Definiti dreptul commercial

Dreptul commercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde

ansamblul unitary al unor norme juridice ce reglemeteaza relatiile sociale
patrimoniale si de personal – nepatrimoniale din sfera activitatilo de comert,
relatii care se nasc de regula intre persoane care au calitatea de comerciant si
care se afla pe pozitie de egalitate juridical.
Contractul de mandate comercial
Potrivit art.374 C. Comercial, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri
comerciale pe seama şi socoteala mandantului.
Mandatul este contractul în temeiul căruia o persoană (mandant)
împuterniceşte altă persoană (mandatar) să încheie anumite acte juridice în
numele şi seama mandantului.
Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect
afaceri comerciale şi nu se presupune a fi gratuit.
Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind
remunerat printr-o sumă fermă sau procentuală
Contractul de commission
Contractul de comision se aseamănă cu contractul de mandat,
deosebirea constând în faptul că actele juridice încheiate de comisionar sunt
în nume propriu dar pe seama comitentului.
Comisionul este una din operaţiile juridice cele mai frecvente în
practica comercială.
Ca operaţie de sine stătătoare, contractul de comision se caracterizează
prin faptul că, intermediarul (comisionarul) are două categorii de obligaţii:
-obligaţii care izvorăsc din relaţiile cu terţii;
- obligaţii faţă de comitent.
În orice operaţiune de comision intervin trei persoane:
-comitentul, care remite marfă spre vânzare;
- comisionarul, care o vinde pe socoteala comitentului;
- terţul, care o cumpără de la comisionar.
Comisionarul este obligat să dea socoteală comitentului asupra
îndeplinirii mandatului primit.
Incetarea contractului de comision:
- revocarea împuternicirii;
 - renunţarea la împuternicirea primită;
- moartea;
- interdicţia;
- insolvabilitatea ori falimentul părţilor (art. 1552 C. Civil

Atributiile judecatorului sindic

Judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a
creditorilor pentru începerea procedurii.
Desemnarea prin hotărâre a administratorului sau a
lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra
activităţii lor şi dacă este cazul înlocuirea lor.
Judecarea cererilor cu privire la ridicarea dreptului debitorului de
a-şi mai conduce activitatea.
Judecarea acţiunilor introduse de administrator sau lichidator
pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial,
anterioare cererii introductive.
Judecarea contestaţiilor debitorului ori creditorilor împotriva
măsurilor luate de administrator sau lichidator.
Confirmarea planului de reorganizare sau lichidare după caz,
după votarea lui de către creditori.
Hotărârea cu privire la continuarea activităţii debitorului în caz
de reorganizare.
Soluţionarea obiecţiilor la raportul trimestrial şi cel final
prezentat de administrator sau lichidator.
Autentificarea actelor juridice încheiate de lichidator.
Hotărăşte închiderea procedurii.
Hotărârile judecătorului sindic sunt definitive şi executorii. Sentinţa
poate fi atacată prin recurs la Curtea de Apel.
Scurt istoric al legislatiei comerciale romane
Primele manifestări ale schimbului au apărut o dată cu conceptul de
proprietate. Forma primitivă a schimbului a fost trocul. Mai târziu au apărut
târguielile care au jucat un rol determinant în naşterea şi înflorirea comerţului.
În România, la început comerţul a fost condus potrivit unor reguli
cutumiare, fie de origine locală (obiceiul pământului), fie de provenienţă
străină, ca urmare a legăturilor cu negustorii străini. Primele legiuiri scrise
(Pravila lui Vasile Lupu şi Îndreptarea Legii a lui Matei Basarab) nu
cuprindeau reguli speciale pentru comerţ.
Acestea apar, pentru prima dată, în Codul lui Andronache Donici, din
1814. O reglementare la fel de sumară se găseşte în Codul Caragea (1817) din
Ţara Românească şi în Codul Calimah (1828) din Moldova.
Regulamentele organice din Ţara Românească şi Moldova (1831),
reglementări de ordin constituţional, cuprind anumite reguli referitoare la
comerţ, precum şi dispoziţii prin care se înfiinţează tribunalele de comerţ.
În 1840, în Ţara Românească a fost pus în aplicare Codul comercial
francez, tradus cu unele adaptări, iar după unirea din 1859 se pune în aplicare
o reglementare inspirată din Codul comercial francez, denumită Condica de
comerciu a Principatelor Unite Române.
După adoptarea Codului comercial român în 1887 – şi azi în vigoare
– care a folosit ca sursă de inspiraţie Codul comercial italian din 1882, acesta
a fost aplicat continuu până în 1948, când, trecându-se la economia planificată
centralizată, el a rămas aplicabil doar în raporturile juridice de comerţ
exterior, însă şi aici cu anumite restricţii.
Codul Comercial Român avea la data de 1 sept. 1887, 971 de articole,
grupate în 4 volume, organizate astfel:
- Despre comerţ în general
- Despre comerţul maritim şi despre navigaţie
- Falimentul
- Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi durata lor.
Care sunt izvoarele dreptul afacerilor?
Noţiunea de izvor al dreptului are trei accepţiuni: izvor de drept caformă de
studiu, izvor în sens material şi izvor de drept în sens formal.Prin izvor de drept ca
formă de studiu se înţelege orice sursă purtătoare de informaţie juridică.
Înaceastă categorie se include orice monument istoric, inscripţie, codificare, act
normativ, manual,carte etc. Această accepţiune a noţiunii de izvor nu va fi
analizată, deoarece mai departe se factrimiteri la diferite lucrări ştiinţifice şi
manuale şi se dă, în final, o listă de lucrări în domeniu.
Contractul de leasing
Potrivit art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997, republicată şi
actualizată,
operaţiunile de leasing sunt acele operaţiuni prin care o parte, denumită
locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de
folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită
locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită
rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se
obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori
de a înceta raporturile contractuale.
Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de
sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile
convin astfel şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract.
Contractul de leasing se încheie în scris.
Există două tipuri de leasing:
a). Leasing financiar
Reprezintă operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe
din următoarele condiţii:
- riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate ce trec asupra
utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
- părţile au prevăzut în mod expres că la expirarea contractului de
leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra
bunului etc.
b). Leasing operaţional.
Reprezintă operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din condiţiile
leasingului financiar.
Finanţatorul este un fabricant, bunul este închiriat pe o perioadă mai
scurtă decât durata vieţii sale economice şi deci amortizării.
Finanţatorul poate fi o societate de leasing, persoană juridică, română
sau străină
Filiala si sucursala
Sucursalele se inregistreaza la ORC in judetul unde vor functiona, acestea se
caracterizeaza prin faptul ca ele sunt dependente juridic si patrimonial de
societatea in cadrul careia functioneaza, avand sediu propriu si propriile attribute
de indentificare.
 Filialele Sunt societati comerciale cu personalitate juridical. Elementul
definitoriu al filialelor este tocmai raportul de dependent speciala fata de
societatea mama, aceasta aservire nerezultand dintr-un ordin emisde aceasta ci
de angajamentul organelor sociale ale filialei de a integra vointa societatii-mama,
prin exercitiul dreptului de vot
Obligatiile comerciale (oferta, acceptare etc)
Oferta de a contracta este:
· propunerea unei persoane adresată alteia cu intenţia de a încheia un
contract;
· oferta trebuie să fie precisă, completă, neechivocă şi fermă;
· ofertantul se obligă printr-un angajament juridic din momentul
formulării ofertei sale.
b. Acceptarea ofertei este:
· manifestare a voinţei destinatarului ofertei de a încheia contractul în
condiţiile prevăzute în oferta primită;
· acceptarea ofertei trebuie să fie totală, fără rezerve sau condiţii;
· acceptarea condiţionată sau limitată se consideră un refuz al ofertei şi
de fapt, constituie o contra ofertă (art. 39 din Codul Comercial).
Procedura falimentului
lichidarea patrimoniului, în caz de faliment.
Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod
obligatoriu de reorganizare judiciară.
De la data deschiderii procedurii, toţi creditorii ale căror creanţe sunt
anterioare datei încetării plăţilor, vor depune declaraţia de creanţe.
Sunt exceptaţi de la aceste reguli creditorii salariaţi ai comerciantului
debitor.
Procedura reorganizării, dar mai cu seamă a lichidării, în caz de faliment,
se deosebeşte de executarea silită din dreptul comun, executarea având caracter
individual.
Explicati pe scurt drepturile si obligatiile partilor dintr-un contract commercial
?
Procedura de reorganizare judiciara
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului este o procedură colectivă,
unitară, generală, îndreptată împotriva comerciantului care se află în insolvenţă.
Ea are ca scop acoperirea pasivului debitorului fie prin reorganizarea
comerciantului şi a activităţii acestuia, sau prin lichidarea unor bunuri din averea
lui până la stingerea pasivului, fie prin falimentul comerciantului respectiv.
Contractul de vanzare –cumparare
Vânzarea – cumpărarea este o operaţie comercială care înlesneşte şi
face posibil schimbul de mărfuri.
Codul comercial nu cuprinde o reglementare totală a contractului de
vânzare – cumpărare. Elementele contractului, încheierea, executarea,
desfiinţarea sunt aspecte reglementate de Codul civil, care constituie
principalul izvor de drept în materia contractului de vânzare – cumpărare.
Determinarea comercialităţii unui contract de vânzare – cumpărare se face, fie
în funcţie de criteriul pozitiv, prevăzut în art.3 pct.1 şi 2 Codul comercial, fie
potrivit criteriul negativ, prevăzut în art.5 Codul comercial.
Contractul de vânzare – cumpărare este un contract sinalagmatic
(bilateral) perfect, existând o reciprocitate a obligaţiilor ce se incumbă
ambelor părţi.
Vânzătorul are obligaţia de a transmite dreptul de proprietate, de a
preda lucrul vândut şi de a-l garanta pe cumpărător pentru evicţiune şi pentru
viciile lucrului, iar cumpărătorul are obligaţia de preluare a bunului, de a
plăti preţul şi, de regulă, de a suporta cheltuielile vânzării (art.1313, 1336,
1337, 1361 C. Civil).
Contractul de vânzare – cumpărare este:
- un contract cu titlu oneros (ambele părţi urmăresc un avantaj);
- un contract comutativ (ambele părţi cunosc bine obligaţiile pe care
le asumă);
- un contract consensual (acordul de voinţă a părţilor);
Obligatii ale comerciantului
 Comerciantului ii revin si alte obligatii legate de activitatea contabila,
in aceasta categorie se inscribe si obligatia de intocmire a situatiilor
financiare anuale.
 Utilizarea si tinerea registrelor de contabilitate
  Efectuarea inventarierii
 Intocmirea si auditarea situatiilor financiare
 Depunerea situatiilor financiare la Finantele Publice
 Plata impozitului pe profit
 Plata impozitului pe venituri
 Plata TVA

Societate cu Raspundere Limitata (S.R.L)

Este constituita din 2 sau mai multe persoane care pun in comun bunuri cu
intentia de a desfasura o activitate comerciala. Se constituie in baza unui act
constitutive care cuprinde elementele specific contractului de societate. Numarul
de asociati sa nu fie mai mare de 50, min cap social 200 lei.
Subiectii dreptului commercial
Sunt persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activitate de
întreprinzător, adică au dobândit, prin înregistrare sau prin alt mod stabilit de
lege, calitatea de întreprinzători.
Deoarece dreptul comercial încorporează şi normele de drept public, au calitatea
de subiecte şi persoanele juridice de drept public care înregistrează, autorizează,
licenţiază, supraveghează, controlează etc. persoanele care desfăşoară activitate
de întreprinzător, deţinând în aceste raporturi o poziţie dominantă.

Viciile consimtamantului
Eroarea
Dolul
Violenta
Leziunea

Persoana fizica autorizata

Persoana fizica autorizata sa desfasoare orice forma de activitate economica
permisa de lege, folosind in principal forta sa de munca. 

Activitatea persoanei fizice autorizate este reglementata de OUG nr. 44/2008

PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale
şi întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de
înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării. Pentru
stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii
individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să
deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este
declarat.

Subiectii dreptului afacerilor

1.Subiectele in dreptul commercial
1.a.Necomerciantii participant in afaceri
1.b. Comerciantii
2.Fondul de comert
3. Comerciantul persoana fizica
Istoricul codului comercial roman
Este in vigoare de la 1 septembrie 1887, constituie actul normativ de baza
al activitatii comerciale, cuprinde norme juridice, care reglementeaza institutille
fundamentale ale dreptului commercial., faptele de comert, obligatiile
comerciale, comerciantii.
Contractul de depozit
Contractul de depozit este un contract real, în virtutea căruia o persoană
numită deponent, lasă unei alte persoane, numită depozitar, în păstrare,
anumite bunuri determinate, cu obligaţia pentru depozitar, să le restituie la
cerere.
Regula generală este aceea că depozitul este gratuit, dar poate fi şi
oneros.
Ce intelegem prin raport juridic
Sunt relatii sociale reglementate prin norme juridice a caror formare,
modificare si desfiintare se produce de regula prin interventia unui fapt juridic si
in cadrul caruia partile apar ca titular de drepturi si obligatii.
Contract de transfer Know-How
Contractul de know-how este acela în virtutea căruia una dintre părţi, numită
furnizor, transmite celeilalte părţi, numite beneficiar, în schimbul unei redevenţe,
cunoştinţe tehnice nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, ce-i sunt
necesare pentru fabricarea, funcţionarea, întreţinerea ori comercializarea unor
mărfuri sau pentru elaborarea şi punerea în fabricaţie a unor tehnici sau
procedee. Prin contractul de know-howse urmărește așadar transmiterea unui
ansamblu de cunoştinţe de către furnizor, în schimbul plății preţului de către
beneficiar. Acesta din urmă nu are obligaţia de a dezvolta know-how-ul decât
dacă în contract se prevede expres acest fapt, însă dacă alege să o facă, atunci îl
utilizează sub marca proprie
Ce este constitutia?
Constitutia reglementeaza cele mai importante relatii sociale, alcatuid o baza
juridical a intregii organizari si activitati de stat, inclusive a actelor normative care
trebuie sa fie conforme cu constitutia.

Care sunt elementele normei juridice?

Ipoteza
Dispozitia
Sanctiunea

Contractul de concesiune
Prezentul contract, reglementează procedurile de atribuire a
contractului de achiziţie publica şi a contractului de concesiune de lucrări
publice şi de servicii, precum şi modalităţile de soluţionare a contestaţiilor
formulate impotriva actelor emise în legatura cu aceste proceduri.
Scopul prezentei ordonanţe de urgenta îl constituie:
promovarea concurentei între operatorii economici;
garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea
operatorilor economici;
Izvoarele dreptului comercial
Izvoarele dreptului commercial se impart in doua categorii: izvoare
normative (izvoare creatoare, izvoare formale de drept) si izvoare interpretative
(destinate interpretarii actelor normative sau a vointei partilor in raporturile
juridice comerciale)
Efectele contractului de vanzare –cumparare?
Fuziunea si divizarea societatilor comerciale (absorbitia si contopirea)
Absorţia constă în reunirea a două sau mai multe societăţi în una
existentă, care îşi va continua activitatea. Societatea absorbită îşi va înceta
activitatea.
Contopirea constă în reunirea a două sau mai multe societăţi într-una
nouă, cele vechi încetând activitatea.
Sediile secundare ale societatii
Asa cum le defineste legiuitorul art 43. Din Legea 31/1990 republicata,
sucursalele si celalalte sedii secundare sunt dezmembraminte fara
personalitate juridical ale societatilor comerciale. Acestea pot fi puncta de
lucru ale societatii.
Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale
Dizolvarea societatii se refera la acele operatiuni care declanseaza acest
processi asigura premisele lichidarii patrimoniului social. Potrivit legii
aceasta hotarare este luata de adunarea asociatilor sau de instant de
judecata.
Lichidarea societatilor comerciale este un ansamblu de operatiuni care au
ca scop
Finalizarea operatiunilor comerciale
 Finalizarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării
societăţii;
- Încasarea creanţelor societăţii;
- Transformarea bunurilor societăţii în lichidităţi;
- Plata datoriilor societăţii;
 - Împărţirea activului net între asociaţi, dacă aceştia există.
Elementele caracteristice ale unui contract de vanzare-cumparare
Un contract cu titlu oneros (ambele parti urmaresc un avantaj)
Un contract comutativ (ambele parti cunosc bine obligatiile pe care le asuma)
Un contract consensual ( acordul de vointa al partilor)
Procedura de lichidare judiciara

Lichidarea în caz de faliment nu trebuie să fie precedată în mod

obligatoriu de reorganizare judiciară.
De la data deschiderii procedurii, toţi creditorii ale căror creanţe sunt
anterioare datei încetării plăţilor, vor depune declaraţia de creanţe.
Sunt exceptaţi de la aceste reguli creditorii salariaţi ai comerciantului
debitor.
Procedura reorganizării, dar mai cu seamă a lichidării, în caz de faliment,
se deosebeşte de executarea silită din dreptul comun, executarea având caracter
individual.