PSP_c9

SISTEME DE ASAMBLARE

Asamblarea este procesul de unire, alipire, inserţionare, a două sau

mai multe componente, într-un nou compus, mai complex, formând o
entitate cu proprietăţi noi. Entitatea obţinută astfel se numeşte
ansamblu (sau subansamblu) şi primeşte, de regulă, un nume
specific funcţiilor pe care le îndeplineşte într-un ansamblu de ordin
superior.

Asamblarea se poate face prin: fixare mecanică, îmbinare

nedemontabilă, sau alipire adezivă.

Fixarea mecanică utilizează tehnici de interacţiune mecanică

demontabilă (reversibilă), în scopul reţinerii componentelor într-un tot
unitar, care permit demontarea ulterioară. Aceste tehnici sunt:

· fixarea prin filet: şuruburi, piuliţe, bolţuri, tiranţi, ş.a. Permit

asamblarea manuală şi mecanizată, dar dificil de
automatizat/robotizat, prin strângere mecanică forţată,
demontabilă;

· nituirea ,bordurarea, ş.a.: permit mecanizarea prin deformare

plastică a componentelor pereche, prin îmbinare
nedemontabilă;

· strângerea prin presare (fretarea): asamblarea, prin

introducerea forţată (prin presare) a unui arbore într-un alezaj
(ajustaj cu strângere) ca de exemplu asamblarea rulmenţilor,
este o asamblare demontabilă a pieselor perechi;

· asamblarea cu cleme, bride, ş.a.: interferenţa a două

componente perechi prin intermediul unor cleme, bride
elastice, aparţinând unei componente pe care o fixează de o
 bordură rigidă a celeilalte componente, asamblarea este uşor
şi rapid demontabilă; elementele intermediare folosite sunt
clemele, bridele agăţătoare cu cioc elastic, inelele O şi C;
· coaserea şi broşarea (legarea împreună a mai multor foi) sunt
utilizate la asamblarea materialelor moi şi subţiri ca cele
textile, piele, folii de plastic, ş.a.

Îmbinări nedemontabile sunt metodele de asamblare prin

sudare, brazare, lipire.

Alipirea (asamblarea) adezivă implică utilizarea unui material

adeziv intermediar pentru unirea componentelor pereche. Metoda este
rapidă, uşoară care uneori permite demontarea, alteori nu, când sunt
folosite răşinile ca material de îmbinare. Adezivii utilizaţi sunt:
termoplastici şi termorigizi.

Tipuri de sisteme de asamblare

Din punct de vedere al gradului de automatizare, procesele de

asamblare pot fi: manuale, mecanizate sau automatizate.

Asamblarea manuală se bazează numai pe sarcini elementare

executate manual şi se aplică fie într-un singur PL fie într-o linie de
asamblare manuală.

Dacă se face pe un singur PL, atunci aici se realizează

asamblarea completă a unui produs, compus din câteva subansambluri
şi componente, constând în unirea/inserţionarea acestora pe unul de
bază, din care rezultă un produs complex, unicat sau în serie mică,
nediversificat, imprevizibil şi nerepetabil în timp. Pe PL lucrează mai
mulţi muncitori, depinzând de dimensiunile produsului şi de timpul de
livrare. Metoda se aplică în asamblarea/montajul maşinilor-unelte,
echipamentelor tehnologice industriale, construcţii aeronautice,
construcţii navale, prototipuri auto, ş.a.
 Dacă se face pe mai multe PL, atunci rezultă o linie de asamblare
manuală. În fiecare post de lucru pot lucra unul sau mai mulţi
muncitori, care pe lângă operaţia de montaj mai efectuează şi
transferul manual între posturi.

Asamblarea mecanizată este o metodă compusă din cea

preponderent manuală cu cea automată parţial şi cu transfer
mecanizat. Se aplică în linii de asamblare mecanizate.

Asamblarea automată se aplică în linii de asamblare

automatizate.

Transferul între PLi. în liniile de asamblare se face fie manual

fie cu sisteme de transfer de tip conveior.

În transferul de tip conveior se folosesc conveioare tip bandă la

nivelul podelei sau la nivelul înălțimii optime de montaj, tip lanţ de
podea cu suporți de montaj, lanţ suspendat ş.a. Transportul poate fi
continuu, intermitent (sincron) sau asincron.

Transportul continuu este folosit frecvent în liniile de asamblare

manuale (determină foarte riguros ritmul de lucru), deşi transportul
asincron este cel mai potrivit şi preferat în cazul deservirii manuale.
La transportul continuu pot apărea produse incomplet asamblate; când
muncitorul nu este capabil să-şi termine lucrarea într-un singur PL,
necesitând continuarea ei şi în PL următor, fără a se produce oprirea
liniei.

Pe liniile de asamblare mecanizate/automatizate în flux, cu

transfer tip conveior, este posibilă asigurarea unui nivel înalt de
control al ritmului liniei.

În mod asemănător cu liniile de prelucrare, liniile de montaj pot fi:

- linii specializate, cele care sunt orientate pe un singur tip de
produs;
 - linii orientate pe proces pentru asamblarea în loturi.
Asamblarea se face pe loturi de produse asemănătoare din punct de
vedere constructiv şi tehnologic;
- linii flexibile orientate pe proces, utilizate pentru procesarea
simultană a două sau mai multe tipuri de produse.

Mai trebuie precizat faptul că, din punct de vedere conceptual,

parametri de analiză şi de proiectare ai liniilor de asamblare sunt
similare cu cei de la liniile de prelucrare în flux. Deosebirea este dată
doar de specificul tehnologic al operaţiilor de montaj, respectiv
conţinutul sarcinilor (fazelor) elementare de asamblare.

Problema echilibrării se pune în termeni similari. PL parţial

încărcate sunt acceptate fie prin echiparea fiecăruia cu un stocator, fie
că muncitorului i se permite să lucreze şi la următorul PL, alocându-i-
se o sarcină suplimentară.

Metodele de echilibrare (proiectare) sunt, de asemenea,

similare.