MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Referat
ISTORIA
MATEMATICII
“Studiul mărimilor variabile şi a dependenţei
dintre ele”

A elaborat: Friptuleac Marcela, studenta gr. 4MI

A verificat: Mitrofan Cioban, academician, doc. Hab.

 Chisinau 2018

Include secolul al XVIII-a şi începutul secolului al XIX-a.

Graţie cercetărilor efectuate de Jean Bernoulli (1667-1748), L. Euler (1707-

1783), D'Alembert (1717-1783), J.Lagrange (1736-1813), P. Laplace (1749-1827),
J.B.M. Meusnier (1754-1793), G. Monge (1747-1818), J. Hachette (1769-1834),
Gh.B.de Bragelone (1688-1744), A. Taurinus (1794-1874), J. Plaifair (1748-1819),
J.V. Poncelet (1788-1867), J.F. Pfaff (1765-1825), L.N. Carnot (1796-1832), G.
Monge (1746-1818), J.F. Riccati (1707-1775), G. Saccheri (1667-1733), A.C.
Clairant (1713-1765), J. L. Lagrange (1736-1813), J.H. Lambert (1728-1777), A.M.
Legendre (1752-1833), F. Bolyai (1775-1856), J.L. D'Alambert (1717-1783), L.Euler
(1734-1800), E. Waring (1734-1798), C.F.Gauss (1777-1855) şi a savanţilor din
secolul al XVII-lea a fost finisată crearea geometriei euclidiene, au fost obţinute
rezultate profunde în geometria diferenţială, a fost creată de G. Monge
„Geometria Descriptivă”, au fost iniţiate cercetările în domeniul geometriei
proiective. Se poate spune că mai de influent matematician al secolul al 18-lea a
fost Leonhard Euler. Contribuțiile sale pornesc de la studiul teoriei grafurilor cu
problema celor șapte poduri din Königsberg până la standartizarea mai multor
termeni și notații matematice moderne. El a notat cu simbolul i rădăcina pătrată a
lui -1 și a popularizat folosirea literei grecești π ca fiind raportul dintre
circumferința cercului și diametrul său. A adus numeroase contribuții la studiul
topologiei, teoriei grafurilor, calculului matematic, în combinatorică și analiză
complexă, dovedite prin multitudinea teoremelor si notațiilor care poartă numele
său. Leonhard Euler (n. 15 aprilie 1707, Basel, Elveția - d. 18 septembrie 1783,
Sankt Petersburg, Rusia) a fost un matematician și fizician elvețian.
 Euler a lucrat în aproape toate ramurile matematicii, printre care geometrie,
calcul infinitesimal, trigonometrie, algebră şi teoria numerelor. El este o figură
reprezentativă în istoria matematicii, iar operele sale, multe dintre ele de interes
fundamental, dacă ar fi tipărite integral ar umple între 60 şi 80 volume. În
numeroasele sale manuale Euler a introdus şi a popularizat câteva convenţii de
notare. El a introdus noţiunea de funcţie şi a fost primul care a notat f(x) pentru
aplicarea funcţiei f elementului x. De asemenea, el a introdus notaţia modernă
pentru funcţiile trigonometrice, litera e pentru baza logaritmului natural (cunoscut
în prezent drept numărul lui Euler), litera grecească ∑ (sigma) pentru sumă şi litera
i pentru unitatea imaginară. Folosirea literei greceşti ∏ (pi) pentru raportul dintre
circumferinţa unui cerc si diametrul său a fost de asemenea popularizată de Euler,
chiar dacă ideea nu a pornit de la el. Dezvoltarea calculului infinitesimal a
impulsionat cercetarea în matematică în secolul al XVIII-lea, iar matematicienii
din familia Bernoulli, prieteni de familie ai lui Euler, au fost printre cei
responsabili pentru progresul în acest domeniu. Datorită influenţei lor, calculul
infinitesimal a devenit obiectul de studiu principal al lui Euler. Chiar dacă unele
teorii ale lui Euler nu sunt acceptate de standardele moderne ale matematicii, ideile
sale au condus la mari progrese. Astfel, el a rămas foarte cunoscut în analiza
matematică pentru utilizarea frecventă a seriilor de puteri - exprimarea unor funcţii
cu ajutorul unor sume cu un număr infinit de termeni - ca de exemplu:

Utilizarea seriilor de puteri i-a permis să rezolve faimoasa „problemă Basel”, în

1735 (cu o demonstraţie mai riguroasă în 1741):
O interpretare geometrică a formulei lui Euler

Euler a introdus utilizarea funcţiei exponenţiale şi a celei logaritmice în calculul

analitic. El a descoperit noi moduri de a exprima diverse funcţii logaritmice cu
ajutorul seriilor de puteri şi a definit cu succes logaritmii pentru numerele
complexe, extinzând astfel domeniul de aplicare a logaritmilor.

Tot Euler este cel care a definit funcţia exponenţială pentru numerele complexe şi a
făcut legătura dintre aceasta şi funcţiile trigonometrice, prin celebra sa formulă:

Un caz particular al acestei formule duce la „identitatea lui Euler”:

În 1988, cititorii revistei de specialitate Mathematical Intelligencer au votat această

identitate ca fiind „cea mai frumoasă formulă matematică din toate timpurile”.
Euler apare de altfel cu trei dintre primele cinci formule din acest clasament. În
plus, Euler a elaborat teoria funcţiilor transcendentale superioare prin introducerea
funcţiei gamma şi a introdus o nouă metodă pentru rezolvarea ecuaţiilor
polinomiale de gradul IV. El a găsit, de asemenea, o modalitate de a calcula
integralele cu limite complexe, prefigurând astfel dezvoltarea analizei complexe
moderne şi a inventat calculul variaţiilor, inclusiv bine-cunoscuta ecuaţie Euler-
Lagrange.

De asemenea, Euler a fost primul matematician care a utilizat metode analitice

pentru a rezolva probleme de teorie a numerelor. În acest sens, el a unit două
domenii diferite ale matematicii (teoria numerelor şi analiza), introducând un nou
domeniu de studiu: teoria analitică a numerelor. În acest nou domeniu, Euler a
creat teoria seriilor hipergeometrice, teoria funcţiilor trigonometrice hiperbolice şi
teoria analitică a fracţiilor continue. De exemplu, el a demonstrat infinitatea
numerelor prime, utilizând divergenţa unor serii armonice, şi a folosit metode
analitice pentru a obţine o înţelegere a modului în care sunt distribuite numerele
prime. . Lucrările lui Euler în acest domeniu au permis elaborarea ulterioară a
teoremei numerelor prime. Interesul lui Euler pentru teoria numerelor poate fi
atribuit influenţei lui Christian Goldbach, prietenul şi colegul său de la Academia
din Sankt Petersburg. Primele lucrări ale lui Euler în acest domeniu se bazează pe
rezultatele obţinute de Pierre de Fermat. Euler a dezvoltat unele idei ale lui Fermat,
dar a şi demonstrat că unele dintre conjecturile acestuia erau false. Euler a
demonstrat „identitatea lui Newton”, „mica teoremă a lui Fermat”, „teorema celor
două pătrate” a lui Fermat şi „teorema celor patru pătrate” a lui Lagrange.

Unele dintre cele mai mari succese lui Euler se regăsesc în rezolvarea problemelor
concrete, din lumea reală, prin metode analitice. Astfel, el a realizat numeroase
aplicaţii folosind numerele Bernoulli, seriile Fourier, diagramele Venn, numerele
Euler, constantele e şi π, fracţiile continue şi integralele. A integrat calculul
diferenţial al lui Leibniz cu metoda fluxurilor a lui Newton şi a dezvoltat noi
metode pentru aplicarea mai uşoară a calculului diferenţial în problemele de
mecanică. El a făcut paşi importanţi în îmbunătăţirea aproximării numerice a
integralelor, realizând metoda cunoscută în prezent ca aproximările Euler. Euler a
demonstrat, simultan cu matematicianul scoţian Colin Maclaurin (dar independent
de acesta), formula Euler-Maclaurin. De asemenea, el a introdus constanta Euler-
Mascheroni:

În mecanica fluidelor, Euler a formulat sistemul de ecuaţii care descrie mişcarea

unui fluid; împreună cu ecuaţia de continuitate, acest sistem este cunoscut în
prezent sub numele de „ecuaţiile lui Euler pentru fluidele ideale”. Au fost publicate
pentru prima oară în „Mémoires de l'Académie royale des sciences et des belles
lettres de Berlin” (1757). Ele sunt aplicate şi în prezent, permiţând calculul (în
ipoteza simplificatoare a fluidelor ideale) a numeroase mişcări, cum ar fi circulaţia
sanguină, aerodinamică aplicată la avioane şi automobile, hidraulică, oceanografie,
meteorologie, rezistenţei materialelor etc.

În afară de implementarea cu succes a metodelor sale de calcul analitic la

problemele de mecanică newtoniană, Euler a aplicat, de asemenea, aceste metode
la problemele de astronomie. Lucrările sale în acest domeniu au fost recunoscute şi
prin numeroasele premii decernate de către Academia de ştiinţe din Paris de-a
lungul carierei sale. Realizările sale includ determinarea cu mare precizie a
orbitelor cometelor şi a altor corpuri cereşti, precum şi înţelegerea naturii
cometelor; de asemenea, el a realizat un calcul suficient de precis, pentru acea
perioadă, a paralaxei solare. Calculele sale au contribuit, printre altele, la
dezvoltarea tabelelor exacte ale longitudinilor.
Euler este cel care a ilustrat pentru prima oară (în 1768) raţionamentele de tip
silogistic cu ajutorul curbelor închise. Aceste scheme logice au rămas cunoscute
sub numele de diagrame Euler.

Euler şi prietenul său Daniel Bernoulli au fost oponenţi ai filosofiei lui Leibniz şi
Christian Wolff, mai ales în ce priveşte raţionalismul acestora. Euler a insistat
asupra faptului că ştiinţele (şi cunoaşterea în general) sunt fondată pe legi precise
din punct de vedere cantitativ, pe care monadismul susţinut de Christian Wolff nu
le putea furniza. Înclinaţiile religioase lui Euler ar fi putut avea, de asemenea, o
influenţă asupra antipatiei lui faţă de această doctrină: astfel, el a mers atât de
departe încât să eticheteze ideile lui Wolff ca fiind „păgâne şi atee”

Au fost obţinute rezultate suprinzătoare în problema Postulatului V.

Cercetările lui G. Saccheri (1667-1733) au fost publicate în cartea „Euclid curăţit
de orice pete, sau o experienţă care stabileşte primele principii ale geometriei
universale” (1733). Demostrând postulatul V prin reducere la absurd, Saccheri
examinează un patrulater ABCD cu unghiurile de la baza AB drepte şi cu laturile
laterale AD şi BC congruente. Atunci unghiurile din vârfurile C şi D au aceeaşi
mărime β.

Egalitatea β=900 este echivalentă Postulatului V. Se demonstrează că

presupunerea β - unghi optuz contrazice celorlaltor axiome ale geometriei, deci
nu are loc în geometria absolută. Pentru a demonstra imposibilul presupunerii
β<900, se adânceşte întrun şir de consecinţe, aparent, din cele mai bizare şi, după
o serie de judecăţi riguroase, admite o greşeală de calcul obţinând, astfel, o
contradicţie eronată.

J.H. Lambert (1728-1777) a dezvoltat cercetări similare cu ale lui Saccheri

examinând un dreptunghi ABCD cu trei unghiuri drepte ∠ A , ∠B , ∠ D şi
perechile de laturi AB, AD şi CD, CB congruente. Ca şi la Saccheri se examinează
trei cazuri posibile în privinţa mărimii unghiului al patrulea (drept, obtuz, ascuţit),
dar nu a obţinut contraziceri în cazul unghiului ascuţit.

Rezultatele obţinute au fost publicate de Lambert în anul 1766 în lucrarea

„Teoria liniilor paralele”. Spre deosebire de Saccheri, Lambert nu ajunge la
concluzia că ar fi demonstrat Postulatul V. Lambert a scris: ”Demonstraţiile
postulatului V a lui Euclid pot fi duse atât de departe, încât se pare că nu a rămas
decât o nimică toată. Însă dacă am analiza cu atenţie, am observa că în această
nimică toată este ascunsă toată esenţa chestiunii... Sunt chiar înclinat să gândesc
că ipoteza a treia este valabilă pe vre-o sferă imaginară. Trebuie să existe o cauză
datorită căreia ea nu se lasă desminţită în plan, ceea ce se face uşor cu ipoteza a
doua”.

O contribuţie deosebită în studiul PostulatuluiV îi aparţine şi lui A.M.

Legendre (1752-1833), care în anul 1794 a publicat lucrarea „Elementele
geometriei”. Această carte, datorită calităţilor metodice şi ştiinţifice înalte, a
influenţat predarea geometriei în învăţământul de toate nivelurile (gimnazial,
liceal şi universitar).
Referitor la suma unghiurilor unui triunghi Legendre consideră trei
posibilităţi care se exclud reciproc:

1. Suma unghiurilor unui triunghi este mai mare decât două unghiuri drepte.
2. Suma unghiurilor unui triunghi este egală cu două unghiuri drepte.
3. Suma unghiurilor unui triunghi este mai mică decât două unghiuri drepte.
Prima dintre aceste afirmaţii în mod riguros se reduce la absurd. Se demonstrează că a
doua afirmaţie este echivalentă Postulatului V.

Cu ajutorul ipotezei a treia Legendre a demonstrat un şir de teoreme

profunde şi ciudate după conţinut, dar reducerea la absurd nu a fost atinsă.
 Menţionăm că până la mijlocul secolului al XIX-a de fapt fiecare
geometru a efectuat multiple încercări pentru a rezolva:
- problema Postulatului V;
- problema cuadraturii cercului şi a altor figuri plane;
- problema dublării cubului;
- problema trisecţiei unghiului.
De exemplu, A. Taurinus (1794-1874) a publicat cărţile „Teoria paralelelor”
(1825) şi „Primele Elemente de Geometrie” (1826) în care se conţin trigonometria
neeuclidiană şi multe teoreme din geometria neeuclidiană, J. Plaifair (1748-1819)
a efectuat cercetări în domeniul bazelor geometriei şi a fomulat cunoscuta de noi
astăzi axiomă a paralelelor: prin punctul dat trece cel mult o dreaptă paralelă cu o
dreaptă dată, C.F.Gauss (1777-1855), dezvoltănd teoria suprafeţelor, a ajuns la
concluzia că Postulatul V este independent faţă de celelalte axiome şi postulate
ale lui Euclid (note din arhivă datate cu anul 1815) şi intr-o scrisore particulară din
1824 a introdus noţiunea de „Geometrie neuclidiană”.
Cercetările lui Saccheri, Lambert şi Legendre se deosebesc prin profunzimea
şi expunerea ştiinţifico-metodică înaltă. Cercetările lui K. F. Gauss (1777-1855)
asupra teoriei suprafeţelor şi curbelor geodezice pe acestea în primele decenii ale
secolului al XIX-a au adus cercetările geometrice în preajma marilor evenimente
ştiinţifice. Dramatismul cercetării problemei Postulatului V constă în aceea că
lumea matematică şi, în general, cea ştiinţifică nu era psihologic pregătită de a
accepta o soluţie suprinzătoare care schimbă în mod radical conceptul de spaţiu.
Observăm că posibilitatea acestei soluţii a fost expusă de Lambert şi, mai
devreme, de Omar Khayyam. Cu această perioadă se finalisează epoca marilor
eforturi ştiinţifice timp de mai mult de 2500 de ani. Adrien-Marie Legendre (n. 18
septembrie 1752 - d. 10 ianuarie 1833) a fost matematician francez, cunoscut
pentru contribuțiile sale în domeniile: statistică, teoria numerelor, algebră
abstractă și analiză matematică.