PSP_c4

2. Linii de fabricaţie (tehnologice) în flux

Liniile tehnologice în flux sunt sisteme de maşini la care există unul sau mai multe
posturi de lucru, sau grupuri de posturi de lucru (agregate), care au batiuri proprii, fiind legate
printr-o logistică specifică. Se identifică o ordine strictă a operaţiilor tehnologice, iar PL şi
mașinile-unelte aferente sunt dispuse după această ordine.
Liniile de fabricaţie destinate producţiei de masă sunt şi se numesc linii de fabricaţie
rigide.
Unul dintre dezavantajele sistemelor rigide este dat de faptul că apariţia unui refuz în
funcţionare, al oricăruia dintre componentele sale, conduce la blocarea întregului sistem. În
aceste condiţii, ameliorarea indicatorilor de performanţă ale sistemului constă în crearea unei
autonomii relative în funcţionarea acestuia, prin introducerea stocatoarelor în structura
sistemului.
Refuzul în funcţionare este întreruperea funcţionării (oprirea) sistemului, provocată de
oricare cauză: defectări, reglaje, reparaţii, lipsă de energie, lipsă de semifabricate, lipsă de
scule, etc.
Autonomia este capabilitatea sistemului de a funcţiona integral (întregul sistem) sau
parţial (anumite PL sau sectoare ale sistemului), în condiţii de refuzuri în funcţionare a unor
componente, provocate de cauze interne sau externe sistemului. Ea se evaluează prin gradul
de autonomie, care este dat de:
N UTFR
Ga = (2)
N TUT
în care:
- NUTFR – este numărul utilajelor tehnologice care funcţionează în timpul refuzului;
- NTUT – este numărul total al utilajelor tehnologice din sistem.
Stocatorul are rolul de acumulare tranzitorie sau temporară a semifabricatelor, pe care
le livrează în sistem în timpul refuzurilor în funcţionare.
3. Linii de fabricaţie rigide fără stocatoare

Se compun din utilaje individuale şi maşini-unelte agregat dispuse strict în ordinea

operaţiilor şi legate printr-o logistică specifică. De regulă posturile de lucru sunt dispuse pe
direcţia de transport, astfel încât mişcările de transport şi cele de transfer coincid, ca în figura
următoare.

UT2
(MUAg)

UT1 UT3

A PL1 PL2 PL3 E

Tf (Tp)

UL
p

Fig. 3.21. Linii de fabricație fără stocatoare

Transferul Tf este de tip sincron (se execută simultan între posturile de lucru vecine),
fiind unisens, având pasul constant p. El are loc după ce în toate posturile de lucru prelucrările
s-au finalizat.
După fiecare mişcare de transfer, în postul de evacuare E se recepţionează o piesă
finită.
Perioada teoretică a ciclului de lucru va fi:

Tt CL = Tn max + TTf [ut/buc] (3)

în care:
- Tn max – este timpul maxim maxim, cel care se realizează în postul de lucru cu cel
mai mare timp normat;
- TTf – este durata mişcării de transfer (aici fiind şi mişcare de transport).
 Perioada teoretică este definită pentru o funcţionare ideală, fără refuzuri în funcţionare
(blocaje).
În funcţionarea reală a liniei (cu blocaje), un refuz în funcţionare, al oricărui post
lucru, provoacă blocarea întregii linii de fabricaţie. Se defineşte perioada reală a ciclului de
lucru Tr CL, ca fiind intervalul de timp mediu, în care, în condiţii reale de lucru, la ieşirea din
sistem se obţine o piesă finită.
Perioada reală este observabilă prin analiza funcţionării sistemului pe o perioadă mai
lungă de timp (o lună, 6 luni, un an). Se calculează cu relaţia:

Td PO
Tr CL = = Tt CL + f b × T b [ut/buc] (4)
Q f PO
în care:
- Td PO – este timpul disponibil în perioada de observaţie;
- Qf PO – este numărul de piese finite fabricate de linie în perioada de observaţie;
- f b – este frecvenţa blocajelor pe ciclu ale întregii linii (raportul dintre numărul
blocajelor liniei din perioada de observaţie şi Qf PO);

- T b - durata medie a unui blocaj (raportul dintre durata totală a tuturor blocajelor din
perioada de observaţie şi numărul acestora din aceeaşi perioadă).
Ritmul (frecvenţa) de livrare [buc/ut], este, desigur, inversul perioadei (teoretice sau
reale) şi caracterizează productivitatea acesteia.
Gradul de utilizare efectivă (se mai numeşte disponibilitate relativă) a liniei va fi:

Tt CL Tt CL
GU = = (5)
Tr CL Tt CL + T b CL

în care:

T b CL = f b × T b este durata medie a unui blocaj pe ciclu a întregii linii.

Un alt parametru important pentru performanţa liniilor rigide (şi, de altfel, pentru orice
sistem de fabricaţie) este costul total al unei unităţi de produs. Calculaţia de cost se face prin
metodele cunoscute.
4. Linii de fabricaţie rigide cu stocatoare

Stocatorul este componentul liniei care acumulează o rezervă tampon de

semifabricate, cu rol de a asigura continuitatea funcţionării liniei în intervalele de blocare.
Posturile de lucru care preced PL blocat (aflate în amonte), deşi sunt funcţionale, nu
pot transfera piesa prelucrată, primul dintre acestea fiind postul precedent vecin. Efectul se
transmite la toate posturile precedente.
Posturile de care succed PL blocat (aflate în aval) sunt oprite din lipsă de semifabricat,
primul post de lucru care nu primeşte semifabricat fiind cel următor celui blocat.
Pentru ca linia de fabricaţie să fie operaţională, cel puţin parţial, şi în timpul
blocajelor, trebuie să existe un stoc de semifabricate în prealabil prelucrate în posturile de
lucru anterioare postului defect. Pe de altă parte, posturile precedente postului de lucru defect
ar trebui să poată transfera piesele prelucrate.
Din cele de mai sus, rezultă că una dintre metodele principale de creştere a eficienţei
liniilor în flux constă în introducerea unuia sau mai multor stocatoare (ST) în lungul liniei,
între posturile de lucru.
Considerând două utilaje tehnologice (UTi-1 şi UTi) ordonate succesiv în sistem,
introducerea unui stocator (STi-1,i) între acestea se face ca în figura de mai jos.

Transfer direct
UTi-1 UTi

Cai-1,i
STi-1,i
Acumulare Livrare

Transfer indirect

Fig. 3.22. Introducere stocator

Stocatorul se plasează între cele două utilaje şi se prevede cu logistică proprie.
Funcţiile ST sunt acumulare şi de livrare.
Dacă ambele utilaje sunt în funcţiune, transferul se produce direct de la MUi-1 la MUi.
Când apar refuzuri în funcţionare la MUi-1, ST livrează semifabricate către MUi (dacă
acesta din urmă este în stare de funcţionare, evident).
 Capacitatea Cai-1,i a stocatorului se calculează punând condiţia ca acesta să poată
prelua (acumula) toate piesele fabricate de UTi-1 în timpul (Tri) de reparaţie a lui UTi. Astfel,
dacă TCLi-1 este perioada ciclului de lucru al utilajului UTi-1, atunci:

Tri
Ca i-1,i = (3.84)
TCL i-1
Amplasarea stocatoarelor în cadrul liniei tehnologice în flux (sistemului de maşini) se
poate face în două moduri:

a. între oricare două utilaje vecine din sistem ca în figura de mai jos

I E
UT1 UT2 UT3 UTn-1 UTn

ST12 ST23 STn-1,n

Fig. 3.23. Linie cu stocatoare între toate posturile

În acest caz stocatoarele se numesc stocatoare locale.

Această configuraţie permite ca, oricare ar fi utilajul tehnologic defect, celelalte utilaje
să continue să funcţioneze. Durata blocajului întregii linii este egală cu durata blocajului unui
singur utilaj.

Particularizând durata medie a unui blocaj pe ciclu a întregii linii ( T b CL = f b × T b .),

de la sistemul fără stocatoare, cu durata medie a unui blocaj pe ciclu a unui singur utilaj

T b UT , a relaţia (3.83) se scrie pentru acest caz astfel:

Tr CL = Tt CL + f b UT × T b UT (3.85)

Prin f b UT s-a notat frecvenţa medie blocajelor pe ciclu ale unui singur utilaj

tehnologic, spre deosebire de f b care reprezintă frecvenţa blocajelor întregului sistem, adică a

tuturor utilajelor tehnologice.

Această soluţie conduce la eficienţă maximă de exploatare a sistemului, dar complică
semnificativ sistemul şi măreşte corespunzător efortul de investiţie. Acest efort este cu atât
mai mare cu gradul de automatizare al liniei este mai mare. Dacă se dorește ca linia să fie
complet automată, atunci stocatoarele trebuie să fie și ele automate, adică cele două procese
de acumulare și de livrare să se facă fără intervenția operatorului.

b. între sectoare ale sistemului (metoda sectorizării)

Prin sector al unui sistem se înţelege un grup de mașini-unelte constituit pe baza unuia
dintre criteriile:
- probabilitate egală de defectare a oricărui UT din sector;
- grad egal de încărcare a tuturor MU din sector;
- durată egală a blocajelor pe ciclu pentru toate sectoarele din sistemul de
maşini.

În figura de mai jos se prezintă un sistem de maşini compus din trei sectoare, alcătuite
din respectiv 3, 4 şi 2 mașini-unelte.

Sectorul 1 Sectorul 2 Sectorul 3

U 11 U 12 U 13 U 21 U 22 U 23 U 24 U 31 U 32

S 12 S 23

Fig. 3.24. Linie sectorizată

Pentru simplificarea notaţiilor, în figură, mașinile-unelte sunt notate cu U iar
stocatoarele cu S.
Divizarea liniei de fabricaţie în sectoare se realizează prin intermediul stocatoarelor,
care, în acest caz, se numesc stocatoare zonale.
Determinarea perioadei reale se face aplicând, mai întâi, relația 3.82 de trei ori, câte o
dată pentru fiecare sector, determinând astfel perioada tuturor sectoarelor din siste. Astfel,
dacă TCL Si este perioada reală a ciclului de lucru a sectorului i, atunci perioada reală a
întregului sistem va fi:

TCLS = max(TCL Si ), i = 1, 2, ...... n s (6)

în care ns este numărul de sectoare ale întregului sistem.

 Determinarea frecvenţei blocajelor pe ciclu ale unui sector se face în mod similar cu
determinarea frecvenţei de blocare pentru un sistem în flux, fără stocatoare, compus dintr-un
număr de utilaje egal cu numărul de utilaje al sectorului.
Se poate constata faptul că prin metoda sectorizării liniei perioada reală a ciclului de lucru
este mai mică decât la linia fără stocatoare şi mai