Sunteți pe pagina 1din 5

1

Cuvânt pr. Dan Bădulescu la Sfinții Apostoli Petru și Pavel 1

Să intrăm puțin în anumite considerații pe marginea praznicului. Sigur că biografia


celor doi mari apostoli este în foarte mare măsură cunoscută. Acuma eu... mi-aș permite să
fac unele considerații legate de anumite trăsături ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, și
modul în care sunt receptate aceste trăsături și interpretate mai ales în alte circumstanțe de
astăzi.

Sf. Petru:
Sf. Petru este întâiul dintre Apostoli - verhovnicul, spune un cuvânt bisericesc. Era
pescar din Galileea, frate cu un alt Sf. Apostol, Andrei... foarte interesant. Sf. Petru este al
doilea dacă vrem cronologic, dar este bătrânul, deci este cel mai bătrân dintre Apostoli. Și
de ce spunem acest lucru? Deoarece între sfinții apostoli sigur s-a pus problema: Are cineva
întâietate? A fost o dispută chiar, în primul rând între ei, sau: Cine va fi mai mare dintre
noi? Și atuncea sigur că soluționarea acestei dispute s-a făcut cumva și normal în fața
Mântuitorului, în fața Învățătorului, că așa spun: „Învățătorule, ia spune-ne, cine să fie mai
mare?” Au avut o propunere, și, cum știm, au primit un răspuns foarte aspru: „Cine vrea să
fie mai mare dintre voi să fie sluga celorlalți!” Deci a curmat Mântuitorul orice dispută
privitoare la această întâietate, dar, totuși dintre cei doisprezece care erau egali în cinste și
egali în har și în slujiri, sigur că cineva, cum am mai spus... cineva dintre noi este unul, este
primul. Cumva există o distincție, noi nu putem fi nici noi absolut egali, trebuie să existe
dacă ne numără cineva unu, doi, trei. Gândiți-vă la Sf. Treime: Tatăl Fiul și Sf. Duh sunt
egali în cinstire, de-o ființă, dar totuși Tatăl este principiul. Eu nu fac prin aceasta o erezie
spunând că Tatăl e mai mare ca Fiul și ca Sf. Duh. Egal în cinstire a fost și Sf. Petru absolut
cu ceilalți unsprezece Apostoli, chiar și cu Iuda la vremea aceea. Și acest lucru știm de cine
fac eu această referire. Pentru că acest „bătrân”, mai în vârstă ca toți... se bucura de un
respect al vârstei. Era un om însurat. Era un om cu un temperament vulcanic, un coleric. A

1
Emisiune radio din 2001
2

trecut de la niște extreme, de la măreție la totală decădere, de la iluminarea care îl făcea să


vadă pe Mântuitorul până la a fi făcut „satană” de către El. A gândit total lumește, de la un
curaj extraordinar - scosese sabia în grădina Ghetsimani împotriva, după unii autori erau
zeci de soldați, dacă nu chiar peste sută, și acei doisprezece ucenici sigur că... Nu? Scoate
singur Petru sabia și i-a tăiat urechea lui Malchus. Un curaj care e aproape de risc, și iată o
lașitate de necrezut: în fața unei slujnice s-a pierdut cu firea și s-a lepădat de Mântuitorul
de trei ori. Deci toate aceste foarte mari oscilații se datorează bineînțeles temperamentului
vulcanic și... care este pasibil de momente sublime și de momente, nu ridicole, ci mult mai
grav...
Bine, în cele din urmă este acea frază foarte controversată: „Tu ești Petru și pe
această piatră voi zidi biserica Mea”. Numele Simon, iudeii spuneau Șimon, dar nu uitați
că mai era și numele Chefa în aramaică, numele Petru, Petros este în grecește Petrus în
latinește, noi spunem Petre, observăm că în mod popular se spune Sf. Petru și la noi în
biserică toată lumea spune Sf. Petru. Și „Petre” însemnă „piatră”, da? „Tu ești piatra...”
Acuma, acest cuvânt a rămas tipărit foarte mult, este un cuvânt scripturistic, i-a dat cheile,
„vei lega și vei dezlega...”, iarăși, lucruri cunoscute. În sfârșit, în misiunile apostolice pe
care le-a avut Sf. Petru s-a întâlnit multe ori cu neamurile, știți și problema aceea cu
mâncărurile, era foarte rigorist: „N-o să mănânc niciodată necurat.” Așa, ne amintim evreii
aveau foarte riguroase prescripții din Legea mozaică, a nu amesteca de ex. carne cu lactate,
a nu mânca animale necurate cu copita despicată, nu mai vreau să intru în amănunte, dar
erau foarte severe aceste prescripții, nici nu încurcau vasele. Și atuncea venind în contact
cu greci, sau cu sirieni sau cu romani, în sfârșit cu „neamuri” ce numeau ei „goim”, aceștia
mâncau ca și noi, cum știm noi. La noi a mânca un sandwich cu unt și cu un parizer
deasupra este cel mai normal, sau cu o șuncă, ceea ce e o oroare pentru ei, dar... știm că
într-o viziune s-a auzit acel cuvânt. Sf. Petru a văzut o mulțime întreagă de, să zicem,
animale necurate și a spus:
„- Doamne nicidecum, niciodată n-am mâncat ceva necurat...
- Petre, scoală-te, junghie și mănâncă!”
Și dacă această poruncă vine de la Dumnezeu s-a supus și a mâncat porc și ce s-a
mâncat cu ceilalți. În neamurile necurate socotite deci, în rugăciuni și în binecuvântare știți
că și noi putem mânca aceste animale și nu există nici o interdicție de mâncare necurată, și
bineînțeles porc sau... Dar, ...la Roma, ceea ce noi prăznuim este mutarea lor de la viața
pământească la viața cerească, execuțiile știm care au avut loc prin decapitare și prin
răstignire, Sf. Petru fiind răstignit cu capul în jos.
Activitatea Sf. Petru la Roma este neîndoielnică, însă, ceea ce este îndoielnic și nu
este cu nici un chip documentat este că ar fi fost episcop al Romei, primul episcop al Romei
de exemplu. Episcopul Romei și-a căpătat titulatura până astăzi despre care știm, de papă.
Ori, din tradiție ştim, s-a legat foarte mult orașul Roma, capitala imperiului de atunci, cu
Sf. Petru. Interesant este că azi prăznuim pe Sfinţii Petru şi Pavel.
Ce să mai spunem de activitatea misionară a Sf. Pavel la Roma. Avem „epistola
către Romani”. Tot la Roma a fost şi martiriul Sf. Pavel care în plus era şi cetăţean roman.
Dar dacă pe baza întâietăţii care a avut-o Sf. Petru între Apostoli acele afirmaţii de care am
făcut amintire: „Tu ești Petru...”, în biserica romană chiar în timpul evului mediu şi chiar
mai înainte de schisma pe care o ştim, au intervenit nişte interpretări din partea papilor,
teologilor, cum că: „Tu ești Petru și piatra pe care voi zidi biserica” este chiar Sf. Petru în
calitatea de „vicar al lui Cristos”, adică are o slujire specială, este întâiul între Apostoli,
3

întâiul între episcopi. Roma e mai mare ca acele scaune din vremea aceea, decât
Constantinopolul, Antiohia, Ierusalimul, Alexandria. I se acordă o întâietate care ridică și
pe Petru față de ceilalți Apostoli și, prin legația aceasta, prin delegația și continuitatea
papilor, papa de la Roma, episcopul Romei să fie, era socotit primus inter pares, „primul
între egali” . Și între cei doi Apostoli au fost niște conflicte, dar nu de acest fel... au avut o
confruntare și în care, culmea, a ieșit învingător în mod curios, nu? chiar Sf. Pavel, care nu
era nici măcar unul dintre cei doisprezece. El este un fel de „al treisprezecelea” Apostol.
Și iată cum, de la această pretenție uitându-se ce-a spus chiar Fer. Augustin, că „această
piatră pe care s-a zidit biserica” nu poate fi omul - Petru - pentru că în alt loc din Sf.
Scriptură ne spune: „Piatra pe care n-au băgat-o de seamă ziditorii, aceea s-a zidit în capul
unghiului.” Asta este un loc. Apoi ce spunem noi în cântările bisericeşti: „Ne-ai întărit pre
noi pe piatra mărturisirii...” „Piatra” este de multe ori, apare şi altădată, se spune că „Piatra
va cădea... te vei poticni de piatră” sau „va cădea piatra peste... şi îi va zdrobi”. Aceste
locuri fac toate aluzie la Mântuitorul şi nu la Sf. Petru. Nu aceasta este „piatra din capul
unghiului”, niciodată n-a fost Sf. Petru, niciodată nu este acea piatră care va cădea şi de
care se va poticni lumea. Nu este şi nu a fost Sf. Petru, foarte clar. Deci piatra pe care s-a
zidit biserica, chiar şi în interpretarea latină clasică este Hristos. Nu ştiu cum a venit vorba
să se translateze la înţelesul literal că „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica”,
pentru că ce temelie poate avea o biserică zidită pe un om, fie el şi Sf. Petru. Şi atuncea,
priviţi cum o interpretare - şi nu este singura lăturalnică - ne duce la o pretenţie, la acest
„primat papal” din zilele noastre, la acest papă de astăzi2 şi la o serie de papi de o mie de
ani încoace, și mai mult chiar, în care se li se spune „Sf. Părinte”, „Sf. Scaun”. Aceste
pretenții au fost o sursă de mare sminteală și atunci, și în evul mediu, și în timpul Renașterii,
în timpul reformei. S-a scindat chiar și biserica lor în două părți, conflicte nenumărate. Și
acest lucru nu este jucărie, pentru că o cauză majoră a rupturii este acest primat. Nu e
singura, bineînțeles, acum nu este momentul să vorbim la microfon despre deosebirile
dintre biserica ortodoxă și cea romano-catolică, ci vorbim despre Sf. Petru. Însă spunem că
această pretenție papală este bazată pe o interpretare și pe o acordare a acestui primat al
întâiului dintre apostoli, Sf. Petru, care l-ar fi ridicat deasupra, ori deasupra apostolilor a
fost numai Mântuitorul. Să ne fie foarte clar.

Sf. Pavel:
Iarăși foarte interesant caz: un iudeu. Era iudeu sigur din familie, dar trăia în Tars,
deci nu era din Iudeea, era să zicem în diasporă cumva. Și, altă situație interesantă: el era
de etnie deci iudeu, dar cu cetățenie romană, ceea ce nu avea Sf. Petru. E o diferență
interesantă pentru că, în sensul execuției, un cetățean roman nu putea fi răstignit, ci
decapitat. El a fost decapitat, tocmai asta face deosebirea, pentru că era cetățean roman, și
în clipa în care a intrat în niște conflicte, chiar teologice, chiar religioase, fie cu iudeii, fie
cu autoritățile din Corint sau din Salonic, sau de unde a mers, a cerut să fie totdeauna adus
în fața instanțelor ca cetățean roman, și a făcut apel. Până la urmă a putut ajunge și la
împărat, și în fața senatului, deci cerea să apară și să fie tratat în mod civic după
regulamentele în vigoare. Deci ca și cetățean roman avea, poate să spunem, privilegiile
acelea. Saul din Tars - Saul îl chema - este un caz extraordinar de convertire. Pe mulți i-a
pus în încurcătură, adică asta ne leagă de ce era Sf. Petru între grandoare și lașitate: Sf.
Pavel, Saul din Tars, în pragul fanatismului. De ce n-am spune că era habotnic? Era fariseu,
2
În 2001 papa Ioan Paul II
4

era și rabin, era un învățat. Cunoștea foarte bine prescripțiile și era, puțin spus, intolerant.
Deci ceea ce considerăm noi cuvântul acesta fanatic, intolerant, extremist, toate i s-ar fi
aplicat... rigorist....
Sf. Pavel a încuviințat uciderea cu pietre a martirului Sf. Arhid. Ștefan. N-a dat el
cu pietre, nu se spune asta, dar în orice caz, cel puțin a fost de acord, dacă nu a și rostit,
poate, sentința. Cel puțin moral, este autor al acestei execuții, și îi prigonea pe creștini.
Făcuse o poteră. Unii au spus, cu ghilimelele de rigoare, ca un fel de „securist”! În orice
caz, mai potrivit ar fi „inchizitor”. Deci dacă ne legăm puțin de „mare inchizitor”, așa s-a
comportat. Dar, de la acea iluminare care l-a orbit fizic, a devenit Apostolul neamurilor. Ei
bine, cum se poate explica o asemenea trecere uluitoare? Se poate explica prin faptul că Sf.
Pavel poate n-ar fi avut temperamentul coleric în sensul psihologic, dar era, la fel de
arzător, să spunem, (eu îmi permit, așa) în credință, așa cum era și Sf. Petru, adică ardea
pentru credință. Și, amintiți-vă în Apocalipsă, că o mare învinuire a unor creștini de atunci
și până acum este de a fi căldicei în credință. Și, s-ar zice că Mântuitorul de multe ori a
preferat un vrăjmaș înfocat al bisericii - iată pe Sf. Pavel care era prigonitor, „Saule, Saule,
de ce Mă prigonești?”, prigonea și biserica și pe Hristos inconștient, dar cu forță și cu trup
și suflet, gata să moară, gata la orice - decât niște căldicei, niște toleranți, niște neutrali,
niște secularizați, indiferenți religioși care, sigur nu prigonesc biserica, n-au arestat, n-au
fost inchizitori, n-au fost securiști, n-au fost la Pitești, dar, nici n-au ars vreodată, nici contra
bisericii, și nici pentru biserică. Și să știe aceia, de la Mântuitorul citire nu de la mine, că
nu este o atitudine nicidecum care le va aduce vreun succes sau vreo mântuire, ci,
dimpotrivă, va atrage mustrări, și această indiferență și neutralitate și toleranță religioasă
în care nu ești angajat în nici o direcție. Nu arzi pentru nimic. Ei bine, acești doi sfinți au
ars, și bineînțeles că și-au dat viața ca martiri, sunt și martiri. Acum, le zicem Apostoli, dar
au moarte martirică pentru Hristos, pentru biserică, și au avut o activitate arzătoare. Așa se
explică convertirea lui Saul în Pavel. A fost pe urmă botezat și sigur că, în loc să
prigonească și să muncească biserica s-a convertit în cel care a întemeiat foarte multe
biserici, ca nici un alt apostol, se spune că a ajuns și în Spania. Deci a avut o arie
extraordinară. Are multe epistole, citiți-le în Sf. Scriptură. Activitatea lui este
nemaipomenită. S-a distins poate în multe privințe mai mult și decât cei 12 apostoli.
Iată un caz, de aceea e bine ca noi să fim cumpăniți într-o judecată când avem de a
face cu cineva care poate, uite, prigonește biserica sau se arată pe o poziție așa,
dușmănoasă, nu știm cum lucrează Duhul și harul, și acest prigonitor se poate transforma
oricând într-un Pavel. Există precedente, și nu este un caz singular, s-au mai întâmplat,
avem și pe Sf. Ciprian - nu vreau eu să divaghez acuma. Există cazuri când s-au întors în
mod fantastic, uluitor, de la un dușman și un ateu și un eretic și un păgân și vrăjitor, și o
trecere de genul ăsta numai așa se poate explica. Harul a lucrat fiindcă acest om avea inima
arzătoare, și lucrul ăsta trebuie să ne pună pe noi pe gânduri și să ne scoată din căldiceala
și din amorțeala în care, de obicei, ne complacem.
Sigur că sunt mult mai multe lucruri de spus despre acești doi mari apostoli, eu n-
am făcut decât niște banale considerații poate, însă, am vrut să atrag atenția asupra faptului
că papa de la Roma, și actualul care este, cum s-ar putea considera că este un urmaș al
acestui apostol? Infailibilitatea de care se spune că se bucură papa - ex catedra deci, papa
este infailibil în materie de dogmă, de doctrină și de morală, ceea ce înseamnă că poate
promulga singur, deci papa, poate emite o dogmă. Dogmă este învățătură de credință, a
bisericii bineînțeles, care are o autoritate divină deși este emisă de un om sau de niște
5

oameni să spunem, și are o valoare de adevăr absolut, adevăr veșnic și neschimbabil.


Dogma nu se poate schimba, modifica, avea scăderi sau adăugiri. Și atuncea, sigur că
pretenția că un om, fie el și papa, ar putea singur să scoată o dogmă - și s-a și întâmplat,
cazuri în ultima perioadă când biserica romano-catolică a scos dogme legate de Maica
Domnului, în sfârșit, nu avem acuma timp. Această pretenție de întâietate, de infailibilitate,
de a fi mai mare, de a fi monarh, de a fi și șef de stat, astea sunt cu totul străine de Sf. Petru,
care nu a avut - oricât am citi noi în Scriptură, zadarnic vom căuta asemenea pretenții că ar
fi infailibil, că... Doamne ferește! Se socotea ca un biet pescar, a spus la pescuirea
minunată: „Doamne ieși de la mine, sunt om păcătos!” Iată la ce distanță enormă suntem
de la „Doamne ieși de la mine că sunt om păcătos!” la infailibilitatea dată papei la Conciliul
Vatican I! Deci, oho! distanța este... nici nu mai putem să mai comentăm...
Cât despre Sf. Pavel, evident, nu este un sfânt care să fie pus într-o contradicție cu
Sf. Petru. Acel mic conflict s-a rezolvat, ei s-au văzut rar, nu, nu este o problemă, și icoana
noastră, și praznicul nostru ați văzut cum îi arată: îi arată împreună în slujire. Nu au fost
foarte mult împreună în viața reală, însă în viața duhovnicească, ceea ce ne interesează,
praznicul se numește al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Și nu este deloc o întâmplare, și
ne arată unirea dintre aceste două slujiri a acestor foarte mari apostoli.