Unitatea de învăţare U5.

Fiabilitatea sistemelor

Cuprins
U5.1. Introducere ................................................................................................................ 44
U5.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................. 45
U5.3. Aspecte generale ....................................................................................................... 45
U5.4. Fiabilitatea sistemelor cu componentele dispuse în serie ......................................... 46
U5.5. Fiabilitatea sistemelor cu componentele dispuse în paralel....................................... 48
U5.6. Fiabilitatea sistemelor cu componentele dispuse mixt ............................................. 50
U5.7. Rezumat .................................................................................................................... 51
U5.8. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 51
U5.9. Temă de casă ............................................................................................................ 52

U5.1. Introducere
Studiul fiabilităţii unui sistem presupune mai întâi o analiză a “structurii”
sistemului, prin care se stabileşte dependenţa stării acestuia de starea elementelor
componente cu parametri de fiabilitate daţi. Sistemele pot fi: reparabile sau
nereparabile, aceasta depinzând şi de ipotezele admise asupra funcţionării şi de
condiţiile impuse exploatării.
Referitor la sisteme se pot face următoarele ipoteze:
echipamentul considerat nu poate fi la un moment dat, decât în unul din
următoarele două stări: bună funcţionare sau defect;
echipamentul poate fi descompus în n elemente componente (sau
blocuri), numerotate de la 1 la n, astfel încât, la un moment dat, fiecare component
să fie în stare bună sau defect iar starea echipamentului (bun sau defect) depinde
numai de starea componentelor;
fiecare component al sistemului are o durată Ti aleatoare, fiind în stare
bună în intervalul (0, Ti) şi în stare defectă după momentul Ti;
variabilele aleatoare Ti (i = 1, 2, ... n) sunt independente. Această ultimă
ipoteză este greu de verificat practic.
Sistemele pot avea structură cu elemente dispuse în serie, în paralel şi mixt
(structură combinată).

44
 U5.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal studiul
fiabilităţii unui sistem tehnologic privindu-l ca pe un singur element, de sine
stătător, sau considerându-l un ansamblu alcătuit din mai multe elemente,
conectate în vederea îndeplinirii unei sarcini.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
¾ determine fiabilitatea unui sistem realizând iniţial, o analiză a „structurii”
acestuia;
¾ determine influenţa fiabilităţii componentelor şi a numărului acestora asupra
fiabilităţii sistemului cu structură serie, paralel;
¾ determine fiabilitatea sistemelor complexe, cu componentele dispuse mixt, prin
etape succesive, pornind de la calculul fiabilităţii celor mai simple grupări
având elemente cu acelaşi tip de dispunere, continuând cu calculul fiabilităţii
ansamblurilor formate din grupări legate în acelaşi fel, până la definirea
fiabilităţii întregului sistem.

Durata de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U5.3. Aspecte generale

Fiabilitatea unui sistem tehnologic poate fi studiată privindu-l ca pe un singur element,
de sine stătător, sau considerându-l un ansamblu alcătuit din n>1 elemente, conectate în
vederea îndeplinirii unei sarcini concrete. În acelaşi mod putem raţiona şi dacă este vorba de
studierea fiabilităţii anumitor componente ale sistemelor tehnologice, de exemplu, maşinile
unelte. Această din urmă abordare este cu deosebire utilă în faza de proiectare, întrucât
permite alcătuirea unor scheme de maşini sau sisteme tehnologice cu nivel de fiabilitate dorit
şi furnizează datele necesare alegerii variantei preferabile, din punct de vedere al raportului
fiabilitate-preţ, dintre mai multe soluţii posibile.
În scopul calculării indicatorilor de fiabilitate ai unui sistem format din mai multe
elemente, este necesar să se alcătuiască schema logică de fiabilitate a acestuia. Pentru
aceasta trebuie parcurse următoarele etape:
examinarea modului de funcţionare a sistemului şi precizarea condiţiilor de bună
funcţionare;
stabilirea defecţiunilor care pot să apară la fiecare element component şi definirea
funcţionarii fără defecţiuni a elementelor şi sistemului în ansamblu;

45
 precizarea influenţei defectării fiecărui element asupra capacităţii de funcţionare a
sistemului;
stabilirea elementelor a căror bună funcţionare condiţionează funcţionarea
sistemului.
Sistemele pot fi cu restabilire sau fără restabilire, aceste noţiuni fiind nişte abstractizări
matematice utile. Astfel, sistemul fără restabilire nu însemnează ca sistemul nu se poate
remedia sau că remedierea nu este rentabilă, ci doar că se examinează funcţionarea lui de la
începerea exploatării până la prima defecţiune. Pentru simplificare, în studiul fiabilităţii
sistemelor, de obicei, se presupune ca defecţiunile elementelor sunt evenimente independente,
chiar dacă, de multe ori, defecţiunea primară a unui element duce la deteriorarea altor
elemente. Aceste defecţiuni secundare nu se iau în considerare, întrucât ele apar în sistemul
care a ieşit deja din funcţiune din cauza defecţiunii primare.
Fiabilitatea unui sistem depinde atât de fiabilitatea elementelor componente cât şi de
modul de conectare al acestora. Din acest punct de vedere, se deosebesc trei moduri
fundamentale de conectare a elementelor în sistem: conectare serie, în paralel şi mixtă.

U5.4. Fiabilitatea sistemelor cu componentele dispuse în serie

Se consideră că un sistem format din “n” elemente are structură în serie dacă pentru
funcţionarea sistemului este necesară funcţionarea fiecărui element component şi dacă ieşirea
din funcţiune a unui element atrage după sine defectarea sistemului.

Schema logică de fiabilitate

n
Funcţia de fiabilitate a sistemului R(t )s = ∏ R(t )i
i =1

în care: R(t )s este probabilitatea funcţionarii fără defecţiuni a sistemului pentru un anumit

timp t; R(t )i este probabilitatea funcţionării fără defecţiuni a elementului i în acelaşi timp t; n
este numărul de elemente componente ale sistemului.
După cum se poate observa, în cazul conectării serie sistemul funcţionează atât timp cât
funcţionează elementul cu durata de viaţă cea mai mică şi fiabilitatea sistemului scade cu

46
creşterea numărului de componente ale sale. Întrucât fiabilităţile elementelor sunt numere
subunitare, produsul lor este un număr şi mai mic, ceea ce înseamnă că fiabilitatea sistemului
cu conectare serie este inferioară fiabilităţii oricărui element component şi depinde atât de
fiabilitatea elementelor cât şi de numărul acestora.

− ∫ z (t ) dt
t n t

= e∑
− z (t )dt
∫
Deoarece R(t ) = e 0 , rezultă: R(t )sistem i =1 0
i

n n
−λ i ⋅t −t λ i
Dacă z (t )i = λi , ∀i ∈ [1, n] atunci R(t )sistem = e∑ =e ∑ = e− λ sistem
⋅t
i =1 i =1

λ sistem = ∑ λ i
i =1

Să ne reamintim...
Funcţia de fiabilitate a unui sistem cu componentele dispuse in serie din
punct de vedere al fiabilităţii este mai mică cel mult egală cu funcţia de fiabilitate
a acelui mai slab component.

Exemple
La un lanţ de distribuţie cu 50 de zale se cunosc, la un moment dat, t:
R(t )i =0,99 pentru i=1...49 si R(t )50 =0,95 pentru cea de a 50-a za. Să se calculeze
valoarea funcţiei de fiabilitate pentru întreg lanţul. Să se efectueze calculul şi
pentru cazul în care şi cea de a 50-a za ar avea aceeaşi valoare a funcţiei fiabilităţii
cu celelalte zale.
Rezolvare:
pentru prima situaţie:
50
R(t )lant == ∏ R(t )i = 0,99 49 ⋅ 0,95 = 0,581
i =1

a doua situaţie: fiabilitatea zalei „slabe” a fost adusă la acelaşi nivel cu

fiabilitatea celorlalte zale.
50
R(t )lant = ∏ R(t )i = 0,99 50 = 0,605
i =1

Influenţa fiabilităţii componentelor şi a numărului acestora asupra fiabilităţii sistemului

cu structură serie se poate urmări cu exemplul din tabelul 5.1, unde sunt prezentate 1, 2, 10 şi
100 componente cu fiabilităţi egale R1. Se observă că un sistem serie format din 100
componente identice, având fiecare fiabilitatea 0,90, practic nu poate funcţiona. Dacă
fiabilitatea componentelor în acelaşi caz este de 0,98, sistemul are o fiabilitate de 0,14.

47
Rezultatele cercetărilor de fiabilitate asupra sistemelor au modificat radical concepţia după
care nivelul de siguranţă al unui sistem este dat de nivelul celui mai slab component.
Tabelul 5.1. Fiabilitatea sistemului serie cu n componente
n=1 n=2 n=10 n=100
0,90 0,90 0,81 0,35 0
0,95 0,95 0,90 0,61 0,006
0,98 0,98 0,96 0,82 0,14
0,99 0,99 0,98 0,90 0,37

Exemple
Fie un sistem compus din 600 piese componente, fiecare având o densitate
de probabilitate a defectărilor exponenţială. Fiecare componentă are o fiabilitate
de 99%, pe un interval oarecare t.
Fiabilitatea sistemului pentru acelaşi t este:
R(t ) = 0,99 600 = 0,0024 = 0,24%
Deci, din 1000 de astfel de sisteme, 997 nu vor izbuti să supravieţuiască
momentului t.

U5.5. Fiabilitatea sistemelor cu componentele dispuse în paralel

Un sistem este considerat ca având structură în paralel atunci când defectarea unuia
dintre elementele componente nu duce la căderea întregului sistem, întrucât funcţiunile
elementului defectat sunt îndeplinite de elementele rămase în stare de bună funcţionare. În
acest caz defectarea sistemului are loc în cazul defectării concomitente a tuturor elementelor
componente.

Schema logică de fiabilitate

Funcţia de repartiţie:

F (t ) (t )
n
= ∏F
sistem i
i =1

Funcţia de fiabilitate:

R(t ) (t ) (t )
n
= 1− F = 1− ∏ F
sistem sistem i
i =1

48
 R(t ) [ (t ) ]
n
= 1− ∏ 1− R
sistem i
i =1

Deoarece F (t ) ≤ 1,
i
F (t ) sistem
≤ F (t ) , ∀ i ∈ [1, n]
i
rezultă:

Să ne reamintim...
Funcţia de fiabilitate a unui sistem cu componentele dispuse în paralel din
punct de vedere al fiabilităţii este mai mare sau cel puţin egală cu fiabilitatea celui
mai rezistent component.

Exemple
Lanţul de distribuţie din cadrul exemplului anterior este înlocuit cu un lanţ
dublu. Considerându-se că una din componentele noului lanţ are R(t )1 = 0,581 , iar

celălalt R(t )2 = 0,605 , să se calculeze valoarea funcţiei fiabilităţii noului lanţ.

Rezolvare:
Noua soluţie constructivă are cele două componente în paralel din punct de
vedere al fiabilităţii deoarece, chiar dacă unul din semilanţuri cedează, celălalt
asigură funcţionarea sistemului.
R(t )lant dublu = 1 − [1 − R(t )1 ] ⋅ [1 − R(t )2 ] = 1 − (1 − 0,581) ⋅ (1 − 0,605) = 0,834

Sistemele cu structură tip paralel se mai numesc cu redundanţă. Redundanţa poate fi

activă (simplă) dacă toate componentele sistemului funcţionează în permanenţă – chiar dacă
nu sunt indispensabile – sau pasivă (cu comutaţie sau secvenţială) dacă un singur element este
pus să funcţioneze, iar restul sunt în rezervă (neutilizate). În acest caz, se poate admite că
elementele neutilizate nu sunt supuse avariilor. Un exemplu de redundanţă pasivă îl constituie
roata de rezervă a unui automobil.
Exemple
Dispunerea în paralel a elementelor într-un sistem maşina-unealtă este rar
utilizată la subsistemele mecanice şi hidraulice, în principal din cauza problemelor
de gabarit pe care le implică. În cazul maşinilor cu comandă numerică redundanţa
elementelor electrice şi electronice este utilizată şi chiar indicată ca modalitate de
creştere a fiabilităţii ansamblului.

49
 U5.6. Fiabilitatea sistemelor cu componentele dispuse mixt
În practică se întâlnesc şi sisteme cu structură complexă, având grupe de elemente
conectate în serie şi altele în paralel. In acest caz se vorbeşte despre sisteme cu structură
(conectare) mixtă şi pentru calculul fiabilităţii unui astfel de sistem el este împărţit în
subsisteme cu fiabilitate cunoscută sau uşor de calculat.
Exemple

G – grupare; B – bloc; A – ansamblu; SS – subsistem

Rezolvare:
RG1 = R1 R2 ; RG 2 = R4 R5 ;
RG 3 = R6 R7 ; RG 4 = R8 R9
RG 5 = 1 − (1 − R10 )(1 − R11 ) ⋅ (1 − R12 ) ;
R B = 1 − (1 − RG1 )(1 − R3 ) ;
R A1 = RB1 RG 2
RSS = 1 − (1 − R A1 )(1 − RG 3 )
Rsistem = RSS RG 4 RG 5

Să se determine fiabilitatea sistemului din figura de mai jos considerând că

elementele funcţionează independent.

50
U5.7. Rezumat
Din cele de mai sus rezultă că pentru calculul fiabilităţii unui sistem, în afară
de realizarea schemei logice care să evidenţieze modul de conectare al
elementelor, este necesar să se cunoască indicatorii de fiabilitate ai fiecărui
element component, ceea ce nu este totdeauna posibil în faza de proiectare a unui
nou produs. In general, literatura oferă valorile medii ale indicatorilor de
fiabilitate ai elementelor mecanice si hidraulice. În realitate, valorile acestor
indicatori, pentru elemente de acelaşi tip provenind de la diverse firme, pot avea
împrăştieri considerabile, aceasta depinzând atât de calitatea elementelor cât şi de
cantitatea şi calitatea informaţiei cu privire la defecţiunile acestora. Insuficienţa
datelor privind fiabilitatea elementelor componente ale sistemelor tehnologice,
precum şi plaja largă de valori furnizate pentru indicatorii acestora, constituie
dificultăţi majore în încercarea de efectuare a unui calcul al indicatorilor
fiabilităţii funcţionale în faza de proiectare.
O altă dificultate o reprezintă faptul că intensităţile de defectare ale
elementelor componente ale unui sistem sunt afectate de nivelul solicitărilor la
care sunt supuse. Deci, un calcul precis al indicatorilor fiabilităţii sistemelor
tehnologice ar trebui să se facă ţinând seama de regimurile de funcţionare a
elementelor componente. Acest calcul se poate face numai dacă sunt cunoscute,
pentru fiecare element, curbele intensităţii de defectare funcţie de parametrii
concreţi ai regimurilor de funcţionare. In prezent, literatura furnizează puţine
asemenea curbe pentru elementele mecanice şi hidraulice din componenţa
sistemelor tehnologice, motiv pentru care o astfel de abordare este, deocamdată,
imposibilă.

U5.8. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Funcţia de fiabilitate a unui sistem cu componentele dispuse în serie din
punct de vedere al fiabilităţii:
a) este mai mică sau cel mult egală cu fiabilitatea celei mai slabe componente;
b) este mai mare sau cel puţin egală cu fiabilitatea celei mai slabe componente;
c) cuprinsă între fiabilitatea celui mai slab element şi fiabilitatea celui mai
rezistent element din sistem.
2. Funcţia de fiabilitate a unui sistem cu componentele dispuse în paralel

51
din punct de vedere al fiabilităţii:
a) este mai mare sau cel puţin egală cu fiabilitatea celei mai rezistente
componente;
b) este mai mică cel mult egală cu fiabilitatea celei mai rezistente componente;
c) egală cu media fiabilităţilor tuturor elementelor din sistem.

U5.9. Temă de casă

1. Cunoscându-se pentru 3 componente media timpului de bună funcţionare
până la defectare, care este media timpului de bună funcţionare a sistemului dacă
cele 3 componente sunt înseriate. Considerăm distribuţia exponenţială ca fiind
adecvată descrierii componentelor.
2. Un sistem este format din trei componente având, la un moment dat,
valorile fiabilităţii: R1=0,96, R2=0,84, R3=0,91. Care este fiabilitatea sistemului,
la acest moment, dacă aceste componente formează un sistem în serie?
a) 0,873; b)0,734; c)0,92.
3. Un sistem este format din trei componente având, la un moment dat,
valorile fiabilităţii: R1= 0,96, R2= 0,84, R3= 0,91. Care este fiabilitatea
sistemului, la acest moment, dacă aceste componente formează un sistem în
paralel?
a) 0,831; b)0,902; c)0,999.
4. Un sistem serie este alcătuit din următoarele elemente componente
pentru care se dau informaţii cu privire la defectare:
Numărul de
Componenta Informaţii
componente
a 3 λ = 3 ⋅ 10 −6 [caderi / h]
b 2 m = 5 ⋅ 10 −5 [h]
c 8 λ = 5 ⋅ 10 −7 [caderi / h]
d 1 λ = 2 ⋅ 10 −5 [caderi / h]
e 1 m = 10 5 [h]
f 3 λ = 4 ⋅ 10 −6 [caderi / h]
Să se determine fiabilitatea sistemului pentru 1000 h de funcţionare. Sistemul este
înseriat. Se foloseşte repartiţia exponenţială.
5. Ce rată a căderilor trebuie să aibă fiecare componentă astfel încât
probabilitatea ca 3 componente identice, înseriate să funcţioneze cel puţin 1000 h
să fie de 0,9917? Cele 3 componente au aceeaşi rată a căderilor.

52