Sunteți pe pagina 1din 1

 Amandina de casă:

Pentru blat:

 6 ouă
 40 de ml de apă
 40 de ml de ulei
 200 de grame de zahăr
 3 linguri de cacao
 200 de grame de făină
 1 plic praf de copt

Pentru siropul de zahăr ars:

 500 de ml de apă
 250 de grame de zahăr
 2 plicuri de cappuccino
 2 esențe de rom

Pentru crema de ciocolată:

 3 gălbenușuri
 150de grame de zahăr pudră vanilat
 250 de grame de margarină
 4 linguri de cacao
 1 esență de rom

Mod de preparare  Amandina de casă:

Pentru blat, se lasă cuptorul la încins. Se separă albușurile de gălbenușuri. Gălbenușurile


se freacă bine cu uleiul, iar albușurile se mixează până se face o spumă tare. Apoi, se pun
treptat, amestecând cu o lingură de lemn, zahărul, apa, pasta de gălbenuș. Apoi, se pune,
în ploaie, făina cernută cu cacao și praful de copt.

Se tapetează o tavă cu unt și făină, se toarnă compoziția de mai sus și se lasă la cuptorul
încins timp de 30 de minute. Se verifică cu scobitoarea.

Pentru sirop, se pune o cratiță mică zahărul și 2 linguri de apă și se lasă la foc mic. Când
zahărul prinde culoare aurie, adică se caramelizează, se pune restul de apă, încălzită puțin.
Siropul se lasă la fiert până se topește zahărul frumos. Când s-a topit zahărul, se pun
pliculețele de cappuccino și esența de rom, se amestecă bine și se ia de pe foc. Se lasă la
răcit.

Pentru crema de ciocolată este bine să se lase margarina la temperatura camerei, dar să
nu fie topită, ci moale. Se freacă bine până devine o cremă subțire, apoi se adaugă zahărul
pudră și se mixează până se încorporează total. La final, se pun gălbenușurile, cacao și
romul. Trebuie să iasă o cremă aromată.

Blatul se lasă la răcit, apoi se taie în două. Primul blat se însiropează cu siropul de zahăr
ars și se adaugă și crema de ciocolată. Peste cremă se pune și cel de-al doilea blat
însiropat. Apoi, se lasă la frigider pentru cel puțin 3 ore. pentru glazură se folosesc 2 plicuri
de glazură de cacao. Poftă bună!

S-ar putea să vă placă și