Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sf. Petru:
Sf. Petru este întâiul dintre Apostoli - verhovnicul, spune un cuvânt bisericesc. Era
pescar din Galileea, frate cu un alt Sf. Apostol, Andrei... foarte interesant. Sf. Petru este al
doilea dacă vrem cronologic, dar este bătrânul, deci este cel mai bătrân dintre Apostoli. Și
de ce spunem acest lucru? Deoarece între sfinții apostoli sigur s-a pus problema: Are cineva
întâietate? A fost o dispută chiar, în primul rând între ei, sau: Cine va fi mai mare dintre
noi? Și atuncea sigur că soluționarea acestei dispute s-a făcut cumva și normal în fața
Mântuitorului, în fața Învățătorului, că așa spun: „Învățătorule, ia spune-ne, cine să fie mai
mare?” Au avut o propunere, și, cum știm, au primit un răspuns foarte aspru: „Cine vrea să
fie mai mare dintre voi să fie sluga celorlalți!” Deci a curmat Mântuitorul orice dispută
privitoare la această întâietate, dar, totuși dintre cei doisprezece care erau egali în cinste și
egali în har și în slujiri, sigur că cineva, cum am mai spus... cineva dintre noi este unul, este
primul. Cumva există o distincție, noi nu putem fi nici noi absolut egali, trebuie să existe
dacă ne numără cineva unu, doi, trei. Gândiți-vă la Sf. Treime: Tatăl Fiul și Sf. Duh sunt
egali în cinstire, de-o ființă, dar totuși Tatăl este principiul. Eu nu fac prin aceasta o erezie
spunând că Tatăl e mai mare ca Fiul și ca Sf. Duh. Egal în cinstire a fost și Sf. Petru absolut
cu ceilalți unsprezece Apostoli, chiar și cu Iuda la vremea aceea. Și acest lucru știm de cine
fac eu această referire. Pentru că acest „bătrân”, mai în vârstă ca toți... se bucura de un
respect al vârstei. Era un om însurat. Era un om cu un temperament vulcanic, un coleric. A
1
Emisiune radio din 2001
2
întâiul între episcopi. Roma e mai mare ca acele scaune din vremea aceea, decât
Constantinopolul, Antiohia, Ierusalimul, Alexandria. I se acordă o întâietate care ridică și
pe Petru față de ceilalți Apostoli și, prin legația aceasta, prin delegația și continuitatea
papilor, papa de la Roma, episcopul Romei să fie, era socotit primus inter pares, „primul
între egali” . Și între cei doi Apostoli au fost niște conflicte, dar nu de acest fel... au avut o
confruntare și în care, culmea, a ieșit învingător în mod curios, nu? chiar Sf. Pavel, care nu
era nici măcar unul dintre cei doisprezece. El este un fel de „al treisprezecelea” Apostol.
Și iată cum, de la această pretenție uitându-se ce-a spus chiar Fer. Augustin, că „această
piatră pe care s-a zidit biserica” nu poate fi omul - Petru - pentru că în alt loc din Sf.
Scriptură ne spune: „Piatra pe care n-au băgat-o de seamă ziditorii, aceea s-a zidit în capul
unghiului.” Asta este un loc. Apoi ce spunem noi în cântările bisericeşti: „Ne-ai întărit pre
noi pe piatra mărturisirii...” „Piatra” este de multe ori, apare şi altădată, se spune că „Piatra
va cădea... te vei poticni de piatră” sau „va cădea piatra peste... şi îi va zdrobi”. Aceste
locuri fac toate aluzie la Mântuitorul şi nu la Sf. Petru. Nu aceasta este „piatra din capul
unghiului”, niciodată n-a fost Sf. Petru, niciodată nu este acea piatră care va cădea şi de
care se va poticni lumea. Nu este şi nu a fost Sf. Petru, foarte clar. Deci piatra pe care s-a
zidit biserica, chiar şi în interpretarea latină clasică este Hristos. Nu ştiu cum a venit vorba
să se translateze la înţelesul literal că „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica”,
pentru că ce temelie poate avea o biserică zidită pe un om, fie el şi Sf. Petru. Şi atuncea,
priviţi cum o interpretare - şi nu este singura lăturalnică - ne duce la o pretenţie, la acest
„primat papal” din zilele noastre, la acest papă de astăzi2 şi la o serie de papi de o mie de
ani încoace, și mai mult chiar, în care se li se spune „Sf. Părinte”, „Sf. Scaun”. Aceste
pretenții au fost o sursă de mare sminteală și atunci, și în evul mediu, și în timpul Renașterii,
în timpul reformei. S-a scindat chiar și biserica lor în două părți, conflicte nenumărate. Și
acest lucru nu este jucărie, pentru că o cauză majoră a rupturii este acest primat. Nu e
singura, bineînțeles, acum nu este momentul să vorbim la microfon despre deosebirile
dintre biserica ortodoxă și cea romano-catolică, ci vorbim despre Sf. Petru. Însă spunem că
această pretenție papală este bazată pe o interpretare și pe o acordare a acestui primat al
întâiului dintre apostoli, Sf. Petru, care l-ar fi ridicat deasupra, ori deasupra apostolilor a
fost numai Mântuitorul. Să ne fie foarte clar.
Sf. Pavel:
Iarăși foarte interesant caz: un iudeu. Era iudeu sigur din familie, dar trăia în Tars,
deci nu era din Iudeea, era să zicem în diasporă cumva. Și, altă situație interesantă: el era
de etnie deci iudeu, dar cu cetățenie romană, ceea ce nu avea Sf. Petru. E o diferență
interesantă pentru că, în sensul execuției, un cetățean roman nu putea fi răstignit, ci
decapitat. El a fost decapitat, tocmai asta face deosebirea, pentru că era cetățean roman, și
în clipa în care a intrat în niște conflicte, chiar teologice, chiar religioase, fie cu iudeii, fie
cu autoritățile din Corint sau din Salonic, sau de unde a mers, a cerut să fie totdeauna adus
în fața instanțelor ca cetățean roman, și a făcut apel. Până la urmă a putut ajunge și la
împărat, și în fața senatului, deci cerea să apară și să fie tratat în mod civic după
regulamentele în vigoare. Deci ca și cetățean roman avea, poate să spunem, privilegiile
acelea. Saul din Tars - Saul îl chema - este un caz extraordinar de convertire. Pe mulți i-a
pus în încurcătură, adică asta ne leagă de ce era Sf. Petru între grandoare și lașitate: Sf.
Pavel, Saul din Tars, în pragul fanatismului. De ce n-am spune că era habotnic? Era fariseu,
2
În 2001 papa Ioan Paul II
4
era și rabin, era un învățat. Cunoștea foarte bine prescripțiile și era, puțin spus, intolerant.
Deci ceea ce considerăm noi cuvântul acesta fanatic, intolerant, extremist, toate i s-ar fi
aplicat... rigorist....
Sf. Pavel a încuviințat uciderea cu pietre a martirului Sf. Arhid. Ștefan. N-a dat el
cu pietre, nu se spune asta, dar în orice caz, cel puțin a fost de acord, dacă nu a și rostit,
poate, sentința. Cel puțin moral, este autor al acestei execuții, și îi prigonea pe creștini.
Făcuse o poteră. Unii au spus, cu ghilimelele de rigoare, ca un fel de „securist”! În orice
caz, mai potrivit ar fi „inchizitor”. Deci dacă ne legăm puțin de „mare inchizitor”, așa s-a
comportat. Dar, de la acea iluminare care l-a orbit fizic, a devenit Apostolul neamurilor. Ei
bine, cum se poate explica o asemenea trecere uluitoare? Se poate explica prin faptul că Sf.
Pavel poate n-ar fi avut temperamentul coleric în sensul psihologic, dar era, la fel de
arzător, să spunem, (eu îmi permit, așa) în credință, așa cum era și Sf. Petru, adică ardea
pentru credință. Și, amintiți-vă în Apocalipsă, că o mare învinuire a unor creștini de atunci
și până acum este de a fi căldicei în credință. Și, s-ar zice că Mântuitorul de multe ori a
preferat un vrăjmaș înfocat al bisericii - iată pe Sf. Pavel care era prigonitor, „Saule, Saule,
de ce Mă prigonești?”, prigonea și biserica și pe Hristos inconștient, dar cu forță și cu trup
și suflet, gata să moară, gata la orice - decât niște căldicei, niște toleranți, niște neutrali,
niște secularizați, indiferenți religioși care, sigur nu prigonesc biserica, n-au arestat, n-au
fost inchizitori, n-au fost securiști, n-au fost la Pitești, dar, nici n-au ars vreodată, nici contra
bisericii, și nici pentru biserică. Și să știe aceia, de la Mântuitorul citire nu de la mine, că
nu este o atitudine nicidecum care le va aduce vreun succes sau vreo mântuire, ci,
dimpotrivă, va atrage mustrări, și această indiferență și neutralitate și toleranță religioasă
în care nu ești angajat în nici o direcție. Nu arzi pentru nimic. Ei bine, acești doi sfinți au
ars, și bineînțeles că și-au dat viața ca martiri, sunt și martiri. Acum, le zicem Apostoli, dar
au moarte martirică pentru Hristos, pentru biserică, și au avut o activitate arzătoare. Așa se
explică convertirea lui Saul în Pavel. A fost pe urmă botezat și sigur că, în loc să
prigonească și să muncească biserica s-a convertit în cel care a întemeiat foarte multe
biserici, ca nici un alt apostol, se spune că a ajuns și în Spania. Deci a avut o arie
extraordinară. Are multe epistole, citiți-le în Sf. Scriptură. Activitatea lui este
nemaipomenită. S-a distins poate în multe privințe mai mult și decât cei 12 apostoli.
Iată un caz, de aceea e bine ca noi să fim cumpăniți într-o judecată când avem de a
face cu cineva care poate, uite, prigonește biserica sau se arată pe o poziție așa,
dușmănoasă, nu știm cum lucrează Duhul și harul, și acest prigonitor se poate transforma
oricând într-un Pavel. Există precedente, și nu este un caz singular, s-au mai întâmplat,
avem și pe Sf. Ciprian - nu vreau eu să divaghez acuma. Există cazuri când s-au întors în
mod fantastic, uluitor, de la un dușman și un ateu și un eretic și un păgân și vrăjitor, și o
trecere de genul ăsta numai așa se poate explica. Harul a lucrat fiindcă acest om avea inima
arzătoare, și lucrul ăsta trebuie să ne pună pe noi pe gânduri și să ne scoată din căldiceala
și din amorțeala în care, de obicei, ne complacem.
Sigur că sunt mult mai multe lucruri de spus despre acești doi mari apostoli, eu n-
am făcut decât niște banale considerații poate, însă, am vrut să atrag atenția asupra faptului
că papa de la Roma, și actualul care este, cum s-ar putea considera că este un urmaș al
acestui apostol? Infailibilitatea de care se spune că se bucură papa - ex catedra deci, papa
este infailibil în materie de dogmă, de doctrină și de morală, ceea ce înseamnă că poate
promulga singur, deci papa, poate emite o dogmă. Dogmă este învățătură de credință, a
bisericii bineînțeles, care are o autoritate divină deși este emisă de un om sau de niște
5