Aplicatia 4 Fundam.

Serv
1. Prezentați caracteristicile pietei serviciilor
Piaţa serviciilor prezintă o serie de caracteristici, ceea ce determină anumite particularităţi.
Principalele caracteristici ale pieţei serviciilor sunt: diversitatea, includerea doar a serviciilor
marfă, dificultatea evaluărilor cantitative privind structura şi dinamica pieţei.
2. Explicati si exemplificati diversitatea serviciilor
Diversitatea, primă caracteristică a pieţei serviciilor este determinată de: a) diversitatea
categoriilor de servicii care determină o structură complexă a pieţei serviciilor. Astfel, piaţa
serviciilor de afaceri este constituită din: o piaţa serviciilor de cercetare; o piaţa serviciilor IT;
o piaţa serviciilor profesionale, care se poate structura astfel: piaţa serviciilor juridice; piaţa
serviciilor de arhitectură etc. b) diversitatea modului de manifestare a concurenţei. În practică
se întâlnesc mai multe forme de concurenţă (de la concurenţa perfectă la concurenţa de
monopol). Concurenţa cea mai evidentă, are loc, de regulă, între întreprinderi care apar pe
piaţă cu bunuri identice sau diferenţiate nesemnificativ, destinate satisfacerii aceloraşi nevoi.
În acest caz, diferenţierea dintre concurenţi se realizează prin imaginea de marcă, pe care
fiecare se străduieşte să o confere produselor proprii, utilizând mijloace şi tehnici
corespunzătoare. De aceea, ea este cunoscută sub denumirea de concurenţă de marcă.
Întreprinderile se pot concura însă şi prin oferirea de produse similare, care satisfac în măsură
diferită aceeaşi nevoie; în acest caz, competiţia se realizează prin diferenţierea calitativă a
produselor. De regulă, astfel de produse sunt substituibile în consum. Producătorii alcătuiesc
împreună o industrie, iar concurenţa dintre ei se numeşte concurenţa la nivel de industrie. În
ambele situaţii, în care întreprinderile se adresează deci aceloraşi nevoi, cu produse similare
(sau identice), are loc o concurenţă directă Există numeroase situaţii în care aceeaşi nevoie
poate fi satisfăcută în mai multe moduri, cu servicii diferite. De pildă, nevoia de petrecere a
timpului liber se poate satisface prin vizionarea unui film sau prin practicarea unor sporturi:
întreprinderile care prestează aceste două categorii de servicii şi satisfac aceeaşi nevoie,
oferind fiecare alt serviciu, se află în relaţie de concurenţă. Concurenţa dintre aceste firme se
numeşte concurenţă formală.
4. Prezentati conditiile concurentei perfecte
Întreprinderile se pot concura însă şi prin oferirea de produse similare, care satisfac în măsură
diferită aceeaşi nevoie; în acest caz, competiţia se realizează prin diferenţierea calitativă a
produselor. De regulă, astfel de produse sunt substituibile în consum. Producătorii alcătuiesc
împreună o industrie, iar concurenţa dintre ei se numeşte concurenţa la nivel de industrie. În
ambele situaţii, în care întreprinderile se adresează deci aceloraşi nevoi, cu produse similare
(sau identice), are loc o concurenţă directă Există numeroase situaţii în care aceeaşi nevoie
poate fi satisfăcută în mai multe moduri, cu servicii diferite. De pildă, nevoia de petrecere a
timpului liber se poate satisface prin vizionarea unui film sau prin practicarea unor sporturi:
întreprinderile care prestează aceste două categorii de servicii şi satisfac aceeaşi nevoie,
oferind fiecare alt serviciu, se află în relaţie de concurenţă. Concurenţa dintre aceste firme se
numeşte concurenţă formală. În sfârşit toate întreprinderile acţionând în cadrul pieţei îşi
dispută practic aceleaşi venituri ale consumatorilor. Concurenţa dintre ele are la bază
categoria de nevoi căreia i se adresează produsul, fiecare dispunându-şi întâietatea în
satisfacerea acesteia. De pildă, o întreprindere turistică se află în concurenţă cu una profilată
pe vânzarea de bunuri de folosinţă îndelungată, anumite categorii de cumpărători fiind
obligaţi la nivelul mai redus al veniturilor să opteze între cumpărarea unor bunuri şi
efectuarea unei călătorii turistice. Concurenţa, privită în acest mod, se numeşte concurenţă
generică. c) O altă caracteristică a pieţei serviciilor se referă la includerea numai a serviciilor
marfă. Serviciile publice sau serviciile nonmarket satisfac o parte semnificativă a cererii de
servicii din partea populaţiei, dar şi cererea manifestată de întreprinderi. Astfel, există
categorii de servicii care sunt atât servicii publice cât şi servicii marfă (sănătate, învăţământ
etc).
5. Diferentiati concurenta monopolistica de cea oligopolista
Caracteristicile monopolului. Piata de monopol este diametral opusa pietei cu concurenta
perfecta si se defineste prin existenta unui singur producator-ofertant (monopol), sau prin
existenta unui singur cumparator (monopson). In ambele cazuri, piata de tip monopol reflecta
o situatie in care un agent economic dispune de o putere absoluta asupra unei piete, fie prin
controlul asupra intregii oferte a unui produs, fie prin controlul asupra intregii cereri pentru o
anumita marfa. Daca monopolul intra in relatii de schimb cu un singur cumparator
(monopson), structura pietei este de forma monopol-monopson. Caracteristicile si
consecintele pietei monopoliste sunt analizate pentru monopol, care inseamna un singur
producator ofertant pe o anumita piata (de la cuvintele grecesti « mono » care inseamna unu,
si « polist » care inseamna vanzator). Aceasta situatie in care productia unei intregi ramuri
este produsa si vanduta de un singur producator numit monopolist sau firma monopolista,
poate apare ca urmare a unor restrictii sau bariere de intrare in ramura, care pot fi naturale sau
create si acceptate oficial. Barierele naturale sunt in principiu rezultatul actiunii economiilor
de scara in acele ramuri unde tehnologiile si conditiile cererii fac ca o singura mare firma sa
poata acoperi eficient costurile totale. Astfel de monopoluri naturale se intalnesc de regula in
domeniile serviciilor postale si de telefonie fixa, furnizorii de energie electrica, distributiei
gazelor etc. In schimb, monopolurile protejate sunt rezultatul unor bariere de intrare create
prin legile care vizeaza protectia inventiilor si inovatiilor, conferind doar firmei detinatoare a
patentului, unicul drept legal de a produce si comercializa un anumit produs, pentru o
anumita perioada de timp. La antipodul pietei cu concurenta perfecta, analizata in capitolul
precedent, se afla structura pietei cu un singur producator-vanzator, numita monopol. Nici
una din cele doua structuri extreme nu caracterizeaza insa economia moderna. Piata perfect
competitiva reprezinta idealul si, de regula, piete asemanatoare sau cat mai apropiate de
aceasta structura sunt incurajate si protejate. Monopolurile absolute se intalnesc si ele foarte
rar in tarile cu economie de piata concurentiala. Intrucat aceasta structura de piata elimina sau
distorsioneaza grav mecanismul concurential al pietei, activitatea monopolurilor- in masura
in care acestea exista – este reglementata si puterea lor de piata limitata. Structurile de piata
dominante in tarile dezvoltate economic sunt cele intermediare (intre cele doua extreme),
denumite prin sintagma « concurenta imperfecta ». Prima parte a sintagmei semnifica faptul
ca astfel de sectoare de activitate si pietele respective se caracterizeaza prin existenta mai
multor concurenti (firme) intre care se desfasoara o competitie, uneori chiar o rivalitate
puternica. Cea de-a doua parte a sintagmei (imperfecta) indica faptul ca firmele participante
nu iau pretul de pe piata (nu sunt primitori de preturi), ci dispun de o anumita putere de piata,
astfel incat pot influenta nivelul si evolutia preturilor – ele fac pretul sau sunt cautatori de
preturi („prices searchers”). Caracteristicile si consecintele pietei monopoliste sunt analizate
pentru monopol, care inseamna un singur producator ofertant pe o anumita piata (de la
cuvintele grecesti « mono » care inseamna unu, si « polist » care inseamna vanzator). Aceasta
situatie in care productia unei intregi ramuri este produsa si vanduta de un singur producator
numit monopolist sau firma monopolista, poate apare ca urmare a unor restrictii sau bariere
de intrare in ramura, care pot fi naturale sau create si acceptate oficial. Barierele naturale sunt
in principiu rezultatul actiunii economiilor de scara in acele ramuri unde tehnologiile si
conditiile cererii fac ca o singura mare firma sa poata acoperi eficient costurile totale. Astfel
de monopoluri naturale se intalnesc de regula in domeniile serviciilor postale si de telefonie
fixa, furnizorii de energie electrica, distributiei gazelor etc. In schimb, monopolurile protejate
sunt rezultatul unor bariere de intrare create prin legile care vizeaza protectia inventiilor si
inovatiilor, conferind doar firmei detinatoare a patentului, unicul drept legal de a produce si
comercializa un anumit produs, pentru o anumita perioada de timp. Existenta reala a
monopolurilor, este o problema controversata. Noile progrese inregistrate in domeniul
tehnologiilor au facut ca si monopolurile naturale sa piarda teren (spre exemplu, aparitia
telefoniei mobile). Pe termen lung, nici o firma nu poate fi la adapost de concurenta. De fapt,
monopolul pur sau perfect nici nu exista, dupa cum nu exista nici o piata cu concurenta pura
sau perfecta. Ca sa existe monopol pur trebuie ca firma sa produca si sa comercializeze
singura un anumit produs pe piata, sa nu aiba de suportat concurenta interna sau externa
(imposibilitatea intrarii de noi firme pe piata monopolizata datorita existentei barierelor de
natura economica sau administrativ-juridica) ; totodata, bunul comercializat sa nu aiba nici un
fel de substituienti apropiati, conditii greu de indeplinit intr-o economie de piata dezvoltata si
diversificata. Variabilele monopolului. In conditiile pietei de monopol, formarea pretului nu
mai constituie un factor exogen firmei, puterii de piata si deciziei producatorului. Aflata in
pozitia de unic producator si vanzator al unui singur produs, firma monopolista poate controla
piata in sensul determinarii cantitatii oferite si a pretului care sa-i asigure profituri maxime.
Pentru a intelege modul cum o firma monopolista stabileste simultan pretul si cantitatea
produsa si oferita pe piata, trebuie sa analizam mai intai anumite variabile specifice
monopolului, cum sunt cererea, venitul mediu, incasarea sau venitul marginal, s.a. Piata de
tip oligopol, cea de-a doua mare componenta a concurentei imperfecte, se defineste prin
existenta a catorva firme producatoare (oligopol) sau a catorva firme cumparatoare
(oligopson) care detin cea mai mare pondere in productia sau achizitionarea unei anumite
marfuri. In analiza acestei structuri de piata cu concurenta imperfecta ne intereseaza
comportamentul purtatorului ofertei, respectiv al firmelor oligopoliste. Cauzele si
caracteristicile oligopolului Oligopolul reprezinta o industrie sau o ramura de activitate
dominata de cateva firme care produc si vand cea mai mare parte a productiei ramurii
respective. Termenul de oligopol inseamna „cativa vanzatori”, ceea ce in contextul analizei
de fata poate fi de 3, 5 sau chiar mai multe firme. Esential este faptul ca fiecare firma in parte
detine o fractiune semnificativa din produsul total al industriei si , prin deciziile luate, poate
influenta pretul si alte variabile ale pietei. Firmele oligopoliste au suficienta putere de piata
pentru a nu fi in situatia unui primitor de preturi („price takers”), ca in cazul concurentei
perfecte. Ele isi administreaza preturile, adica sunt in postura de a face pretul („price maker”)
sau de a cauta pretul („price searchers”) care sa le aduca profitabilitatea maxima dorita.
Fenomenul dominatiei unei industrii sau ramuri de activitate de cativa competitori
caracterizeaza, asadar, prin definitie, structura pietei de oligopol. Prin aceasta caracteristica
ea se distinge atat de piata cu concurenta perfecta si cea monopolistica, care au multi
competitori, cat si de monopol, care, prin definitie, nu are competitori. In economiile tarilor
dezvoltate, oligopolul este structura de piata dominanta in majoritatea industriilor moderne
producatoare de bunuri de consum (in principal de folosinta indelungata), precum si a celor
care produc bunuri de capital. Oligopolurile se intalnesc si in alte ramuri ale economiei,
precum transporturile, comunicatiile, sectorul bancar etc. Industriile oligopoliste pot fi de mai
multe tipuri. Astfel, in unele ramuri, firmele oligopoliste produc si vand pe piata un produs
mai mult sau mai putin omogen, cum este cazul petrolului, otelului, aluminiului etc. De cele
mai multe ori, produsul industriilor ologopoliste este diferentiat, precun avioanele,
autovehiculele, frigiderele, televizoarele, detergentii si multe alte bunuri de consum sau de
capital. Pe un alt plan, in unele industrii exista doar cateva firme. In alte ramuri pot opera mai
multe firme, dar sunt considerate industrii oligopoliste intrucat doar „cei cativa mari” domina
piata respectiva. Sunt si alte aspecte prin care sunt diferentiate oligopolurile care opereaza in
economia moderna. Aceasta varietate de situatii a determinat o extindere a teoretizarii
cazurilor de ologopol din partea economistilor, precum si numeroase studii empirice
referitoare la existenta si activitatea acestora in economia unor tari.
6. Definiti monopolul pur
oate produsele au un substituent mai mult sau mai putin bun. Daca vreo intreprindere ajunge
sa monopolizeze piata graului, ar continua sa sufere concurenta producatorilor de secara, de
orz, etc. Daca am afirmat ca nu exista nici o piata cu libera concurenta, trebuie spus in acelasi
timp ca nu exista nici un monopol pur. In realitate este mai corect sa vorbim de puterea
monopolului pentru a ne referi la gradul mai mare sau mai mic in care o intreprindere poate
influenta pretul produsului sau. Puterea monopolului depinde de diferenta care exista intre
pretul produsului si costul marginal. Cand pretul si costul marginal sunt egale, piata se afla in
situatia de libera concurenta si puterea monopolului este zero. Puterea monopolului este
maxima cand costul marginal este zero: in acel moment intreprinderea fixeaza un pret pozitiv
pentru un bun, care daca ar fi existat libera concurenta ar fi fost gratuit. Alt factor care
influenteaza puterea monopolului este elasticitatea cererii: la o elasticitate mai mica o putere
mai mare. In cazul monopolizarii unui bun a carui cerere este total rigida, intreprinderea ar
putea fixa orice pret. Existenta bunurilor substitutibile face cererea mai elastica si diminueaza
puterea monopolului.
7. Ce intelegeti prin situatia de monopson
Monopsonul, denumit si monopolul cumpărătorului, este un termen economic care definește
o structură a pieței, in care un cumpărător mare controlează o parte însemnată a pieței și
determină scăderea prețurilor. Cu alte cuvinte, o companie cumpără cea mai mare parte a unei
anumite mărfi sau a unui anumit bun, marfă care este furnizată de mai mulți producători din
piață. Un monopson apare atunci când o singură firmă are o pozitie privilegiată poziționandu-
se de obicei ca singurul cumpărător pentru mai mulți vânzători, având astfel posibilitatea
reducerii prețurilor produselor sau serviciilor vânzătorului, în funcție de cantitatea necesară.
In situație de monopson economic, vânzătorii se implică adesea intr-un razboi al preturilor
pentru a atrage unicul cumparator al produselor, fie prin scăderea acestora fie prin creșterea
cantității livrate. Pentru a putea fi catalogată ca monopson, respectiva societate comerciala nu
trebuie sa fie concurata de alti cumparatori locali sau straini, iar produsul achizionat trebuie
sa fie omogen si sa nu poată fi substituit, cel putin pentru o anumita perioada de timp.
Monopsonul anulează concurența economică in sfera cererii dar o mentine in sfera ofertei,
fiind clasificat in doua feluri: monopson productiv si monopson comercial, ambele
cumparand fie forță de muncă (angajati care vor o slujbă nouă), fie bunuri la pret redus,
vanzand ulterior produsele finite la pret de concurență perfectă. Industriile in care pot aparea
situatii de monopson sunt de obicei automotive, echipamente militare, industria aeronautică si
altele.