaţă

Rata sau ritmul eroziunii în suprafaţă se exprimă în t/ha∙ an - ca medie multianuală sau t/ha∙an cu
probabilităţi de 1/10;1:20;1:50;etc.

 Riscul erozional potenţial

0,3 1.4
Er = K·S·L ·i
în care:
K – agresivitatea pluvială (factor de risc climatic );
S – erodabilitatea (factor de risc pedologic);
0,3 1,4
L şi i – lungimea şi respectiv înclinarea versantului (factori de risc ai reliefului).
În cazul eroziunii potenţiale se consideră că solul nu este acoperit cu vegetaţie şi
nu au fost executate lucrări de amenajare a versanţilor.
Eroziunea în suprafaţă poate fi raportată şi la evenimente singulare precum şi la durate scurte.

 Riscul erozional efectiv:

0,3 1,4
Eef = K·S·L ·i ·C·Cs

 Gradul de vulnerabilitate a terenului la eroziunea în suprafaţă (%) =

Riscul erozional efectiv
= 100
Riscul erozional potential

eroziune efectiva
Sensibilitatea la eroziune =
eroziune admisibila

4.3. Indicatori de stare pentru eroziunea hidrică în suprafaţă

Starea reprezintă gradul de modificare a profilului de sol ca urmare a pierderii de material solid prin
eroziune. În România se defineşte starea de eroziune pe 5 clase.

Moţoc M. şi Vatău A., au propus următorii indicatori de stare:

• Starea de eroziune a versantilor (%) =

sup rafata cu soluri erodate
= 100
sup rafata terenurilor in panta cu potential de eroziune

• Stare de eroziune pe clase de eroziune (%) =

sup rafaţa cu soluri erodate
=  100
sup rafaţa totală a ternurilor erodate

• Starea de eroziune a teritoriului sau bazinului hidrografic (%) =

sup rafaţa cu soluri erodate
=  100
sup rafaţa totală
7
Curs nr. 6 APS - Capitol 4

Obs.: În suprafaţa totală se includ şi terenurile stabile care prin condiţia de relief nu sunt supuse
eroziunii, şi terenurile care sunt stabile din punct de vedere erozional, fiind protejate prin păduri cu consistenţă
ridicată sau fâneţe.

4.4. Indicatori privind rezistenţa la eroziune şi infiltraţie

Cu ajutorul indicatorilor prezentaţi anterior se poate caracteriza starea actuală a eroziunii, care a fost
determinată de toţi factorii de eroziune. Este însă important să se stabilească separat contribuţia factorului sol în
procesul de eroziune. În acest sens trebuie să se evidenţieze:
a) Rezistenţa la eroziune a solului - determinată îndeosebi prin metodele parcelelor elementare de
scurgere şi aspersiunii .
b) Infiltraţia apei în sol. După Serviciul de Conservarea Solului din S.U.A., solurile se pot împărţi în
patru grupe în raport cu proprietăţile lor care determină scurgerea şi infiltraţia. Această clasificare ce se prezintă
în tabelul 3.4, ţine seama de textura solului şi a rocilor mamă, grosimea şi porozitatea solului, modul de aşezare a
orizonturilor cu porozitate scăzută.

 Indicatori pentru caracterizarea fertilităţii solurilor erodate

Pentru a se putea urmări evoluţia fertilităţii solurilor supuse eroziunii, pe care se aplică sau nu măsuri cu
caracter agrotehnic sau ameliorativ, trebuie luate în considerare următorii indicatori, care se modifică în raport cu
eroziunea:
• Indicatori fizici şi chimici:
- rezerva în humus şi azot hidrolizabil;
- rezerva în fosfor mobil;
- rezerva în carbonat de calciu;
- densitatea aparentă (DA);
- capacitatea pentru apă în câmp (CC);
- capacitatea de apă utilă (CC – Co) şi coeficientul de ofilire Co.
Majoritatea indicatorilor de mai sus sunt diminuaţi prin procesul de eroziune.

• Recolta (indicator de sinteză)

În toate cazurile recolta agricolă scade la solurile erodate. Cercetările efectuate în ţara noastră au stabilit,
pentru unele soluri, legătura între recoltă şi gradul de eroziune.
Pierderile de recoltă se pot aprecia şi în funcţie de grosimea stratului de sol erodat, aproximativ astfel:
80kg/ha (20%), pentru 10 cm erodat:
1600kg/ha (40%), pentru 20 cm erodat:
2400kg/ha (60%), pentru 45 cm erodat:
3200kg/ha pentru 90 cm erodat
Se recomandă luarea în considerare a următorilor indicatori de estimare a impactului eroziunii hidrice la
formarea recoltelor.

• Indicatorul de impact al eroziunii în suprafaţă asupra capacităţii de producţie a solurilor erodate =

recolta medie (în kg/ha∙an) la 1 cm sol erodat. Cantitatea de recoltă variază în raport cu gradul de eroziune,
planta cultivată şi alţi factori.
De exemplu, se apreciază că în România la grâu, pentru 1 cm sol erodat se pierd anual 35-80 kg/ha.

• Indexul de productivitate (P): P = Ui·Gvi·pHi,

unde: cm
Ui - indicele de suficienţă a capacităţii de apă utilă;
Gvi - indicele de suficienţă a acidităţii aparente;
pHi - indicele de suficienţă a acidităţii solului.
Parametrii de suficientă de mai sus, variază între 0 şi 1 şi se stabilesc pentru fiecare plantă cultivată,
depinzând inclusiv de textura solului şi adâncimea sistemului radicular.
8