Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi, (n. 24 decembrie 1837, München - d.

 10
septembrie 1898, Geneva) a fost soția împăratului Franz Joseph al Austriei.

Cuprins

 1Originea și familia
 2Activitatea
 3Sfârșitul tragic
 4Imagini
 5Arbore genealogic
 6Legături externe

Originea și familia[modificare | modificare sursă]

Elisabeta

Împărăteasa Elisabeta a Austriei

Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasa, părinții ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria (din linia de
Pfalz-Birkenfeld-Gelnhausen a familiei Wittelsbach) și Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei.
Familia ei își avea reședința în Palatul Possenhofen.
Numele ei întreg este Prințesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Iosif avea de ales între două pretendente.
Întâlnirea dintre împărat și Sisi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene, sora lui Sisi, o fată foarte rafinată, frumoasă și
inteligentă, trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sisi, care era o iubitoare a naturii,
neconformându-se etichetei, toate acestea datorită educației din familie, care nu ocupa vreun post la curte, așa ca erau
liberi să-și ducă viața așa cum doreau. Sisi, ca și tatăl ei, iubea circul și călărea foarte bine și de asemenea era poetă. Din
punct de vedere al rangului, Sisi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneză a judecat-o mult timp. Însă,
Sisi și cu Franz erau veri așa ca le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. Totuși acumulările de căsătorii între
familia Wittelsbach (care era cunoscută pentru bolile mintale ale membrilor ei) și familia imperială se vor resimți chiar la
prințul moștenitor.
La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu
buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prințesa nu avea decât 16 ani. De când se mutase la
Hofburg, ea se simțea foarte singură, mai ales că soacra sa profita de orice prilej pentru a o mustra. După cum reiese din
jurnalul Sophiei aceasta nu era un mod de răzbunare ci de educație. Deoarece avea o vârstă atât de fragedă a fost nevoie
ca, după căsătorie, să studieze și să învețe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.
În afară de limba maternă, germana, vorbea franceza (învățată cu greu în puținul timp dintre logodnă și căsătorie, Elisabeta
neavând aptitudinile necesare pentru limbi străine), iar după un timp a învățat și limba maghiară. În 1855, prințesa Elisabeta
și-a luat un profesor de limba maghiară, iar un an mai târziu vorbea fluent această limbă. Elisabeta a devenit cu timpul o
persoană foarte populară în Ungaria, deoarece a luptat pentru libertatea acestei țări.Înclinațiile ei către această țara
proveneau de la profesorul ei de istorie de origine maghiară, care a jucat un rol foarte important în opiniile politice ale
împărătesei.
Sisi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. Toți copiii au fost crescuți de bunica lor,
deoarece aceasta considera că le poate da o educație mai bună. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. Micuța a fost
despărțită de mama ei și crescută de către bunică (mama lui Francisc Iosif). În urma unei vizite pe care Sisi a făcut-o
în Ungaria (împotriva voinței Sophiei), la Buda, împreună cu Sofia, copilul s-a îmbolnăvit grav și a murit la 29 mai. Atunci
Sisi a suferit o depresie gravă, renunțând și la lupta pentru copiii ei. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moștenitor, Rudolf.
La Muzeul Național din Budapesta și la Biserica Mátyás se găsesc scrisori și documente care dovedesc atașamentul
împărătesei față de Ungaria. În orașul Seghedin (Szeged) are ridicat și un monument.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

Elisabeta ca om politic a luptat pentru Ungaria. În activitatea diplomatică era excelentă, Ungaria era prioritatea ei și avea o
mână de fier. În mod surprinzător pentru o împărăteasă, Elisabeta credea în republică, considerând-o mai bună decât
imperiul. La semnarea acordului Austro-Ungar din 1867 Elisabeta a avut un rol important în realizarea sa. În 8 iunie 1867
Elisabeta cu Francisc Iosif au plecat la Buda Biserica Mátyás, acolo au fost încoronați, 10 luni după acordul Austro-ungar.
Iubirea ungurilor față de Sisi s-a datorat și faptului că au fost găsite coroana, sceptrul și mantia regilor Ungariei (ascunse în
timpul revoltei) chiar înainte de încoronarea lor ca regi ai Ungariei, fapt considerat un semn bun pentru viitor.
La 23 aprilie 1868 s-a născut al patrulea copil, la Buda (Maria Valeria) (d. in 1924) numit "Copilul Ungur". Acest gest l-a
făcut pentru unguri ca un fel de cadou pentru viitorul rege al Ungariei.
În 1889 Rudolf s-a sinucis la Mayerling împreună cu amanta sa. Aceasta a fost tragedia cea mai mare a Elisabetei, depresia
accentuându-se. Rudolf era însurat cu Stephanie a Belgiei.

Sfârșitul tragic[modificare | modificare sursă]

Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul
italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca țintă inițială pe prințul de Orleans, care nu a mai sosit la Geneva. Cu toate că era
înregistrată la hotel sub o altă identitate, în dimineața zilei de 10 septembrie, într-un ziar local a apărut un articol despre
prezența împărătesei la Geneva. Luigi Lucheni a urmărit-o și a înjunghiat-o tocmai când se pregătea să urce împreună cu
doamna sa de onoare, contesa unguroaică Irma Sztaray, pe vaporul spre Montreux. Căderea i-a fost ușurată de părul său
bogat. Nimeni nu a realizat faptul că a fost înjunghiată. După ce s-a ridicat și a urcat pe vapor, a leșinat. Vaporul s-a întors
imediat, pilotul aflând că era împărăteasa Austriei. A fost transportată la hotelul la care a fost cazată unde a murit după circa
o oră. Ultimele ei cuvinte au fost:„Ce mi s-a întâmplat?”
A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.
Elisabeta, „împărăteasa fără voie” a fost o femeie depresivă și nefericită. Se simțea sufocată în anturajul de la Viena, de
unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit.
A fost o femeie frumoasă, faima frumuseții ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat să plece dintr-o vizită
oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistență era părul foarte lung și frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.
Căsătoria ei s-a consumat de-abia în a 3-a noapte. Cu timpul relațiile ei cu soțul s-au răcit, spre sfârșitul vieții căutându-i o
amantă soțului ei.
Opera ei literară preferată a fost "Visul unei nopți de vară" de Shakespeare, ea imaginându-se ca fiind Titania, regina
zânelor, nesuportând numele de Sisi.

Wikipedia.com