JOCUL DIDACTIC LA PREŞCOLARI.

ASPECTE METODICE
La nivel preşcolar, procesul instructiv-educativ se fundamentează pe joc.
Indiferent că este vorba de jocul liber (perceput şi ca joacă), de jocul dirijat sau de cel
didactic, activităţile desfăşurate în grădiniţă beneficiază în cea mai mare măsură de pe urma
plurivalenţei jocului. Acesta are calităţi formative care vizează formarea globală a personalităţii
copilului:
 dezvoltarea armonioasă a funcţiilor psihice şi motrice ale copilului
 stimularea imaginaţiei şi a creativităţii
 echilibrarea psiho-afectivă
 dezvoltarea capacităţii de memorare
 conştientizarea apartenenţei la un anumit grup familial şi social
 folosirea tuturor mijloacelor de adaptare la mediu specifice speciei umane
 formarea unei conduite morale şi civice adecvate
Activitatea instructiv-educativă specifică învăţământului preşcolar şi centrată pe
promovarea spiritului jocului se numeşte activitate ludică. Ea se realizează sistematic, în baza
unor obiective bine definite; jocul este resursa-cheie şi el reuneşte – în mod echilibrat - elemente
de mişcare (care vizează dezvoltarea componentei motrice) şi de relaxare.
Activităţile ludice se concretizează atât în cadrul domeniilor experienţiale (unde se
poate vorbi despre învăţarea dirijată), cât şi în cele la alegerea copiilor; activităţile de după-
amiază (numite şi complementare) pot beneficia şi ele de „virtuţile” formative ale jocului.

JOCUL DIDACTIC

Jocul didactic poate fi valorizat atât din postura sa de activitate dirijată în cadrul
grădiniţei, cât şi sub formă de metodă didactică, în situaţia în care este utilizat pentru buna
desfăşurare a unei activităţi obligatorii.

Jocul didactic presupune implicarea şi asigură dezvoltarea tuturor procese psihice:

 gândirea (cu operaţiile corespunzătoare: analiza, sinteza, comparaţia,

generalizarea)
 memoria
 atenţia şi spiritul de observaţie
 voinţa
 imaginaţia
 limbajul

Din pespectivă didactică, jocul poate fi considerat un bun mijloc de

diagnosticare/evaluare a cunoştinţelor copiilor, dar şi un catalizator al îmbogăţirii şi consolidării
universului lor de cunoaştere. El are o componentă informativă şi una formativă.

Componenta informativă a jocului didactic se referă la:

 1. Conţinutul jocului
2. Sarcina didactică
3. Regulile jocului
4. Acţiunile de joc

1. Conţinutul jocului are la bază cunoştinţele anterioare ale preşcolarilor; în funcţie

de cantitatea şi de calitatea acestora, jocul se va concentra pe consolidarea sau pe îmbogăţirea lor
– potrivit nivelului de vârstă căruia i se adresează.

Tematica jocurilor este extrem de variată şi trebuie să urmărească recomandările

curriculare:

 alcătuirea corpului omenesc

 buna funcţionare a organismului
 obiecte de îmbrăcăminte
 obiecte din mediul casnic/gospodăresc
 jucării
 alimente
 mijloace de transport
 instrumente muzicale
 anotimpuri
 fenomene ale naturii
 animale
 plante
 ape
 forme de relief
 culori
 forme geometrice
 utilizarea ceasului
 cifre/operaţii cu cifre
 obiecte de scris etc

Exersarea limbajului prin intermediul jocului e de dorit să se realizeze sub toate

aspectele sale:
 fonetic
 lexical
 gramatical

2. Sarcina didactică dă sens jocului. Ea se referă la tema de rezolvat, la misterul pe care

cei mici trebuie să-l elucideze.
3. Regulile jocului asigură coerenţa demersurilor implicate în rezolvarea sarcinii
didactice. Prin reguli se distribuie rolurile protagoniştilor, se indică ordinea îndeplinirii acţiunilor
şi cerinţele care dirijează acţiunile copiilor (limitele de orice fel). Respectarea acestora ţine de
componenta educativă a jocului didactic, în sensul însuşirii şi manifestării unei conduite moral-
civice adecvate.

Cadrul didactic este cel care le prezintă copiilor regulile de urmat. În general, ele se
referă la:
 rezolvarea corectă a sarcinilor
 stăpânirea reacţiilor impulsive şi disciplina
 respectarea colegilor şi a spiritului de cooperare

Ca dealtfel orice altă activitate didactică, jocul trebuie să debuteze cu etapa de motivare
a copiilor, de trezire a interesului pentru ceea ce urmează să se desfăşoare. Demonstrarea jocului
se realizează inductiv (prin realizarea lui directă şi integrală de către educator) – la grupa mică -
sau deductiv (cu explicarea prealabilă a demersului, urmată de realizarea efectivă) – la copiii de
vârstă mai mare.
Jocul de probă poate, deasemenea, să preceadă desfăşurarea propriu-zisă a
activităţii respective.

4. Acţiunile de joc (desfăşurarea propriu-zisă)

În această etapă se pot cuantifica următoarele variabile:

 măsura în care copiii au înţeles regulile de desfăşurare a jocului

 cunoştinţele anterioare ale acestora
 resursele intelectuale
 performanţele motrice

Fişa de observaţie a cadrului didactic, în acest caz, trebuie să urmărească:

 succesiunea firească a realizării acţiunilor

 gradul de respectare a regulilor
 ritmul de îndeplinire a sarcinilor
 implicarea activă a tuturor copiilor
 starea psiho-fizică a executanţilor (încordare, relaxare, interes
redus)
 manifestarea spiritului de independenţă al fiecăruia (atitudini
constructive sau lipsă de fair-play)
 calităţile de lider de grup ale unuia/unora dintre copii

Ȋn condiţiile în care educatorul nu este mulţumit de parametrii de desfăsurare a

jocului didactic respectiv, el poate interveni pentru eficientizarea activităţii prin:

 introducerea unor noi elemente/componente de joc

 complicarea jocului prin adăugarea unor sarcini mai complexe
 adăugarea unor materiale didactice de sprijin
 introducerea unor noi reguli
 antrenarea copiilor într-o competiţie
  utilizarea unor sarcini de lucru cu caracter individual

Ȋn încheierea jocului didactic, educatorul face aprecieri frontale şi individuale asupra

calităţii implicării în joc a copiilor şi dă o interpretare finală celor întâmplate.

Jocurile didactice interdisciplinare

În spiritul interdisciplinarităţii unanim acceptate şi extensiv promovate, jocul didactic

devine şi el o activitate cu caracter integrat, care îmbină informaţii şi competenţe aparţinând mai
multor domenii ale cunoaşterii. O activitate din domeniul cunoaşterii mediului poate să-i solicite
copilului, în acelaşi timp, exersarea limbajului şi a abilităţilor artistice. Nu e vorba de o simplă
alăturare a unor termeni/concepte, ci de realizarea unor conexiuni cognitive şi psiho-somatice
mult mai complexe, în cadrul unor sarcini de lucru la fel de elaborate. Copiii sunt implicaţi activ
(rolul lor se poate modifica de la o etapă la alta a desfăşurării jocului), monotonia este pe deplin
înlăturată, iar actorii îşi asumă îndeplinirea sarcinilor cu tot mai mare interes. Autocontrolul
conduitei, pe fondul respectării stricte a regulilor jocului, este un mijloc eficient de modelare şi
corectare a anumitor comportamente neconforme cu cerinţele/normele atitudinal-valorice din
plan social. Validarea sau invalidarea atitudinii fiecărui copil îi revine cadrului didactic; acesta
trebuie să le transmită celor mici mesaje empatice1, cu un conţinut reglator explicit şi bine dozat.

1
Care se caracterizează printr-o apropiere cât mai generoasă de contextul intelectual şi afectiv al interlocutorului