Capitolul 3

Protecţia împotriva şocurilor electrice

O diferenţă de potenţial între două puncte ale corpului omenesc produce prin corp un curent
electric.
Şocul electric – este un efect patofiziologic, care apare la trecerea unui curent electric prin
corpul omului.
Electrocutare – şoc electric fatal.
Consecinţele şocului electric la care a fost supusă o persoană depind de:
 intensitatea curentului electric şi de natura acestuia: curent alternativ sau curent continuu,
 durata intervalului în care curentul străbate corpul omenesc.
Intensitatea curentului electric depinde de:
 tensiunea de atingere aplicată utilizatorului,
 impedanţa traiectoriei străbătute,
 caracteristicile corpului uman: umiditatea pielii, transpiraţie, prezenţa unor răni.
Curentul alternativ cu frecvenţa cuprinsă între 15 – 100 Hz, conform SR CEI 60497-1,
produce următoarele efecte:
- 0,5 mA, senzaţie uşoară,
- 10 mA, contracţie musculară (tetanie),
- 30 mA, paralizie respiratorie,
- 75 mA, fibrilaţie cardiacă ireversibilă,
- 1 A, oprirea inimii.
Dacă frecvenţa curentului creşte, riscul fibrilaţiei ventriculare scade. În curent continuu,
conform SR CEI 60497-1, curentul care prezintă aceeaşi probabilitate de a provoca fibrilaţie
ventriculară are intensitatea de aproximativ de 4 ori mai mare decât în curent alternativ,
pentru durate de şoc mai mari decât durata unui ciclu cardiac (peste 400 ms).
Şocurile electrice se pot datora:
 atingerilor directe, când omul vine în contact cu părţi din instalaţia electrică care, în
regimul normal de funcţionare, se află sub tensiune;
 atingerilor indirecte, când omul vine în contact cu părţi sau piese ale unor echipamente
sau instalaţii care în mod normal nu se află sub tensiune, dar care au ajuns sub tensiune în
urma unui defect sau a altor cauze accidentale. Exemple: atingrea carcaselor metalice ale
electromotoarelor, cutiilor metalice ale tablourilor electrice, pupitrelor sau panourilor
electrice, conductelor de apă etc. care accidental ar putea ajunge sub tensiune. Tensiunea
la care este supus omul în cazul unor atingeri indirecte se numeşte tensiune de atingere.
În caz perticular, dacă aceasta este aplicată tălpilor omului aflat în zona de acţiune a unei
prize de pământ sau a unui conductor a unei linii aeriene căzute la pământ, aceasta se
numeşte tensiune de pas.
3.1 Clasificarea încăperilor şi receptoarelor din punct de vedere al pericolului de
electrocutare
În funcţie de pericolul de electrocutare, încăperile se clasifică în următoarele categorii:
 puţin periculoase, încăperi uscate şi încălzite, cu pardoseală izolantă şi fără construcţii
metalice în apropierea instalaţiilor electrice (camerele de zi şi dormitoarele din locuinţe,
birourile din clădirile administrative etc.);
 periculoase, (laboratoare, hale industriale, vestiare, holuri etc.) încăperi care îndeplinesc
cel puţin una din următoarele condiţii:
 - temperatura este în permanenţă între 20 şi 30 ºC,
- în încăperi există permanent praf bun conducător de electricitate,
- în încăperi se află construcţii metalice în apropierea instalaţiilor electrice fără ecrane
protectoare,
- pardoseala este bună conducătoare de electricitate (pământ, beton, cărămidă, metal,
lemn umezit continuu din cauza procesului de producţie,
- umiditatea este cuprinsă între 75 şi 97 %,
- în încăpere se manevrează cu gaze sau lichide ce scad rezistenţa electrică a corpului
uman,
- suprafaţa încăperii este acoperită, în proporţie de sub 60%, cu mase metalice ce pot
ajunge sub tensiune.
 foarte periculoase, (băile publice, spaţii industriale, rezervoarele metalice şi cazanele de
abur în care în timpul execuţiei, reviziei sau reparaţiilor pot lucra oameni) încăperi în
care se realizează cel puţin una din următoarele condiţii:
- temperatura este în permanenţă peste 30 ºC,
- umiditatea relativă a aerului este, în mod obişnuit, peste 97% (există permanent
condensat pe suprafeţele încăperii),
- în încăpere există permanent vapori sau gaze corosive,
- suprafaţa încăperii este acoperită în proporţie de peste 60%, cu mase metalice ce pot
ajunge sub tensiune.
Instalaţiile de protecţie a omului împotriva tensiunilor de atingere trebuie să asigure tensiuni
de atingere sau de pas ce să nu-l pună în pericol, în caz de defect. Aceste tensiuni maxime,
admisibile, depind de categoria încăperii în care se află omul şi de tipul echipamentului
electric cu care lucrează şi au valorile indicate în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1. Tensiuni de atingere şi de pas maxim admise în funcţie de locul de utilizare,
categoria echipamentului şi felul curentului

Tensiuni de atingere şi de pas,

Locul de Categoria Felul maxime admise [V]
utilizare echipamentului curentului Loc puţin Loc periculos şi
periculos foarte periculos
Timpul de deconectare [s]
≤3 >3 ≤3 >3
La suprafaţă Fixe şi mobile ca 65 50 65 50
cc 120 65 120 65
Portabile ca 65 50 65 50
cc 120 65 120 65
Sub nivelul Toate ca 24 24 24 24
solului cc - - - -

Măsurile de protecţie împotriva şocurilor electrice, aplicate într-o

instalaţie electrică, nu trebuie să se influenţeze şi nici să se anuleze
reciproc
3.2 Metode de protecţie
3.2.1 Metode de protecţie împotriva atingerilor directe
Metodele de protecţie împotriva atingerilor directe constau în:
 măsuri de protecţie completă, care se realizează prin:
- izolarea părţilor aflate sub tensiune,
- folosirea de bariere sau carcase cu un grad de protecţie egal cu cel puţin IP2X,
- alimentarea la tensiune foarte joasă de securitate: TFJS în cazul circuitelor de
protecţie izolate faţă de pământ, TFJP în cazul circuitelor de protecţie legate la
pământ, şi dacă sunt indeplinite simultan următoarele condiţii:
 tensiunea nominală este mai mică de 50 V c.a. sau 120 V c.c.,
 sursa de alimentare este transformator de separare, acumulator, grup motor
termic-generator, dispozitive electronice,
 circuitele TFJS sau TFJP îndeplinesc condiţiile din Normativul I-7.
 măsuri de protecţie parţială, care se realizează prin:
- protecţia prin intermediul unor obstacole,
- plasarea părţilor aflate sub tensiune în afara zonelor de accesibilitate normală.
 măsuri adiţionale de protecţie, prin:
-
I ≤30 mA
utilizarea de dispozitive de protecţie diferenţiale foarte sensibile ( Δn ) şi cu
declanşare rapidă, bazate pe detectarea curentului rezidual către sol, indiferent dacă
acesta trece sau nu prin corpul unui om.

Au în general numai aplicare locală, adică nu se aplică întregii instalaţii

electrice

3.2.2 Metode de protecţie împotriva atingerilor indirecte

Protecţia împotriva atingerilor indirecte se realizează cu măsuri prin care se asigură protecţia
utilizatorilor împotriva pericolelor ce pot să apară în urma atingerii unor mase puse accidental
sub tensiune ca urmare a unui defect de izolaţie.
Toate masele instalaţiilor electrice trebuie să fie prevăzute cu cel puţin o măsură de
protecţie împotriva atingerilor indirecte.
Metodele de protecţie împotriva atingerilor indirecte se împart în metode principale şi
metode suplimentare şi se pot realiza prin:
 măsuri de protecţie fără întreruperea automată a alimentării, care cuprind următoarele
mijloace:
- folosirea materialelor şi echipamentelor de clasă II sau echivalente,
- izolarea suplimentară,
- separarea de protecţie,
- amplasarea la distanţă sau intercalarea de obstacole,
- executarea de legături de echipotenţializare locale, nelegate la pământ;
 măsuri de protecţie prin întreruperea automată a alimentării , care se aplică prin
utilizarea unui dispozitiv de protecţie, care trebuie să separe automat, într-un anumit
timp, funcţie de mărimea şi durata tensiunii de atingere, alimentarea circuitului sau
materialului protejat împotriva atingerilor indirecte, în caz de defect. Această măsură de
 protecţie necesită coordonarea între schemele de legare la pământ , caracteristicile
conductoarelor de protecţie şi dispozitivele de protecţie.
3.3 Scheme de legare la pământ
3.3.1. Termeni folosiţi
Într-o clădire, legătura la priza de pământ şi interconexiunile tuturor părţilor metalice ale clădirii,
precum şi a tuturor părţilor conductoare expuse ale echipamentelor electrice, au ca scop:
prevenirea apariţiei tensiunilor periculoase între părţi metalice accesibile simultan.
Termenii folosiţi în literatura de specialitate, legaţi de subiectul paragrafului sunt prezentaţi în
figura 3.1:

3
c o n d u c to a re
3
p a rti de
in te r m e d ia r e p r o te c tie 3

4 c o n d u c to r
p r in c ip a l
d e p r o te c tie
in c a lz ir e 5
apa 5
gaz 5
4

6
le g a tu r a
p o s ib ila T N 7
1 2

Figura 3.1. Exemplu de imobil cu apartamente în care se asigură egalizarea potenţialelor

 priză de pământ (1) - un conductor sau un grup de conductoare în contact strâns, care
asigură o legătură electrică cu pământul
 pământ - masa conductoare a Pământului al cărei potenţial electric în orice punct este
considerat convenţional egal cu 0
 rezistenţa de dispersie a prizei de pământ - rezistenţa de contact dintre electrodul priză
de pământ şi pământ
 conductoare de legare la pământ (2) - conductorul de protecţie care realizează legătura
între conductorul principal (centura) de împământare al instalaţiei (6) şi priza de pământ
(1) sau alt mijloc de punere la pământ (sisteme TN)
 masă (a unui echipament sau element de construcţie) (vezi tabelul 3.2.) - parte
conductoare a echipamentului care poate fi atinsă şi care, în mod normal, nu e sub
tensiune, dar accidental poate ajunge sub tensiune
 conductor de protecţie (3) - conductor folosit pentru măsuri de protecţie contra şocurilor
electrice şi care face legătura între următoarele elemente:
 părţi intermediare
 conductorul principal de legare la pământ
 priză de pământ
 punctul de legare la pământ al sursei sau un punct de neutru artificial
 părţi intermediare (4) (vezi tabelul 3.2.) - o parte conductoare, care poate prezenta
potenţial propriu, în general potenţialul pământului, şi care nu face parte din instalaţia
electrică, ca de exemplu:
 podele şi pereţi neizolaţi, cadrul de metal al cădirii
 conducte de metal pentru apă, gaz, încălzire, aer comprimat şi materialele metalice
asociate cu acestea
 conductor pentru egalizarea potenţialelor (5) - conductor de protecţie care asigură
legătura între diversele elemente, creând o reţea echipotenţială
 bară pentru egalizarea potenţialelor (6) - bornă sau bară prevăzută pentru legarea
conductoarelor de protecţie, inclusiv pentru egalizarea potenţialelor şi orice legătură cu
elemente de legare la pământ
 legătura echipotenţială principală - în fiecare clădire, conform normativului I.7 trebuie
realizată o legătură între masă şi elemente conductoare. La legătura echipotenţială
principală în clădiri trebuie racordate:
 conductoarele principale de protecţie
 conductoarele de legare la pământ
 conductele instalaţiilor de apă, de gaz, încălzire în apropierea locului de intrare în
clădiri
 tubulatură de ventilare - climatizare
 elementele metalice ale construcţiei
 legătură echipotenţială suplimentară - se foloseşte când nu se îndeplinesc condiţiile
corecte de protecţie (rezistenţă inacceptabilă de mare) şi se realizează pentru toată
instalaţia electrică, numai pentru o parte, un aparat sau un amplasament.


Legarea între ele şi legarea eficientă la pământ a tutuor pieselor metalice

accesibile şi a maselor utilajelor şi a echipamentelor electrice sunt esenţiale pentru
protecţia contra şocurilor electrice.
 Tabelul 3.2. Lista părţilor intermediare şi a maselor

Părţi componente

Mase Părţi intermediare

1. Trasee de cabluri 1. Elemente folosite în construcţia clădirilor

 canale şi conducte
 cabluri în manta de plumb cu izolaţie
din hârtie impregnată, cu/fără blindaj
 cabluri cu cămaşă metalică şi izolaţie
minerală
2. Aparate de comutaţie
 subansamble detaşabile
3. Utilaje cu acţionare electrică
 părţile de metal accesibile ale
utilajelor
 metal sau beton armat:
 structuri bazate pe cadre din oţel
 bare de ramforsare
 celule prefabricate din beton armat
 elemete de finisări de suprafaţă:
 podele şi pereţi din beton armat fără alt
tratament de suprafaţă
 suprafeţe acoperite cu plăci metalice
 acoperiri metalice:
 pereţi acoperiţi metalic
2. Elemente neelectrice de serviciu în clădiri
 conducte şi canale de metal, de gaz,
apă, sistem de încălzire
 componente metalice masive (cuptoare,
rezervoare, radiatoare)
 fitinguri de metal în camere de spălat,
de baie, toalete, etc.
 hârtie metalizată
3. Elemente neelectrice
 fitinguri metalice asociate cu traiectele de
cabluri (tubulatură şi elemente suport pentru
cabluri)
 obiecte de metal:
 apropiate de zona conductoarelor
aeriene şi a barelor colectoare
 în contact cu echipamentul electric.

3.3.2. Definiţia schemelor de legare la pământ

Schemele de legare la pământ caracterizează modul de legare la pământ a

punctului neutru al transformatorului IT/JT (ori altă sursă) şi mijloacele de legare
la pământ a părţilor intermediare şi a maselor instalaţiilor de joasă tensiune.
Alegerea schemei de legare la pământ determină măsurile de protecţie a
persoanelor împotriva şocurilor electrice datorate atingerii indirecte.

Schemele de legare la pământ sunt notate prin simboluri conform SR CEI 364 prin 2, 3 sau 4
litere, care semnifică următoarele:
 Prima literă: situaţia reţelei de alimentare în raport cu pământul
T – legare directă la pământ (neutru distribuit);
 I – fie izolarea tuturor părţilor active faţă de pământ, fie legarea punctului neutru al
reţelei la pământ print-o impedanţă.

 A doua literă: situaţia maselor instalaţiei electrice în raport cu pământul

T – masele instalaţiei legate direct la pământ, independent de eventuala legare la pământ
a unui punct al alimentării;
N – legarea electrică directă a maselor la punctul de alimentare legat la pământ (în curent
alternativ, punctul de legare la pământ este în mod normal punctul neutru).

 Alte litere: dispunerea conductorului neutru şi al conductorului de protecţie

S – funcţia de protecţie este asigurată print-un conductor PE separat de cel neutru N sau
de un eventual conductor activ legat la pământ;
C – funcţiile conductorului neutru N şi al conductorului de protecţie PE sunt îndeplinite
de acelaşi conductor PEN.
Proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice trebuie să se facă ţinându-se seama de
următoarele caracteristici:
 scheme de legare la pământ,
 influenţele externe la care sunt supuse instalaţiile electrice în funcţionare normală,
 compatibilitatea echipamentelor şi materialelor electrice care alcătuiesc aceste instalaţii.
Schemele de distribuţie ale instalaţiilor electrice se determină în funcţie de:
 tipul schemelor conductoarelor active (monofazat cu 2 sau 3 conductoare, bifazat cu 3
conductoare, trifazat cu 3, 4 sau 5 conductoare),
 tipul schemelor de legare la pământ.
3.3.3. Caracteristicile schemelor de legare la pământ
Fiecare schemă de legare la pământ reflectă, din punct de vedere tehnic, trei opţiuni:
 metoda de legare la pământ,
 dispunerea conductoarelor de protecţie PE,
 asigurarea protecţiei împotriva atingerilor indirecte.
Consecinţele adoptării anumitor scheme de legare la pământ sunt legate de următoarele:
 şoc electric,
 incendiu,
 continuitatea alimentării,
 supratensiuni posibile,
 perturbaţii electromagnetice,
 proiectare şi funcţionare.
În continuare se vor prezenta aceste opţiuni şi consecinţele lor pentru schemele de legare
utilizate.
3.3.3.1. Schema TN
neutru mase şi părţile intermediare

pământ neutru
Schemele TN au un punct al sursei legat direct la pământ, iar masele şi părţile intermediare
sunt legate la acest punct prin conductoare de protecţie. La această schemă curentul de defect
intre fază şi masă este un curent de scurtcircuit.
Funcţie de dispunerea conductorului neutru N şi a conductorului de protecţie PE se deosebesc
trei tipuri de scheme TN:
 schema TN-S, în care pentru întreaga schemă se utilizează un conductor de protecţie
distinct (fig.3.2);
 schema TN-C, în care funcţiile de neutru şi de protecţie sunt asigurate printr-un singur
conductor PEN pentru întreaga schemă (fig. 3.3);
 schema TN-C-S, în care funcţiile de neutru şi de protecţie sunt asigurate printr-un singur
conductor doar pe o porţiune a schemei (fig.3.4).

L1
L2
L3
N
PE
N
PE PE N

R s

Figura 3.2. Schema TN-S

L1
L2
L3
PEN
N PE PE N

R s

Figura 3.3. Schema TN-C

 S c h e m a T N -C S c h e m a T N -S
L1
L2
L3
PEN
N
PE N PE

PE N

R s

Figura 3.4. Schema combinata TN-C-S

În cazul schemelor TN-C, conductorul PEN trebuie să satisfacă cerinţele ambelor sale funcţii,
dar are prioritate funcţia PE.
Schema TN-C este interzisă pentru toate circuitele care au secţiunea conductorului de cupru
mai mică de 10 mm2 (sau 16 mm2 pentru aluminiu) şi în cazul utilizării conductelor flexibile
pentru alimentarea echipamentelor mobile.
Datorită valorilor mari ale curenţilor de defect este obligatorie deconectarea automată, în caz
de defect de izolaţie , folosind în acest scop întreruptoare de putere sau siguranţe fuzibile. Nu
pot fi folosite dispozitive de curent rezidual, deoarece un defect de izolaţie la pământ
înseamnă scurtcircuit între fază şi neutru.
În cazul schemelor TN-S, conductoarele de protecţie PE sunt separate de conductoarele de
neutru N, şi sunt dimensionate la cel mai mare curent de defect care poate surveni. Datorită
curenţilor de defect şi tensiunii de atingere mari, deconectarea automată este obligatorie în
caz de avarie a izolaţiei. Această deconectare trebuie făcută prin întreruptoare de putere,
siguranţe fuzibile sau dispozitive sensibile la curenţi reziduali, deoarece protecţia împotriva
atingerilor indirecte poate fi separată de protecţia împotriva scurtcircuitului între faze sau între
fază şi neutru.
La scheme combinate TN-C-S, schema TN-C (4 conductoare) nu poate fi folosită niciodată în
aval de schema TN-S (5 conductoare). Punctul la care conductorul PE se separă de
conductorul N este în general la limita amonte a instalaţiei respective.
3.3.3.2. Schema TT
neutru mase şi părţile intermediare

pământ pământ

Schemele TT au un punct de alimentare legat direct la pământ, iar masele şi părţile

intermediare ale instalaţiei electrice sunt legate la prize de pământ independente din punct de
vedere electric de priza de pământ a alimentării (fig. 3.5).
 L1
L2
L3
N
N

PE
R s
R m

Figura 3.5. Schema TT

Conductoarele PE sunt separate de conductoarele de neutru N şi sunt dimensionate pentru cei
mai mari curenţi de defect care pot surveni.
Pentru asiguarea protecţiei împotriva atingerii indirecte, deconectarea automată este
obligatorie în caz dedefect de izolaţie. În practică, această deconectare se realizează de către
dispozitivele de protecţie de curent rezidual. Curenţii lor de declanşare trebuie să fie suficient
de reduşi pentru ca dispozitivele să detecteze curenţii de defect mici, limitaţi de rezistenţele în
serie a două prize de pământ.
3.3.3.3. Schema IT
neutru părţi intermediare

izolat sau legat la pământ pământ

prin impedanţă

La schemele IT toate părţile active ale sursei de alimentare sunt izolate faţă de pământ sau
sunt legate la pământ prin intermediul unei impedanţe şi a unui limitator de tensiune iar
masele şi părţile intermediare ale instalaţiei sunt legate la pământ.
 L1
L2
L3
N

PE

R m

Figura 3.6. Schemă IT cu neutrul izolat

În practică toate circuitele au o impedanţă de scurgere la pământ, deoarece nici o instalaţie nu
este perfectă. În paralel cu aceste trasee de scurgere cu caracter rezistiv există o cale de curent
capacitiv, cele două elemente definind împreună impedanţa normală de scurgere la pământ
(fig. 3.7).

C1 C 2 C 3 R 1 R2 R 3 Z 2

Figura 3.7. Impedanţa de scurgere la pământ şi impedanţa lor echivalentă, într-o schemă IT
Într-un sistem trifazat de joasă tensiune cu trei conductoare, un kilometru de cablu are
impedanţă de scurgere determinată de C1, C2, C3 şi R1, R2, R3 echivalentă cu existenţa unei
impedanţe între punctul neutru şi pământ Zc = 3000 - 4000 .
De multe ori, în cazul schemelor IT, între punctul neutru al înfăşurării de joasă tensiune a
transformatorului şi pământ este conectată permanent o impedanţă Zs = 1000 - 2000 .
Raţiunea acestei puneri la pământ este de a fixa potenţialul unei porţiuni de reţea în raport cu
pământul (Zs << Zc) şi de a reduce nivelul supratensiunilor în raport cu pământul, cum ar fi
cele transmise prin înfăşurarea de înaltă tensiune sau cele de natură electrostatică (fig. 3.8)
 L1
L2
L3

Z s
PE

Figura 3.8. Schemă IT cu neutru legat la pământ prin impedanţă

În cazul unui singur defect de izolaţie curentul de defect este redus şi tensiunile de atingere
indirectă nu prezintă risc important. Un al doilea defect de izolaţie pe o altă fază crează un
scurtcircuit şi efectele asociate. Probabilitatea unei a doua avarii este foarte redusă, dar prin
instalarea unui dispozitiv de monitorizare a izolaţiei, care va detecta şi indica producerea
primei avarii, aceasta poate fi localizată prompt şi apoi eliminată.
3.3.4. Instalarea şi măsurători asupra prizelor de pământ
Calitatea prizei de pământ (rezistenţă cât mai redusă) depinde esenţial de doi factori:
 modul de instalare,
 natura solului respectiv
Moduri de instalare
Vor fi analizate trei tipuri de instalare a prizei de pământ:
1. Priză de pământ, sub forma unui inel conductor, plasat sub perimetrul clădirii în care
se află instalaţia electrică respectivă. Soluţia este recomandată în special pentru clădirile noi şi
presupune a îngropa un conductor sub formă de bulcă închisă la nivelul excavaţiei pentru
fundaţia clădirii. Conductorul trebuie să fie în contact direct cu solul.
Rezistenţa R a unui astfel de electrod (în sol omogen) este dată în ohmi de relaţia:
2ρ
R=
L
(3.1)
unde L - lungimea conductorului îngropat [m],
 - rezistivitatea solului [m]
Pentru clădirile existente, priza de pământ trebuie îngropată în jurul exteriorului peretelui
întregii clădiri la o adâncime de cel puţin 1 metru.
Conductorul prizei de pământ poate fi realizat din:
 cablu de cupru, bară sau multifilar  25 mm2,
 cablu de oţel inox, masiv sau multifilar  35 mm2,
 cablu de oţel galvanizat, masiv sau multifilar.
 Trebuie să se evite fenomenul de coroziune, în special în cazul în care sunt
îngropate în apropiere diferite metale.

2. Priză de pământ din electrozi verticali

Se folosesc la clădirile existente şi pentru reducerea rezistenţei prizei de pământ existente, în
cazurile în care pot fi depăşite straturile superioare ale solului.
Electrozii pot fi realizaţi:
 cupru sau oţel acoperit cu cupru, cele din oţel acoperite cu cupru pot avea
lungimi cu 1 m sau 2 m mai mari. Electrozii sunt prevăzuţi cu filet la capăt şi
contacte demontabile putând atinge adâncimi considerabile
 ţeavă de oţel galvanizat
 25 mm diametru,
 bară  15 mm diametru şi  2 m lungime.
Se folosesc de multe ori mai mulţi electrozi, distanţa dintre ei trebuie să depăşească
adâncimea la care sunt introduşi, cu un factor de 2 până la 3.
Rezistenţa totală a prizei de pământ formată din n electrozi în paralel este
ρ
R=
nL (3.2)
dacă distanţa dintre electrozi este > 4L, unde:
L - lungimea electrodului [m]
 - rezistivitatea solului [m]
n - numărul de electrozi verticali în paralel
3. Prize de pământ din plăci verticale
Se folosesc plăci dreptunghiulare cu laturi > 0,5 m, îngropate în plan vertical astfel ca centrul
plăcii să fie la cel puţin 1 metru sub suprafaţa solului.
Plăcile se pot realiza din:
 cupru de 2 mm grosime
 oţel galvanizat de 3 mm grosime
Rezistenţa prizelor de pământ din plăci verticale se determină cu relaţia
0.8 ρ
R=
L (3.3)
unde  - rezistivitatea solului [m]
L - perimetrul plăcii [m]
Natura solului
Din relaţiile de calcul ale rezistenţei prizelor de pământ se poate vedea importanţa
rezistivităţii solului. Exemple sunt date în tabelul de mai jos:
Tabelul 3.3. Valori orientative pentru rezistivitatea solului

Valoarea medie a rezistivităţii

Natura terenului [m]

pământ greu arabil, bancuri compacte de nisip umed 50

pământ uşor arabil, pietriş, pământ nisipos dur 500

 sol stâncos, nisip uscat, pietre fisurate 3000

Măsurarea rezistenţei prizei de pământ

Rezistenţa dintre priza de pământ şi pământ se modifică, iar principalii factori care afectează
această rezistenţă sunt:
 umiditatea solului
 îngheţ
 îmbătrânire
 reacţii chimice
Rezistenţa prizei de pământ trebuie verificată periodic; pentru aceasta trebuie să existe
întotdeauna legături sub formă de contacte demontabile, care să permită izolarea prizei de
pământ de instalaţie.

U U
R1 =Rm + Ra1=
I1
A
U
R2 =Rm + Ra2 =
R a2 I2
R m U
R3 =Ra1 + Ra2 =
R a1
I3

U 1 1 1
⇒ R m=
( + +
2 I1 I2 I3 )
Figura 3.9. Măsurarea rezistenței prizei de pământ
Pentru efectuarea măsurătorilor avem nevoie de 2 electrozi verticali auxiliari şi o sursă
(generator portabil) care produce o tensiune alternativă cu frecvenţa între 85-135 Hz (fig. 3.9).