Evolutia orasului Sibiu

In partea de sud a Transilvaniei, in depresiunea Sibiului, se afla un mare centru cultural, economic si
turistic al Romaniei -  orasul Sibiu. Acest oras este construit pe urmele unei vechi asezari dacice,
numita Cedonia, iar prima atestare documentara dateaza din 1191, sub numele de
Cibinium/Cibiniensis, denumire data dupa raul Cibin, care traverseaza orasul. Din 1223 dateaza prima
atestare documentara Hermannstadt (care, in germana, inseamna Sibiu), denumire data localitatii
Cibinium, de sasii din zona Rin-Mosela, care, in sec. al 12-lea, au colonizat partea de sud a
Transilvaniei.

Sasii au ajutat mult la dezvoltarea acestei zone, asa incat prin sec. al 14-lea, Sibiul era cea mai
importanta cetate germana din Transilvania. Mestesugarii – organizati in bresle – au contribuit la
dezvoltarea comertului in zona si, din 1336, Sibiul a fost declarat oras.

Pe langa influenta sasilor, Orasul Sibiu a fost si sub influenta austriaca, iar din 1692, Sibiul a devenit
Capitala Transilvaniei – pana in 1791. La Sibiu a urmat o perioada de inflorire, perioada in care s-a
construit Palatul Brukenthal – care constituie Simbolul orasului. Sibiul este cel mai dezvoltat oras din
Transilvania si, in 2007, a fost Capitala Culturala Europeana, impreuna cu Luxemburg.

Sibiu – Scurta prezentare

Orasul Sibiu are o populatie de peste 150.000 de locuitori, unde populatia majoritara este formata din
romani – peste 95%, si restul sunt maghiari si germani. Sibiul are un aeroport international, de unde
se efectueaza curse zilnice catre Germania, Austria, Spania, Marea Britanie si Italia. Municipiul Sibiu
are si 4 gari, care fac legatura cu marile orase ale tarii.

Sistemul defensiv
Oraşul şi împrejurimile au fost locuite încă din neolitic.
În perioada romană pe aceste meleaguri a existat
localitatea Cedonia măturată ulterior de valurile de
popoare migratoare. Secuii stabiliţi aici la sfârşitul
primului mileniu au fost strămutaţi în timpul domniei
regelui Geza II, care a adus în locul acestora saşi, având
misiunea de a apăra pasul Oituz.În documentele din
secolul XII localitatea figurează sub numele de Cibin,
dar saşii o numeau Hermannsdorf, după numele unuia
dintre conducătorii lor. În curând a devenit centrul
religios al saşilor. În 1241 localitatea a fost distrusă de
tătari, care au năvălit prin pasul Oituz. În urma reconstrucţiei rapide şi a privilegiilor acordate, în
secolul al XIII-lea localitatea devine oraşul Hermannstadt. Atunci se construieşte biserica fortificată
cu ziduri şi turnuri, în secolul XIV construindu-se al doilea, iar în secolul XV al treilea zid de apărare
al oraşului. Mai târziu în exteriorul celui de al treilea zid s-a creat şi o linie de apărare naturală formată
din lacuri. Puterea defensivă a oraşului celor 19 bresle este dovedită şi de cele trei asedii nereuşite ale
turcilor în secolul al XV-lea. Deşi în cele două mari incendii din secolul XVI au explodat mai multe
turnuri care depozitau praf de puşcă, ele au fost în totdeauna reconstruite, iar zidurile reparate. Astfel
la sfărşitul secolului al XVI-lea zidul era străjuit de 39 de turnuri şi 4 turnuri-poartă. Adevăratul
pericol pentru cetate l-a reprezentat însă valul de construcţii început în secolele XVII-XVIII, care a

1
dus la demolarea unor case şi porţi mai vechi în secolul al XIX-lea. Din fericire atmosfera medievală a
oraşului se păstrează şi în zilele noastre datorită zidurilor turnurilor si bastioanelor.

Turnul Sfatului

Turnul de legătură dintre Piaţa mare şi Piaţa mică are două treceri
boltite. A fost construit deodată cu cea de a II-a incintă fortificată, între
anii 1224 şi 1241. Accesul în interior turnului se face printr-o uşă mică,
de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele
superioare. La forma actuală a turnului s-a ajuns prin mai multe
modificări. Din primul turn s-a păstrat, doar partea până la primului etaj.
În 1585 etajele superioare s-au prăbuşit. Pe frontispiciul dinspre Piaţa
mică o placă comemorativă aminteşte de ziua de 26 aprilie 1586. În acea
zi turnul s-a dărâmat şi a îngropat pe Johann David care zugrăvea trecerea
boltită. Tot de acest eveniment aminteşte şi placa în limba latină din
trecerea boltită. În doi ani (1586-1588) turnul a fost refăcut. Pe partea
dinspre Piaţa mare doi lei de piatră veghează intrarea. În secolul al XIX-
lea aspectul turnului a fost schimbat, în locul acoperişului piramidal cu patru turnuleţe a fost construit
cel actual.

Turnul Scării aurarilor

Este o clădire cu două etaje. La parter, turnul este o trecere boltită prin care
se ajunge la scările ce duc în Piaţa Aurarilor. Etajele au fost amenajate pentru
locuinţă, cu ferestre mari, pierzând astfel caracterul de fortificaţie avut în
secolele XIII -XIV.

Turnul Dulgherilor

Este o clădire construită în jurul secolului al XV-lea, având rol de apărare.

Pe partea de sus turnul are forma unei prisme octogonale, adaptată armelor
de foc (archebuzelor), iar gurile de aruncare au fost folosite pentru
alungarea asediatorilor ajunşi la baza zidurilor.

Turnul Archebuzierilor

2
Forma actuală a turnului este octogonală cu partea superioară ieşită în afară, sprijinită pe console şi
prevăzute cu guri de aruncare. Nişele, în formă de gaură de cheie,
sunt realizate pentru posibilitatea executării focului de archebuze.
Baza turnului până la înălţimea de 1 metru este din piatră, mai
sus din cărămidă. Este posibil, că actualul turn este o
transformare şi supraînălţare a unui turn mai vechi.

Turnul Olarilor

Anul construirii turnului nu este dovedită cu siguranţă. Presupuneri

sunt, unii susţin că a fost construit pe la mijlocul secolului al XVI-
lea, după alţii la mijlocul secolului al XVI-lea. Are guri de
aruncare, şi este este unit cu următorul turn de apărare printr-un zid.
Pe partea superioară a zidului erau metereze unde apărătorii
ajungeau printr-un coridor de acces acoperit.

Turnul Gros

A fost construit în anul 1540, din piatră şi cărămidă, forma de U

iesind cu circa 25 m in afara zidului exterior. Avea mai multe
niveluri defensive fiind o adevarată maşină de război. Aici a fost
amenajat în anul 1778, primul teatru al oraşului de către tipograful
Martin Hochmeister. La început erau doar spectacole oferite de
copii, dar în 1787 Sibiul se mândrea cu un teatru, înaintea oraşelor
Praga, Graz sau Budapesta. Până în 1788 acest teatru german a
prezentat peste 130 de spectacole. Activitatea neîntreruptă timp de
171 de ani a fost încetată de un incendiu în anul 1949. Interesant
este că şi înainte de '49 a fost un incendiu în 1826, care a fost
remediat chiar de Hochmeister, dar şi după '49 în timpul evenimentelor din 1989. În 2004 a fost
renovat complet şi integrat în Sala Thalia.

3
 Turnul Pulberăriei

În oraşul de jos zidurile cetăţii au dispărut, doar două turnuri se mai văd
astăzi, turnul Pulberăriei şi Turnul Pielarilor. Cel al Pulberăriei a fost
construit în anul 1552, având rol de depozit pentru praf de puşcă. A făcut
parte dintr-un complex de apărare al Porţii Ocnei care era în apropiere.
Este un turn robust, relativ scund, cu formă cilindrică cu orificii de tragere
în pereţi.

Turnul Pielarilor

În oraşul de jos zidurile cetăţii au dispărut, doar două turnuri se mai văd
astăzi, turnul Pulberăriei şi Turnul Pielarilor. Cel al Pulberăriei a fost
construit în anul 1552, având rol de depozit pentru praf de puşcă. A făcut
parte dintr-un complex de apărare al Porţii Ocnei care era în apropiere. Este
un turn robust, relativ scund, cu formă cilindrică cu orificii de tragere în
pereţi.

Biserica Ursulinelor

Biserica Ursulinelor, fosta biserica a

Mănăstirii Dominicane a fost construită în
anul 1474, când dominicanii s-au mutat în
interiorul zidului de apărare. După plecarea
dominicanilor, în anul 1543 biserica a intrat
în posesia lutheranilor, in 1755 clădirile au
fost cedate călugăriţelor ursuline. Cu ajutorul
financiar al Împărăteasei Maria Teresa
biserica gotică a fost transformată în
barocă. Numai exteriorul bisericii, portalul şi o capelă laterală amintesc de stilul
gotic de odinioară. Mănăstirea a adăpostit renumita şcoală de fete desfinţată în
1949. Întreaga avere a mănăstirii şi a Şcolii a fost confiscată şi naţionalizată. Nici
până astăzi nu a fost retrocedată.
Biserica Catolică

Edificiul construit în stil baroc a fost ridicat doar în

secolul XVIII, fiincă în urma pătrunderii religiei
lutherane toate lăcaşurile de cult au fost preluate de
ei. Doar în 1687 reîncepe mişcarea catolică, prin
slujbe religioase ţinute la casele oamenilor. În 1691

4
trupele Imperiului Austriac au sosit cu preoti militari iezuiţi. Biserica lor a fost construită între anii
1726-1733. Era un lăcaş simplu, cu pereţi albi, geamuri incolore. Vitraliile au relizate la Budapesta şi
montate la începutul secolului XX. Fresca din spatele altarului principal a fost pictată în 1777 de
pictorul austriac Anton Steinwald.

Biserica Reformată

Biserica reformată a fost construită în perioada 1783-1786. Este un

edificiu cu faţadă îngustă, cu interior sobru cu o orgă amplasată pe o
tribună susţinută de doi stâlpi masivi. Atenţia este atrasă de un amvon
cu baldachin cu motive aurite ale unor draperii şi ghirlande de
trandafiri.

Biserica Franciscană

Biserica Franciscană, fosta Mănăstirea a Clariselor, care după

reforma luterană, a fost desfiinţată, şi utilizată ca depozit de cereale,
suferind serioase deteriorări. În anul 1716, a ajuns în proprietatea
Ordinului franciscan care în acel an s-a stabilit în oraş. În cripta
bisericii sunt mai multe pietre funerare, printre care şi a
guvernatorului Transilvaniei, Iohann Haller, decedat în anul 1786.
Biserica se mai mândreste şi cu o statuie din lemn de tei: Madona cu
pruncul realizată în sec.XV.

Catedrala Ortodoxă

Catedrala ortodoxă constrută în stil bizantin pe care se simte

influenţa arhitecturii bisericii Sfânta Sofia din Istanbul a fost
ridicată în perioada 1902-1906, după planurile arhitecţilor Nagy
Virgil şi Kommer József din Budapesta. Frescele cupolei si
picturile iconostasului au fost realizate de Octavian Smigelschi şi
Arthur Coulin.

5
 Catedrala Evanghelică

Catedrala gotică a fost construită în sec.XIV. Construirea turnului

de 73 m a fost începută în 1371. În 1424 pereţii navei au fost înălţate
cu 2,60 metri. Lucrările de modificare au fost încheiate în 1520.

Capela Sfintei Cruci

În 1219, când regele maghiar s-a întors sănătos din cruciadă a

ordonat construirea unei cruci şi a unei capele în faţa porţii
Sibiului, unde în fiecare vineri să se ţină o slujbă. Peste câţiva ani
de capelă a fost lipită mănăstirea dominicanilor. În anul 1417
Peter Lantregen sculptor austriac a realizat o cruce monolitică de
7,3 m care a fost expusă pe altarul capelei. Acest complex situând
în afara zidurilor de apărare a fost expus în permanenţă atacurilor
inamicilor. A fost distrus de invazia tătarilor, şi cu toate că
reconstrucţia nu a durat mult, dominicanii cu aprobarea oraşului în
1474 s-au mutat în interiorul zidului şi au construit o biserică.
Mănăstirea şi biserica au fost predate oraşului, care a amenajat
acolo un spital pentru leproşi. Complexul a rămas în picioare până
în anul 1659. Între timp, domnitorul Transilvaniei, Rákóczi
György a pornit un război pentru cucerirea tronului polonez,
acţiune nereuşită, şi, fiincă atacul nu era autorizat de conducerea paşalâcului, Rákoczi a fost înlocuit
cu Barcsay Ákos. Rákóczi aflând că sunt în pericol şi proprietăţile din Ungaria, a pornit atacul
împotriva lui Barcsay, care văzând pericolul s-a refugiat cu oastea formată din turci în interiorul
zidurilor. Atunci Rákóczi a atacat oraşul. Atunci conducerea Sibiului a hotărât demolarea clădirilor din
afara zidurilor, pentru a nu sevi loc de ascunzatoare atacanţilor. Crucea a ajuns sub darâmături. Atacul
a luat sfârşit în anul 1660, şi armatele s-au retras. În 1683, la vestea înfrângerii suferite de turci la
Viena, primarul Sibiului a dat ordin pentru ridicarea crucii uriaşe. În 1755 a fost construită capela care
o acoperea: Capela Sfintei Cruci.

Muzeul de vânătoare August von Spiess

Muzeul realizat în 1966 a fost reorganizat în 1981 în vila

colonelului August von Spiess, care a fost mulţi ani Maistru
de Vânătoare a Casei Regale. Colecţia de bază este cea a lui
Spiess constând din arme de vânătoare, trofee autohtone şi
exotice, curse şi capcane pentru prins vânat, arme de braconaj
şi fotografii. Traseul exponatelor oferă o imagine a dezvoltării
6
armelor de vânătoare dar şi o a fondului de vânătoare din ţară. Trofeele expuse aici au obţinut
numeroase medalii la diferitele expoziţii din ţară şi străinătate.

Muzeul de locomotive cu aburi

Există o nostalgie pentru aceşti monştri de metal care, la sfârşitul

secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, se dovedeau,
împreună cu vagoanele pe care le tractau, cele mai rapide şi mai
confortabile mijloace de transport. Muzeul Locomotivelor cu abur,
din 1994 ofera celor interesati 40 de locomotive cu abur construite
între 1885-1959 în Germania, USA, Ungaria, Polonia, Germania
şi Romania. Doua dintre aceste locomotive sunt funcţionale şi
folosite în diverse ocazii.

Muzeul de farmacie

În anul 1494 la Sibiu s-a deschis prima farmacie din ţară, şi tot
aici a activat un an şi jumătate, medicul german Christian
Friedrich Samuel Hahnemann (1755-1843), creatorul
homeopatiei. Clădirea muzeului a fost construită în secolul XV,
unde din anul 1568 a funcţionat o farmacie. Din anul 1972
găzduieşte Muzeul de Istoria Farmaciei, cu peste 6.600 de piese
provenite din 67 de farmacii aflate în 32 de localităţi ale ţării.

Muzeul de istorie

Muzeul de Istorie este amenajat în Clădirea Primăriei Vechi. A fost

construită de primarul Thomas Altemberger în perioada 1470-1491.
Are turn-clopotniţă. Inscripţia deasupra uşii în limba latină
aminteşte de vizita împăratului Iosif II. În 1545 clădirea a fost
achiziţionată de oraş şi transformată în Primărie. În secolele XVI -
XVIII, s-au mai adăugat două corpuri clădirii, şi a funcţionat ca
primărie până în anul 1948.

Muzeul de istorie naturală

Înfiinţarea în 1849 a Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale

(Siebenburgischer Verein fur Naturwiessenschaften), a
constituit piatra de temelie a muzeului. După o perioadă lungă
de criză a spaţiului, cu ajutorul personalităţilor şi instituţiilor
actuala clădire a muzeului a fost înaugurată în 1895. Colecţia
de peste 1.000.000 de piese s-a realizat atât prin munca
angajaţilor, cât şi prin donaţii de colecţii. Aici este herbarul J.
Lerchenfeld (sf. XVII) cu 1.811 piese, herbarul M. Fuss
7
(1834-1882), cu aprox 29.000 piese, colecţia ornitologică F. W. Stetter (1853), cu 528 păsări indigene
şi exotice; colecţia etnografică din Palestina, Egipt, Sudan, Etiopia a viceconsulului Franz Binder şi
colecţia de minerale Ackner, colecţia entomologică Dr. Eugen Worell (în 1957), cu 95.000 insecte din
Europa, Africa, America, Asia; colecţia de 7.000 de fluturi a lui Weindel (1965); colecţia H.
Hannenheim (1964), cu 10.000 insecte; colecţia paleontologică Breckner (1955), cu 7.000 piese,
majoritatea dinţi de rechin din terţiar colectaţi din regiunea Porceşti (Turnu Roşu); colecţia botanică
Nyárádi (1980), cu aprox. 152.000 piese, colecţia de minerale Dr. E. Bielz (1953), cu l .400 piese, şi
colecţia de malacologie Kimakowicz, cu 250.000 piese. În anul 2007 Muzeul de Istorie Naturală a
făcut obiectul unor transformări majore, aducând elemente de noutate precum sistemele de iluminare
urmărind ciclul noapte-zi sau cele de sunet, reproducând dinamica auditivă pentru fiecare ecosistem în
parte. Expoziţia permanentă cuprinde sectoarele: zoologic, paleontologic şi mineralogic.

Muzeul Franz Binder

Fondatorul muzeului de etnografie extra-europeană din România este

Franz Binder, un renumit comercial, care a stat 10 ani în Egipt, iar în
1857, a devenit vice-consulul onorific al Imperiului Austro-Ungar în
Sudan. În 1862 donează muzeului o colecţie de 500 de obiecte africane
provenite de la triburile nilotice. Clădirea muzeului, fosta Casa Asociaţiei
Micilor Meseriaşi" (Burger- und Gewerbeverein-Haus) a fost construită în
stil neogotic, între anii 1865-1867, şi a avut destinaţie de club, bibliotecă,
centru de şcolarizare a calfelor şi locul expoziţiilor produselor
meşteşugăresti. După restaurarea din 1989 a devenit sediul Muzeului
"Franz Binder". La ora actuală muzeul are 3000 de exponate din nordul
Africii si izvoarele Nilului, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia,
Laponia sau Australia, care se împart în colecţii "vechi", (achiziţionate până la a doua jumătate a
sec.XIX) şi colectii "noi", cele de după 1990.

Palatul Brukenthal

Baronul Samuel von Brukenthal, fiul judecătorului regal Breckner

Mihály, datorită sincerităţii şi nivelului de cultură a fost apreciat
de curtea vieneză, care în 1777 l-a numit guvernatorul
Transilvaniei. Pentru atitudinea cavalerească demonstrată faţă de
împărăteasă a fost recompensat cu o sumă importantă, pe care
împreună cu averea personală şi a soţiei a folosit-o pentru
înălţarea palatului (1778-1788) care îi poartă numele, iar în 1790, cu trei ani înainte de Luvre, a
înaugurat salonul uriaş de picturi. Cele 1090 de lucrări ale meşterilor olandezi, flamanzi, germani şi
austrieci l-au ridicat în rândul celor mai valoroase colecţii de picturi baroce din centrul şi estul
Europei. Conform testamentului baronului, palatul cu lucrările de artă şi o bibliotecă de peste 100.000
de volume, a ajuns în proprietatea bisericii, devenind muzeu. În anul naţionalizării (1946) au fost luate
şi duse la Bucureşti cele mai valoroase 19 picturi, care în anii ' 80 au fost şi trecute în inventarul
muzeului de artă, fără ca acestea să fie scoase din inventarul Muzeului Brukenthal. După 1989
conducerea Muzeului Brukenthal, Biserica Evanghelică şi Forumul Democrat German au început
demersurile pentru redobândirea picturilor. În conformitate cu legea retrocedării, Muzeul a intrat în
posesia Bisericii Evanghelice, iar după crearea condiţiilor de securizare şi climă, în sfărşit, după 60 de
ani, picturile sunt din nou acasă la Sibiu.

8
 Muzeul Civilizaţiei Populare Astra

La 4 km de Sibiu în mijlocul unei rezervaţii de 993 ha care cuprinde

şi un lac de 16 ha, se află Muzeul Civilizaţiei Populare Astra.
Această denumire i-a fost atribuită de o hotărâre guvernamentală din
1992. Este un adevărat muzeu al satelor româneşti, Muzeul Satului,
cum este cunoscut de localnici. Ideea realizării muzeului (1940)
aparţine lui Romulus Vuia, dar până la finalizare au mai trecut 23 de
ani.

Casa Artelor

Clădirea cu 8 arcade, construită în sec. XV a avut mai

multe destinaţii. Prima data adăpostind foarte multe
măcelării a şi fost denumită Casa Măcelarilor. Mai târziu
etajul a aparţinut postăvarilor iar în sec. XVIII a fost
depozit de cereale, şi pentru scurt timp sală de spectacole.
Cu ocazia lucrărilor de restaurare din anul 1787 a fost
amplasată pe faţada clădirii stema oraşului. În prezent
adăposteşte Muzeul Civilizatiei Transilvane ASTRA.

Casa cu cariatide

În anul 1781, cu ordonanţa emisă de împăratul Iosif II. s-au deschis porţile
Sibiului şi pentru alte naţionalităţi. Astfel foarte mulţi nobili maghiari au
cumpărat sau au construit case. Văduva lui Bethlen Gergely şi-a contruit
în anul 1786 micul palat în stil baroc târziu, în locul casei argintarului
Sebastian Hann.Cele două caraitidele realizate după toate probabilităţile
în atelierele meşterului Simon Hoffmayer susţin un balcon cu o balustradă
din fier forjat.

Casa Luxemburg

Clădirea recent renovată, a rezultat din contopirea a două case

construite în stil gotic. Numele l-a primit probabil după culoarea
vişinie a pereţilor şi stilul în care a fost construit. Primele trei nivele
ale clădirii bazate pe arcade au fost construite în sec.XV, iar
mansarda în secolul XVIII. În 2005 cu ocazia vizitei principelul de
Luxemburg şi a soţiei acestuia, clădirea a primit şi oficial numele de
Casa Luxemburg. Dealtfel curiozitatea vizitei consta în faptul că
musafirii şi primarul Sibiului au vorbit aceeaşi limbă sasă, ceea ce
pare să confirme originea din zona Luxemburgului a saşilor din
Sibiu.

9
 Casa Müller

Secolul al XVIII-lea a fost perioada de aur a descoperirii

elementelor chimice. Atunci au fost descoperite 21 din cele
90 de elemente naturale, dar tot atunci s-au născut şi cele mai
multe controverse legate de descoperirea lor. În această casă
superbă a locuit la sfârşitul secolului XVIII Franz Josef
Müller, născut în oraşul Poysdorf (Austria), cel care a
descoperit elementul telur. În 1775 Müller devine inspector
general al minelor din Transilvania, şi se mută la Sibiu la
invitaţia baronului Brukenthal, şi la recomandarea curţii vieneze, pentru a-şi putea continua cercetările
ştiinţifice. Aici descoperă în 1782 noul elment, care datorită vitezei poştei de atunci, a cauzat discuţii
serioase de întâietate. Aşa s-a putut întâmpla că cercetătorii mai multor ţări s-au considerat
descoperitorii telurului. După reconstituirea evenimentelor s-a dovedit, că Müller a fost primul care a
descoperit telurul în minereul alb-albăstrui, foarte asemănător cu aurul.

Podul Minciunilor

Sibiul găzduieşte cel mai vechi pod metalic din

România. Faimosul pod metalic numit oficial Liegende
Brücke, adică Podul Culcat, a fost înălţat în 1859, în
locul unui vechi pod de lemn, numit Podul Mincinoşilor,
nume ce aminteşte de născocirile pline de exagerări ale
cofăriţelor care îşi expuneau boarfele în zona podului.
Degeaba i s-a găsit altă denumire , cea veche a fost
moştenită şi de podul metalic. Astăzi a devenit mândria
oraşului. Pe o parte a podului se vede anul realizării, iar
pe cealaltă partea emblema saşilor: două săbii încrucişate, şi deasupra lor o coroană, care simboliza la
vremea respectivă, supunerea saşilor faţă de regele maghiar şi principatul ardealului..

Pasajul Scărilor

Acest pasaj, ce înconjoară zidurile cetăţii din jurul

Bisericii Evanghelice, face legătura dintre oraşul de sus şi
oraşul de jos. A fost construit în secolul XIX, pentru
înlocuirea pantei ce exista între cele două zone ale
oraşului. Are două ramificaţii şi mai multe arcade.

Parcul Sub Arini

Este o pădure amenajată pe 30 ha, cu peste 80 de specii de
arbuşti forestieri ornamentali şi arbori, dintre care 33 de specii
sunt exotice.

10